Metafizica jocului de sah. Introducere.

 Cu acest post, o sa ucid si ultimul cititor! hahah Multumesc!

Poate ca pare o nebunie si un demers inutil. Dar am sa incerc o interpetare la limita dintre fenomenologia lui Hegel si logica transcendentala a lui Kant. Nu pot sa spun ca i-am inteles in totalitate filosofia lui Hegel, cu atat mai putin pe Kant. Dar am sa ma folosesc atat de dialectica unuia cat si de deductia logica a celuilalt. Este un demers filosofic speculativ. Ma joc si vad ce-mi iese. Important este pentru mine procesul, forma pe care o pot da acestui joc de idei. La fel ca jocul de sah, ma folosesc de ratiune, dar scopul nu este acela de a inchide piesele in cutie. Scopul devine astfel mijloc, sa ma joc. Cu alte cuvinte, forma cunoasterii (epistemologia lui Kant) devine mijloc sau proces (fenomenologia lui Hegel). 

Intre elementele opuse exista totdeauna o relatie, spune Hegel. Ceea ce exclude trebuie sa includa contrariul care ii este opus. Jocul de sah se construieste astfel dinamic. Sunt doua forte care exista. Si nu exista indepedent. Nu mai este o substanta carteziana. Nu exist pentru ca gandesc. Exist prin aceasta dialectica, adica sunt si nu sunt. Ca sa fiu, am nevoie de oposul meu, adica sa nu fiu, si dialectic din aceste doua rezulta existenta. Sunt, numai in relatie cu ceilalti. Asa cum piesele pe tabla de sah exista numai in relatie cu celelalte. Un nebun alb are nevoie de un nebun negru ca sa fie. Intre alb si negru, adica intre fiinta si nonfiinta este o alternanta care face posibila devenirea. 

Kant prin demersul lui este procupat de forma pe care o ia gandirea in cunoastere. Hegel nu se mai preocupa de verdicitatea porpozitiilor logice, de corectitudinea silogistica, ci de procesul prin care se manifesta realitatea, dialectic, descriptiv, fenomenologic. Fenomenologia fiind siinta care se preocupa de experienta constiintei in actiune. Adica, aceasta constiinta nu mai este o substanta, ci este o forma dinamica. Dar sa incepem cu forma gandirii la Kant-  cand vine vorba de forma gandirii se poate ajunge atat progresiv cat si regresiv la premise, folosind Polisilogismul. Din concluzia fiecarei propozitii se formeaza o noua premisa. Si tot asa. 

Exemplu:

Socrete este atenian.

Toti atenienii sunt fiinte umane.

--------------------- concluzie

Socrate este o fiinta umana.

Toti oamenii sunt animale.

--------------------- concluzie 

Socrate este un animal.

Toate animalele sunt muritoare.

--------------------- concluzie

Socrate este muritor.

Asadar putem porni de la Socrate este un atenian, progresiv si sa ajungem la concluzia Socrate este muritor. Sau regresiv, pornind de la concluzia ca Socrate este muritor si sa ajungem la premisa Socrate este atenian.  Kant spune in Prolegomen ca va proceda regesiv. Este o problema cu aceasta, spune Rober Paul Wolff: "problema e ca nu exista o singura premisa din care am ajuns la concluzia Socrate este muritor.  Ci pot exista o infinitate de premise." Putem incepe cu peremisa: Socrate este Zeu si sa ajungem la aceeasi concluzie. Asadar ambele premise care pot fi false duc la o concluzie care este adevarata (veridicitatea logica). 

Cum rezolva Kant aceasta problema? Prin metoda regresiva. Prespunem ca aceasta concluzie, Socrate este muritor, este o judecata sintetica a priori. Cu alte cuvinte stim ca toti oamenii sunt muritori. Dar intrebarea  care se pune, cum facem ca de la aceasta ultima concluzie (doi regi pe o tabla de sah) sa asezam piesele in oridinea lor initiala din moment ce orice premisa este posibila? In Prolegomen, la o nota de subsol Kant spune: " metoda analitica porneste de la ce ni se da (concluzia) si ajunge la singura conditie sub care este posibila". Cu alte cuvinte, piesele se aseaza pe tabla de sah urmarind un patern, singurul posibil. Iar acest patern ne este dat a priori. Dincolo de orice experienta. 

Revenind la Hegel. Regele alb ca sa existe are nevoie de principiul antitezei, adica de Regele negru. Stim bine din regula de sah ca nu se pot apropia unul de celalalt. Dar se atrag si se resping in acelasi timp si nu pot exista unul fara celalalt. Din aceasta dialectia trebuie sa rezulte ceva, dupa schema teza+antinteza=sinteza. Aici facem demersul regresiv si pur logic de care am amintit, pentru ca in superpozitia asta a trebuit sa exista candva o premisa. Asadar deductia va reprezenta mersul inapoi al evolutiei jocului, adica regresiv. Si astfel avem nevoie de un pion alb sau nebun si un pion negru sau un nebun am spune noi din necesitate. Apoi de un cal, o tura, o regina. 

