eroarea generalizarii si alte complexe

Am avut niste "parinti" care ne-au bagat in cap sa fim cineva si ne-au antrenat intr-o cursa care nu-i a noastra; Vream sa dovedim ca suntem cineva: intram in cartea recordurilor adesea cu cea mai mare salata, in sport, in cultura in arhitectura, in arta si mai ales in economie vrem sa nu mai fim la coada. Traiesc intr-o tara sub asediu? Eu nu, dar nu pot sa fac abstractie de acesti oameni zelosi cu libertatile interioare lezate grav. Atat de zelosi incat ar fi in stare sa se autoflageleze dintr-o dorinta nobila, de a vedea o data Romania pe podium. 

A doua mare greseala e cand se vorbeste prea mult la persona  intai plural. Noi romanii suntem asa. De unde pana unde acest noi? Si eu sunt roman, si deseori risc sa fiu identificat cu acest noi prea general si subiectiv. Se mizeaza pe specificul national.  Unii istorici actuali (Lucian Boia, De ce e Romania altfel?) au cazut in capcanele acestei psihologii, care nici macar nu-i o psihologie a maselor in sensul lui Gustave sau a lui Jung. Ascult la stiri cum se spune prea des, aproape obsesiv: "Romanii au dat buzna in magazine". Si cine sunt "romanii" care au dat buzna in magazine? Aceasta categorie, "romanii", aplicata de romani lor nu mai e o gluma, chiar daca ne amuza, imi pare mai mult a fi un sentiment personal decat un grup definit sociologic. Astfel de judecati la nivelul simtului comun nu ar trebui sa fie luate in seama atunci cand se vrea o analiza obiectiva si onesta asupra ralitatii sociale. Un complex de superioritate (mai ales la britanici) e la fel de pagubos, caci nu se pot desprinde de trecut. Iar norvegienii se incalzesc cu ideea ca au cel mai mare venit pe cap de locuitor, bani care oricum sunt jucati la bursa si nu vor ajunge niciodata in buzunarele lor. Mie imi place Butanul, ca a introdus pe langa PIB si PNB, adica capitalul de fericire pe cap de locuitor. 

Ne ascundem sub acest generic "romanii" ca sa dam pe fata propria trauma care ar trebui rezolvata mai intai la psiholog, ca sa nu se mai propage si in societate, sa nu mai fiu invadat de aceasta energie distructiva, eu primul roman fericit in tara mea. "Romanii sunt asa si pe dincolo" exprima propria neputinta de a fi altfel. Eu nu vreau sa fac din Romania Soarele de pe cer. Eu nu traiesc in aceasta incordare in care trebuie sa dovedesc ca sunt Cineva. Sunt roman si atat. Nu am nevoie sa mai fiu si "cineva". Cui trebuie sa dovedesc eu asta? Pe cine trebuie sa multumesc? Aici nu e resemnare, ci e constientizarea limitelor in cadrul carora se poate manifesta adevarata libertate sociala. Caci fara aceste libertati individuale, libertatile colective sunt utopice. Esti tu un om liber in tara ta, cu bune si rele? Numai dupa ce iti faci o analiza personala, cunoscandu-ti umbrele si acele filozofii latente, numai atunci poti sa critici propria tara. Dar cu siguranta nu va mai fi nevoie, caci vei actiona.

Acest strigat disperat este ultimul ragnet al unei generatii care a inteles (nu trebuie judecati) ca a fi pe baricade inseamna a sta mereu in incordare. O generatie care a venit cu o mostenire a unei disidente politice. De aici si rafuiala lor cu tara. Ei au criticat sistemul, ca doar asta-i rolul unui intelectual, nu? Ca acei profeti din vechiul testament care nu aduceau peste tara decat molima si seceta. Si ei erau trimisii Domnului, cei care isi indreptateau acest rol ingrat, de a aduce cele mai rele predictii. Ei sunt cei care continua lupta si azi. Care au impreisa ca spun "adevarul incomod". Insa cat de departe sunt atunci cand se identifica cu "tara". Imaginea asta mi se pare caraghioasa uneori, caci e o dragostea cu minus in fata, dragostea lor de tara eu o numesc "boala profetului". Ei inca se afla in vechea paradigma. Au uitat cu cine se lupta si nu isi dau seama ca rafuiala lor nu mai are un nume: Romania. Efectul pervers al acestor profeti zelosi, artisti, intelectuali, zaristi, e chiar neputinta politicului.

Intr-o zi de vara, un coleg de facultate m-a rugat sa il duc la Munte cu masina ca e cu un turist francez, prin couch surfiing. Facea asta mai multdintr-o datorie morala, dintr-un impuls civic, sa schimbe percepria strainilor despre noi, romanii, sa vada si ei ca nu suntem tigani. Am acceptat propunerea, intrucat eram acasa, la poalele Transfagarasanului, iar deranjul nu era prea mare mai ales ca nu aveam alteplanuri. Insa pe drum, mi-a fost cumva rusine de rusinea colegului, cand trebuia sa ii arate un lac, un munte, orice, numai sa ii atraga atentia de la peturi aruncate pe jos, saracie si tigania asa ziselor Pensiuni turistice.

De ce vrem sa facem o impresie buna? Ca localnic nu vreau un turism iresponsabil care sa sufoce zona, sa creasca proprietatile speculative si serviciile locale. De ce vrem sa dovedim ca"romanii au sunt altfel", ca Romania e "altfel"? Suntem inainte de toate oameni. Iar oamenii chiar daca sunt diferiti, in fond nu sunt altfel decat noi. 

Istorie si Utopii politice

E o problema care ma framanta de ceva vreme. Ce e vis si ce e realitate in Teoriile politice? Este capitalismul mai putin utopic decat socialismul? Unii spun da, ca el tine cont de Nautra Umana. Am scris un post in care explicam cum functioneaza raportul de forte in stupul de albine, cum Natura se regleaza de la sine in perioadele de criza, sau dispare. Dar omul nu e numai Natura. El a visat mereu o societate perfecta. Sau cel putin una mai buna. Omul a avut nazuinte mari, a construit piramide si a cucerit Luna. Omul e animalul cel mai putin pragmatic, mai ales cand se duce la cumparaturi. 

Jung, daca nu ma insel, spune ca omul are tendinta de a isi conserva energia. Poate ca asa se explica progresul tehnologic, care de fapt inseamna mai multa energie conservata. Insa tot omul o risipeste inutil in proiecte utopice. Din punct de vedere economic, aselenizarea a fost o inutilitate. Dar ce importanta imagologica avea in perioada Razboiului Rece? La fel de mare ca brandul Coca-Cola. Accolo avea loc razboiul ideologi a doua mari utopii, a doua mari vise de veacuri. Simbolurile uneia au invins simbolurile celeilalte, fericire individualista vs fericire colectiva.

Daca ne uitam in urma, toate marile Teorii Politicie au inceput prin a fi Utopice. Pentru Platon, care si-a batut atat de mult capul cu acest raport de forte,  societatea trebuia sa fie condusa de Regi filosofi. Insa tot el a sesizat aceasta utopie. Deoarece, oricat de Luminat ar fi conducatorul, el nu va putea sa le explice multimilor lumea ideilor. Cu alte cuvinte, oricat de multe intentii bune ar avea un conducator, admitand ca sunt realiste, ele nu vor putea raspunde maselor. Atunci, el trebuie sa se coboare in pestera si sa ramana in Lumea Umbrelor, ci nu in Lumea Ideilor, adica in lumea Soarelui. In asta consta mitul Regelui Filosof. Aasdar, sufletul rasei dicteaza in intregime daca o teorie poitica e utopica sau nu.

Intre utopie si natura umana eu nu vad o diferenta atat de mare. Ce e Natura Umana? Termenul se pare ca are o explicatie doar din punct de vedere determinist, adica psihologic sau evolutionist. Natura umana se pare ca e tot ceea ce il apropie pe om de animal. Dar in Natura Umana intra chiar si Utopia. In natura Umana intra imaginarul colectiv. In Natura Umana intra visele si promisiunile intr-o Lume mai buna. In natura umana intra fenomenul religios.  Si apoi vine argumentul, omul nu e egal de la natura, iata greseala de fond a teoriei politice a lui Marx si Engels. Din natrua umana stim ca omul e homini lupus contra homini, deci cel mai tare va supravietui. Dar teoriile politice sunt facute tocmai sa regleze aceasta inegalitate de la natura, de care depinde insasi supravietuirea speciei. Bogatul nu poate sa il ucida pe cel sarac prin simplu fapt ca e bogat, el trebuie sa se supuna unor legi care il face egal cu saracul, chiar daca nu e din punct de vedere al fortei.

Toate teoriile politice incep prin a fi Utopice. Ele nu pot fi altfel, deoarece imaginarul colectiv nu functioneaza altfel. Utopia dupa romanul lui Thomas More e un loc perfect care nu exista. Dar acest loc perfect este in imaginatia fiecarui om. Omul viseaza mereu la o societate perfecta. Iata, in Drepturile Omului, fiecare are dreptul la fericire. Ce promisiune mai mare de atat, ce utopie mai mare de atat poate exista in societatea noastra? Dreptul la fericire e o Utopie, si totusi ne pastram accest drept care guverneaza teoriile politice capitaiste de azi. Omul are dreptul la fericire, adica dreptul de a isi putea imagina. Din acest punct de vedere, capitalismul se apropie mai mult de utopie decat de "natura umana". Luru pe care politicienii l-au intuit foarte bine, omul nu traieste numai cu paine si apa, ci cu promisiuni. 

Prima Utopie Politica a fost construirea Turnului Babel, o societate perfecta. Acelasi lucru promitea si Biserica in evul mediu, o viata bazata pe recompense si pe fericirea de dincolo in schimbul supunerii. Era o utopie? Era manipulare? Categric nu. Erau doar nazuintele oamenilor, singurul lucru care functiona la momentul respectiv. Nu poti manipula un om lipsit de vise. Omul trebuie sa se supuna de la sine, ci nu prin forta constrangatoare. Pentru ca atunci teoria ta politica nu se mai legitimeaza. In asta a constat si utopia comunismului socialist, ea si-a pierdut puterea de a se legitima. Ea si-a pierdut forta simbolica. Noi trebuie sa stim ca natura umana nu se shimba peste ani, ci doar continutul ei capata noi forme. Astazi traim mai mult ca oricand intr-o lume a mitologiei. Mitul bunastarii, sau Visul American este inscris in constitutia fiecarei tari.

Se pare ca nu mai putem face diferenta intre realitate, vis si natura umana, intre utopie si teorii politice. Ma gandesc totusi ca ceva nu este utopie, adica iluzie. Ceva ce, paradoxal, este dincolo de natura umana. Nu e utopie ceea ce omul simte. Nu e utopie ceea cce omul iubeste. Nimeni nu ii poate spune omului ca ceea ce simte el e un adevar subiectiv, ca suferintele lui sunt relative. Caci un astfel de om poate trai in cel mai opresiv regim si poate fi fericit. E o fericire care nu isi are centru de greutate in afara lui, ci in interiorul lui. E un pardox aici. Pardox pe care l-a predicat si Iisus cand a spus Imparatia mea nu e de aici, sau, dati cezarului ce e al ccezarului. Si Budha la randul lui si marii profeti au crezut intr-o altfel de lume, Platon prin Regele Filosof are cceess la ultima realitate. Iata cum se intra intr-o realitate absoluta, o realitate care desi pare utopica, ea este de fapt singura realitate care nu te trece dintr-o utopie politica in alta. Parerea mea e ca omul trebuie sa participe la istorie, chiar daca nu e determinat istoric ca fiinta umana.

despre Capitalul vagabond

Nu de mult am vazut niste statistici in care Romania era printre tarile din Africa la atractivitatea pentru investitii, sub Uganda si locul 6 in Europa. E clar ca nu stim dupa ce criterii a fost facut acest clasament de faimosii cercetatori Britanici, dar cu siguranta ca el privea usurinta cu care se plaseaza investitiile, forta de munca ieftina, scaderea fiscalitatii si legi relaxate pentru strainii dornici de a investi. Cu siguranta ca multe tari din Africa erau inaintea Germaniei, care are un impozit mare pe profit. Intrebarea se pune, nu cat de usor atragem investitii, ci cat de mult profitam din aceste investitii cu capital strain?

