"Era multimilor".

Un om care traieste in afara Statului ori e fiara ori e zeu. 
post dedicat Surorii mele, Maria M

Imagini Mineriadele 

Mergand pe ideile lui Aristotel (2000), omul e zoon politikon. El nu poate trai in afara Statului. La evoluţia epocii actuale au stat ideile contractualiste ale lui J.J.Rousseau (1762), conform carora, puterea statului se bazeaza pe un contract social. Omul, inzestrat de la natura cu libertate, isi ofera de buna voie aceasta libertate statului in schimbul asigurarii pacii, bunastarii si securitatii personale.  Rousseau (1968) spune ca omul in conditiile naturale e homini lupus contra homini, adica pradatorul semenului sau.  Din aceasta cauza, omul are nevoie de o autoritate pe care o legitimeaza cu putere sa intervina, sa organizeze si sa regleze viata sociala. Astfel puterea nu se mai legitimeaza, ca in vechile culturi arhaice, pe divinitate. Imparatul nu mai este "unsul lui Dumnezeu", ci este alesul poporului. Schimbarile in gandirea popoarelor au fost precedate de mari schimbari in civilizatie. Astfel a aparut credinta moderna in puterea multimilor. Ea a transformat politica moderna a statelor conduse inainte de o clasa privilegiata, culminand cu aparitia votului.  Totusi, cunoasterea importantei multimilor nu e un lucru nou in istorie. In Principele, Machiavelli (1961) spune ca un principe trebuie sa fie iubit de multime dar si temut. Atunci cand nu mai are multimea de partea sa, principatul sau este vulnerabil atat din interior cat si din exterior.  Marii imparati ca Augustus (Frigioiu, 2010) cunosteau in mod intuitiv puterea pe care o au multimile. Zeificarea lui Augustusus nu se putea face  fara "Paine si circ."  Aceste energii oculte, ca si puterea, trebuiau canalizate spre un scop maret, care sa dea sens multimilor si sa le prinda tot timpul in contexte fie ele sociale, politice, religioase, artistice, etc. Mai tarziu, Gustave le Bon avea sa fie interesat de cum are loc ascensiunea claselor populare si cum se exercita puterea lor.

Pentru Gustave le Bon (1986), puterea multimilor nu poate sa exercite decat un rol distructiv. Prin puterea multimilor civilizatiile imbatranite dispar. Gustave le Bon(1986) atribuie multimii un rol inconstient si distructiv.  Multimile, spune Gustave le Bon nu au decat puterea distrugerii. Dominarea lor reprezintă totdeauna o fază de dezordine. In multime individul se pierde. El este absorbit de credintele colective, de energiile celorlalti. In multime, spune Gustave, omul se lasa prada instinctelor primare. Este captivat de energiile colective si devine o simpla masa uniforma, omogena, usor manipulabila.  O aglomerare de indivizi nu inseamna o multime. Caracteristicile multimii sunt date de pierderea personalitatii, disparitia vetii cerebrale, decadearea inteligentei si transformarea completa a sentimentelor. Sentimentele transformate pot fi mai bune sau mai rele decat acelea ale indivizilor din care este compusa multimea. De asemenea, multimile au un profil psihologic bine determinat. Multimile au viata lor psihologica aparte fata de individualitatile din care este compusa. Le Bon(1986) nu vede in multimi media indivizilor, ci o noua combinare cu caracteristici noi. El aduce exemplul reactiei chimice, din care doua substante total diferite, prin inlocuire formeaza o noua substanta. Pentru Le Bon, multimile sunt impulsive, credule, inclinate spre a exagera si spre intoleranta.