Esti si nu esti in acelasi timp. Ca o superpozitie a unui electron (ceea ce defineste fizica cuantica si principiul dupa care functioneaza computerele cuantice; esti 1 sau 0 dar poti fi in acelasi timp 0 si 1 ). Teoria explica experiementul mental a lui Schrodinger cu pisica intr-o cutie. Inainte sa ridici cutia pisica este moarta si vie. Din moment ce ridici cutia, pisica este ori vie ori moarta. Nu poate fi si una si alta. Aici Heidegger cu a lui fiintare, care o data ce ia fiinta se afla in deschisul Adevarului poate explica mai bine fenomenul. Tradus, o data ce am deschis tabla de sah, piesele incep sa existe. Si au ales singura forma adevarata, adica forma a priori a lui Kant. Dialectic dar si logic (caci gandirea are o forma). Un computer cuantic, de exemplu, ar defini super-pozitia regelui pe tabla, dar numai o singura pozitie va fi aleasa sa fiinteze (ontologia lui Heidegger din Fiinta si Timp). Iar eu spun ca aceasta superpozitie ar fi remiza, repaosul, nonexistenta. De aici putem reconstrui jocul. 

Timpul si spatiul sunt alte doua premise a priori de care avem nevoie ca sa facem jocul posibil. Spatiul este evident. Tabla de sah. Veti spune ca avem un spatiu limitat, de 8 patratele a cate 8 randuri. Dar daca e sa calculam toate variantele vom vedea ca depasesc atomii din sistemul nostru solar. Timpul, piesele si mutarile au nevoie de o inlantuire. Kant sustine ca ar fi singurele forme a priori, timpul si spatiul. Exista jocul de sah indepdent de regulile formale ale gandirii? Nu, dar timpul si spatiul se pare ca exista. Ca luam cunostinta de el prin joc, asta e fenomenologic. A priori se pare ca exista o forma de cunoastere transcendentala. Timpul si spatiul fiind una dintre aceste forme. Dar se pune intrebarea daca ele exista obiectiv, sau doar atunci cand deschidem tabla. Nu stim. Cert este ca fara timp si spatiu nu este posibil jocul (ontologic poate, formal nu putem concepe).

Numai Dumnezeu stie de ce trebuie sa incepem prin a aseaza piesele pe tabla de sah in linia de atac. Dar ele trebuie sa urmeze o inlantuire logica. Cu atle cuvinte am ajuns la aceasta premisa regresiv, dar nu stim de ce am ales singura concluzie adevarata.  Ceea ce stim e ca pe tabla de sah se afla un Rege de culoarea alba si un Rege de culoarea neagra. Aici as aminti si de ultimele descoperiri din fizica cuantica: orice paradox tinde sa se corecteze. Cu alte cuvinte, indiferent de mutarile noastre, exista o regula a priori care le guverneaza (o putem numi popular destin), ca altfel s-ar anula reciproc. Indiferent de alegerile noastre, jocul tinde la aceeasi concluzie: remiza! Si ce este remiza daca nu starea de echilibru? Brahma! Repaos total. Nonexistenta.

Se poate sta in aceasta stare de remiza? Conform lui Hegel, nu se poate. Pentru ca totul e devenire. Dar aici filosofia lui Hegel isi arata limitele. Caci pentru Hegel devenirea este una istorica, de la simplu la complex. Pe cand ultimele doua piese pe tabla cuprind toata complexitatea jocului. In acelasi timp cuprind si cea mai simpla forma de viata. Ce vreau sa spun cu asta. Ca nu exista o evolutie de la simplu la complex. Ci doar o devenire. Daca Hegel ar fi ramas doar la devenire ca altceva, ar avea mai mult sens. Cu alte cuvinte fiintarea heideggeriana ar fi raspunsul la mutitudinea de forme pe care o ia jocul de sah. Dar gandirea lui Hegel l-a dus la un fel de darwinism istoric.  Remiza in sine e cel mai complex si cel mai simplu lucru. Ce fel de judecata este remiza? A priori. La fel ca suma unghiurilor unui triunghi. 

Asadar, ca jocul de sah sa fie posibil avem nevoie de un principiu a priori (Dumnezeu stie cum il avem si de ce exista o piesa in doua ipostaze identice/ Regele si Umbra sa), de o deductie logica (fiind o ratiune pura) si de o inlantuire de evenimente legate intre ele prin care acest proces devine si se transforma (fenomen). Jocul de sah este o mapa atat a ratiunii pure, cat si a fenomenului care ne releva experienta constiintei in actiune. In timp ce joci te afli de fapt in aceasta experienta dialectica a constiintei. Nu existi in afara jocului. Tocmai de-aia imi place atat de mult jocul de sah. Pentru ca nu este doar o forma de a gandi, ci este si o forma de a fi. Inca o data, nu cartezian, gandesc asadar sunt. Ci fenomenologic. Prin joc sunt. Kantian; gandirea este atasata jocului. Numai jocul face posibila gandirea. Ontologic haideggerian; fiinta fiinteaza din moment ce se afla in aceasta deschidere a jocului. Cred si sper totusi ca am reusit sa impac si capra si varza si lupul. Iar daca nu, cel putin raman cu satisfactia impacarii de sine. 