Sociologi ca Mihai Eminescu, Constantin Stere, au intuit aceast sofism economic care face din Romania o tara satelit si l-a numit "capitalul vagabond". Lucru evident care s-a intamplat in aceasta criza economica. Bancile si-au retras capitalul din tarile unde facusera profituri maxime pe timp de boom economic(Intr-un discurs televizat presedintele Traian Basescu avertiza bancile Olandeze si Austriece sa nu-si retraga capitalul si sa nu uite de profitul urias din 2007, dar neavand o legislatie in domeniu, a ramas doar cu "avertizarea"). Lucru devastator care s-a intamplat in Islanda. O tara cu un capital propriu urias, dar care a riscat sa se descida capitalizarii mondiale, a ajuns in urma crizei aproape de faliment.

Dar haideti sa luam exemplul Germaniei unde acolo impozitul pe venit si din tranzactionarea titlurilor de valoare se impoziteaza progresiv ajungand pana la 42% plus o taxa de solidarizare de 5,5%. Aceasta taxa de solidarizare are rolul de a micsora diferenta GAPdintre saraci si bogati. Exemplu negativ e Rusia unde exista o taxa de doar 13% care se aplica tuturor. Lucru care nu ne mira. Ar putea atrage multe investitii cu capital strain, ar putea fi pe langa tarile din Africa, dar cu o diferenta mare de GAP intre saraci si bogati.

Investitiile straine pot aduce o crestere la PIB prin taxe, insa surplusul de capital niciodata nu va ramane in tara, caci e capital strain. El cumpara numai mana de lucru ieftina. Am vazut cat de usor da faliment Nokia si noi ne alegem cu someri. S-a reinvestit profitul? Ei plaseaza apoi investitiile in alte locuri cum ar fi China. Deci, fara munca noastra si fara  inovatie nu vom putea sa avem o crestere reala, ci doar una statistica bazata pe consum si pe materii prime. Mana de lucru ieftina e prima materie prima a unei tari (aici trebuie sa-i dam dreptate lui Marx fara frica). A trecut timpul in care eram doar o piata de desfacere, 21 de milioane de importatori de legume. Trebuie sa muncim pentru noi acum. 

Cu teoria capitalului vagabond sociologia poporanista se arata apta sa examineze mecanismele esentiale, cruciale ale sisemului mondial modern, devine sociologie mondialista, reusind totodata sa regandeasca modul in care sunt cercetate problemele modernizarii in cadrul evolutionismului occidental.  Practic, cu teoria lui Stere, avem puntea intre teoriile evolutioniste si sociologia mondialista. (Editura Mica Valahie, Dictionar de Sociologie Rurala, Ilie Badescu, Ozana Oancea, pp500-510).

"Am aratat (...) ca in tarile civilizate ale apusului s-a format un imens capital comercial si capital bancar, pe care l-am numit capital vagabond, intrucat acest capital cutreiera lumea in cautarea unei plasari avantajoase si intrucat campul lui de operatiune il constituie mai ales tarile inapoiate economiceste..." spunea Constantin Stere cu aproape 100 de ani in urma.

"Am aratat aici ca in Anglia acest capital efectiv plasat in strainatate, ajunsese in 1895, pana la cifra fabuloasa de 53 miliarde franci, ca Franta, Germania si Statele Unite merg cu repeziciune pe aceeasi cale, chiar mica Olanda a plasat atatea imprumuturi in strainatate, incat, daca si-ar fi impartit dobanzile ce incaseaza intre toti cetatenii,  ar fi putut realiza idealul lui Leonida, al unui stat in care toti cetatenii sa primesc leafa si sa nu platesc dari." (C Stere, op cit)

Daca, in Occident, capitalul obtine profit din "schimbarea felului de productie" si deci din dezvoltarea fortelor producitve, a productivitatii muncii sociale, In Orient, el obitine profit din "slabirea fortelor producctive", prin aceea ca-si insuseste tot prisosul municii si aduce productia intr-o stare mizerabila, ruineaza productia "fara sa produca transformarea felului de productie, ca in organizarea capitalista dezvoltata" observa marele sociolog (C.Stere. Scial-democratism sau poporanism. Ed. PortoFranco, Galati 1966; K Kautki Le Marxisme et sons  critique Brnstein, apud C Stere)

Stere a mai observat consecintele acestor politici. Una dintre aceste consecinte e faptul ca va trebui sa se mizeze pe valorile nationale. O alta ar fi in prima faza un izolationism economic. Dovada tari precum Cuba si Coreea de Nord. Chiar si Romania risca o izolare totala in momentul in care Ceausescu a declarat ca isi va plati datoriile externe. Ce s-a intamplat in UK o data cu aceasta orientare spre piata financiara?  In anii 80 Margaret Thatcher, priministru britanic a avut aceasta politica, a inchis fabricile care nu dadeau randament, minele, industria grea. Efectul, cresterea raportului dintre sarai si bogati.

Asadar, nu ne putem transforma intr-o tara bazata doar pe servicii, indiferent daca asta inseamna domeniu bancar, CALL-Center, IT, baby-sister, ingrijitor de batrani sau altceva. Un exemplu bun in Romania este privatizarea Daciei in raport 51% . Vrem sa incepem extractii aurifere, atunci nu putem liberaliza pretul aurului la nivelul mondial si nici nu putem extrage cu capital strain. BCR trebuie sa intervina ca in cazul devalorizarii leului, sa cumpere aur. Deci, politici liberale, dar nu capitaliste. Eu stiu cum e romanul, smecher si putin delasator,  fara o privatizare isi fura propria caciula, insa altii cer falimentul.

La ultima vizita din 2012, expertii FMI au declarat ca pentru a putea fi aplicate masurile propuse de Guvern Romaniei, cum ar fi reducerea TVA la alimente si introducerea impozitarii diferentiate, ar trebuie sa aiba si surse de finantare. Cu alte cuvinte, nu aveti acordul nostru pentru ca nu aveti alte surse de finantare. In privinta Oltchim, seful misiunii FMI a declarat ca, dupa parerea sa, combinatul de la Ramnicu Valcea ar trebui inchis, iar angajatii ar trebui sa primeasca salarii compensatorii. Sursa Incont.ro

Intre dragostea de tara si dragostea de adevar.

Un popor se ridica numai si numai prin munca, iata programul nostru de azi si de maine,

Nicolae Iorga. 

Dezbaterile publice de azi nu formeaza opinii, nu sunt deschise interpretarilor, ci reprezinta doar o tendinta sociala. De aceea nu exista la ora actuala o dezbatere publica in Romania, ci doar discutii. Prin acest gen de discutii nu se formeaza opinii, se cauta insa doar aderenta la o anumita forma de gandire. Tendintele exista, iar omul smecher nu a facut altceva decat sa speculeze aceste tendinte, ca un bun comerciant ambulant care iti vinde manusi iarna si ochelari de soare vara. Omul smecher nu are nevoie de studii complexe si de consilieri, el are un instinct de pradator. 

In Descriptio Moldavie, Dimitrie Cantemir judeca moravurile poporului nostru uneori aspru, alte ori ingaduitor. In Timp si Eternitate, Constantin Noica observa aceasta bipolaritate. Cand judeca din prisma moldoveanului, toate acele defecte devin atribute.  Cantemir Printul spune, "moldoveanu incepe entuzismat lupta" apoi Cantemir Europeanul da si replica, "dar nu e consecvent" (cum se intampla in fotbalul romanesc) , alte ori spune ca e omenos, apoi il taxeaza ca e prea mandru si laudaros, ca gospodaria e maturata, alte ori ca face baie doar la botez, si tot asa. Parca nu stie cui sa-i tina partea. El a intrat in acest dualism secular. Conflict pe care chiar Dimitrie Cantemir il observa intre dragostea de tara si dragostea de adevar. 

Dimitrie Cantemir ar lauda poporul nostru, dar nu poate pentru ca dragostea de adevar nu-l lasa. De ce nu poate? Pentru ca are alta masura de a judeca. El acum are o gandire occidentala. El vrea ca si noi sa participam la Istorie. Sa nu mai lasam lucrurile sa curga de la sine si sa fim niste victime. Cand il lauda pe moldovean, il lauda pentru aceleasi lucruri pentru care il blameaza. Cum e posibil asta? E posibil pentru ca judeca din alta perspectiva, din dragostea de tara. Dupa mai bine de 3 secole, iata-ne si pe noi constransi la aceeasi contradictie, sa judecam sau sa iubim? Eficacitatea nu ne da alta alternativa decat adevarul statisticilor. Dragostea de tara insa ne spune ca omul nu e facut sa adere la cifre si statistici, ci la promisiuni fade, la discursuri care sa-i miste, pline de pathos. 

Dragostea de adevar ne spune ca "tiganii trebuie sa fie civilizati sau daca nu expulzati", insa dragostea pentru Om ne spune ca un tigan imblanzit e un tigan mort. El isi pierde prin acest proces de "civilizare" insasi esenta lui culturala care din prisma omului occidental ne scapa, e prea subtila. Europeanul are civilizatia in sange, pe cand tiganul are cultura lui, care e barbara uneori. Dragostea de adevar ne spune ca oamenii nu sunt egali (si asa este, caci ierarhia iti da un sens), insa dragostea de tara ne face sa ii iubim pe toti fara discriminari. Dragostea de adevar face din om un jandarm, pentru ca el iubeste sincer in prostia lui, insa dragostea de tara, dragostea de om, face din noi niste fiinte sensibile, care nu  mai pot judeca printr-un ochi eficace esenta lucrurilor. Cine spune ca eficacitatea se identifica cu adevarul, se inseala. Oamenii nu au cautat niciodata numai profitul, maximizarea economiilor, ci a fost ceva dincolo de asta, a fost visul, inutilitatea, arta. 

Monarhie, oligarhie sau democratie in familia de albine?

Naturalismul lui Aristotel privea Statul ca pe ceva anterior individului. Naturalismul se bazeaza pe corespondenta dintre natura si societate. Corpul este un intreg si formeaza Cetatea, iar membrele sunt indivizii care alcatuiesc corpul. Omul nu poate trai in afara Cetatii, spunea Aristotel, pentru ca astfel e ori fiara ori Zeu. (Aristotel, Zoon Politikon)

Omul inca din cele mai vechi timpuri s-a inspirat din natura. Doar asa si-a inteles mai bine natura umana. Asadar, nu vad de ce aceasta analogie nu ar fi perfect valabila si in cazul nostru. Printre studii si specializari in Stiinte Sociale, Istoria Artei, Filosofa Culturii, Criminologie, am obtinut si o diploma in Apicultura. Trebuie sa va marturisesc, nu a am intalnit activitate care sa imi aduca mai multa satisfactie. Asa ca discursul meu se legitimeaza pe langa multa practica si observatie si bine itneles, pe faimoasa diploma in apicultura. 

Din lucru cu albinele am observat ca societatea noastra seamana foarte mult cu organizarea "administrativ-politica" a stupului de albine. Cred ca nu exista specie mai avansata din punct de vedere a complexitatii sociale decat albinele (e posibil unele specii de furnici). Ba la albine intalnim acel principiu spre care tinde societatea noastra sa evolueze. De la impartirea sarcinilor in familie la super-specializare. Iar aceasta super-specializare tinde pana acolo incat, acum cateva mii de ani, albinele si-au inhibat glandele sexuale in detrimentul Reginei. Nu doar glandele sexuale, dar si-au impartit si sarcininile, unele fiind doici, altele culegatoare, altele gardieni, in functie de varsta si experienta, etc.

Ei bine, ce fel de regim politic (am sa renunt la ghilimele) exista in familia de albine? Monarhie constitutionala, oligarhie, democratie, anarhie? O sa vedem ca toate pe rand dar mai intai e nevoie de o introducere. Stupul de albine poate trece prin toate multe provocari intr-o singura generatie. De la armonia din stup, la anarhie in cazul in care raman fara Regina si chiar la lupte crancene, revolutii, razboiae in adevaratul sens al cuvantului. Dar vom lamuri aceste aspecte in urmatoarele articole daca vreti. Cine pune la indoiala acceasta organizare in termeni politici, nu are decat sa ignore cateva milioane de ani de progres, albina solitara fiind printre primele insecte de pe Pamant cu mult inaintea primatelor evoluand o data cu florile. 

