Sofismele democratiei

Eroarea generalizarii. Omul are nevoie sa traiasca din aproximari. Prin aceasta logica a generalizarii se atribuie intregului caracteristicile partii. Dupa parearea mea e un mit "stiintific" care e la moda azi in stiintele umaniste, imprumutat de la cele exacte (de la unicelulare la pluricelulare). Stiinta suprema in secolul nostru e Statistica. Eu care am lucrat cu statistici am vazut cat de greu pot fi interpretate. Cum sa gasesc o legatura intre parte si intreg? Eroare pe care am intalnit-o in cercetari criminologice de renume, la autori consacrati atunci cand au comparat statistici din tari diferite, insa fara sa tina cont de variabile diferite. Aceste generalizari sunt uneori benefice in cercetarea de marketing . Insa in istorie, in stiintele umaniste, in criminologie, generalizarea nu mai poate explica complexitatea lucrurilor. Eu nu vad o diferenta intre cunoasterea simtului comun si aceasta nevoie de a da legi generale in stiinte mai putin exacte cum sunt cele cu privire la om. 

Variabilele istoriei. In ultimul secol istoricii nu s-au multumit doar cu faptele, caci ele nu spun mare lucru. Au inceput sa caute "cauzele si efectele". Imi aduc aminte de ora de istorie si de acel titlu "Cauzele si premisele primului razboi mondial". E adevarat ca istoria cere o interpretare, cel putin una imagologica. De aceea se scrie si rescrie mereu. Dar intre variabile exista o legatura atat de complexa, incat mi se pare ca  istoria a devenit o stiinta oculta. Sa gasesti corelatii intre cresterea economica din perioada interbelica si numarul strainilor aflati in tara mi se pare putin ciudat. As putea sa gasesc tot atatea variabile care nu iau in considerare factorii externi, macroeonomici. Intre cresterea eonomica si numarul ratelor de pe lac. Sau ar trebui mai de graba sa incep prin revolutia industriala daca tot vreau sa ajung la cauze. Si nici atunci nu va fi suficient. Ar trebui sa cobor mai mult, in spiritul iluministilor ca sa vad premisele boomului economic. Statisticile nu spun nimic. Totul tine de interpretare. 

Teoria etichetarii. In criminologie se numeste labeling theory si e strans corelata cu interactionismul simbolic, violenta simbolica, construct social. Teoria etichetarii considerea ca devianta nu e un act mosetenit, ci mai degraba o tendinta definita de cultura de baza a unei societati care priveste subculturile ca fiind deviante.  Teoria  are ca punct de pornire perceprea de sine si cum poate fi determinat comportamentul omului de aceasta perceptie. Este asocieata cu ideea ca gandurile noastre si perceptia de sine au un rol profetic in definirea noastra ca oameni. A fost validata stiintific prin diverse experimente. Ochii albasri impotriva ochilor caprui *citat in Philip Zimbardo*. Li s-a spus copiilor ca cei cu ochi albastri ar fi superiori. S-a dovedit ca cei cu ochi albastri au obtinut note mai mari la cursuri decat ceilalti. Exermentul s-a inversat. Li s-a spus ca a fost o eroare, si ca de fapt cei cu ochi caprui sunt superiori. Efectul? Cei cu ochi caprui au obtinut note mult mai bune. Nici nu mai vreau sa amintesc de efectul mass-mediei in crearea perceptiei de sine a romanilor. 

