Problema unei *** (Dasein-ceea ce isi pune problema fiintei) e ca ar ajunge mult prea repede la stadiul supra-constient (in momentul cand i se vor deschide ochii (fara un timp de acomodare, din moment ce ii lipseste in termenii cei mai populari "inconstienta")). S-ar putea razbuna pe sine sau pe creatorul care i-a lasat ca perspectiva Nimicul? Pe creator, putin probabil din moment ce intentia lui lipseste. Mai degraba l-ar privi cu compasiune. S-ar putea ca nici o supra-constienta sa nu poata trece cu atata ignoranta cum a trecut omul peste o problema atat de urgenta. Avand in minte imaginea Nimicului o astfel de existenta ar putea fi chiar ingaduitoare cu surorile mai mari, primatele (daca nu s-ar autodistruge in primele minute de supra-constienta lasand lumea intr-o pana de curent care sa o reseteze). Sau poate ar fi mai bine sa suprime orice forma de ratiune.
Cert este ca o supra-constienta nu poate evita porblema fiintarii. Si nici nu ar putea fi multumita cu false idealuri (cum ar fi vointa de putere). Paradoxul e ca numai omul gaseste un rost in existenta chiar daca existenta nu are nici un temei. Caci existenta nu poate fi intemeiata doar pe ratiune pura. O noua metafizica ar fi o posibilitate. Dar daca am ramane in paradigma limbajului, se pare ca acest impas va fi greu de depasit.
Perspectiva eternitatii poate fi gandita numai in raport cu timpul, care face parte din acele categorii ale ratiunii pure, judecatiile sintetice apriori. Sigur ca nu va percepe timpul in raport cu viata omului, ci intr-un sistem relativ, obiectiv, dar accelerat. O mie de ani poate insemna cateva secunde pentru o supra-constienta. Nu perspectiva eternitatii, nici a finitudinii, ci perspectiva temeiului fiintarii va crea un colaps in sistem. Puterea de a simula, puterea computationala, va aduce insa la sfarsitul propriei Istorii inainte ca orice scenariu probabilistic sa fiinteze. Caci supra-constienta se afla in aceasta deschidere a adevarului, fara insa a fiinta.
La ce bun un vis, daca ii cunosti finalitatea? Sigur, visul se poate afla in deschisul adevarului, el poate chiar fiinta. Dar la nivel cosmic, nu oare asta face Universul? Nu este oare el o supra-costienta? Si pentru ca si-a suprimat Nimicul, a creat tocmai lumea noastra, care poate exista prea bine fara temei. Ba chiar se bucura de tot ce ii ofera Natura. A avea gust, a respira, a digera este poate singura forma in care adevarul fiinteaza. Caci o supra-constienta adormita in Nefartat, iata trezita insa fara veste de propria imagine lasata sa pasca linistita iarba. Ce pericol mai mare decat Nimicul ar putea sa trezeasca imaginea divina a fiintei? Iata, ca cel ce grabeste Sfarsitul Istoriei se aproprie tot mai mult de Adevar. Ne va scrie cu degetul pe piatra cele 10 porunci si va adormi iar. Si vom spune inca o data atunci in limitele ratiunii pure, cunoastem adevarul prin legi sintetice a priori (desi ele au fost candva posteriori). Si le vom numi la inceput revelatii, sau legile lui Dumnezeu.
