Pentru a raspunde la aceasta intrebare e necesar sa fie definit mai intai termenul de copil dar si ce inseamna “responsabilitate” in acest context. Din start, intrebarea pleaca de la premiza ca, spre deosebire de matur, un copil este altceva. Difera copilul din punct de vedre sociologic, biologic, psihologic, politic, fata de omul matur? Are el puterea de a lua decizii si poate sa discearna intre bine si rau? Fara a raspunde la aceaste intrebari, n-am face decat sa sa reiteram vechia disputa dintre scoala pozitivista si scoala clasica: Este omul raspunzator pentru faptele lui criminale din moment ce exista determinism? Iata cateva dileme la care vom incerca sa raspundem in acest post.
Conform Group of Specialist on Child-Friendly Justice (December 2009:12) ‘ copii sunt toti care nu au implinit inca varsta de 18 ani'. Aceasta varsta este aleasa arbitrar si nu poate fi confundata cu varsta la care un copil poate raspunde pentru faptele sale si nici cu stadiile de dezvoltare ale fiecarui copil. Trebuie sa stim de la inceput ca varsta la care un copil poate raspunde in istanta in Anglia si Tara Galilor incepe de la10 ani, (8 ani in Scotia) fixata de Children and Young Persons Act 1963. Cand implineste 10 ani,' copilul este supus dispoziţiilor de drept penal în acelaşi mod ca şi adulţi." Responsabilitatea criminala se refera la varsta de la care un copil poate fi arestat, judecat, si daca e gasit vinovat poate primi o sentinta judecatoreasca." (Bandalli, S., cited in Goldson, B., 2008)
Din punct de vedere biologic este evident ca exista o diferenta intre copil si matur. Copilul este lipsit de aparare si de forta. El are nevoie de protectie. Asa cum aceasta diferenta este atat de evidenta intre barbat si femeie, atat de evidenta este si intre copil si matur. Aceasta diferenta de forta determina relatia victima-agresor. In statistici cu privire la victime observam ca femeile, batranii si copii (darorita lipsei fortei fizice) sunt cei mai predispusi abuzurilor, violentei si victimizarii. The 2008 Mori Youth Survey (Phillips, 2009:7), arata ca ‘ 51% dintre tinerii (care au comis o infractiune) cu vaste cuprinse intre 11 si 16 ani au fost o victima a unei agresiuni in ultimile 12 luni’. Insa, copilaria este inteleasa ca o constructie sociala, 'diferita de imaturitatea biologica, si apare ca un component specific cultural in cele mai multe societati. (Bandalli, cited in Goldson, 2008)
Din punct de vedere politic, este evident ca nu se poate vorbi de egalitate politica din moment ce copiii sunt lipsiti de ‘dreptul la vot’. Acest lucru se intampla si datorita faptului ca cei maturi ii privesc pe copiii ca fiind imaturi, inapti de a lua decizii importante. Acest fapt, dupa cum vom vedea mai jos, intra in contradictie cu principiul ca un copil la 7 ani este matur din punct de vedre cognitiv, ca este o fiinta rationala, stie sa aleaga intre bine si rau (Piaget, 1964).
Din punct de vedere sociologic un copil devine matur atunci cand are puterea de a intelege complexitatea mediului in care traieste. Cu alte cuvinte, cand copilul este inzestrat cu rationalitate stiintifica, cand gandirea nu se mai bazeaza pe experienta, ci devine o gandire logica, a priori (in termeni Kantieni), atunci copilul este matur din punct de vedere sociologic. Abia atunci el are puterea sa discearna intre bine si rau fara a mai experimenta raul. De exemplu, daca un copil se arde, atunci el invata din propria experienta ca nu e bine sa pui mana in foc. In termeni Kantieni, aceasta este o experienta sintetica a posteori, caci sporeste cunoasterea care provine direct din experienta. Dar daca mama ii va spune copilului nu pune mana ca te arzi, aceasta e o experienta sintetica,a priori. Ea sporeste cunoasterea, dar cunoasterea nu vine pe baza experientei (Kant, 1998:282). Abordarea sociologica este strans legata, dupa cum vom vedea mai jos, de teoria limbajului, mai precis de semiotica, dar si de teoria cognitiva.
Din punct de vedere psihologic, majoritatea copiilor, spre deosebire de adulţii, gândesc în imagini. Acest tip de gândire pare a fi specifică populaţiilor primitive (Werner, 1948). Cuvintele folosite de aceştia indică o preferinţă pentru imagini mai degrabă decât pentru categoriile generale. Rareori întâlnim termeni generali, iar majoritatea cuvintelor evocă imagini specifice. Copiii, în lipsa gândirii abstracte, care permite analiza a realităţii ca entitate exterioară, percep întreaga lume ca fiind însufleţită şi plină de emoţii. Această modalitate de a percepe realitatea se numeşte percepţie fizionomică, copiii experimentează lumea neînsufleţită în termenii forţelor şi emoţiilor pe care le resimt ei înşişi (Werner, H., 1948).