Stupul de albine are o singura Regina. Ea se diferentiaza de celelalte albine prin marime si prin faptul ca depune oua fecundate. Atat albina cat si regina provin din acelasi ou fecundat. Acest lucru spulbera suspiciunea ca albinele sunt de o rasa inferioarea Reginei. Diferenta intre o albina si o regina este aceea ca oul in stare de larva este hranit in mod diferit. Regina este hranita regeste, adica cu laptisor de regina, ceea ce contine mult mai multe proteine si substante nutritive ca vitaminele decat hrana unei larve de albine care dupa primele trei zile e formata din o combinatie de miere si polen. Asadar, Regina are nevoie de o hrana proteica, si un spatiu mai mare pentru a se dezvolta in celula. Abinele cand aleg sa faca o regina, construiesc o botca, o celula mult mai mare decat este o celula de albina. 

Regina iese dupa o incubatie de 16 zile, spre deosebire de 21 albina normala si 24 trantorele. Intr-o zi cu soare, iese sa se imperecheze. La imperechere functioneaza legea selectiei naturale, doar cei mai puternici trantori se vor imperechea cu Regina. Regina astfel imperecheata, se intoarce la familie, unde abia atunci este recunoscuta ca Regina cu drepturi depline. Din momentul imperecherii, ca un ceremonial, Regina este incoronata. Ea va face legea, va avea albine de garda si albine hranitoare. Albinele de garda ii vor face loc printre celelalte albine, iar cele hranitoare o vor hrani de-acum inainte pentru aproximativ 4 sau 5 ani. 

Pana aici a fost poveste frumoasa. Dar ce se intampla cand Regina imbatraneste si depune din ce in ce mai putine oua? Va fi ea capabila de acel gest constitutional, adica sa paraseasca dupa ce-i expira mandatul de 4 ani, stupul? Unele Regine vor sa fenteze sistemul. Depun un ou fecundat in cela viitoarei regine, dar cand nu sunt atente albinel o distruge. Depune din ce in ce mai putine si neregulat oua, dar promisiunea ca e gata sa lase mostenitor pe tron nu este dusa la capat. Ei, atunci albinele se razvratesc, incercuiesc Regina si fara garda de corp o vor supraincalzi. Supraincalzita, regina se va sufoca si va muri. Da, dar niciodata nu o vor ucide in mod direct, asa cum numai oamenii isi executa conducatorii. Acum putem vorbi in sfarsit de democratie. Insa stupul e in mare pericol, caci fara regina el este condamnat la disparitie. 

Dar haideti sa vedem cum functioneaza familia de albine pe timp de criza. Fara Regina albinele vor hrani larve in diferite stadii de evolutie cu laptisor de regina. Si intra-devar, vor iesi si de-acolo regine, dar sunt numite "Regine de salvare". Cu alte cuvinte, sunt de o calitate inferioara. Iata dar, cand evolutia organica este intrerupta, vor fi necesare doua trei generatii ca familia sa-si capete vigoarea. Asadar, de preferat pentru apicultori ar fi ca albina sa se schimba singura pe cale pasnica. Atunci materialul genetic este foarte bun, iar stupul se poate dezvolta in conditiile cele mai bune. Oligarhica, caci o societata are mai multe clase sociale. Da, la albine funcitoneaza castele, doar ca fiecare albine va trece prin mai multe caste pe timpul vietii. Albinele tinere au grija de puiet, il hranesc si fac curat in stup, stau de garda la urdinis sa nu vina alte albine hoate din alte familii, iar cele mature se duc la cules, lucru care e considerat o onoare pentru ele.  

Daca si regina de salvare da gres si are sanse mari sa nu se intoarca de la zborul de imperehere, atunci fara Regina o familie este condamnata la disparitie. Nu doar ca nu au abilitatea de a procreea, caci albinele, fara organe sexuale dezvoltate si in absenta reginei si fara nici un ou pe care sa il transforme in botca, se vor bezmetici. Adica se vor trezi intr-o dimineata, dupa perioada de doliu, amintindu-si ca acum un milion de an si ele au fost candva regine, au avut ovarele dezvoltate, au depus oua. Si chiar vor depune oua, doar ca vor fi nefecundate. Munca asta consuma multa energie. Toata hrana va disparea in scurt timp, murind astfel de foame, caci nimeni nu va vrea sa renunte la statulul de Regina. Bezmetice, aiurite, in adevaratul sens al cuvantului vor ajunge la anarhie. Nu mai culege nimeni miere, nu mai apara nimeni cetatea de hoti, umbla pe fagure fara rost. La propriu, ele se comporta ca si cum ar fi nebune.

E minunat cum societatea se regleaza de la sine ca o familie de albine. Doar observand natura vei intelege raportul dintre Istorie si Anistorie, un raport atat de placut intre determinism si liberul arbitru. Vei face diferenta intre evenimente (care puncteaza istoria) si proces (care e greoi, lung, vine de departe, dintr-un timp mitic). Vei intelege ca Istoria este plina de astfel de evenimente nefericite si ca isi reia curgerea dupa niste legi pe care inca ne chinuim sa le descifram. Pentru ca Istoria e inainte de toate un organism, un mod de a vedea lumea nu ca pe un eveniment, ci ca pe un organism. Revolutia nu este decat un moment in timp, istoria insa curge dincolo de evenimente.  

In urmatoarele posturi vom vedea cum funcitoneaza democratia si sistemul complex de vot in stupul de albine bazandu-ne pe un studiu realizat de Tom Seeley, (National Honey Show) UK, 2018. Vom trece prin toate etapele si crizele existentiale ale stupului. La final vom raspunde intrebarii, ce fel de regim au adoptat albinele cand au decis sa traiasca in Cetate, desi conform lui Aristotel nu le putem numi fiare, probabil doar niste mici Zeitati. Asadar puteti incerca sa ghiciti: monarhie constitutionala, oligarhie pe caste, sau monarhie constitutionala cu o democratie participativa? Cam mari pretentii de la niste fiinte asa mici, nu-i asa?

Omul nou si Omul vechi

Mereu am fost adeptul abordarilor holisticie cand a fost vorba de spiritul omului. Probabil ca in sinea mea am intuit ca universul omului nu poate fi atat de simplu, chiar daca m-am inclinat in fata adevarului local. Sau poate ca dintr-o dorinta inconstienta a unificarii. Caci in om, ca sa generalizez, exista acele tendinte de a unifica contrariile, de a face pace, de a-i chema pe toti oponentii la masa negocierii. Iar aceasta nostalgie nu poate avea ca finalitate decat armonia, ca principiu ultim si absolut. Asa am patinat prin teorii si criticile lor. Si fara prejudecati, le dadeam dreptate in parte fiecareia. M-am revoltat, oare nu pot avea o gandire autonoma, nu pot sa cred ceva impotriva a ceva? De ce sa nu sustin si eu tare si raspicat adevarul meu la un pahar de bere? Cred totusi ca nu m-am inselat cand am stat drept si am raspuns simplu, nu stiu. Fapt ce mi-a adus mult disconfort.

Intr-o lume in care nevoia de specializare intr-un domeniu te obliga, oarecum, sa nu mai ai contact si cu celelalte medii, intr-o lume unde "oamenii de stiinta" au descoperit inca o galaxie, e greu sa stii totul si nimic. De fapt, orgoliu asta neinteles a ramas acum in seama celor trei: filosofilor, poetilor si pictorilor. Dar ceea ce nu stim, sau nu vrem sa luam seama, desi de la Kant incoace cunoastem, ca si stiinta e un adevar local si o credinta. Orice teorie pleaca de la niste prezumtii, de la o filozofie latenta, de la niste pulsiuni inconstiente. Iata cum vede Jung (trei, v4, 2003:390) curentul spiritual de care este purtat cercetatorul: "Dupa umila mea parere, spune Jung, spiritul creator al omului nu este nicidecum personalitatea lui, ci un semn sau un "simptom" al unui curent spiritual contemporan. Persoana sa are numai importanta unui partizan, al unei convingeri ce i-a fost impusa din niste fundaluri colective inconstiente si care il face neliber si il constrange la sacrificii, greseli si acte eronate.

Este ceea ce a numit in termeni filosofici Hegel ca fiind Weltgeist, sau spiritul lumii. Caci este si Saeculum, spiritul vremii. Admitand accest spirit in care traim, vom admite si paradigma stiintifica din care facem parte. Toate premisele tehnologiei de azi se afla in evul mediu sau chiar in mitul edenic, unde omul a vrut sa fie "ca Dumnezeu". Caci spiritul stiintific urmareste mai intai de toate autonomia. E adevarat ca aceasta viziune este una istorica, dar cu precizarea ca istoria are mai multe posibilitati de a se realiza. Uneori istoria ne duce pe cai laturalnicie, pe cai eronate. Asa se explica cum au fost posibile marile atrocitati. Nu vad in asta un determinism istoric, caci istoria are un sens numai retrospectiv. In viitor putem sa anticipam doar tendintele. Iata dar rolul artistului sau al "profetului"(Nietzsche care a anticipat supraomul) care ia pulsul vremii si exprima prin arta "starea de spirit a vremii", nazuintele, visele, imaginile.. De aceea, mai mult ca istoricul, artistul poate da dovada de omul vechi si de omul nou. Istoria fara imagologie e o stiinta moarta.

Heisenberg a arătat în mod convingător că există o limită definită şi finală a preciziei tuturor măsurătorilor obţinute prin instrumente concepute de om pentru aceşti „mesageri misterioşi din lumea reală". Principiul incertitudinii „afirmă că există anumite perechi de cantităţi, precum poziţia şi viteza unei particule, ce sunt legate într-o asemenea manieră încât determinarea uneia dintre ele cu o precizie sporită antrenează în mod necesar determinarea celeilalte cu Cucerirea spaţiului yi dimensiunea omului o precizie redusă."23 Heisenberg conchide de aici că „decidem, prin selectarea tipului de observaţie folosit, care aspecte ale naturii trebuie să fie determinate şi care trebuie să fie lăsale în umbră."24 El susţine că „cel mai important dintre rezultatele recente ale fizicii nucleare a fost recunoaşterea posibilităţii de a aplica, iară contradicţie, tipuri foarte diferite de legi naturale la unul şi acelaşi eveniment fizic. Aceasta se datorează faptului că într-un sistem de legi ce se bazează pe anumite idei fundamentale numai anumite modalităţi foarte bine definite de a pune întrebări au un sens şi, prin urmare, un astfel de sistem este independent de alte sisteme care permit să fie puse alte întrebări.(Hanna Arendt Intre trecut si viitor pp.286-287)

De aici tragem concluzia, asa cum observa si Hanna Arendt, ca cercetarea modernă a „realităţii adevărate" în spatele simplelor aparenţe, care a produs lumea în care trăim şi a avut ca rezultat Revoluţia atomică, a condus la o situaţie în ştiinţele însele în care omul a pierdut însăşi obiectivitatea lumii naturale, astfel încât în vânătoarea sa de „realitate obiectivă" a descoperit brusc că întotdeauna „se confruntă singur cu el însuşi." Ceea ce Kant spunea in Critica ratiunii pure, ca omul gaseste in lucruri ceea ce pune el in ele. Si asta cu mult timp ca Einstein sa descopere teoria relativitatii. Probabil ca si cercetatorul e un artist care expriam "starea de spirit a vremii", nazuintele si visele. Insa spre desoebire de artist, cercetatorul pare ca ajunge accidental la anumite rezultate. Desi, dupa parerea mea, nimic nu-i intamplator. Omul ajunge acolo unde vrea sa ajunga, acolo unde se teme ca va ajunge.

Vine apoi Thomas Kuhn care defineste paradigma stiintifica ca un set de practici care defineste o disciplina stiintifica la un moment dat si este universal recunoscuta de membrii unei comunitati stiintifice datorita faptului ca ofera un model de cercetare. (Kuhn, The Structure of Scientific Revolutions). Si de-aici toata lumea te intreaba: tu din ce paradigma faci parte? Adica, tu esti cu noi sau cu aia, filosofii? Postmodernismul si-a dat seama de acest adevar local si te incurajeaza sa-ti exprimi sentimentele si opiniile si credintele. Chiar  in aeroporturi am vazut loc de rugaciune, sinagoga si moschee toate in aceeasi incapere, corporatiile au sali de meditatie, la cursuri nu conteaza ce spui important e sa ai si tu o opinie. Ai spune ca e un lucru minunat, dar in loc sa aibe efectul asteptat, acest fapt aduce si mai multa nesiguranta. Caci omul are nevoie de o autoritate( vezi Hanah Arendt intre Trecut si viitor). Supraomul lui Nietzsche nu poate fi tinut in parametrii normali decat prin multe sedinte se psihanaliza. E un om care abia se tine pe picioare.

