Mereu am fost adeptul abordarilor holisticie cand a fost vorba de spiritul omului. Probabil ca in sinea mea am intuit ca universul omului nu poate fi atat de simplu, chiar daca m-am inclinat in fata adevarului local. Sau poate ca dintr-o dorinta inconstienta a unificarii. Caci in om, ca sa generalizez, exista acele tendinte de a unifica contrariile, de a face pace, de a-i chema pe toti oponentii la masa negocierii. Iar aceasta nostalgie nu poate avea ca finalitate decat armonia, ca principiu ultim si absolut. Asa am patinat prin teorii si criticile lor. Si fara prejudecati, le dadeam dreptate in parte fiecareia. M-am revoltat, oare nu pot avea o gandire autonoma, nu pot sa cred ceva impotriva a ceva? De ce sa nu sustin si eu tare si raspicat adevarul meu la un pahar de bere? Cred totusi ca nu m-am inselat cand am stat drept si am raspuns simplu, nu stiu. Fapt ce mi-a adus mult disconfort.
Intr-o lume in care nevoia de specializare intr-un domeniu te obliga, oarecum, sa nu mai ai contact si cu celelalte medii, intr-o lume unde "oamenii de stiinta" au descoperit inca o galaxie, e greu sa stii totul si nimic. De fapt, orgoliu asta neinteles a ramas acum in seama celor trei: filosofilor, poetilor si pictorilor. Dar ceea ce nu stim, sau nu vrem sa luam seama, desi de la Kant incoace cunoastem, ca si stiinta e un adevar local si o credinta. Orice teorie pleaca de la niste prezumtii, de la o filozofie latenta, de la niste pulsiuni inconstiente. Iata cum vede Jung (trei, v4, 2003:390) curentul spiritual de care este purtat cercetatorul: "Dupa umila mea parere, spune Jung, spiritul creator al omului nu este nicidecum personalitatea lui, ci un semn sau un "simptom" al unui curent spiritual contemporan. Persoana sa are numai importanta unui partizan, al unei convingeri ce i-a fost impusa din niste fundaluri colective inconstiente si care il face neliber si il constrange la sacrificii, greseli si acte eronate.
Este ceea ce a numit in termeni filosofici Hegel ca fiind Weltgeist, sau spiritul lumii. Caci este si Saeculum, spiritul vremii. Admitand accest spirit in care traim, vom admite si paradigma stiintifica din care facem parte. Toate premisele tehnologiei de azi se afla in evul mediu sau chiar in mitul edenic, unde omul a vrut sa fie "ca Dumnezeu". Caci spiritul stiintific urmareste mai intai de toate autonomia. E adevarat ca aceasta viziune este una istorica, dar cu precizarea ca istoria are mai multe posibilitati de a se realiza. Uneori istoria ne duce pe cai laturalnicie, pe cai eronate. Asa se explica cum au fost posibile marile atrocitati. Nu vad in asta un determinism istoric, caci istoria are un sens numai retrospectiv. In viitor putem sa anticipam doar tendintele. Iata dar rolul artistului sau al "profetului"(Nietzsche care a anticipat supraomul) care ia pulsul vremii si exprima prin arta "starea de spirit a vremii", nazuintele, visele, imaginile.. De aceea, mai mult ca istoricul, artistul poate da dovada de omul vechi si de omul nou. Istoria fara imagologie e o stiinta moarta.
Heisenberg a arătat în mod convingător că există o limită definită şi finală a preciziei tuturor măsurătorilor obţinute prin instrumente concepute de om pentru aceşti „mesageri misterioşi din lumea reală". Principiul incertitudinii „afirmă că există anumite perechi de cantităţi, precum poziţia şi viteza unei particule, ce sunt legate într-o asemenea manieră încât determinarea uneia dintre ele cu o precizie sporită antrenează în mod necesar determinarea celeilalte cu Cucerirea spaţiului yi dimensiunea omului o precizie redusă."23 Heisenberg conchide de aici că „decidem, prin selectarea tipului de observaţie folosit, care aspecte ale naturii trebuie să fie determinate şi care trebuie să fie lăsale în umbră."24 El susţine că „cel mai important dintre rezultatele recente ale fizicii nucleare a fost recunoaşterea posibilităţii de a aplica, iară contradicţie, tipuri foarte diferite de legi naturale la unul şi acelaşi eveniment fizic. Aceasta se datorează faptului că într-un sistem de legi ce se bazează pe anumite idei fundamentale numai anumite modalităţi foarte bine definite de a pune întrebări au un sens şi, prin urmare, un astfel de sistem este independent de alte sisteme care permit să fie puse alte întrebări.(Hanna Arendt Intre trecut si viitor pp.286-287)
De aici tragem concluzia, asa cum observa si Hanna Arendt, ca cercetarea modernă a „realităţii adevărate" în spatele simplelor aparenţe, care a produs lumea în care trăim şi a avut ca rezultat Revoluţia atomică, a condus la o situaţie în ştiinţele însele în care omul a pierdut însăşi obiectivitatea lumii naturale, astfel încât în vânătoarea sa de „realitate obiectivă" a descoperit brusc că întotdeauna „se confruntă singur cu el însuşi." Ceea ce Kant spunea in Critica ratiunii pure, ca omul gaseste in lucruri ceea ce pune el in ele. Si asta cu mult timp ca Einstein sa descopere teoria relativitatii. Probabil ca si cercetatorul e un artist care expriam "starea de spirit a vremii", nazuintele si visele. Insa spre desoebire de artist, cercetatorul pare ca ajunge accidental la anumite rezultate. Desi, dupa parerea mea, nimic nu-i intamplator. Omul ajunge acolo unde vrea sa ajunga, acolo unde se teme ca va ajunge.
Vine apoi Thomas Kuhn care defineste paradigma stiintifica ca un set de practici care defineste o disciplina stiintifica la un moment dat si este universal recunoscuta de membrii unei comunitati stiintifice datorita faptului ca ofera un model de cercetare. (Kuhn, The Structure of Scientific Revolutions). Si de-aici toata lumea te intreaba: tu din ce paradigma faci parte? Adica, tu esti cu noi sau cu aia, filosofii? Postmodernismul si-a dat seama de acest adevar local si te incurajeaza sa-ti exprimi sentimentele si opiniile si credintele. Chiar in aeroporturi am vazut loc de rugaciune, sinagoga si moschee toate in aceeasi incapere, corporatiile au sali de meditatie, la cursuri nu conteaza ce spui important e sa ai si tu o opinie. Ai spune ca e un lucru minunat, dar in loc sa aibe efectul asteptat, acest fapt aduce si mai multa nesiguranta. Caci omul are nevoie de o autoritate( vezi Hanah Arendt intre Trecut si viitor). Supraomul lui Nietzsche nu poate fi tinut in parametrii normali decat prin multe sedinte se psihanaliza. E un om care abia se tine pe picioare.
No comments:
Post a Comment