eroarea generalizarii si alte complexe

Am avut niste "parinti" care ne-au bagat in cap sa fim cineva si ne-au antrenat intr-o cursa care nu-i a noastra; Vream sa dovedim ca suntem cineva: intram in cartea recordurilor adesea cu cea mai mare salata, in sport, in cultura in arhitectura, in arta si mai ales in economie vrem sa nu mai fim la coada. Traiesc intr-o tara sub asediu? Eu nu, dar nu pot sa fac abstractie de acesti oameni zelosi cu libertatile interioare lezate grav. Atat de zelosi incat ar fi in stare sa se autoflageleze dintr-o dorinta nobila, de a vedea o data Romania pe podium. 

A doua mare greseala e cand se vorbeste prea mult la persona  intai plural. Noi romanii suntem asa. De unde pana unde acest noi? Si eu sunt roman, si deseori risc sa fiu identificat cu acest noi prea general si subiectiv. Se mizeaza pe specificul national.  Unii istorici actuali (Lucian Boia, De ce e Romania altfel?) au cazut in capcanele acestei psihologii, care nici macar nu-i o psihologie a maselor in sensul lui Gustave sau a lui Jung. Ascult la stiri cum se spune prea des, aproape obsesiv: "Romanii au dat buzna in magazine". Si cine sunt "romanii" care au dat buzna in magazine? Aceasta categorie, "romanii", aplicata de romani lor nu mai e o gluma, chiar daca ne amuza, imi pare mai mult a fi un sentiment personal decat un grup definit sociologic. Astfel de judecati la nivelul simtului comun nu ar trebui sa fie luate in seama atunci cand se vrea o analiza obiectiva si onesta asupra ralitatii sociale. Un complex de superioritate (mai ales la britanici) e la fel de pagubos, caci nu se pot desprinde de trecut. Iar norvegienii se incalzesc cu ideea ca au cel mai mare venit pe cap de locuitor, bani care oricum sunt jucati la bursa si nu vor ajunge niciodata in buzunarele lor. Mie imi place Butanul, ca a introdus pe langa PIB si PNB, adica capitalul de fericire pe cap de locuitor. 

Ne ascundem sub acest generic "romanii" ca sa dam pe fata propria trauma care ar trebui rezolvata mai intai la psiholog, ca sa nu se mai propage si in societate, sa nu mai fiu invadat de aceasta energie distructiva, eu primul roman fericit in tara mea. "Romanii sunt asa si pe dincolo" exprima propria neputinta de a fi altfel. Eu nu vreau sa fac din Romania Soarele de pe cer. Eu nu traiesc in aceasta incordare in care trebuie sa dovedesc ca sunt Cineva. Sunt roman si atat. Nu am nevoie sa mai fiu si "cineva". Cui trebuie sa dovedesc eu asta? Pe cine trebuie sa multumesc? Aici nu e resemnare, ci e constientizarea limitelor in cadrul carora se poate manifesta adevarata libertate sociala. Caci fara aceste libertati individuale, libertatile colective sunt utopice. Esti tu un om liber in tara ta, cu bune si rele? Numai dupa ce iti faci o analiza personala, cunoscandu-ti umbrele si acele filozofii latente, numai atunci poti sa critici propria tara. Dar cu siguranta nu va mai fi nevoie, caci vei actiona.

Acest strigat disperat este ultimul ragnet al unei generatii care a inteles (nu trebuie judecati) ca a fi pe baricade inseamna a sta mereu in incordare. O generatie care a venit cu o mostenire a unei disidente politice. De aici si rafuiala lor cu tara. Ei au criticat sistemul, ca doar asta-i rolul unui intelectual, nu? Ca acei profeti din vechiul testament care nu aduceau peste tara decat molima si seceta. Si ei erau trimisii Domnului, cei care isi indreptateau acest rol ingrat, de a aduce cele mai rele predictii. Ei sunt cei care continua lupta si azi. Care au impreisa ca spun "adevarul incomod". Insa cat de departe sunt atunci cand se identifica cu "tara". Imaginea asta mi se pare caraghioasa uneori, caci e o dragostea cu minus in fata, dragostea lor de tara eu o numesc "boala profetului". Ei inca se afla in vechea paradigma. Au uitat cu cine se lupta si nu isi dau seama ca rafuiala lor nu mai are un nume: Romania. Efectul pervers al acestor profeti zelosi, artisti, intelectuali, zaristi, e chiar neputinta politicului.

Intr-o zi de vara, un coleg de facultate m-a rugat sa il duc la Munte cu masina ca e cu un turist francez, prin couch surfiing. Facea asta mai multdintr-o datorie morala, dintr-un impuls civic, sa schimbe percepria strainilor despre noi, romanii, sa vada si ei ca nu suntem tigani. Am acceptat propunerea, intrucat eram acasa, la poalele Transfagarasanului, iar deranjul nu era prea mare mai ales ca nu aveam alteplanuri. Insa pe drum, mi-a fost cumva rusine de rusinea colegului, cand trebuia sa ii arate un lac, un munte, orice, numai sa ii atraga atentia de la peturi aruncate pe jos, saracie si tigania asa ziselor Pensiuni turistice.

De ce vrem sa facem o impresie buna? Ca localnic nu vreau un turism iresponsabil care sa sufoce zona, sa creasca proprietatile speculative si serviciile locale. De ce vrem sa dovedim ca"romanii au sunt altfel", ca Romania e "altfel"? Suntem inainte de toate oameni. Iar oamenii chiar daca sunt diferiti, in fond nu sunt altfel decat noi.