Pentru a manipula multimile, este suficient sa apelezi in discurs la phatos si prea putin la logos. Ethosul este deasemenea foarte important pentru ca legitimeaza discursul. Pentru multimi fiind mai important cine vorbeste decat ce se vorbeste. De asemenea, multimile sunt atrase de imagini, specifice erei primitive sau copilariei. Multimile nu lucreaza cu concepte, ci doar cu acele imagini care fac apel la sentimente, la trecut si la inconstientul colectiv.  ‘Mulţimile sînt şocate îndeosebi de latura miraculoasă a lucrurilor. Miraculosul şi legendarul sînt adevăratele suporturi ale civilizaţiilor. Imaginaţia populară a fost întotdeauna baza puterii oamenilor de stat.’ (Le Bon, 1986:25) De cele mai multe ori, moralitatea lor nu este pusa in discutie. Totusi, acest fapt nu duce la concluzia ca toate multimile sunt imorale. Cele mai multe multimi sunt conduse de sentimente nobile, observa Gustave Le Bon(1986). Datorita acestor factori imediati izbucnesc revolutiile si rascoalele. Le Bon mai reproseaza multimilor faptul ca sunt atrase de idei contradictorii. In cultura populara deseori se pot observa aceste idei contradictorii care coexista. Aceste idei sunt intretinute de imagini si simboluri.  Gustave le Bon da ca exemplu termeni, ca ‘democraţie, socialism, egalitate, libertate etc, al căror sens este atît de vag încît nici groase volume nu reuşesc să-l precizeze. Cu toate acestea, o putere magică se ataşează de scurtele lor silabe, ca şi cum ele ar conţine soluţia tuturor problemelor’ (Le Bon, 1986:45).

Multimile isi vor alege conucatorul care sa le dea glas fricilor interioare, nevoilor biologice. Majoritatea conducatorilor de multimi se recruteaza mai ales dintre nevrotici, dintre anxiosi, dintre seminalienatii ce se afla in pagul nebuniei. Nu nevoia de libertate, ci aceea de servitute domină întotdeauna sufletul mulţimilor, spune Gustave. Setea lor de supunere le face să asculte din instinct de acela care se declară stăpînitorul lor. Aceste frustrari sunt create de sistemul de invatamant. Pentru Gustave, educatia nu eliberaza omul, ci din contra, creaza frustrati. Deoarece statul nu poate sa asigure locuri de munca acelor oameni specializati cu invatamant superior. Acestia din urma nu se vor  intoarce sa lucreze ogoarele, sau sa faca o munca necalificaa. Invamantul astfel creaza nemultumiti pe banda rulanta. Mai mult, sistemul aceste e sortit sa creeze o rata a somajului foarte ridicat, si implicit nemultumir sociale. Educatia nu se pliaza pe cerere si oferta, ci devine o inflatie de specialisti nemultumiti. Toate aceste lucruri, duc in lant la erodarea vechilor simboluri si la lipsa increderii in guvernanti si institutii.

‘Numărul aleşilor fiind redus, acela al nemulţumiţilor este în mod necesar imens. Aceştia din urmă sînt gata pentru toate revoluţiile, oricare ar fi şefii şi scopul urmărit. Achiziţia de cunoştinţe inutilizabile este un mijloc sigur de a transforma omul în revoltat’. (Le Bon, 1986:55)

Cand viata e lipsita de sens, cand vechile imagini si simboluri se tocesc, atunci oamenii au nevoie de o reimprospatare, de un nou ideal in care sa creada. Omul tinde sa fie prins in aceste contexte sociale care ii redau echilibrul psihologic si spiritual. Instablitatea  emotionala se transfera in instabilitatea din planul social. Omaneii striga 'libertate' pentru ca tanjesc dupa adevarata libertate. Asa cum observa Gustave Le Bon, ei sunt animati de idealuri marete. Multimile datorita caracterului irrational, de cele mai multe ori sunt criminale: Noaptea sf. Bartolomeu, Revolutia franceza cu teroarea Iacobinilor. Putem continua cu exemple mai recente din Cambogia, Rwanda, etc.

Cand institutiile nu mai au forta simbolica sa genereze ordinea in societate, cand se apeleaza prea mult la anumiti termeni ca 'democratie', 'solidaritate sociala', 'libertate', acestia isi pot pierde sensul daca nu corespund cu realitatea. In timp, apar noi credinte, in care omul neaga legitimitatea institutiilor, contractul social este rupt, iar ordinea devine haos.  Acest lucru insa nu este vazut intr-o lumina favorabila de catre Le Bon, deoarece multimile nu nu sunt capabile sa-si aleaga singura institutiile cele mai potrivite. Astfel se intampla adesea ca dupa o revolutie, doar numele insitutiei sa se schimbe, vechile structuri fiind aceleasi.

Aceste imagini sunt linii de forta ce transforma in acte colective, indreptata spre un scop comun, reprezentand vointa celor multi. Aceste adevarate linii de forta il indeamna pe om sa-si lase nevasta iubitoare, patul cald si caminul si sa puna mana pe arme ca sa lupte intr-un razboi care nu-I al lui, ci al Imparatilor, al conducatorior si al guvernantilor.(In spiritul lui Exupery, 2006).