Natiune si Identitate

Daca e o tara care sufera de o mare criza de identitate, in afara de Romania, pai aceea sa fie Marea Britanie. Cata nesiguranta intre a se deschide si a se inchide. Ca insula ai doua variante, ori  te deschizi, ori te izolezi. Dupa ce au pierdut o mare pata de culoare rosie pe harta lumii, dupa ce au invatat si ei din "Cresterea si descresterea imperiului", isi dau seama ca Marea Britanie a ramas un brand, un steag care vinde chiloti si tricouri. Sa se multumeasca cu o istorie romantica? Sau sa accepte realitatea si sa se deschida spre Europa? Adica sa-si ia locul firesc in lume. Britanicii inca traiesc in trecut, ca un om nervrotic. Pentru ei prezentul e alimentat de un trecut glorios. Nevroza lor nationala se naste pe imposibilitatea de a se impaca cu prezentul.

Identitatea* e o mare problema. Lucru care se vede si in dezbaterile* politice. Tot mai multe tendinte separatiste. Scotienii nu se mai identifica cu Marea Britanie si nici Galezii. In anii 80, Marea Britanie trecea cu "Doamna de Fier" de la industria grea la cea financiara si pe servicii. Nu se stie daca au pariat bine pe termen lung. Personal consider mutarea geniala, adica i-a salvat. Dar cand ma uit la Germania si vad ca ei pe industrie s-au axat, imi pun mari semne de intrebare. Daca e sa cada economia asa cum au gandit-o baietii destepti de la Chicago, atunci tot imperiul financiar al Londrei se va prabusi. (Asa e cand pariezi pe bani si nu pe munca). Te ridici ori te cobori. E ca la bursa. Uk pare ca vrea sa iasa din UE si o va face. Nu din ratiuni politice sau economice, ci dintr-o criza de IDENTITATE.

Dar de ce sa vorbim noi de Marea Britanie cand avem Romania atat de aproape. Aici faptele sunt atat de vidente incat am crezut ca o discutie ar fi de prisos. Cine suntem? Bineinteles ca o identitate nu se contruieste in 20 de ani. Ea are nevoie de timp. Suntem cetateni europeni. Suntem romani?   Dupa parerea mea, Romania va ramane in continuare o tara satelit, o economie ce graviteaza in jurul axei Berlin -Roma -Paris. Ne vom lua insa locul din perioada interbelica si ne vom multumi cu ce avem. Trebuie sa fim realisti si sa devenim buni agricultori sau infromaticieni. Sa ne multumim ca inca putem fi niste victime inocente si ca nu avem ca imigranti decat pe fratii nostri moldoveni. Uneori, ca e mai usor, mai dam vina pe tigani.

La ce e buna Identitatea asta? Pai ea canalizeaza energiile colective. Sa ne aducem aminte de pasoptisti care au creat o identitate din nimic. S-au intors la un trecut istoric glorios si vag, dar care avea un program orientat in viitor, si anume, Marea Unire. Astazi suntem in Marea Uniune. Nu stiu daca poate fi o identitate Nationala. Vom vedea. Nici sa fac pe euroscepticul nu vreau. Spun doar ca o identitate globala, in fata unei amenintari extraterestre, sau in fata amenintarii calamitatilor nu poate raspunde nazuintelor natiunilor, care sunt mult mai complexe. Nu cred ca solidaritatea va inlocui identitatea.

*Politics UK (2010) , editata de  Bill Jones & Philip Norton, 7th edition, Pearson Education Limited. 

Jandarmul Culturii

1. Jandarmul nu trebuie sa puna la indoiala un ordin, el executa.
2. Jandarmul culturii ridica logica si gramatica la nivel de Adevar Absolut.
3. Jandarmul nu stie ca logica se ocupa cu veridicitatea, ci nu cu adevarul. Dar nu-i rolul jandarmului sa stie.
4. Jandarmul pazeste gradina cu trandafiri a imparatului. Dar cand trandafirii se ofilesc si imparatul moare, el credinciosul, el veghetorul, el ordinea, el nu stie de ce inca pazeste gradina.
5. Din numarul pasilor pana la santinela, se naste religia Jandarmului.
6. Ritualul pentru Jandarm e sfant,caci e mai catolic decat Papa.
7. Jandarmul crede ca omul e facut pentru lege.
8. Jandarmul e un om sincer, si asta-i tragic. El executa din convingere si cu iubirea lui imperiaista te poate ucide. Pentru o lume dreapta, o lume care sa respecte legea, sa nu scuipe pe jos, sa nu arunce mucuri de tigara si sa nu fumeze in spatii publice, o lume dupa chipul si asemanarea jandarmului.
9. Jandarmul ca sa nu mai fie jandarm trebuie sa faca saltul ontologic de la executiv la legislativ. Si asta-i greu. Pentru ca trebuie sa puna la indoiala chiar existenta jandarmului.
10. Sa dai lumii un sens, inseamna sa reinventezi jandarmul, iar el sa fie cat mai invizibil.
11. Jandarmul trebuie sa aibe mintea goala si sterila. Numai asa se propaga ideile "culturale", intr-un mediu lipsit de pre-judecati.
12. In fata legii, pentru jandarm, toti oamenii sunt egali. Si al de fura un ou si al de fura un bou.
13. Jandarmul e lipsit de context. El vine cu citate din biblie sa te convinga ca "sta scris".
14. Jandarmul vorbeste din articolul o suta patrusprezece.
15. In fiecare din noi e un mic jandarm. Jandarmul propriilor exigente.

Tara, tara, vrem ostasi!

Romania sta bine in statistici. Chiar foarte bine pe timp de criza. In ocuparea fortei de munca ne comparam cu tarile Nordice. Un procent de 7.4 destul de confortabil. Fata de Spania, (21.7%) Grecia (17.7%) noi stam mai bine pe langa Suedia (7.5)Finlanda (7.8%) UK (8.0%). Germania, Olanda si Austria au cel mai scazut procentaj. Asadar, sunt cele mai atractive tari in ocuparea fotei de munca. Ei bine, statisticile astea nu prea ne spun multe, dar sunt un indiciu atunci cand te gandesti sa alegi o tara in care vrei sa studiezi sau sa lucrezi. Ce sanse am sa fiu angajat? Depinde de nivelul de calificare, cunostintele limbii, de noroc, dar si de statistici. Eu unul, cand pun degetul pe o harta si ma gandesc in ce tara as vrea sa locuiesc si sa studiez, iau in calcul si aceste date pe langa vreme. Vremea e foarte importanta. Una e sa n-ai de lucru 6 luni pe an timp de intuneric in Suedia, alta e sa stai la plaja in Ibiza cu buzunarele goale. Nu mai dai banii pe somnifere si nici pe consiliere psihologica. Vrei sa studiezi in afara? Stiu ca ti-ai format o imagine despre ceaiul de la ora 5, (daca vrei sa te duci in UK) si despre ploile de vara, accentul britanic. Insa imaginea asta trebuie sa fie dublata de imaginea pragmatica. Cheltuieli cu chiria, transport, mancare, gasirea unui job, obtinerea de burse, etc. Ei bine, daca ne uitam iar la statistici, rata celor fara un loc de munca cu varsta sub 25 de ani pe anul 2011 (sursa: Eurostat) e cam asa: Bulgaria (26.6%), Grecia (44.4), Spania(46.4), Italia (29.1), Romania (23.7). Evident, in Romania rata in intervalul de varsta 25-74 scade pana la (5.8), ceea ce justifica rata de angajare per ansamblu de (7.4) Concluzia pe care o tragem din toata insiruirea de cifre e ca in Romania tinerii isi gasesc cu greu un loc de munca, desi rata ocuparii fortei de munca nu este atat de scazuta ca in alte tari. Lucru asta nu stiu de unde vine. As putea intui doar premizele:  

• lipsa culturii in ceea ce priveste tineretul
• lipsa increderii acordate tinerilor 
• nepotismul 
• lipsa experientei (nici n-ar avea cum la 25 de ani)  
• lipsa politicilor de angajare a tinerilor (reduceri pe impozitul din venit, etc) 
• Internshipuri neplatite
• cultura- ca in mai toate tarile latine, familia sprijina mult mai mult timp financiar tinerii. Tinerii nu sunt nevoiti sa munceasca, depind pana la 25 de ani de parinti.  
• rusinea tinerilor de a face munca necalificata

Tari atractive pentru tineri in ceea ce priveste ocuparea fortei de munca ar fi Germania (8.6), Olanda (7.6) si Austria(8.3). De asemenea, in Olanda si unele universitati din Austria sistemul superior de invatamant este gratis. Singurul incovenient ar fi limba in gasirea unui loc de munca. Nici Regatul Unit nu-i prea atractiv atunci cand vine vorba de ocuparea fortei de munca in randul tinerilor (21.1% din tineri nu au loc de munca), desi rata celor fara loc de munca e relativ scazuta (8.0%). Ca student, intr-o tara straina, daca nu depinzi financiar de parinti, trebuie sa te gandesti la posiblitatea si usurinta cu care iti poti gasi de lucru. Din statisticile de mai sus, am observat ca o tara atractiva e o tara care ofera credibilitate tinerilor sub toate formele. Daca in UK se poate aplica la o Universitate de prestigiu relativ usor, nu tot atat de usor e sa gasesti un loc de munca daca ai sub 25 de ani. Inca o data, aici tine si de cultura fiecarei tari. Aceeasi problema o gasim in Suedia. Taxe de scolarizare 0, dar rata celor care n-au un loc de munca cu varsta sub 25 de ani este de 22.9%. Aici nu mai putem da vina pe familie ca in Romania, ci pe politicile fiecarui stat. Probabil, Suedia fiind atractiva pentru lipsa taxei de scolarizare in invatamantul superior, rezulta o inflatie de "tineri". Desi populatia autohtona e intr-un accentuat ritm de imbatranire.   

In top ar sta, din punct de vedere pragmatic: 1. OLANDA. cu invatamant superior gratis, si cu rata de angajare in randul tinerilor foarte buna. 2. GERMANIA/AUSTRIA, se platesc taxe de scolarizare dar sunt relativ scazute, rata de angajare in randul tinerilor foarte buna. 3.DANEMARKA si UK invatamant superior gratis, rata de angajare in randul tinerilor relativ ridicata. Singura "mica" problema ar fi ca in aceste tari ai nevoie de permis de lucru, exceptie face Danemarka. Aici, lista tarilor unde poti lucra. Asta daca ganditi pe termen scurt. Pe termen lung rationamentul se schimba si trebuie privite la alte statistici cum ar fi RATA ANGAJARII in functie de nivelul de educatie. Daca ajungeti sa treceti de pragul de 25 de ani, aveti sanse din ce in ce mai mari. Asa e cand esti tanar si nelinistit! Cu toate acestea, statisticile cu privire la rata ocuparii fortei de munca in randul tinerilor sub 25 de ani nu priveste si nivelul lor de educatie.

Cand vine vorba de alegeri, pragmatismul nu e suficient daca nu lasi putin ratiunea ca sa gandesti si cu inima. Romania e o tara atractiva pentru tineri, daca ar gasi si un loc de munca. Nu ar mai migra iar banii pe care ii cheltuieste statul cu educarea lor si-ar gasi intr-un final justificarea! Cea mai mare surpriza dua ridicarea restrictiilor de munca vine din partea Norvegiei. Cursuri gratis, rata ocuparii fortei de munca ridicata, singurul incovenient ar ramane vremea si limba. Dar engleza e foarte la indemana.

Despre mecanismele urii.

• Socanta cercetare a lui Milgram arata cum oamenii se supun orbeste atunci cand au in spatele lor o autoritate. Asa se explica de ce multi au actionat fara sa gandesca in exterminarea evreilor. Marea surpriza a fost reprezentata de nivelul ridicat de obedienta al femeilor. In ciuda dezacordului si a plansului, in proportie de 100% studentele au ascultat pana la capat, administrand socuri subiectului care incerca sa rezolve o sarcina imposibila.

Abu Ghraib Irak 2003

• Ester Reiter(Making Fast Food) spune ca obedienta fata de autoritate este trasatura cea mai pretuita la un angajat de fast-food. "Lucrul pe banda este menit, in mod deliberat, sa-i despoaie pe lucratori de orice gand si orice judecata. Ei nu sunt decat prelungiri ale benzii."
• 
  
• Apoi experimentul ochilor albastri impotriva celor caprui. John Steiner studiind ororile de la Auschwitz, trace concluzia ca "situatia tinde sa fie cel mai direct determinant al comportamentului SS," trezindu-i pe acesti adormiti si aducandu-i la conditia de ucigasi activi. Rolurile devin mai importante decat trasaturile de caracter.

