Nicolae Grigorescu Convoi cu prizonieri turci 1876
Omul politic trebuie sa-si asume mai mult ca oricare altu impamantenire. Avand impresia ca face istorie, ca poate schimba cursul lucrurilor, el traieste in imediat. El traieste pura realitate a faptelor si a statisticilor. El nu poate iesi din contingent si din inlantuirea faptelor. Traind in era multimilor, avem impresia ca si noi facem Istorie. Intre omul politic si omul spiritual mereu va exista o lupta contradictorie. Oricat am vrea sa conciliem aceste doua dimensiuni ale omului, nu vom reusi. Pe de alta parte, barbatul trebuie sa-si asume acest rol politic. Altfel cu greu isi va gasi implinirea, cum femeia se leaga de pamant prin nastere, asa barbatul se leaga de politic.
Politicul nu tine de abstract, de filozofie si de dezbateri publice cum s-a crezut. Politicul tine de actiune. Omul politic prin excelenta e razboinicul. Aceasta credinta ca omul face istorie e specifica gandirii noastre secularizate. Avand fortele tehnologiei, omul poate influenta natura, o poate aduce in avantajul lui...aceasta gandire pozitivista. Nu stim cine face Istoria. Daca oamenii politici, daca multimile, daca fortele inconstiente, daca intamplarile sau daca nu cumva chiar Dumnezeu. Istoria s-a dovedit a fi plina de insemnatate, dar si lipsita de insemnatate (Noica). Nu degeaba marii ganditori au fost meru prinsi intre aceasta dilema: a face politica si atunci te dedici imediatului, sau a face arta si atunci te dedici misterului. Ceea ce am observat e ca in fiecare arta exista neputinta politicului. Cu alte cuvinte, un regret, o nostalgie, o angoasa, un fel de pesimism ca omul e mic in fata Istoriei.
Dupa parerea mea, marea Arta trebuie sa iasa din sfera politicului si a socialului. Sa nu mai fie prinsa in tot felul de contexte. De-aia zic eu ca astazi nu mai exista "arta mare". Arta pop e politizata pana in maduva spinarii, suprarealismul era la origine socialist. Ma gandesc la dadaism ca el se voia lipsit de orice context. Nu imi dau seama acum de ce acest "scandal" nu a tinut mai mult. Poate ca ii lipsea un subiect care sa transceda. Apoi vine arta stradala, cu grafitti, cu manifeste, cu tot felu de ideologii. In vechiul Egipt arta era legata de Istorie. Numai Grecii au depasit aceasta dimensiune, prin ideea "frumosului dezinteresat".
In arta baroca nu exista ideologie. Chiar daca era o arta religioasa, dogma nu primeaza in arta. Un Iisus rastignit de Velasquez e pur si simplu o imagine Universala. I-l arati unui trib din Africa sau din Australia si intelege mai mult decat poate pricepe. Intelege mitul sacrificiului. Intelege pacatul (care e o tema universala a decaderii). Spre deosebire de arta de azi, Barocul nu avea doar un rol "moralizator". Se poate spune ca era propaganda catolicista. Ca religia detinea monopolul si dicta arta. Dar nimeni nu poate nega ca imaginea sacrificiului e generala si o intalnim la cele mai arhaice culturi. Cum ziceam in alte posturi, arta de azi e plina de imaginatie, dar lipsita de imaginar... E o arta politizata si mai putin spirituala. Iar arta dupa cum am aratat mai sus, trebuie sa tina de mister, nu de imediat.
In Grecia frumosul era un bun in sine dar si o idee in stil platonician. Asadar poate prin nuduri se poate depasi criza. Dar cu greu azi un nud care sa nu trimita la sexualitate. E adevart ca si Velasquez a pictat o serie de bufoni si imparati ca Philip al IV-lea. Si El Greco picta cardinali. Dar ce importanta are azi asta? Una istorica. Dateaza fapte. E legata de un nume Zurbara, Murillo. Alfel nu si-ar gasi locul in muzee. Numai arta spirituala mai poate trezi in noi vise pe care le credeam moarte. Ce imi spune azi un Napoleon pe cal pictat cu maestrie de Jacques-Louis David? Nu mai mult decat o poza in culori a abunicilor mei...
Iata dar la Grigorescu aceasta lupta intre Politic si artistic. El incearca sa nu politizeze arta. Chiar si atunci cand picteaza din spatele trupelor romanesti, el ii zugraveste pe luptatori cat si pe prinsii de razboi in aceeasi maniera: Exprima dezaprobu, faptul ca invinsul si invingatorul sunt la fel de necajiti. Exprima mizeria de ambele tabere, conditia umana. Nu este doar o arta eroica. Nu pot spune ca-i reuseste in cea mai mare masura, dar un mare artist ca Grigorescu nu putea sa nu ramana sincer cu arta. Nu-i o arta realista, ci una transfigurata. Nu-i un document de la 1876 al Indepedentei. Ci este o arta a degradarii umane. Albul acela care se murdareste, amestecat cu noroi. Nu e nimic din maretia protretului lui Napoleon in lupta de la Waterloo, nu-i nimic din propaganda lui Louis David.