‘Cu siguranţă nu interesul personal a fost acela care a călăuzit mulţimile în atîtea războaie, cel mai adesea de neînţeles pentru inteligenţa lor şi unde ele s-au lăsat masacrate tot atît de uşor ca ciocîrliile hipnotizate de oglinda vînătorului (Le Bon, 1986:60).’

Rezumand, negocierea dintre putere si multimi este continua. Traind in era multimilor, puterea este constransa sa ia acele politici populiste, ci nu cele mai adecvate. Multimile vrand din ce in ce mai multe drepturi (Machiavelli, 1961) vor renunta cu greu la ele. In crizele economice, multimile nu vor renunta la statul lor dobandit mai inainte, si astfel se vor revolta. Institutiile statului nemaifacand fata presiunii, vor trebui reinventate. Pentru Gustave (1986), revolutiile nu aduc in societate o improspatare, ci din contra, ele duc la colaps, la barbarie si o stare de anarhie, un razboi civil iar vor sfarsi intr-un lung ev intunecat.

Critica ce I se aduce lui Gustave le Bon e aceea ca patologizeaza idealurile si credintele multimilor (Reicher, 1991) Mai mult, Le Bon spune ca transformarile pe care trebuie sa le sufere ideile superioare ca sa devina accesibile multimii au nevoie de un timp indelungat. Mai apoi facand distinctia intre ideile multimilor si rationamentul multimilor, el spune ca multimile nu pot fi influentate de rationnamente. Rationamentele multimilor fiind totdeauna de ordinul cel mai scazut, ideile pe care multimile le au despre evenimente fiind simple reprezentatii mentale. Aici se contrazice, deoarece numai reactia lor e lipsita de orice ratinoament. Iar aceasta reactie nu trebuie sa fie confundata cu cauzele. Ea are cauze mai adanci, iar ideile care au condus la schimbarile bruste "s-au format in timp", asa cum chiar el observa. O paradigma nu se schimba prin revolutii, ci ea se schimba in timp prin forta simbolica si aerul proaspat pe care il aduce (Bortun, 2008).  Revolutiile nu sunt decat punctual de cotitura a unei noi paradigme.

Habermas (1989) se referă   la "crize legitime", în care normele sunt aduse în discuţie şi atacate. Astfel exista un interactionism simbolic si o negociere permanenta intre stat si multimi. Spre deosbire de Gustave, Habermans(1989) sustine ca multimile sunt rationale si ca domeniile vietii sociale sunt acum deschise discutiilor, spre deosbire de trecut.  Cu toate acestea, admite faptul ca participarea publicului cu privire la deciziile politice este in scadere.  Emile Durkheim (1938) in ‘The Rules of Sociological Method sustine ca “society needs crime” deoarece numai asa se poate regla procesul dintre stat si cetateni, numai asa este posibl noul si inovatia. Pe aceeasi idee merge John Stuart Mill (1974) in ‘On Liberty’ …“social progress and individual Liberty is secured by tolerance of deviant or unconventional belief or practice…”

Cu toate astea, Ideile lui Gustave le Bon, conform carora omul in multime isi pierde identitatea si poate actiona in modurile cele mai surprinzatoare au fost sustinute de unele cercetari empirice. Experimentul realizat in subsolul universitatii Stanfor de catre Phlip Zimbardo (Zimbardo,1969, 2007; Reicher, 1991) arata faptul ca atunci cand omul este dezindividualizat el isi schimba comportamentul. Multimea dar si locul avand rolul de a dezumaniza individul, asigura anonimatul acestuia. In conditii de anonimat, implusivitatea si instinctele primeaza in defavoara ratiunii.  În condiţii de deindividuation, oamenii sunt susceptibile de a acţiona într-un mod violent, vandalizand şi distructrugand. Fortele situationale, (Zimbardo, 2007) iau stapanire asupra individului. Studenti care nu credeau ca sunt in stare sa atinga o celula dintr-un om s-au trezit ca abuzeaza si maltreateaza pe semenii lor.