• Hanna Arendt(Un raport asupra banalitatii raului). Sase psihiatrii l-au declarat normal pe Adolph Eichmann, cel care a organizat in detaliu uciderea evreilor. "Mai normal decat sunt eu dupa ce l-am examinat" se spune ca ar fi exclamat unul dintre psihiatrii. Acest nou tip de criminal comite crime in circumstante care face aproape imposibil ca el sa simta sau sa stie ca face un lucru rau declara Hanna Arendt.

• Raportul "Tortura in Brazilia", intocmit de membrii Arhidiocezei Catolice din Sao Paolo, ofera informatii detalitate despre implicarea extinsa a agentilor CIA in formarea tortionarilor din politia braziliana. Tortionari au fost atat comunistii in tarile blocului de est socialist, dar si cei din politia braziliana impotriva amentintarii socialist-comuniste. 
• 
  
• Philip Zimbardo referindu-se la acest caz sustine ca "astfel de fapte pot fi reporduse in orice moment in orice natiune, acolo unde exista o obsesie legata de amenintarile la adresa securitatii nationale'.

• Inainte de fricile si excesele nascute de recentul rabzoi impotriva terorismului, exsita aproape perpetuul razboi impotriva infractionalitatii, in multe centre urbane." p. 439. Apoi romanul lui William Goldin cu Imparatul mustelor, in care vedem procesul de dezindividualizare prin pictarea fetii.
• 
  
• Philip Zimbardo in "Efectul Lucifer", faimosul profesor de la Universitatea Standford, a realizat un experiment care a trebuit sa fie intrerupt, datorita violentei unor oameni normali, dar care au imbracat uniforma unor gardieni. Orice om e capabil de raul absolut, concluziona el.
• Priviti imaginile inchisorii de la Abu Ghraib, care nu mai au nevoie de comentarii. Tortura sub forta situationala si contracentionala, IRAK 2003.

Inchisoarea Abu Ghraib Irakieni torturati de Ofiteri Americani

Astazi, inca nu exista acele forte situationale care sa creeze predispozitie spre un rau in masa. Dar evenimentele din ultima perioada imi dau de inteles ca aceste forte latente sunt mai puternice ca oricand in noi si in poporul nostru romanesc. Credeam intr-o trezire spirituala, dar vad ca totul este pervertit. Sunt sceptic. Nu mai cred in trezirea maselor, ci doar cea individuala.

Stiind ca in om se afla atatea forte distructive, poate va intrebati si voi ca mine, care e atitudinea pe care sa o ai fata de Lume? E atitudinea lui Don Quijote care vede in femeia aia depravata si cu miros de usturoi, o regina veritabila in numele careia lupta cu leii. Vede in acei talhari care-si meritau moartea, adevarate povesti, si fara sa stea pe ganduri ii eliberaza. Vede in om, Ingerul, si-l elibereaza! Altfel nu vei face decat sa traiesti intr-o lume sub asediu. 

note: 2021

 Am scris acest post pe cand eram student la Criminology and Criminal Justice, Cardiff 2013. Am ales  fara sa stiu aceasta specializare pentru ca am vrut sa ma inteleg pe mine. Sa imi inteleg umbrele. De unde vin ele si ce inseamna. Caci numai devenind contient de propriile forte distructive putem sa alegem in mod constient binele.  D. M.

Iata ca aceste forte colective au iesit la suprafata, cum era normal, in situatii de criza, de frica, de pandemie. Cei care vor sa isi impuna viziunea asupra lumii nu isi pun nici un moment problema ca in aceeasi masura pot face rau. Ca adevarata lupta morala trebuie sa se dea in interiorul fiecarui om. Abia apoi poti proiecta valorile interioare in societate. Dar numai constient de potentialul tau distructiv. 

Raul nu vine sub forma raului, ci sub forma binelui justificat, colectiv. Tot ce putem face e sa citim istoria ca si cum ar fi vorba despre noi. Sa putem sa ne punem in pielea celuilalt. Sa empatizam cu ce nu suntem de acord. Sigur ca nu e comod sa te imaginezi pe tine acel Gardian din inchisoarea din Abu Ghraib. Caci nu iti poti imagina ca tu esti capabil de raul absolut, iar asta este un rau in sine. Asa cum esti capabil de binele absolut, care este sacrificiu!

Ce se intempla cand nu te cunosti pe tine, cand nu cunosti potentialul raul din tine? Ai tendinta sa transferi totul in afara ta. Tot ce nu merge bine in tine este externalizat: politica, inegalitate sociala, inegalitate economica, injustitie, discriminare, opresiune, etc. Si atunci incerci sa schimbi ceea ce e in afara ta. Sa proiectezi un bine universal, care se rezuma de fapt la tine si la propria ta experienta individuala. Caci nu te cunosti suficient de bine ca sa integrezi fortele distructive si sa realizezi ca il contii pe dusmanul tau. 

Doar pentru ca esti dragut si vrei binele nu inseamna ca rezultatul este unul bun pentru toti. Trebuie sa iti integrezi dusmanul. Caci nu esti substantial diferit de el. El este umbra ta. Dusmanul este o parte din tine pe care nu vrei sa o recunosti. Nu vrei sa fii constient de asta pentru ca ar putea sa iti intoarca lumea pe dos, ar putea sa iti schimbe imaginea inofensiva pe care o ai despre tine. 

O alta iluzie, care pleaca de la materialismul dialactic al lui Marx, aste aceea ca putem controla Istoria. Cum putem controla niste variabile atat de complexe, can nu ne putem controla pe noi insine? Cand viata pare sa decurga dupa niste tipare care transcend forta noastra de intelegere? Asta nu presupune ca trebuie sa avem o atitudine fatalista, ca actiunile noastre nu conteaza, ca nu putem schimba lucrurile. Asta resupune sa te cunosti ca individi in asa masura incat sa iti dai seama ce e realitate si ce e iluzie in lumea pe care ti-ai creat-o. 

Toti avem o harta mentala a lumii exterioare dupa care navigam, dupa care ne traim viata, dupa care actionam. Si aceasta harta este una subiectiva. Caci aici este greseala materialismului dialectic, nu exista o realitate data, o realitate colectiva, una de grup, alta de gen, alta de sex sau religie! Ci o multitudine de realitati individuale care creeaza societatea. Iar aceasta nu poate fi identificata cu o ideologie, o credinta, de stanga sau dreapta, socialista sau capitalista. Ci exista o negociere continua dupa care definim realitatea. Iar atunci cand negociera aceasta este anulata prin cenzura, prin impunerea propriei lumi si viziuni, prin lipsa dialogului si a libertatilor individuale, atunci apare raul. 

Raul apare prin constrangerea si limitarea librtatilor individuale in detrimentul unei asa-zise libertati colective, superioare, sociale. 

Despre obedienta in societatile postmoderniste

Agentiile de recrutare a fortei de munca, in cele mai multe cazuri, cauta oameni cat mai docili, care sa execute ordinele si care sa munceasca, daca e nevoie, si peste program.  Dar inainte de agentii, profesorii premiaza acei copii ‘constiinciosi’. Cu cat esti mai servil,  mai obedient, cu atat mai mult esti considerat un elev model.  Si cum n-ar fi fost sufficient, parintii vor Copii Ascultatori. Am folosit caractere mari pentru ca intr-adevar, si asa este, Copiii Ascultatori sunt o Institutie. Noul model social.

Abu Ghraib Preason vs Stanford Experiment

Philip Zimbardo, specialist in psihologie sociala, se intreaba cum e cu putinta ca oameni perfect sanatosi si normali din punct de vedere psihologic, fara inclinatii patologice, sa produca raul social fara pic de constiinta. Cum e cu putinta raul in societate? Crimele colective, marile genocide cum le explicam? Si pentru ca nu se multumeste cu determinismul psihologic, sau cu “natura umana”, Philip Zimbardo gaseste in “fortele situationale” un posibil raspuns. Fortele situationale reprezentand acele situatii in care fiecare om este pus sa aleaga intre bine si rau intr-un moment de constrangere. Oameni perfect normali, cu valori morale, au participat la macelaria a milioane de oameni in Rwanda, Cambogia, URSS, etc.

Bineinteles, ca in lume exista mereu un rau latent care nu izbucneste decat in anumite situatii si sub o presiune cat de mica. Si te vei multumi cu faptul ca pana la crimele colective si genocide sunt multi pasi. (Dar am vazut cum o mica criza a zdruncinat putin principiile noastre Umaniste). Ei bine, Philip Zimbardo in Efectul Lucifer argumenteaza faptul ca oricine e capabil de a face raul pe care nu si-l poate imagina. Si daca e dificil sa explici cum poate un om sa faca rau semenului sau, atunci si mai dificil este sa explicit cum un om, in situatii exceptionale si sub o presiune psihologica, privat de libertate si drepturi, devine un EROU. Caci, ce e uimitor, acest gen de om nu doar ca sfideaza autoritatile, dar are si puterea de a depasi legile naturii.  Si, in acest caz avem, chiar noi romanii, atatea exemple graitoare din recentele temnite comuniste si din experimentul de la Pitesti.

Philip Zimbardo gaseste un tap ispasitor in Institutiile care vor oameni cat mai docili, care sa execute ordinele fara sa se intrebe de ce? Intr-un experiment realizat de un colg de-al sau, oameni normali au administrat socuri electrice semenilor sai la indemnul unui om “in halat alb si cu ecuson”.  In 90% din cazuri au fost administrate socuri “mortale”. Sub umbrela unei “autoritati”, institutii , “ halate albe”, sau “gulere negre”, omul se simte absolvit de orice vina.  Iata dar cum societatea noastra creaza oameni care sa se supuna in anumite situatii. Paradoxal, aceasta supunere izbucneste irational si fara nici o logica in rebeliune. E mult mai usor de manipulat acesti oameni docili. Caci, a Nu fi obedient, nu inseamna a fi un rebel fara cauza. 

Al doilea paradox e ca obedienta in loc sa nasca multumirea de sine, naste conformismul, atasamentul la idéa de success acceptata de majoritatea. Omul trebuie sa se alinieze la idéa de fericire (vacante in straintate, haine de firma, masini scumpe si costisitoare, etc) impusa de trend. Trebuie sa te aliniezi, iar daca nu reusesti esti un alienat, un inadaptat. Fiind un inadaptat, reversul ar fi sa privesti cu resentiment toate aceste bunuri consumeriste, care in sine nu sunt deloc rele, pentru ca tu confunzi valoarea cu bunul. Iar adevaratul rebel nu se naste din resentimente, cum nu orice om care bea devine alcoolic. In concluzie, obedienta e sursa nefericirii pentru ca fura adevarata identitate a omului si ii ofera una de imprumut, prefabricata. Acel om niciodata nu va fi multumit cu serviciul, cu statutul sau, desi servil, va astepta momentul refularii si il vei vedea in strada strigand “libertate”. Caci s-a creat o relatie de depedenta intre Institutii si libertatea omului.

.

Inegalitatea Sociala si Sistemul Sanitar. Neoliberalism.

Azi ca si ieri, m-am uitat toata ziua la dezbaterile din Camera Comunelor. Imi place cum isi sustin cei din camera argumentele urmand toate tiparele retoricii: Inventio, Dispositio, Elocutio, Memoria, Pronuntatio, cu un interes aparte pe al doilea canon Dispositio. Prin aranjarea discrusului in cele patru parti: Exordiu, Naratiune, Confirmare, Peroratia dar si prin dozarea in masuri corecte a etosului, patosului si logosului. Ca si in Romania, s-a dezbatut aprig reforma din sistemul sanitar. Vor sa privatizeze o parte din sistemul sanitar. Cel putin pentru micile probleme pentru a fi mult mai flexibil si lipsit de birocratie, UK fiind printre putinele tari unde sistemul sanitar este gratuit pentru oricine, indiferent daca contriubie sau nu la buget, indiferent daca e sau nu angajat, in scoala sau pur si simplu imigrant. Vor sa schimbe un lucru bun intr-un lucru profitabil si mai putin costisitor. 