Prin caracterul specific expresionismului, Grigorescu nu face altceva decat sa sugereze realitatea, sa exprima sentimentul pur asemeni unei poezii simboliste: "Copacii albi copacii negri,\ Decor de doliu funerar". Grigorescu nicidecum nu vrea sa numeasca realitatea. Refuza sa participe la "Istorie". E pur si simplu Arta Mare pe cate se poate in conditiile politice date. Grigorescu prin frig, prin zapada, prin spatele adus al ostasilor ne strecoara in suflet singuratatea. In fata mortii suntem singuri, iar un erou mort nu pretuieste mai mult decat un caine viu. Exprima o conditie generala si universala: degradarea umana. Cea mai joasa treapta a politicului: razboiul!
Politicul nu tine de abstract, de filozofie si de dezbateri publice cum s-a crezut. Politicul tine de actiune. Omul politic prin excelenta e razboinicul. Aceasta credinta ca omul face istorie e specifica gandirii noastre secularizate. Avand fortele tehnologiei, omul poate influenta natura, o poate aduce in avantajul lui...aceasta gandire pozitivista. Nu stim cine face Istoria. Daca oamenii politici, daca multimile, daca fortele inconstiente, daca intamplarile sau daca nu cumva chiar Dumnezeu. Istoria s-a dovedit a fi plina de insemnatate, dar si lipsita de insemnatate (Noica). Nu degeaba marii ganditori au fost meru prinsi intre aceasta dilema: a face politica si atunci te dedici imediatului, sau a face arta si atunci te dedici misterului. Ceea ce am observat e ca in fiecare arta exista neputinta politicului. Cu alte cuvinte, un regret, o nostalgie, o angoasa, un fel de pesimism ca omul e mic in fata Istoriei.
Dupa parerea mea, marea Arta trebuie sa iasa din sfera politicului si a socialului. Sa nu mai fie prinsa in tot felul de contexte. De-aia zic eu ca astazi nu mai exista "arta mare". Arta pop e politizata pana in maduva spinarii, suprarealismul era la origine socialist. Ma gandesc la dadaism ca el se voia lipsit de orice context. Nu imi dau seama acum de ce acest "scandal" nu a tinut mai mult. Poate ca ii lipsea un subiect care sa transceda. Apoi vine arta stradala, cu grafitti, cu manifeste, cu tot felu de ideologii. In vechiul Egipt arta era legata de Istorie. Numai Grecii au depasit aceasta dimensiune, prin ideea "frumosului dezinteresat".
In arta baroca nu exista ideologie. Chiar daca era o arta religioasa, dogma nu primeaza in arta. Un Iisus rastignit de Velasquez e pur si simplu o imagine Universala. I-l arati unui trib din Africa sau din Australia si intelege mai mult decat poate pricepe. Intelege mitul sacrificiului. Intelege pacatul (care e o tema universala a decaderii). Spre deosebire de arta de azi, Barocul nu avea doar un rol "moralizator". Se poate spune ca era propaganda catolicista. Ca religia detinea monopolul si dicta arta. Dar nimeni nu poate nega ca imaginea sacrificiului e generala si o intalnim la cele mai arhaice culturi. Cum ziceam in alte posturi, arta de azi e plina de imaginatie, dar lipsita de imaginar... E o arta politizata si mai putin spirituala. Iar arta dupa cum am aratat mai sus, trebuie sa tina de mister, nu de imediat.
In Grecia frumosul era un bun in sine dar si o idee in stil platonician. Asadar poate prin nuduri se poate depasi criza. Dar cu greu azi un nud care sa nu trimita la sexualitate. E adevart ca si Velasquez a pictat o serie de bufoni si imparati ca Philip al IV-lea. Si El Greco picta cardinali. Dar ce importanta are azi asta? Una istorica. Dateaza fapte. E legata de un nume Zurbara, Murillo. Alfel nu si-ar gasi locul in muzee. Numai arta spirituala mai poate trezi in noi vise pe care le credeam moarte. Ce imi spune azi un Napoleon pe cal pictat cu maestrie de Jacques-Louis David? Nu mai mult decat o poza in culori a abunicilor mei...
Iata dar la Grigorescu aceasta lupta intre Politic si artistic. El incearca sa nu politizeze arta. Chiar si atunci cand picteaza din spatele trupelor romanesti, el ii zugraveste pe luptatori cat si pe prinsii de razboi in aceeasi maniera: Exprima dezaprobu, faptul ca invinsul si invingatorul sunt la fel de necajiti. Exprima mizeria de ambele tabere, conditia umana. Nu este doar o arta eroica. Nu pot spune ca-i reuseste in cea mai mare masura, dar un mare artist ca Grigorescu nu putea sa nu ramana sincer cu arta. Nu-i o arta realista, ci una transfigurata. Nu-i un document de la 1876 al Indepedentei. Ci este o arta a degradarii umane. Albul acela care se murdareste, amestecat cu noroi. Nu e nimic din maretia protretului lui Napoleon in lupta de la Waterloo, nu-i nimic din propaganda lui Louis David.
Prin caracterul specific expresionismului, Grigorescu nu face altceva decat sa sugereze realitatea, sa exprima sentimentul pur asemeni unei poezii simboliste: "Copacii albi copacii negri,\ Decor de doliu funerar". Grigorescu nicidecum nu vrea sa numeasca realitatea. Refuza sa participe la "Istorie". E pur si simplu Arta Mare pe cate se poate in conditiile politice date. Grigorescu prin frig, prin zapada, prin spatele adus al ostasilor ne strecoara in suflet singuratatea. In fata mortii suntem singuri, iar un erou mort nu pretuieste mai mult decat un caine viu. Exprima o conditie generala si universala: degradarea umana. Cea mai joasa treapta a politicului: razboiul!
No comments:
Post a Comment