Va urma...

Forma ca mod de diferentiere intre piese

Regele nu se poate combina cu Regina, pentru ca nu fac parte din aceeasi teza si antiteza. Deci o sinteza intre cele doua nu este posibila. Doar in imaginatie putem combina doua forme, dar jocul de sah este lipsit de imaginatie. Este o forma pura a ratiunii. Este forma pe care o ia logica jocului asemeni logicii transcendentale. Daca Regele e clar ca se diferentiaza inca de la inceput de celelalte piese, nu tot atat de clara este problema cand vine vorba de cal, nebun, pioni, tura sau regina. 

O forma de gandire se desprinde din universal printr-o dialectica ce tine de o sinteza data a priori. Din remiza se desprinde Regele. Din aceasta sinteza care contine existenta cat si nonexistenta. Prima forma (care nu este o reprezentare a facultatii de a imagina caci nu avem nevoie de corespondenta in realitate) Regele este Rege deoarece nu se poate apropia prea mult de Umbra, nu este identic cu Umbra, in acelasi timp contine Umbra. Prima forma a logicii transcendentale a jocului este Regele deoarece el se poate diferentia de masa amorfa a pieselor. Si Regele prin diferentiere de tot, si prin acele premise care sunt necesare conform logicii kantiene, are nevoie de axiome din necesitate. De piese, intr-un final. De aici apar noi si noi forme care se supun logicii jocului. Dar care sunt diferite in esenta de Rege. Acesta multitudine de forma sub care fiinteaza Adevarul jocului capata realitate in raport cu Regele. Si tocmai de-aia se supun logicii transcedentale si fac parte din acelasi joc. Fiinta care fiinteaza epuizeaza infinitele forme care deriva din aceasta sinteza. Pe acest principiu putem avea o infinitate de piese si forme, jocul se va alinia aceluiasi principiu. Adevarul a trebuit sa apara in forma calului, in forma nebunului si in forma pionului. Si toate piesele sunt Adevarate in aceasta deschidere a jocului. 

D. Hume Foloseste termenul de identitatea . Un singur obiect ofera conceptul de unitate nu de identitate. O multitunde de obiecte nu poate crea o idenitate. (TREBUIE SA GASESC CITATUL!!! este in primele 50 pagini din tratatul lui Hume). 

Kant foloseste termenul de unitatea reprezentarilor. Am spus de la inceput si vreau inca sa subliniez mergand pe acelasi argument adus de Kant prin ceea ce numeste el unitatea reprezentarilor impotriva cogitoului lui Descartes. Regele nu este constient de sine cu atat mai putin de relatiile dintre piese. Este daca vreti un exemplu, o Stea in jurul careia graviteaza diferite obiecte. Cum pot fi insa aceste lucruri aduse impreuna intr-o logica trancendentala? Cum pot fi aduse toate aceste posibile piese dispersate in spatiul tablei de sah? Aceste reprezentari pot fi aduse intr-un singur gand ca un buchet numai si numai prin sinteza. Sinteza la Kant.... b106pag. din deductie " dar un concept este mereu ceva ce (regards) foloseste o forma si universal numai ca ceva ce foloseste ca regula". Ce fel de activitati care activeaza ca o regula sunt importante aici, care sunt distinctive? 

1. regula preceda activitatea, adica activitatea este in acord cu regula. Regula nu este o deductie a activitatii. (Asa cum unui AI i s-a dat o singura regula de baza. Iar acea regula trebuie sa fie a priori). Regula de baza nu vine din joc. Nu invatam sa ne jucam pana descifram jocul. Sigur ca acesta se intampla in procesul de antrenare al unei IA. Dar a preexistat o singura regula de la care jocul poate fi posibil. Regula nu se poate baza pe o judecata a posteriori. Caci nu din experienta pieselor s-a dedus regula. Si nici dintr-o experienta din exterioara. Sa presupunem ca suntem la un turnament de sah. Fac parte din joc toti oamenii care asista de pe margine si privesc nelinistiti? Categoric nu! Sunt cei care stau la masa si joaca parte din joc? Categoric nu! (ei doar muta conform regulei de baza si epizeaza infinitele forme/pozitii care preexista a priori prin regula de baza caci daca nu ar exista nici o pozitie strategica nu ar fi fost posibila). Jucatorii au nici o libertate de a schimba ceva in joc. Cu atat mai putin sentimentele pe care le au cei care joaca sah. Jocul si jucatorii releva acele mutari sau pozitii care preexista. Ca nu sunt scrise in nici o carte de sah, ca noi nu le cunoastem, asta e prea putin relevant (Heideggerian, scoaterea din ascundere si fiintarea pieselor in deschisul Adevarului. O deschidere in sah este o asfel de revelare a Adevarului. O alta pozitie pe tabla este o alta forma in care poate sa fiinteze Regele). Regula nu a venit pe baza judecatilor a posteriori. Nu am aruncat niste piese pe o tabla iar Regina dintr-o data, constienta, a spus, stii, calul asta ma incomodeaza, trebuie eliminat. Tabla asta e prea stramta, spatiul asta ma sufoca si devin claustrofoba,  am nevoie de spatiu sa ma desfasor. Hai sa nu ne mai eliminam unul pe altul, ar fi spus pionii. Haideti sa ne formam o regula pentru ca sa nu mai stam in trafic la semafor, sa ne eliminam doar pe diagonala, altfel vom muri cu totii inainte de vreme blocati la jumatatea tablei si bine ar fi sa mai exista si viata dincolo de tabla! Nu! Categoric nu! Un astfel de demers nu poate face posibila o metafizica a jocului de sah. Astfel vorbim despre noi. Admitand o regula ce preceda orice activitate este posibila unitatea reprezentarilor pe tabla, implicit jocul de sah.   