Acolo unde diferenta intre saraci si bogati este mare, vezi figura 2:1, Uk fiind foarte aproape de Portugalia iar din alte statistici Romania urmeaza imediat Portugaliei si Bulgariei, poor health and violence are more common in more unequal societies. Wilkinson, R. and Pickett, K. (2009). Health and social problems are closely related to inequality among rich countries, vezi figura 2:2. Nu conteza cat de dezvoltata e o tara. Cu cat creste inegalitatea intre saraci si bogati, cu atat mai mult creste diferenta intre cei care au acces la sistemul santiar si cei care nu au acces. Acest lucru este corelat mai degraba cu raportul mare dintre bogati si saraci, decat cu salariul mediu pe economie. De exemplu, tari ca America, unde inegalitata este foarte mare, sistemul sanitar devine foarte scump chiar si pentru cei cu un salariu foarte bun.Cei bogati vor ridica pretul dar nu si standardul pentru toti cetatenii. Cu siguranta va creste standardul in servicii sanitare, lucru care va face sistemul sanitar aproape inaccesibil pentru cei mai multi. In tari precum Cuba, desi salariul minim pe economie nu se compara cu cel din America, sistemul sanitar este mult mai accesibil pentru majoritata cetatenilor si chiar foarte eficient. Vezi figura 2:3. 

In UK, privatizarea NHS-ului poate duce la o si mai mare inegalitate sociala. Majoritatea cetatenilor considera ca sistemul sanitar este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le are UK-ul. Pot confirma acest lucru din experienta. Dovezile arata ca reducand inegalitatea dintre bogati si saraci ar fi cel mai bun mod de a imbunatati calitatea veitii si accesul tuturora la sistemul sanitar. Iata de ce nu trebuie niciodata sa facem eroarea si sa comparam nivelul de trai cu salariul minim pe economie. Multi romani au parasit tara atrasi de acest miraj al salariului mare. Insa cheltuielile cu chiria, cu sanatata si cu asigurarile, i-au facut sa constate ca nu traiesc mult mai bine ca in Romania, chiar in tari ca America, Portugalia, Italia sau Spania. Nu cred ca intoarcerea la marxism-leninism e solutia. Dar o protectie sociala trebuie sa existe din partea statului cum exista in tarile din peninsula Scandinava. In orice privatizare ca Energie, Sanatatea, Transport Public, Statul trebuie sa isi asigure puterea de decizie printr-un pachet majoritar de actiuni sau prin legi protectioniste.

In October 2001, the richest 10% of households in the Buenos Aires Metropolitan Area accounted for the same portion of income than the poorest 60% of households in the same area. Their income level was almost 34 times higher than that of the poorest 10% of households, or almost 80% more than those of a decade earlier, and 25% more than in the hyperinflationary period of 1989. This increase in social inequality accelerated the growth of poverty among households, both with respect to the proportion of the population living in poverty and in terms of the intensity of poverty. (‘Neoliberal Meltdown and Social Protest’ Carlos, 2006)  

In ultima instanta, diferenta acceasta prea mare dintre saraci si bogati poate duce chiar la schimbarea regimului politic. Discutandu-se in Camera Comunelor despre privatizare sistemului sanitar in Uk, argumentul cel mai puternic in favoarea reformei ar fi eficienta. Se renunta la un sistem sanitar foarte scump, dar care aigura toti locuitorii Uk-ului, la unul pragmatic, eficient prin faptul ca se vor salva bani. Iata dar aici cum logosul nu tine cont de pathos. Omul nu-i doar pragmatic. El nu produce mai mult decat consuma dintr-un instinct pur pragmatic. Ci din contra, omul e risipitor. El face poezii si arta care nu-i profitabila. El e sentimentalist. Iar cand aduci in discutie o reforma sanitara, trebuie sa tii cont mai intai de nevoile omului aflata la baza piramidei lui Maslow, nevoi de securitate emotionala si sociala.

Pedeapsa cu inchisoarea? Pur si simplu, dezavantaj!

In acest post vom aduce in discutie eficacitatea pedepsei cu inchisoarea in prevenirea si combaterea criminalitatii. Aceasta discutie va insista pe dezavantajele unei astfel de politici. Vom vedea de asemenea ce critici se aduc celor care considera pedeapsa cu inchisoarea ca fiind o alternativa dezavantajoasa in combaterea infractionalitatii. Aceasta discutie nu poate fi completa fara sa definim ce este pedeapsa. Care este rolul pedepsei? Este oare inchisoarea singura forma de a pedepsi eficient pe cei care incalca regulile? Vom incepe printr-o discutie care sa priveasca pedeapsa din punct de vedere moral si uman. Deontologic vorbind, vom aduce in discutie proportionalitatea pedepsei si retributivitatea pedepsei. Nu in ultimul rand, vom discuta despre efectele incarcerarii si rezultatele unor politici care nu pun accent pe reintegrarea infractorilor, dar pun accent pe pedepsirea lor. Este aceasta politica de incarcerare avantajoasa din punct de vedere social, economic? In final vom vedea care sunt concluziile la care au ajuns o mare parte dintre criminologi. Aceste concluzii vor fi sustinute de statistici, date si cercetari empirice. 

In Metafizica Moralei, Immanuel Kant (1996) sustine ca un lucru e moral cand e facut conform cu datoria, ci nu din datorie. Pe scurt, trebuie sa faci acele lucruri pe care vrei ca altii sa ti le faca tie. Cand faci un lucru conform cu datoria nu mai exista o contradictie intre legea morala, (cea a constiintei) si datorie (care poate fi datoria de a-ti servi tara, datoria de a ucide in mod rational ca in cazul agentilor SS din Germania lui Hitler (Zimbardo, 2008). Asadar, este moral sa pedepsim un semen? Am accepta aceeasi pedeapsa in cazul in care noi am fi in locul lui? Pedepsim pe infractori din datorie, sau conform cu datoria? Iata doar cateva ipoteze de la care trebuie sa porneasca discutia noastra in definirea rolului pedepsei. Conform cu datoria, un om trebuie pedepsit pentru el insusi, ci nu pentru satisfacerea nevoii de razbunare. Astazi, pedepsim oamenii mai mult din datorie, pentru ca asa ni se pare ca este corect. Insa, corectitudinea unei pedepse trebuie sa tina cont intotdeauna de principiul proportionalitatii si retributivitatii. Sa I se aplice omului pedeapsa care o merita in functie de profilul sau social, psihologic, biologic. Daca legea se aplica tuturor in mod egal, atunci aceasta lege nu poate fi dreapta din moment ce nu toti oamenii sunt egali si nu au aceeasi egalitate de sanse.  

Aceasta retributivitate inegala a pedepsei o observam mai ales in cazurile in care un sarac fura o gaina si este inchis 7 ani, iar un parlamentar care a fost gasit cu o evaziune fiscala de mii de euro, este achitat cu o pedeapsa de 6 luni de inchisoare. In urma abuzurilor de la Abu Ghraib, Zimbardo observa cum justitia a fost influentata de "vointa de razbunare" a politicienilor. Pedeapsa primita de sergentul Frederick (Zimbardo, 2008:565) a fost foarte aproape de maximum, netinandu-se cont de fortele situationale. Cazuri mult mai grave de 'crime impotriva umanitatii' din Vietnam au fost trecute cu vederea sau au primit pedepse mult mai mici, pe cand sergentul Frederick, datorita mediatizarii dar si presiunii politice, a primit o pedeapsa 'exemplara' (Zimbardo, 2008:565). In acest caz, pedeapsa poate fi o reactie pasionala a societatii (Durkheim, 1972). Asadar, principiul proportionalitatii si retributivitatii a fot grav incalcat si nu s-a tinut seama de circumstantele atenuante. Este acelasi lucru ca si cum am fi executat un criminal in piata publica. Satisfactia si 'lectia' care i se da publicului este mai importanta decat integrarea si vindecarea infractorilor. Revenind la principiul lui Kant, totdeauna trebuie sa pedepsim omul conform cu datoria, ci nu din datorie. Este evident ca, asa cum se observa din raportul Punishment and Reform 'Ministers and other politicians can exert influence on Sentencing. Ministers frequently set out their views on this issue in speeches, media briefing and interviews. This matters because prison plays a key role in helping to ensure that we have a stable and safe country. It is, however, also essential that in a just society punishment must be balanced with humanity' (Corston 2011:49).

Mai sus a fost definit rolul pedepsei din punct de vedere moral. In cele ce urmeaza vom privi rolul pedepsei din punct de vedere pragmatic. Dupa Durkheim (1972), pedeapsa are un aspect de ritual si un aspect emotional. Aspectul ritual inseamna ca orice fapt atrage dupa sine consecinte. Din punct de vedere emotional, pedeapsa trebuie sa exprime oroarea fata de aceste fapte, furia, razbunarea, dezgustul, discriminarea, etichetarea, etc. Aceasta dimensiune emotionala transforma inchisoarea intr-o pedeapsa simbolica. Pentru ca fiecare fapta incriminata trebuie sa aibe o latura moralizatoarea. Justitia are o dimensiune simbolica, iar importanta pedepsei este legata de limbaj. Orice actiune, orice limbaj implica un cod (Fowler,1991). Inchisoarea, dupa cum vom vedea mai jos, nu este doar o alternativa practica in prevenirea criminalitatii, ci e mai mult o alternativa simbolica. Oamenii au nevoie sa stie ca faptele antisociale sunt pedepsite. Ca orice institutie publica, inchisoarea se foloseste de aceasta forta simbolica pentru a mentine ordinea in societate.

Nu doar inchisoarea este singura solutie simbolica in prevenirea criminalitatii. Exista mai multe moduri de a pedepsi pe cei care incalca legea: munca in folosul comunitatii, detentie pe timpul noptii, cursuri de calificare profesionala, inscrierea in programe de dezintoxicare pentru dependeti, sedinte psihoterpeutice, etc. Pe noi ne intereseaza rolul pedepsei cu inchisoarea, fiind cea mai severa forma de a pedesi infractionalitatea. Ne mai intereseaza rata de succes in prevenirea criminalitatii in randul celor inchisi. Primul argument care pledeaza pentru mentinerea pedepsei cu inchisoarea ar fi acela ca pe viitor, infractorul nu mai poate produce alte infractiuni. El este privat de libertate. Deasemena se asigura un confort psihologic celor din afara. Lumea trebuie sa se simta in singuranta in mediul inconjurator. Inchisoarea are rolul de a protejeaza inocentii si de a preveni alte infractiuni. Rolul inchisorii este acela de: descurajare, reabilitare, pedeapsă si protecţie publica. 

Inchisoarea de cele mai multe ori este privita ca cea mai simpla alternativa. Inchisoarea functioneaza dupa principiul 'ochi pentru ochi si dinte pentru dinte'. Daca ai gresit, trebuie sa fii pedepsit. Aceasta gandire este specifica scolii clasice care priveste omul ca pe un animal rational cu vointa si putere de a lua decizii. Pentru Foucault (1991), pedeapsa nu trebuie sa mai functioneze dupa principiul ochi pentru ochi si dinte pentru dinte, ci 'Penal detention must have as its essential function the transformation of the individual’s behaviour (Foucault, 1991:12). Asadar nu satisfactia victimei, ci transformarea comportamentului trebuie urmarite prin privarea de libertate si detentie.

Dincolo de aceste idei filozofice si sociologice, in cele ce urmeaza vom arata prin statistici si date empiricie ca inchisoarea nu este o alternativa reala si pe termen lung in prevenirea si integrarea infractorilor. In inchisoare cei mai multi ajung sa isi perfectioneze metodele, sa invete noi moduri de a pacali sistemul (Warner, 2011). Fiind luati din societate si privati de anumite drepturi, cei mai multi infractori pierd contactul cu realitatea exterioara. Dupa ce perioada detentiei a expirat, acestia nu se pot reintegra in societate. Tehnologia, informatiile si chiar legislatia se schimba de la an la an. Nefiind pregatiti pentru noua realitate si fiind inadaptati, ei vor recidiva si se vor intoarece in inchisoare, acolo unde statutul le e recunoscut. Asa cum observa Corston (2011:48) 'Imprisonment without hope of improvement is inherently inhumane and will resul in increased disorder and suicide'. Numai o parte foarte mica dintre cei inchisi sunt reintegrati in societate si isi pot relua vechiul loc de munca. Cei mai multi dintre ei nu sunt calificati intr-o meserie, au probleme mentale sau sunt dependenti de substante narcotice. Only a quarter of prisoners have a job to go to on their release and this is a big cause of reoffending, argues Kevin McGrath(2011:71).

