In societatile capitaliste exista aceasta paradigma a eficientei. Si este buna pana intr-o anumita masura. Insa, aceasta eficienta devina salbatica atunci cand, dupa un studiu de fezabilitate, tranformam un parc din capitala, de exemplu, intr-un spatiu comercial. Bineinteles ca parcul nu produce nimic. Nu e eficient. Ba din contra, se aloca bani de la buget pentru a intretine spatiile verzi. Pe cand un spatiu comercial aduce bani la bugetul local. Acesta este sofismul eficientei. Ce e grav, ca ii pacaleste pe cei mai rationali dintre noi.
Dar iata ca in lume exista doua tipuri de oameni. Unii care traiesc subiectiv, pentru care eficienta nu se masoara in bunuri, in imboile si in bani. Omul nu-i doar un individ pragmatic. El nu produce mai mult decat consuma dintr-un instinct de conservare. Ci din contra, omul e risipitor. El face poezie si arta, care nu-i profitabila. El e sentimentalist. Porneste razboaie intre natiuni pentru o fata, furata din haremul Imparatului. Cei din prima categorie nu ii va intelege pe cei din urma, care spun ca e mai bine sa construiesti cel putin cu o biserica mai mult decat un spital. E o gandire eficienta?
Ratiunea este paguboasa fara sentimente, cum sentimentele pot naste monstri fara ratiune. Aceasta eficienta este gandita dihotomic, desi ele fac parte dintr-un tot unitar. Pentru ca eficienta e doar mijlocul prin care si unii si altii spera sa devina fericiti. Problema e cand mijlocul se substituie scopului. Atunci avarul strange bani pentru bani. artistul face arta pentru arta, iar politicianul face politica pentru politica. Banii sunt pentru a cumpara dreptul la timp, arta se face pentru fiintarea omului, iar politica pentru societate.