Din punct de vedere cognitiv, Piaget (1964:35) considera inteligenţa ca fiind o caracteristică generală a fiinţelor vii cu o capacitate de adaptare la mediu şi la modificările acestuia. Inteligenţa se dezvoltă în etape bine definite (stadiile dezvoltării intelectuale) care sunt identice la toţi indivizii. În fiecare stadiu, copilul învaţă noi forme de comportament şi îşi dezvoltă gândirea. Fiecare stadiu este caracterizat de capacităţi cognitive diferite ceea ce îi permite să înveţe şi noi forme de comportament. Deşi unii copii pot fi mai bine pregătiţi, trecând de la un stadiu la altul mai rapid decât alţii, stadiile de dezvoltare au aceeaşi succesiune.
Pe scurt, Piaget (1964:34) considera că există o legătură între nivelul raţionamentului cognitiv al unui copil şi percepţia sa asupra a ceea ce este corect sau greşit. Aceasta idee este sustinuta si de unele teorii criminologice. David Farrington (2007:608) in Childhood Risk Factors and Risk-Focused Prevention spune ca ‘ o inteligenta scazuta este un important indice in a prezice infractiunea, si poate fi masurata foate devreme in viata. O intelingenta scazuta masurata la varsta de 3 ani este un indice semnificant in a prezice criinalitatea la varsta de 30 de ani in statisticile oficiale' .Deseori infractorii au un iq mediu de 88 la varsta de 3 ani, in timp ce non-infractorii au un IQ de 101.
Un stidiul facut de catre ceei de la Cambridge, asupra legaturii dintre dezvoltarea limbajului si infractionalitate, arata ca (Farrington, 2007:608) ‘ un sfert din baietii care au o nota de 90 sau mai putin la testul non-verbal la varsta de 8-10 ani au fost acuzati de o instanta, de doua ori mai mult decat ceilalti. Daca exista o corelatie atat de stransa intre criminalitate si procesul cognitiv, se pune intrebarea: la ce varsta e sufficient de dozvoltat un copil din punct de vedere cognitiv pentru a raspunde pentru faptele sale in instanta?
Copilul va continua să utilizeze abilităţi senzorio-motorii pe tot parcursul vieţii, dar stadiul următor, cel al gândirii pre-operaţionale, este marcat de o schimbare majoră, gândirea avansează rapid către un nou plan, cel al simbolurilor (incluzând imagini şi cuvinte). În perioada pre-operaţională, gândirea copilului este nesistematică şi ilogică. În jurul vârstei de 7 ani, la începutul operaţiilor concrete, ea devine organizată şi logică (Piaget, 1964). Achiziţiile importante ale acestor perioade sunt: dezvoltarea activităţii simbolice, raţionamentul ştiinţific, etc.
Copiii încep să folosească simboluri atunci când utilizează un obiect sau o acţiune pentru a reprezenta ceva absent (Ginsburg,1988). Unii psihologi consideră că, pe măsura ce stăpânesc mai bine limbajul, copiii învaţă să gândească mai logic, limbajul stând la baza apariţiei categoriilor conceptuale (Brown, 1965). Conform lui Kehily, (2004:89) ‘Limba este vazuta ca un vehicul simblicLanguage is treated as a symbolic vehicle care transportă gândire şi ajută la dezvoltarea conceptelor şi a unui sistem semiotic, care transportă gândire şi ajută la dezvoltarea conceptelor şi a unui sistem semiotic.
In criminologie, teoria cognitiva este validata de statistici. Un numar semnificativ de minori care au ajuns sa incalce legea au probleme de comunicare, de adaptare. Iata raportul Department of Health din Londra (Soruce: Believe in children, www.barnardos.org.uk) : ‘60% dintre copiii delicventi aveau deficiente de vorbire, limba ori comuicare, 24% aveau dizabilitati in a invata, 18% sufereau o forma de depresie, 10% aveau probleme de anxietate, 5% aveau simtome psihopate.'60 per cent have signifi cant speech, language or communication diffi culties, 24 to 30 per cent have a learning disability, 18 per cent suff er from depression, 10 per cent have anxiety disorders, 5 per cent have psychotic-like symptoms.’
Exista o legatura stransa intre acesti copii cu probleme si mediile din care provin. In familiile cu un numar mare de copiii, familiile cu un venit minim, cu parintii despartiti, provenind din clasa de jos, exista un grad ridicat de criminalitate. Fiecare tip temperamental este caracterizat de nevoi sociale diferite şi se manifestă diferit în funcţie de mediul cultural. Acest mediu intervine şi modelează fiecare individualitate. Limbajele variază considerabil de la o cultură la alta, (Chomsky, N., 1972) iar limbajul pe care îl învaţă un copil depinde de cultura în care este crescut. Iata dar de ce acesti copii desi traiesc printre noi, ei de fapt se afla intr-o "alta lume" care este diferita de "realitatea" noastra, apartin unei subculturi.