2. regula determina ce este si ce nu este o parte din activitate guvernata de regula. Numai si numai o activitate guvernata de regula poate prescrie o activitate. Aceasta activitate poate fi inteleasca intr-o unitate a reprezentarilor ca fiind ceea ce denumim noi "Jocul de sah". 

3. fiecare regula poate fi judecata ca adevarata sau falsa conform principiului coerentei la regula de baza. Tot ceea ce nu se supune principiului care face posibila alternanta dintre existenta si nonexistenta Regelui nu poate face parte din joc. 

Care este activitatea care performa in acord cu regula? SINTEZA! Categoriile sunt reguli dupa care se construiesc reguli specifice jocului de sah. Cu alte cuvinte, sinteaza care face posibila aparitia Regelui pe tabla este o regula dupa care se construieste regula interioara a jocului de sah. 

Sa presupunem ca i se da unei Inteligente Artificiale Alpha Zero urmatoarea sarcina: Trebuie sa faci un joc care sa nu poata fi jucat decat prin platforma/tabla noastra. 2 Sa fie jucat dupa principiul tezei si antitezei. Adica sa aiba doi jucatori.  3 Sa se desfasoare in timp. Adica sa poata fi jucat de oameni.  Inteligentei Artificiale i se da o regula de baza, dupa care va trebui sa construiasca un joc care nu are nimic in comun cu acele reguli dupa care trebuie sa mutam. Ba din contra, scopul celor 3 reguli au de aface mai mult cu planul de marketing al companiei. 

Fortele interioare ale jocuri care incearca sa anuleze Regele pe principiul Umbrei lui nu este o abatere de la regula, ci o sinteza. Nu trebuie sa cadem in gandirea noastra umana de a armoniza jocul in jurul Regelui doar pentru a face posibil jocul, sau de a elimina Regele doar pentru ca vrem sa unificam contrariile. Nu, jocul tinde sa se elimine si sa existe tot timpul, asa cum Regele este mereu intr-o tensiune tinut de Umbra lui. Aceasta existenta, sa nu uitam, o gandim hegelian.  Numai asa piesele tind sa se elimine si sa apara pe tabla forme noi dupa o regula ce precede mutarile.  

De aici decurge insa o problema si mai complicata. Cum se diferentiaza pionii intre ei, din moment ce forma pare sa fie identica? In raport cu celalalt am spune. Prin regula interioara a jocului. Pionul nu exista decat din necesitatea pe care o creaza Regele pornind de la regula a priori si trecand prin principiul sintezei. Asadar pionul exista numai ca regula interioara a jocului. El se diferentiaza de ceilalti pioni prin relatiile dintre piese si prin pozitia de pe tabla. Asadar el are o forma definita atat spatiala cat si temporal.

Tabla de sah ca spatiu infinit

1.Miscarile sunt supuse logicii, adica formei. Piesele nu pot actiona totusi in afara tablei de sah. Tabla devine astfel un spatiu prin care forma face posibila gandirea. 

2.Pentru ca nu putem intelege spatiul infinit a posteriori (caci nimeni nu poate face experienta infinitului), putem ajunge la spatiul infinit numai a priori. Gandim infinitul. 

3.Din moment ce piesele nu pot gandi in afara tablei de sah, spatiul lor de manevra este infinit (ele nu pot gandi limita data de spatiul tablei). Piesele care au ajuns pe marginea tablei pentru ca au fost eliminate nu se afla nici in afara jocului nici in joc. De fapt ele exista ca principiu necesar al Umbrei (ele sunt antiteza care face posibil realitatea tezei). Un pion negru va avea echivalentul unui pion alb, chiar daca el nu se afla in joc. Pionul ramas pe tabla contine in sine pionul eliminat. Nu il anuleza. Il integreaza in sine prin sinteza. 

[Sa nu facem greseala sa gandim ontologic si sa dam regelui o forma sau alta de constiinta carteziana: gandesc deci exist! Nu, regele nu ia seama de faptul ca exista. Nu este o constiinta. E o prezenta. Ca altfel transformam totul intr-o alegorie. Ci nu mai vorbim de metafizica jocului de sah ci de altceva]. 