Timpul petrecut in inchisoare trebuie sa fie folosit in reintegrarea si calificarea celui retinut. Atunci cand este eliberat, el trebuie sa fie pregatit sa se descurce singur in societate. Neavand un job, detinutii eliberati nu vor putea inchiria o locuinta, nu vor putea deschide un cont bancar, nu vor avea asigurare de sanatate si alte drepturi elementare. Multi dintre detinuti au experimentat un comportament abuziv in inchisoare. Acest lucru ii face sa creada ca exista un razboi continuu intre ei si societate. 'This inevitably reinforces attitudes that make repeat crime more likely' (Corston 2011:49).

Daca din punct de vedere politic inchisoarea prezinta o alternativa, deoarece poate atrage simpatia publicului si implicit voturi, atunci din punct de vedere economic se dovedeste a fi foarte costisitor. Reabilitarea, pedepse alternative, munca in folosul comunitatii ar fi mult mai benefice si mai putin costisitoare. In UK, statul plateste pentru fiecare detinut in medie £40,000 Corston  (2011:47 argumenteaza  ca 'Imprisonment is the most severe punishment available to the courts; it is also the most expensive. In plus, rata de succes este mult mai mare daca se vor urmari programele de reabilitare. 'Community sentences are 7 per cent more effective at reducing reoffending rates than custodial sentences of under 12 months. The proven potential of restorative justice both to reduce reoffending and improve victimsatisfaction is significantly underexploited among the adult population (Warner, 2011:34) Se observa o crestere semnificativa  in retinerea si inchiderea celor care au primit o sentinta de pana la 12 luni. Over 36,000 sentences of up to three months were given by the courts in 2009. These short sentences result in prisoners having little prospect of being given effective programmes that might change their behaviour (Warner, 2011:35). Aceste sentinte au fost date in special for 'non-violent offences' . 

Inchisoarea are o rata scazuta in reducerea recidivarii. Aproape 50% dintre adulti recidiveaza dupa un an de cand au fost eliberati. Creste cu pana la 60% rata recidivarii pentru cei care au primit o sentinta pana la 12 luni de detentie si cu 80% pentru cei care au primit pana la 10 luni o sentinta cu inchisoarea (Corston 2011:49). De asemenea se observa o crestere semnificativa in sentintele date cu executare in inchisoare in randul populatiei, cu pana la 22% mai mult din 1997 pana in 2005, desi in aceeasi perioada rata criminalitatii a scazut cu 30% (Warner, 2011:35). Nu exista nici o dovada ca acest lucru se datoreaza cresterii eficiente a politiei in perioada 1997-2005. Poate ca acest lucru este datorat politicii de detentie pe care au acceptat-o majoritatea politicienilor. 

Rata de insucces in ceea ce priveste detentia este inca si mai mare in cazul minorilor. Fiind criminalizati de la o varsta frageda, rupti de societate si de familie, stigmatizati si etichetati, fara sa termine o scoala, minorii nu vor avea prea multe alternative cand vor fi eliberati. Singurul lucru pe care il pot face e sa revina in strada, la vechiul stil de viata. Multi dintre acesti copii sunt incriminati pentru fapte care nu necesita privarea de libertate intr-o inchisoare. Intr-adevar, in UK se observa o tendinta de a criminaliza orice. Probabil ca aceasta tendinta este exagerata de frica de crima (care are un nivel foarte ridicat, Home Office, 2009) si de mass-media. In 2008, din 6000 de copiii trimisi in judecata, 50% au fost inchisi pentru crime non-violente (Jacobson, Bhardwa, Gyateng et.al. 2009:1). Cei mai multi dintre acesti copii(70%) sunt descrisi ca 'persistent offenders' in accordance with the government’s ‘procedural definition’ of persistence (Jacobson, Bhardwa, Gyateng et.al. 2009:1). Acest lucru inseamna ca nu conteaza in ce fel de crime persisti. Din moment ce persisti, risti sa primesti o sentinta cu inchisoarea, indiferent de gravitatea faptei. Acest lucru nu respecta nici pe departe principiul proportionalitatii. Pentru ca cei mai multi dintre ei nu se pot lasa singuri de micile infractiuni, au nevoie de ajutor social si de coniliere psihologica. Asa cum ne invata si morala Biblica (Luca, cap.16 vers. 10) e mai greu sa fii credincios in lucrurile mici decat in lucrurile mari. Dupa cum se observa si in raportul 'A profile of children in custody', 30% dintre copii au primit sentinta pentru doua sau mai multe infractiuni. Only 6% of the sample had no previous convictions (Jacobson, Bhardwa, Gyateng et.al. 2009:1)

David Fraser (2007:1-5) neaga faptul ca in UK sunt trimisi mai multi oameni in inchisoare decat in orice alta tara din Europa. Fraser considera ca se face o eroare de judecata cand se compara numarul populatiei unei tari cu numarul celor din inchisori. Ar trebui sa se compare numarul crimelor inregistrte cu numarul sentintelor cu inchisoarea (vezi Fig 5.1 din anexe). Atunci, asa cum se vede in fig 5.2, UK ar trebui chiar sa creasca numarul celor retinuti si sa construiasca mai multe inchisori, deoarece trimite prea putini oameni in comparatie cu crimele care sunt inregistrate, cu mult mai putin decat tari ca Rusia, Polonia, Spania, etc. Pentru acesti oameni, spune Fraser, nu exista alta alternativa decat inchisoarea, deoarece acesti infractori prezinta un risc ridicat pentru societate si un pericol iminent. Societatea pierde mai mult daca ii lasa in libertate decat daca va cheltui 40 000 de lire pe an cu retinerea in inchisoare a unui singur infractor, indiferent de ce gen de crima a savarsit. 'Those remanded in custody have been judged to pose too great a risk to the public to be allowed their freedom'( Fraser, 2007:4).

Fraser are dreptate cand cere se se compare rata criminalitatii cu numarul populatiei din inchisori. In order to establish how lenient or severe it is in its use of prison, it is necessary, for each country, to compare that country’s prison population with its crime rate. On that basis the use of imprisonment in the UK is found to be much lower than many other countries as demonstrated in Figure 5.2 (Fraser, 2007:4). Eroare de care nu e constient Fraser, este aceea ca nu tine cont de variabilele interne. In fig 5.1 se observa ca doar 24% dintre crime sunt inregistrate din totalul crimelor savarsite. Problema revine dintr-o educatie si o cultura a criminalitatii specifice fiecarei tari. Ceea ce reprezinta o ofensa pentru cetateanul care traieste in UK, poate nu reprezinta si pentru cel din Rusia. Tendinta de a criminaliza orice este mult mai evidenta in tarile dezvoltate decat in cele in curs de dezvoltare. In plus, multe crime grave in tari ca Rusia, Romania, Polonia, Ucraina nu sunt inregistrate. De exemplu, in Romania  nu exista un institut de criminologie, si cu atat mai putin o institutie indepedenta de Politie cum ar fi in UK British Crime Survery care sa monitorizeze cifra neagra a criminalitatii.

Deseori cand comparam statistici, eroare vine din faptul ca variabilele difera de la o tara la alta. Fraser denunta o eroare logica, dar face o eroare metodologica grava dupa parerea mea, deoarece variabilele nu se pot externaliza si replica, in acest caz. In concluzie, consider ca ar trebui sa se insiste mai mult pe programe de reintegrare sociala, ci nu pe detentia cu inchisoarea. Mai mult, trebuie sa existe mereu principiul moral al proportionalitatii. Inchisoarea trebuie sa ajute societatea sa se vindece, ca un spital pentru cetatenii bolnavi, nu sa ascunda problemele in spatele zidurilor.

note:
*sensul cuvantului criminalitatea nu-i echivalent cu 'omucidere'.
**restorative justice se refera mai mult la sentintele de pana la 1-2 ani.
*** Cifra neagra a criminalitatii se refera la crimele reale nu doar la acele crime dovedite.

"Era multimilor".

Un om care traieste in afara Statului ori e fiara ori e zeu. 
post dedicat Surorii mele, Maria M

Imagini Mineriadele 

Mergand pe ideile lui Aristotel (2000), omul e zoon politikon. El nu poate trai in afara Statului. La evoluţia epocii actuale au stat ideile contractualiste ale lui J.J.Rousseau (1762), conform carora, puterea statului se bazeaza pe un contract social. Omul, inzestrat de la natura cu libertate, isi ofera de buna voie aceasta libertate statului in schimbul asigurarii pacii, bunastarii si securitatii personale.  Rousseau (1968) spune ca omul in conditiile naturale e homini lupus contra homini, adica pradatorul semenului sau.  Din aceasta cauza, omul are nevoie de o autoritate pe care o legitimeaza cu putere sa intervina, sa organizeze si sa regleze viata sociala. Astfel puterea nu se mai legitimeaza, ca in vechile culturi arhaice, pe divinitate. Imparatul nu mai este "unsul lui Dumnezeu", ci este alesul poporului. Schimbarile in gandirea popoarelor au fost precedate de mari schimbari in civilizatie. Astfel a aparut credinta moderna in puterea multimilor. Ea a transformat politica moderna a statelor conduse inainte de o clasa privilegiata, culminand cu aparitia votului.  Totusi, cunoasterea importantei multimilor nu e un lucru nou in istorie. In Principele, Machiavelli (1961) spune ca un principe trebuie sa fie iubit de multime dar si temut. Atunci cand nu mai are multimea de partea sa, principatul sau este vulnerabil atat din interior cat si din exterior.  Marii imparati ca Augustus (Frigioiu, 2010) cunosteau in mod intuitiv puterea pe care o au multimile. Zeificarea lui Augustusus nu se putea face  fara "Paine si circ."  Aceste energii oculte, ca si puterea, trebuiau canalizate spre un scop maret, care sa dea sens multimilor si sa le prinda tot timpul in contexte fie ele sociale, politice, religioase, artistice, etc. Mai tarziu, Gustave le Bon avea sa fie interesat de cum are loc ascensiunea claselor populare si cum se exercita puterea lor.

Pentru Gustave le Bon (1986), puterea multimilor nu poate sa exercite decat un rol distructiv. Prin puterea multimilor civilizatiile imbatranite dispar. Gustave le Bon(1986) atribuie multimii un rol inconstient si distructiv.  Multimile, spune Gustave le Bon nu au decat puterea distrugerii. Dominarea lor reprezintă totdeauna o fază de dezordine. In multime individul se pierde. El este absorbit de credintele colective, de energiile celorlalti. In multime, spune Gustave, omul se lasa prada instinctelor primare. Este captivat de energiile colective si devine o simpla masa uniforma, omogena, usor manipulabila.  O aglomerare de indivizi nu inseamna o multime. Caracteristicile multimii sunt date de pierderea personalitatii, disparitia vetii cerebrale, decadearea inteligentei si transformarea completa a sentimentelor. Sentimentele transformate pot fi mai bune sau mai rele decat acelea ale indivizilor din care este compusa multimea. De asemenea, multimile au un profil psihologic bine determinat. Multimile au viata lor psihologica aparte fata de individualitatile din care este compusa. Le Bon(1986) nu vede in multimi media indivizilor, ci o noua combinare cu caracteristici noi. El aduce exemplul reactiei chimice, din care doua substante total diferite, prin inlocuire formeaza o noua substanta. Pentru Le Bon, multimile sunt impulsive, credule, inclinate spre a exagera si spre intoleranta.

Pentru a manipula multimile, este suficient sa apelezi in discurs la phatos si prea putin la logos. Ethosul este deasemenea foarte important pentru ca legitimeaza discursul. Pentru multimi fiind mai important cine vorbeste decat ce se vorbeste. De asemenea, multimile sunt atrase de imagini, specifice erei primitive sau copilariei. Multimile nu lucreaza cu concepte, ci doar cu acele imagini care fac apel la sentimente, la trecut si la inconstientul colectiv.  ‘Mulţimile sînt şocate îndeosebi de latura miraculoasă a lucrurilor. Miraculosul şi legendarul sînt adevăratele suporturi ale civilizaţiilor. Imaginaţia populară a fost întotdeauna baza puterii oamenilor de stat.’ (Le Bon, 1986:25) De cele mai multe ori, moralitatea lor nu este pusa in discutie. Totusi, acest fapt nu duce la concluzia ca toate multimile sunt imorale. Cele mai multe multimi sunt conduse de sentimente nobile, observa Gustave Le Bon(1986). Datorita acestor factori imediati izbucnesc revolutiile si rascoalele. Le Bon mai reproseaza multimilor faptul ca sunt atrase de idei contradictorii. In cultura populara deseori se pot observa aceste idei contradictorii care coexista. Aceste idei sunt intretinute de imagini si simboluri.  Gustave le Bon da ca exemplu termeni, ca ‘democraţie, socialism, egalitate, libertate etc, al căror sens este atît de vag încît nici groase volume nu reuşesc să-l precizeze. Cu toate acestea, o putere magică se ataşează de scurtele lor silabe, ca şi cum ele ar conţine soluţia tuturor problemelor’ (Le Bon, 1986:45).