Cuvintele atrag realul. Spune-i copilului tau ca nu e bun de nimic, inhiba-i orice initiativa, nu-l lasa sa incerce lucruri noi, fii cu ochii pe el, fa din el un copil cuminte si ascultator care sa nu incalce regulile, si ai sa vezi ca ii vei rapi orice imaginatie, orice putere creativa si orice incredere in viitor. Cum se aplica aceasta teorie la scala generala? Cum se aplica aceasta teorie Romaniei de azi? Spune-le romanilor ca ei nu sunt ca nemtii. Spune-le romanilor ca ei nu se pot guverna singuri. Da-le si exemple din istorie. Cumanii  (Djuvara) au venit si ne-au cucerit. In perioada interbelica 55% dintre oamenii de afaceri erau straini(Lucian Boia), spune-le ca nu se pot guverna singuri. Si asa este, nu se vor putea guverna singuri. Spune-le ca "noi romanii suntem asa" si asa vom fi mereu ca aici e vorba de psihologia maselor. Spune-le ca asa am fost, ca asta e "specifiul nostru". De fapt, vor sa inlocuiasca niste mituri vechi cu altele noi. In aceasta generalizare in care intra "romanii" se vrea o imagine de asamblu. Dar sub masca obiectivitatii, oamenii intelectuali, istoricii, tind spre o generalizare paguboasa. 

Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldavie face o caracterizare dura, dar mult ma adevarata decat cea propusa de intelctualitatea de azi. Ea e valabila cu atat mai mult cu cat e contradictorie. Se afla intr-un raport de si-si, nu de sau sau. Romanul e si las e si harnic. Moldoveanul crede ca are calul cel mai tare si ca el nimeni altul. Se entuziasmeaza repede. Porneste cu multa incredere in lupta. Uneori ba ii lauda, ba ii blameaza. De ce oare? Pentru ca nu exista un determinism istoric. Pentru ca posbilitatile fiintarii raman infinite. Omul poate fi orice, si de ce nu si romanul?  Eu cred insa ca o astfel de voce "obiectiva" nu poate fi in interesul nostru. Caci nu cu realitatea se construieste o tara. Pasoptistii daca au inventat o istorie, au facut-o pentru ca era necesara o astfel de istorie.

Omul e si bun e si rau. Pe mine nu ma intereseaza interpretarea faptelor. Ele se inscriu intr-un adevar dublu. A fost si revolutie a fost si lovitura de stat. Mereu cred in acest adevar care nu poate fi separat prin sau sau. Dar ce importanta are "adevarul"? Nimeni nu poate cunoaste adevarul. Prin istorie se propune nu mai mult decat un proces de impacare cu trecutul ca intr-o psihanaliza, numai ca e la nivelul unei natiuni. Romania isi tot face psihanaliza, procesul de constiinta. Dar o istorie trebuie sa priveasca si partea plina a paharului. De ce nu vrem sa acceptam si lucrurile bune? O analiza nu trebuie sa fie in raport de sau sau ci de si si. Analiza lui Dimitrie Cantemir e cu atat mai adevarata cu cat e contradictorie, pentru ca se afla in raport de si si. Romanul e si viteaz e si las. Un intelectual sincer, care a inteles ca a fi obiectiv nu-i tot una cu a fi sincer, prins intre dragostea de adevar si dragostea de tara.

Lucian Boia, in cartea sa, De ce e Romania altfel? incearca sa desfinteze unele mituri prin alte mituri. Se insista prea mult pe "specificul national". Mereu intalnesc apelativul asta" romanii". Ca si cum spunand ei, romanii, esti ceva mai obiectiv. Oarecum "tu impresonal" te afli in afara problemei cand spui "romanii". Tu esti, ca istoric, detasat. Tu nu ai cum sa faci parte din aceasta categorie. Romanii au dat buzna in magazine. Romanii sunt consumeristi. Romanii sunt un popor ospitalier. Romanii si-au petrecut vacanta la munte (majoritatea au dormit de anul nou). Cand se vorbeste de lucrurile bune, de geniul politic al romanului, de realizarile sale istorice, se minimalizeaza oarecum aceasta importanta prin conjuncturi. Ca de fapt unitatea limbii romane in 3 regiuni diferite mai bine de o mie de ani e tot un mit. Atunci sa se studieze Unificarea Italiei de la 1860 si dialectul napoletan. Un alt mit produs pe criterii personale de acelasi om de istorie: Echipa Nationala a Romaniei cand are avantaj pe tabela nu pastreaza scorul. Rezultatul? Asa sunt romanii! Se aplica intregului o categorie strict personala. Mitologie! Nici macar antropologie nu se poate numi.