Fortele situationale se observa cel mai bine in miscarile de strada care nu urmaresc un program, cum ar fi huliganismul si care deseori sfarsesc in vandalism. A government-funded study of the motivations of young people who took part in August's rioting has concluded that they were driven by a combination of excitement, opportunism and dissatisfaction with the police. The research, based on interviews with 50 young people involved in the disorder, looked at potential triggers for participation (The Guardian, 2011). The most comprehensive statistics published so far on people charged over the August riots in England reveal they were poorer, younger and of lower educational achievement than average.  Some 90% of those brought before the courts were male and about half were aged under 21.  Only 5% were over the age of 40. Some 35% of adults were claiming out-of-work benefits. (The Guardian, 2011). Privind la statistici, nu inseamna ca am raspuns la probleme. Datele cantitative au nevoie de o interpretarae calitativa, altfel nu vor face decat sa ne intareasca prejudecatile.  Exista o forta situationala, dar exista mai mult, un determinism social. De cele mai multe ori rebelii provin din familii dezorganizate, sunt someri, nu au acces la santate si educatie, etc.

Rolul tot mai accentuat al maselor a dus la o stare de depedenta intre multimi si stat. Multimile asteapta ca statul sa le rezolve problemele.  Ele asteapta ca solutia sa vina de sus, ca si schimbarile sociale (Owen, 1922). Daca ne gandim la aceasta depedenta, Gustave(1986:72) are draptate cand spune ca ‘multimile  creaza climatul necesar dictaturii’. Multimile au nevoie de un om care sa Ie conduca cu o mana de fier. Ele au nevoie de un Mesia, de un 'tatuc' protector care sa le ia fricile. De ce multi inca sunt nostalgici dupa zilele cominismului? Ei evoca faptul ca le era asigurat serviciul si locuinta. Pentru ei libertatea se rezuma la nevoile biologice. Intr-adevar, libertatea incepe cu nevoile biologice, caci ele sunt baza piramidei (Vezi piramida lui Maslow, 1933). Numai ca din natura, omul vrand din ce in ce mai mult, problema nu are rezolvare doar in planul economic. Diferenta mare dintre saraci si bogati contribuie la frustarile si nemultumiri, dar omul sarac (chiar daca traieste mai bine ca in trecut) se va compara mereu cu cel mai bogat. Astfel chiar si in cele mai bogate societati va exista o saracie relative (Merton, 1968). Aceasta frustrare este creata de diferenta prea mare intre saraci si bogati. Dupa cum se observa in raportul ‘Neoliberal Meltdown and Social Protest’(Carlos, 2006), cauzele care au dus la criza politica din Argentina 2001-2002 au fost: diferenta prea mare intre saraci si bogati, rata ridicata a somajului, lipsa de reactive a politicienilor au dus la miscari de strada si la schimbarea guvernului.

‘However, the lack of political articulation of the massive social protests created conditions for the crisis to be processed in the short run by the institutional actors of the established political system. In October 2001, the richest 10% of households in the Buenos Aires Metropolitan Area accounted for the same portion of income than the poorest 60% of households in the same area. Their income level was almost 34 times higher than that of the poorest 10% of households, or almost 80% more than those of a decade earlier, and 25% more than in the hyperinflationary period of 1989. This increase in social inequality accelerated the growth of poverty among households, both with respect to the proportion of the population living in poverty and in terms of the intensity of poverty. This was in turn the result of a significant growth of unemployment as well as the downgrading of salaries’.

Ideile lui Gustave le Bon pot raspude la un anumit comportament social pe care il intalnim la anumite situatii. Multimile insa diferea mult in functie de contextul social, de rasa, de cerinte si ideile pe care la au. Multimile pot crea atat schimbari in bine, cat si anarhie urmata de un 'ev inteuncat', pot rasturna dictaturi dupa cum am vazut in caderea blocului socialist, dar pot sa ridice asupritori sub mana de fier a carora vor sta atat timp cat o noua idee, o noua forta simbolica va aparea. In concluzie, asa cum spune Gustave le Bon, cred ca 'sufletul rasei domină în întregime sufletul mulţimii.' Numai atunci cand sufletul rasei este animat de idei marete si pozitive, schimbarile in societate se produc in mai bine. Adevaratele schimbari sunt cele ale mentalitatii. Cand mentalitatea unui popor se schimba cu siguranta ca va fi posibila si o schimbare reala, de fond, nu doar de forma, institutionala.