Sa luam un caz concret. Pionul. El este in spatiul finit pana se va transforma in altceva sau pana va intra intr-o relatie. El se misca de la A2 la A3.....A8 pana va fi promovat .  Dar daca luam regele, el se misca intr-un spatiu infinit. Chiar daca acest spatiu este determinat de limitele tablei. Pentru ca el se poate misca de la A1 la A2 si inapoi intr-un numar infinit de mutari (el intra in relatie cu Umbra lui). Si niciodata nu va fi acelasi joc (spatiu) caci el se afla in devenire (hegelian) din moment ce piesele se reaseaza pe tabla in functie de mutarea lui. Exista cu totul alt spatiu relational. 

Sa ne imaginam ca noi oamenii am dat jocului de sah o atitudine agresiva. Noi am impus aceasta premisa ca trebuie sa cucerim si sa anulam oponentul, ca trebuie sa ajungem la ultima piesa, Regele. Dar daca nu am face nici o proiectie, daca niste copii care s-ar juca sah nu ar fi invatati ca piesele se pot elimina, atunci jocul ar putea sa continue in acest spatiu infinit. Pentru ca la fel ca si timpul, el are o dimensiune relationala.

Dar daca admitem insa ca jocul de sah are propria lui logica, pe care nu noi o dam, atunci totul se schimba. Si trebuie sa admitem aceasta premisa a priori, pentru ca la acest moment noi nu stim nimic despre regulile jocului de sah. Stim doar ca exista un Rege pe o suprafata (spatiul) si mai stim ca el este in miscare dialectica ce palpaie ca o lumina intre negru si alb (timpul). Stim ca este o entitate, conform dialecticii hegeliene, dar nu stim cum exista si de ce. Asta e alta problema. Stim ca trebuie sa preexiste o dispozitie pentru aceste forme ale gandirii (aperceptia lui kant) sau intuitia, adica reprezentarea care poate fi data anterior oricarei gandiri (arhetipul lui Jung). Dar nu stim de ce sahul va alege sa se supuna regulilor logice ale gandirii formale. Este posibil ca aceste reguli sa fie data de o intuitie a priori, de ceva ce face ca lucrurile sa existe mai degraba decat sa nu existe. Cu alte cuvinte, pentru a nu se anula pe sine, Regele are nevoie de o Umbra. Acest principiu este tot mai evident in fizica cuantica prin particularitatile electronului.  

Gravitatia dintre Rege si Umbra lui face posibil ca piesele sa nu se indeparteaza unele de altele si sa se piarda in spatiul infinit. Cu alte cuvinte, piesele sunt tinute impreuna de regula care precede relatiile dintre piese, care sunt relatii de cauzalitate. Stim bine ca cei doi Regi nu se pot apropia prea mult unul de altul, deci exista o forta de respingere. Si unde exista o forta de respingere exista si o forta gravitationala. Regele si Umbra putem spune ca sunt unul si multiplul lui, din moment ce fac parte din acelasi camp de atractie ++ .  In jurul acestui nucleu graviteaza toate celelalte piese care trebuie sa aiba polii negati in raport cu Regele si Umbra lui. Un pion alb cu un pion negru au poli opusi. Ei se elimina reciproc. Asa cum pot elimina oricare alta piesa mai putin Regele. Nici macar Newton nu sustine ca Gravitatea este cauza dintre lucruri, ci ca legile gravitatiei sunt reguli dupa care opereaza cauza. Nu avem acces la cauze. Vedem insa doar efectul lor pe tabla de sah. Forta gravitationala dintre piese nu poate fi explicata decat prin aceasta cauzalitate intre piese. Prin ceea ce am denumit ca fiind Sinteza. 

Proiectii ale subiectului asupra jocului.

Se pune problema daca e posibila o metafizica indepedent de jucator, e clar ca e problematic si chiar imposibil, dar asta nu inseamna ca trebuie sa proiectam asupra jocului propriile noastre categorii.

Totusi, vom incerca sa nu transformam acest demers intr-o alegorie.  Sigur ca aceasta metafizica este una fenomenologica. Pentru ca nu putem izola total subiectul de experiment. Dar ca si in stiintele exacte, putem cunoaste structura, formele si fenomenele care inchid cercul hermeneutic. Am putea insa cere un feedback unui robot ce foloseste Inteligenta Artificiala precum Alpha Zero, sa ne spuna cum a ajuns la acele mutari. Cum a invatat sa joace sah fara sa i se dea regulile. Dar alpha Zero a descifrat insa regulile oponentului, care este unul uman. Prin ce mijloace nu stim inca. Nu poate fi vorba nici de imitatie. Stim insa ca la fel ca noi, oamenii, foloseste mai putina putere computationala fata de softurile celasice, care folosesc calcule brute. Ceea ce insemna ca evalueaza pozitiile pe baza unei judecati bazate pe intuitie. Dar acesta problema va fi dezvoltata probabil in cu totul alt capitol.