Multimile isi vor alege conucatorul care sa le dea glas fricilor interioare, nevoilor biologice. Majoritatea conducatorilor de multimi se recruteaza mai ales dintre nevrotici, dintre anxiosi, dintre seminalienatii ce se afla in pagul nebuniei. Nu nevoia de libertate, ci aceea de servitute domină întotdeauna sufletul mulţimilor, spune Gustave. Setea lor de supunere le face să asculte din instinct de acela care se declară stăpînitorul lor. Aceste frustrari sunt create de sistemul de invatamant. Pentru Gustave, educatia nu eliberaza omul, ci din contra, creaza frustrati. Deoarece statul nu poate sa asigure locuri de munca acelor oameni specializati cu invatamant superior. Acestia din urma nu se vor  intoarce sa lucreze ogoarele, sau sa faca o munca necalificaa. Invamantul astfel creaza nemultumiti pe banda rulanta. Mai mult, sistemul aceste e sortit sa creeze o rata a somajului foarte ridicat, si implicit nemultumir sociale. Educatia nu se pliaza pe cerere si oferta, ci devine o inflatie de specialisti nemultumiti. Toate aceste lucruri, duc in lant la erodarea vechilor simboluri si la lipsa increderii in guvernanti si institutii.

‘Numărul aleşilor fiind redus, acela al nemulţumiţilor este în mod necesar imens. Aceştia din urmă sînt gata pentru toate revoluţiile, oricare ar fi şefii şi scopul urmărit. Achiziţia de cunoştinţe inutilizabile este un mijloc sigur de a transforma omul în revoltat’. (Le Bon, 1986:55)

Cand viata e lipsita de sens, cand vechile imagini si simboluri se tocesc, atunci oamenii au nevoie de o reimprospatare, de un nou ideal in care sa creada. Omul tinde sa fie prins in aceste contexte sociale care ii redau echilibrul psihologic si spiritual. Instablitatea  emotionala se transfera in instabilitatea din planul social. Omaneii striga 'libertate' pentru ca tanjesc dupa adevarata libertate. Asa cum observa Gustave Le Bon, ei sunt animati de idealuri marete. Multimile datorita caracterului irrational, de cele mai multe ori sunt criminale: Noaptea sf. Bartolomeu, Revolutia franceza cu teroarea Iacobinilor. Putem continua cu exemple mai recente din Cambogia, Rwanda, etc.

Cand institutiile nu mai au forta simbolica sa genereze ordinea in societate, cand se apeleaza prea mult la anumiti termeni ca 'democratie', 'solidaritate sociala', 'libertate', acestia isi pot pierde sensul daca nu corespund cu realitatea. In timp, apar noi credinte, in care omul neaga legitimitatea institutiilor, contractul social este rupt, iar ordinea devine haos.  Acest lucru insa nu este vazut intr-o lumina favorabila de catre Le Bon, deoarece multimile nu nu sunt capabile sa-si aleaga singura institutiile cele mai potrivite. Astfel se intampla adesea ca dupa o revolutie, doar numele insitutiei sa se schimbe, vechile structuri fiind aceleasi.

Aceste imagini sunt linii de forta ce transforma in acte colective, indreptata spre un scop comun, reprezentand vointa celor multi. Aceste adevarate linii de forta il indeamna pe om sa-si lase nevasta iubitoare, patul cald si caminul si sa puna mana pe arme ca sa lupte intr-un razboi care nu-I al lui, ci al Imparatilor, al conducatorior si al guvernantilor.(In spiritul lui Exupery, 2006).

‘Cu siguranţă nu interesul personal a fost acela care a călăuzit mulţimile în atîtea războaie, cel mai adesea de neînţeles pentru inteligenţa lor şi unde ele s-au lăsat masacrate tot atît de uşor ca ciocîrliile hipnotizate de oglinda vînătorului (Le Bon, 1986:60).’

Rezumand, negocierea dintre putere si multimi este continua. Traind in era multimilor, puterea este constransa sa ia acele politici populiste, ci nu cele mai adecvate. Multimile vrand din ce in ce mai multe drepturi (Machiavelli, 1961) vor renunta cu greu la ele. In crizele economice, multimile nu vor renunta la statul lor dobandit mai inainte, si astfel se vor revolta. Institutiile statului nemaifacand fata presiunii, vor trebui reinventate. Pentru Gustave (1986), revolutiile nu aduc in societate o improspatare, ci din contra, ele duc la colaps, la barbarie si o stare de anarhie, un razboi civil iar vor sfarsi intr-un lung ev intunecat.

Critica ce I se aduce lui Gustave le Bon e aceea ca patologizeaza idealurile si credintele multimilor (Reicher, 1991) Mai mult, Le Bon spune ca transformarile pe care trebuie sa le sufere ideile superioare ca sa devina accesibile multimii au nevoie de un timp indelungat. Mai apoi facand distinctia intre ideile multimilor si rationamentul multimilor, el spune ca multimile nu pot fi influentate de rationnamente. Rationamentele multimilor fiind totdeauna de ordinul cel mai scazut, ideile pe care multimile le au despre evenimente fiind simple reprezentatii mentale. Aici se contrazice, deoarece numai reactia lor e lipsita de orice ratinoament. Iar aceasta reactie nu trebuie sa fie confundata cu cauzele. Ea are cauze mai adanci, iar ideile care au condus la schimbarile bruste "s-au format in timp", asa cum chiar el observa. O paradigma nu se schimba prin revolutii, ci ea se schimba in timp prin forta simbolica si aerul proaspat pe care il aduce (Bortun, 2008).  Revolutiile nu sunt decat punctual de cotitura a unei noi paradigme.

Habermas (1989) se referă   la "crize legitime", în care normele sunt aduse în discuţie şi atacate. Astfel exista un interactionism simbolic si o negociere permanenta intre stat si multimi. Spre deosbire de Gustave, Habermans(1989) sustine ca multimile sunt rationale si ca domeniile vietii sociale sunt acum deschise discutiilor, spre deosbire de trecut.  Cu toate acestea, admite faptul ca participarea publicului cu privire la deciziile politice este in scadere.  Emile Durkheim (1938) in ‘The Rules of Sociological Method sustine ca “society needs crime” deoarece numai asa se poate regla procesul dintre stat si cetateni, numai asa este posibl noul si inovatia. Pe aceeasi idee merge John Stuart Mill (1974) in ‘On Liberty’ …“social progress and individual Liberty is secured by tolerance of deviant or unconventional belief or practice…”

Cu toate astea, Ideile lui Gustave le Bon, conform carora omul in multime isi pierde identitatea si poate actiona in modurile cele mai surprinzatoare au fost sustinute de unele cercetari empirice. Experimentul realizat in subsolul universitatii Stanfor de catre Phlip Zimbardo (Zimbardo,1969, 2007; Reicher, 1991) arata faptul ca atunci cand omul este dezindividualizat el isi schimba comportamentul. Multimea dar si locul avand rolul de a dezumaniza individul, asigura anonimatul acestuia. In conditii de anonimat, implusivitatea si instinctele primeaza in defavoara ratiunii.  În condiţii de deindividuation, oamenii sunt susceptibile de a acţiona într-un mod violent, vandalizand şi distructrugand. Fortele situationale, (Zimbardo, 2007) iau stapanire asupra individului. Studenti care nu credeau ca sunt in stare sa atinga o celula dintr-un om s-au trezit ca abuzeaza si maltreateaza pe semenii lor.

Fortele situationale se observa cel mai bine in miscarile de strada care nu urmaresc un program, cum ar fi huliganismul si care deseori sfarsesc in vandalism. A government-funded study of the motivations of young people who took part in August's rioting has concluded that they were driven by a combination of excitement, opportunism and dissatisfaction with the police. The research, based on interviews with 50 young people involved in the disorder, looked at potential triggers for participation (The Guardian, 2011). The most comprehensive statistics published so far on people charged over the August riots in England reveal they were poorer, younger and of lower educational achievement than average.  Some 90% of those brought before the courts were male and about half were aged under 21.  Only 5% were over the age of 40. Some 35% of adults were claiming out-of-work benefits. (The Guardian, 2011). Privind la statistici, nu inseamna ca am raspuns la probleme. Datele cantitative au nevoie de o interpretarae calitativa, altfel nu vor face decat sa ne intareasca prejudecatile.  Exista o forta situationala, dar exista mai mult, un determinism social. De cele mai multe ori rebelii provin din familii dezorganizate, sunt someri, nu au acces la santate si educatie, etc.

Rolul tot mai accentuat al maselor a dus la o stare de depedenta intre multimi si stat. Multimile asteapta ca statul sa le rezolve problemele.  Ele asteapta ca solutia sa vina de sus, ca si schimbarile sociale (Owen, 1922). Daca ne gandim la aceasta depedenta, Gustave(1986:72) are draptate cand spune ca ‘multimile  creaza climatul necesar dictaturii’. Multimile au nevoie de un om care sa Ie conduca cu o mana de fier. Ele au nevoie de un Mesia, de un 'tatuc' protector care sa le ia fricile. De ce multi inca sunt nostalgici dupa zilele cominismului? Ei evoca faptul ca le era asigurat serviciul si locuinta. Pentru ei libertatea se rezuma la nevoile biologice. Intr-adevar, libertatea incepe cu nevoile biologice, caci ele sunt baza piramidei (Vezi piramida lui Maslow, 1933). Numai ca din natura, omul vrand din ce in ce mai mult, problema nu are rezolvare doar in planul economic. Diferenta mare dintre saraci si bogati contribuie la frustarile si nemultumiri, dar omul sarac (chiar daca traieste mai bine ca in trecut) se va compara mereu cu cel mai bogat. Astfel chiar si in cele mai bogate societati va exista o saracie relative (Merton, 1968). Aceasta frustrare este creata de diferenta prea mare intre saraci si bogati. Dupa cum se observa in raportul ‘Neoliberal Meltdown and Social Protest’(Carlos, 2006), cauzele care au dus la criza politica din Argentina 2001-2002 au fost: diferenta prea mare intre saraci si bogati, rata ridicata a somajului, lipsa de reactive a politicienilor au dus la miscari de strada si la schimbarea guvernului.

‘However, the lack of political articulation of the massive social protests created conditions for the crisis to be processed in the short run by the institutional actors of the established political system. In October 2001, the richest 10% of households in the Buenos Aires Metropolitan Area accounted for the same portion of income than the poorest 60% of households in the same area. Their income level was almost 34 times higher than that of the poorest 10% of households, or almost 80% more than those of a decade earlier, and 25% more than in the hyperinflationary period of 1989. This increase in social inequality accelerated the growth of poverty among households, both with respect to the proportion of the population living in poverty and in terms of the intensity of poverty. This was in turn the result of a significant growth of unemployment as well as the downgrading of salaries’.

Ideile lui Gustave le Bon pot raspude la un anumit comportament social pe care il intalnim la anumite situatii. Multimile insa diferea mult in functie de contextul social, de rasa, de cerinte si ideile pe care la au. Multimile pot crea atat schimbari in bine, cat si anarhie urmata de un 'ev inteuncat', pot rasturna dictaturi dupa cum am vazut in caderea blocului socialist, dar pot sa ridice asupritori sub mana de fier a carora vor sta atat timp cat o noua idee, o noua forta simbolica va aparea. In concluzie, asa cum spune Gustave le Bon, cred ca 'sufletul rasei domină în întregime sufletul mulţimii.' Numai atunci cand sufletul rasei este animat de idei marete si pozitive, schimbarile in societate se produc in mai bine. Adevaratele schimbari sunt cele ale mentalitatii. Cand mentalitatea unui popor se schimba cu siguranta ca va fi posibila si o schimbare reala, de fond, nu doar de forma, institutionala.