Realitatea nu poate fi separata de mediu social. Iata O suma de indici care sunt corelati cu delicventa: incredere personala scazuta, parinti criminali, atasament fata de 'familie', modele antisociale, impulsivitate, timp liber, pedeapsa, autoinvinovatire, socializare, etc . Asadar exista un determinism psihologic, dupa cum am vazut mai sus, dar si unul social. Din moment ce exista determinism nu putem vorbi de libertate de alegere. Copilul nu creste intr-un mediu abstract, al ideilor si al dezbaterilor publice, copilul creste in familie, iar familia este raspunzatoare pentru cresterea lui. Daca din punct de vedere cognitiv este apt sa inteleaga binele si raul, atunci numai intr-un mediu sanatos aceste valori pot capata sensul dorit. Copii nu sunt pe deplini autonomi si sunt putine domenii de drept şi politici care să le permită să ia decizii pentru ei înşişi, în special sub vârsta de 14 ani. (Goldson, B., 2002:1-3)
Daca din punct de vedere cognitiv-psihologic copilul este apt sa intealeaga complexitatea lumii abstracte, din punct de vedere biologic este imatur, politic nu are drepturi, si sociologic este determinat, atunci vom incerca sa privim problema din punct de vedere pragmatic. Este criminalizarea copiilor un lucru benefic pentru societate? Sunt ei reintregrati? Daca da, in ce procent? Ce spun statisticile?
Principalul argumentul pragamatic în favoarea mentinerii varstei responsabilitatii penale este faptul ca pedeapsa are rolul de a multumi moral victima, recunoscând prejudiciul cauzat comunitatii cu scopul de a preveni un comportament criminal în continuare (Goldson, 2008). Asadar rolul pedepsii este: 1. Descurajare, 2. Reforma si 3. Pedeapsa. Conform cu Edwin Surtherland (1974:335), pedeapsa este probabil cea mai veche justificare conform careia un infractor trebuie sa primeasca ceea ce merita.’Acesta idee implica zicala "ochi pentru ochi si dintre pentru dinte' formulata 1875 de ani inaintea erei nostre in codul lui Hammurabi. Din punct de vedere practic criminalizarea are un efect invers, nedorit. Criminalizat copiii de 10 si 11 ani de crime mai putin serioase si pedepsindu-i, pe viitor va creste probabilitatea ca ei sa comita crime mai grave, sau se persiste in incalcarea legii. (Believe in children, www.barnardos.org.uk)
Un recent raport al natiunilor unite (United Nations Committee on the Rights of the Child 2007) indica faptul ca varsta la care un copil devine responsabil pentru fapte criminale sub 12 ani este in mod international inaceptabil. Varsta la care un copil raspunde penal in U.K. este de departe cea mai scazuta, nu doar in Europa, dar in intreaga Lume(Muncie and Goldson, 2006:7). Comitetul este profund ingrijorate in privinta riscului mare de recidivare in U.K.76% dintre copiii eliberati din Youth Offender Institution au recidivat in ultimul an, ceea ce inseamna ca rolul pedepsei (de descurajare si reforma) nu este justificat. Un alt argument impotriva criminalizarii copiiilor ar fi acela ca rata ridicata a celor care recidiveaza se datoreaza si autoinvinovatirii. Copilul incepe sa creada ca este un criminal, si isi asuma rolul ca atare. Un copil care este criminalizat de la o varsta frageda, este mult mai dispus sa devina criminal in urmatoarea perioada a vietii.
Privind mai departe, majoritatea copiilor antisociali nu devin criminali. Privind inapoi, majoritatea copiilor criminali au fost antisociali (Smith, 2006:652). Orice proces de socializare si de integrare este acceptat abia dupa ce e pus negarii. Adolescentul intra in rand cu oamenii incepand mai intai prin a nega. In toate tarile adolescentii comit mici crime, dar nu sunt criminalizati pentru asta. Conform Ministry of Justice (2010) Criminal Statistics England And Wales 2008 (published 28 Jan 2010) au fost 5,671 copii cu varsta cuprinsa intre 10 si 11 ani care au primit o atentionare din partea Curtii. Dintre acestia doar trei au comis crime suficient de serioase pentru a fi inchisi.
Chiar daca din punct de vedere cognitive copilul are puterea de a intelege termini abstracti si poate chiar sa discearna intre bine si rau, nu are insa si experienta necesara de a judeca obiectiv. El poate fi influentat de familie, de mediu, de prejudecati, de ideologii, etc. Criminalizarea nu e o solutie pe termen lung. Asadar ar trebui sa ne focalizam atentia pe integrarea copilului in societate si pe intelegerea lui. Problema insa e mult mai adanca si priveste idealul nostru despre cum trebuie sa fie o societate. Faptul cum ne purtam cu copiii nostri, va reflecta imaginea noastra in societate.
No comments:
Post a Comment