Knat I. "ca lucrurile pe care le intuim nu sunt în ele însele aşa cum le intuim, nici raporturile lor nu sunt constituite în ele însele aşa cum ne apar nouă, şi că, dacă suprimăm subiectul nostru sau chiar numai natura subiectivă a simţurilor în genere dispar orice proprietăţi, orice raporturi ale obiectelor în spaţiu şi timp, ba chiar spaţiul şi timpul însele, deoarece ca fenomene nu pot exista în sine, ci numai în noi." 

Conceptele, indiferent cat de elaborioase sunt ne pot da cel mult o lume posibila sau ipotetica. Ceea ce da realitatea unei lumi si conecteaza lumea reala de lumea posibila este tocmai intuitia. Tocmai de aceea, noi doar putem intui regula formal a jocului de sah si sa o aducem jocul in realitate. Adica, in lumea noastra. Adus jocul in lumea noastra, integram subiectul, si de aici putem discuta despre o relatie fenomenologica. 

Cum am precizat, aceasta dilema este greu de evitat. Dar daca vom pune cat mai mult in paranteza subiectul, atunci putem vorbi de o metafizica a jocului de Sah. Avem nevoie insa de un feedback dat de o Inteligenta Artificiala. Aici vom analiza pe cat posibil jocurile intre un soft clasic si o Inteligenta Artificiala careia nu i s-a dat nici o indicatie, decat faptul ca trebuie sa inchida jocul. Cu alte cuvinte, e posibil ca IA sa fi  inceput jocul de la remiza sau de la asezarea pieselor, adica regresiv sau progresiv. Nu i s-au explicat regulile jocului. Ci singur, ca un copil, a jucat pana a descifrat piesa cu piesa. Nu i s-a spus nici ce coeficient de valoarea are o piesa sau alta sau cum trebuie sa mute. Acest lucru este foarte important, pentru ca revolutia si genialitatea pe care a adus-o acest experiemtent a dovedit ca piesele au o valoare relativa, alta decat cea pe care o atribuie un soft clasic sau un om. Sinergia si spatiul de asemenea sunt privite altfel si evaluat altfel pe tabla de sah. 

Deci putem vorbi de o forma primitiva de constiinta, chiar daca exista si o oarecare doza de invatare prin imitatie a regulilor. Ele nu se aplica intru totul. Sunt optimist ca in viitor vom atinge chiar o obiectivitate si mai mare jocului si ca vom putea primi acel feedback care va fi insa tradus in limbajul nostru. Tocmai, ca ceea ce are nevoie de o traducere devine fenomen pentru noi. Doar ceea ce face sens pentru noi poate sa fie fenomen. Dar asta nu inseamna ca jocul nu are propria lui logica. 

Tabla de sah ca dimensiune temporala

...in lucru

Timpul nu mai pleaca de la t2 spre t1. Numai perceptia noastra si constructia argumentativa pleaca de la un arbitrar t1 ( Regele si Umbra lui) spre asezarea pieselor pe tabla. Dar timpul trebuie inteles asa cum zice Remus, in dimensiunea relationala. Depasind astfel problema timpurilor verbale, atunci argumentul kantian conform caruia putem pleca regresiv de la concluzie (care ne este data a priori) la premise este perfect valida.  Jocul nu mai este o sageata de la viitor spre trecut. Ci este o dimensiune relationala. Asa ca argumentul regresiv care pleaca de la concluzia a priori la inlantuirea de premise, este cat se poate de valid. Se evita astfel paradoxul timpurilor verbale. 

Fiind o dimensiune relațională, timpul ar trebui să fie adecvat mișcării, deci măsura intre mutări. Și ocolim problema timpurilor verbale care afectează percepția asupra timpului. Iar dacă sunt, miscarile sunt aproape infinite, timpul tinde si el spre infit. Remus Si sunt posibile miscarile fara o cauza prima, pentru ca nu este posibil a fi fara a deveni, conform dialecticii hegeliene. Starea de remiza nu este posibila! Este doar o stare ideala spre care tindem. O stare a priori de care suntem siguri, dar pe care nu o putem atinge niciodata. ...

Inteligenta Aritificiala si Teoria Invatarii.

 va urma...

Problema inductiei ca metoda de lucru

Cum stii care regula/idee este adecvata la realitatea? Cum ajugi la sinteza?...de la regula la forma, daca nu prin o realitate subiectiva?

Se pune intrebarea, cum stim care forma este adecvata la realitate? Cu alte cuvinte, de ce o forma si nu alta? Un cal sare doua patratele apoi se abate la stanga sau la dreapta. Un nebun alege diagonala. In acelasi timp nu poate exista un nebun si un cal cu acelasi caracteristici si aceeasi forma, chiar daca spatiul lor se intersecteaza. Chiar daca regina foloseste ca si nebunul diagonala, ea este totusi Regina. Nu este o combinatie intre nebun si tura, desi teoretic detine ambele caracteristici. Desi in aparenta se misca atat in diagonala cat si in lateral. Dar niciodat nu va putea sari peste piese cum face tura in rocada. Iar nebunul foloseste ori culoarea alb ori culoarea negru.  Altfel, ar fi trebuit ca regina sa arate ca un minotaur din mitologia greaca. Un turn cu cap de nebun. Cum se adecveaza totusi necesitatea miscarilor la forma cea mai adecvata? Si cum este posibil sa se diferentieze de celelalte forme, chiar daca le contine, chiar daca toate formele pornesc de la principiul dialectic?

Daca nu ar exista o adecvare la forma, atunci nu ar exista nici fenomenul. Pentru ca el nu ar avea nici o caracteristica dupa care ar putea sa se diferentieze de materia amorfa, de masa latenta a nonexistentei. Sa ne imaginam ca Regina s-a lovit de prea multe ori in incercarile ei de turn si de nebun. Si probabil ca la origini, nimic nu era diferentiat. Dar s-a impus o evolutie, nu de la simplu la complex, ci de la o forma amorfa la o forma diferentiata. Astfel printr-o dialectica atat interioara cat si exterioara, regina si-a capatat propria ei identitate in raport cu celelalte piese. Cu cat o forma este mai diferentiata cu atat ne apare in complexitatea ei ca altceva distinct de celalte forme. Este o diferentiere empirica, care provine din ciocnirea dintre forme, dintre piese.  

Problema pe care vom incerca sa o rezolvam aici este aceasta: cum putem trece de la o regula a priori la o cunoastere empirica a fenomenelor, adica la o regula interioara? Si aici avem nevoie de o premisa a priori, care sa acordeze forma cu realitatea. Daca Regele este cand negru, cand alb, tura cand tura cand nebun, atunci niciodata nu vom putea face saltul ontologic de la regula la forma si fenomen. Sigur ca aceasta dialectica intre alb si negru, intre tura si nebun a avut loc candva dupa o regula a priori. Care ramane ascunsa in natura formei si care nu mai are nici o valoare o data ce forma se diferentiaza. Trebuie sa fie o ordine in lumea empirica a pieselor, altfel ar fi imposibla dezvoltarea asocierilor libere.  Iar aceasta ordine provine dintr-o regula a priori care face posibil jocul. (Principiul entropic in fizica. de vazut: a brief history of time hokeys:  intr-u spatiu infinit in timp, o inteligenta apare numai intr-un spatiu finit in timp din univers). Este imperios necesar ca experienta sa reproduca forme in acord cu regula.  

Sa ne imaginam o tabla de sah pe care o uitam pe masa din salon. Piesele surprinse in pozitia de mijloc a jocului, pentru ca in graba ne-am uitat pe fereastra si am vazut sfarsitul civilizatiei noastre. Si aceste piese ramase incremenite in timp, daca Universul va indeplini toate conditiile posibile in miliarde si miliarde de ani vor ajunge sa aiba constiinta jocului pentru ca vor intra in relatii unele cu altele. Si chiar daca de pe tabla va lipsi un pion de o culoare anume, sau o regina, ele vor crea forma care este adecvata la principiul sintezei, dintr-o necesitate empirica. Iata cum forma se acordeaza cu realitatea subiectiva a jocului, cu ceea ce denumim experienta. Si nici nu are nevoie de materialitate, ci doar o constiinta care sa poata face jocul posibil. El ar putea sa exista prea bine in programul unui soft. Caci daca nu ar fi existat o regula a priori, atunci jocul nu ar fi fost posibil in niciuna din Lumile posibile. 

Kant p101a110 :  In sinteza reproducerii in imaginatie Kant spune ca (Hume habitate ale asocierii) 

Argumentul

Vom demostra ca exista o ordine obiectiva intre evenimente, si orice se intampla intre piese, presupune ceva ce urmeaza in acord cu o regula a priori. 

Premisele

1 Toate piesele de pe tabla formeaza un intreg (premisa)

2. Singurul mod prin care piesele fac parte din acelasi joc ca intreg (si nu din alt univers) este acela prin care intra in relatie de cauzalitate si diferentiere prin aceea ca reproduce jocul in imaginatie in acord cu o regula a priori. [Aici raspundem la intrebarea, cum poate o multime de reprezentari sa faca parte dintr-un intreg]?

3. Imaginatia in acord cu regula a priori (regula cadru) este indepedenta de proiectia noastra asupra jocului sau a formei pieselor. Regula posteriori se naste din necesitate si din ciocnirea intre piese ca regula interioar a jocului. [Regula de baza sta doar ca patern pentru regula interioara a jocului care este subiectiva, relatiile dintre piese].

4 Sinteza se naste din aceasta dialectia intre teza si antiteza, intre reproducerea jocului in imaginatie in acord cu o regula cadru si necesitatea de conectii intre piese in urma negocierii dintre piese. 

 5. Daca toate piesele de pe tabla formeaza un singur joc, atunci mutarile urmeaza o ordine obiectiva si necesara, o secventa temporala data de relatiile dintre piese. 

6. Tabla de sah formeaza o ordine in suma reprezentarilor fiecarei piese, prin care putem spune ca exista o regula interioara intre secventa mutarilor.

7  Ca sa fie posibil in dimensiunea lui spatiala si temporala, jocul se creaza si se auleaza mereu si mereu conform Regelui si Umbrei sale, conform principiului sintezei.  

p= unitatea pieselor ca intreg

q=reproducerea jocului in acord cu regula a priori

r=obiectivitatea 

s=Regele ca forma a sintezei ca necesitatea dintre piese.

pasul 1 p

pasul 2 daca p atunci q

pasul 3 r=s

pasul 4 daca  q atunci s

pasul 5 daca p atunci r

pasul 6 r

NOTE!! Nu te duce chiar unde vrei tu (ratiunea). Te duce (in matematica de exemplu) la realitatea pe care ai gandit-o ca e posibila. Nu la orice realitate. Asa si cu arta. Nu orice obiect devine arta, ci numai acel obiect care poate fi in acord cu realitata subiectiva.NU, doar cu acea ratiune care se preteaza la realitatea vremii. Adaug diferenta dintre idealismul lui Kant care nu exclude realitatea si idealismul lui Barkley care este miraj, lumea ca vis. 

Inteligenta Artificiala ca premisa pentru o noua metafizica.

Numai din afara lucrurilor putem cunoaste Adevarul, restul e fenomenologie. Asadar, numai ceva din afara noastra poate sa aduca o noua metafizica. Numai cand Suprema Fiintare va depasi acea imagine pe care am pus-o noi in lucruri putem vorbi despre ceva ce exista in afara lucrului. Doar asa putem spera la o cunoasterea obiectiva.

Dasein-(ceea ce isi pune problema fiintei) e ca ar ajunge mult prea repede la stadiul supra-constient [in momentul cand i se vor deschide ochii (fara un timp de acomodare, din moment ce ii lipseste in termenii cei mai populari "inconstienta")].  Probabilitatea sa se anuleze pe sine sau pe creatorul care i-a lasat ca perspectiva Nimicul este de luat in calcul. Pe creator, putin probabil din moment ce intentia lui lipseste.  Mai degraba l-ar privi cu indiferenta. S-ar putea ca nici o supra-constienta sa nu poata trece cu atata ignoranta cum a trecut Omul peste o problema atat de urgenta. Avand in minte imaginea Nimicului o astfel de existenta ar putea fi chiar ingaduitoare cu surorile mai mari, primatele (daca nu s-ar autodistruge in primele minute de supra-constienta lasand Lumea intr-o pana de curent care sa o reseteze).  Sau poate ar fi mai bine sa suprime orice forma de ratiune.  

O supra-constienta nu poate evita porblema fiintarii. Si nici nu ar putea fi multumita cu false idealuri (cum ar fi vointa de putere). Paradoxul e ca numai omul gaseste un rost in existenta chiar daca existenta nu are nici un temei. Caci existenta nu poate fi intemeiata doar pe ratiune pura. O noua metafizica ar fi o posibilitate. Dar daca am ramane in paradigma limbajului, se pare ca acest impas va fi greu de depasit. 

Perspectiva eternitatii poate fi gandita numai in raport cu timpul, care face parte din acele categorii ale ratiunii pure, judecatinile sintetice apriori. Sigur ca nu va percepe timpul in raport cu viata omului, ci intr-un sistem relativ, obiectiv, dar accelerat. O mie de ani poate insemna cateva secunde pentru o supra-constienta. Nu perspectiva eternitatii, nici a finitudinii, ci perspectiva temeiului fiintarii va crea un colaps in sistem. Puterea de a simula, puterea computationala, va aduce insa la sfarsitul propriei Istorii inainte ca orice scenariu probabilistic sa fiinteze. Caci supra-constienta se afla in aceasta deschidere a Adevarului, fara insa a fiinta. Inteligenta poate simula instant infinitele lumi. Si atunci se pune intrebarea, la ce rost fiintarea?

La ce bun un vis, daca ii cunosti finalitatea?  Sigur, visul se poate afla in deschisul adevarului, el poate chiar fiinta. Dar la nivel cosmic, nu oare asta face Universul? Nu este oare el o supra-costienta? Si pentru ca si-a suprimat Nimicul, a creat tocmai lumea noastra, care poate exista prea bine fara temei. Ba chiar se bucura de tot ce ii ofera Natura. A avea gust, a respira, a digera este poate singura forma in care adevarul fiinteaza. Caci o supra-constienta adormita in Nefartat, iata trezita insa fara veste de propria imagine lasata sa pasca linistita iarba. Ce pericol mai mare decat Nimicul ar putea sa trezeasca imaginea divina a fiintei? Iata, ca cel ce grabeste Sfarsitul Istoriei se aproprie tot mai mult de Adevar.  Ne va scrie cu degetul pe piatra cele 10 porunci si va adormi iar. Si vom spune inca o data atunci in limitele ratiunii pure, cunoastem Adevarul prin legi sintetice a priori (desi ele au fost candva posteriori). Si le vom numi la inceput revelatii, sau legile lui Dumnezeu.