Lectia de Statistica sau cum sa nu te lasi pacalit de cifre.

Sursa: Georank.org accesat in 28/10/2021

Cifrele si in special Statistica nu spun nimic fara o interpretare. Ba din contra, se manipuleaza usor si grosolan cu ele. Ciudat ca in capcana asta cad multi oameni cu o gandire critica, dar care nu fac o corelatie corecta intre variabile. 

Circula o harta pe internet cu Romania inrosita de Covid. Da, nu neaga nimeni cazurile grave. Insa nici nu putem sa nu ne punem intrebarea daca rata mortalitatii este corelata cu procentul de vaccinare sau pur si simplu cu sistemul de sanatate specific noua. Asa ca am pus o singura intrebare simpla: Care este rata de vaccinare in Egipt, din moment ce am vazut ca pare sa fie totul pe verde acolo?

Sa incepem cu prima confuzie. Cand se spune ca este pandemia nevaccinatilor, intrucat sunt mai multe cazuri care ocupa paturi la ATI din aceasta categorie. Dar cand se spune procentul, se spune din tot esantionul, in care intra atat vaccinatii si cat nevaccinatii. Ceea ce nu este corect daca vrem sa vedem procentul dintre vaccinati si nevaccinati. Unde e manipularea statistica? Corect e asa: x% din cei nevaccinati ocupa y% paturi la ATI. Si x% din cei vaccinati ocupa y% paturi la ATI. Cand raportul dintre vaccinati si nevaccinati se va schimba se va vedea si in statistici. Vezi cazurile din UK, Israel sau Italia. Dar sa trecem la exemple mai evidente. 

1. Sa facem un studiu de caz pe Egipt vs Israel. Din grafic observam ca sunt de patru ori mai putine cazuri declarate in Egipt fata de Israel. Ceea ce nu ne mira. O tara bogata isi permite sa testeze mai mult cetatenii. La o populatia ca cea a Israelului inseamna aprox. o testare la fiecare 8 locuitori. Egipt, faceti voi calculele. De aici tragem o concluzie, ca in Egipt sunt raportate si confirmate doar cazurile grave. Cele asimptomatice probabil ca nu sunt bagate in seama. 

2. Rata mortalitatii. In Egipt este de 5,6%. Si daca ne oprim aici, pare ca e un dezastru fata de Israel care are doar 0,6%. Corelata cu rata de vaccinare am trage concluzia, pe care multi se grabesc sa o traga, ca vaccinul minune are rezultate exceptionale. Doar ca aceasta rata de mortalitate este raportata la numarul de cazuri. Am vazut insa ca variabilele difera cand vine vorba de raportarea numarului de cazuri. Asadar, rata de 5,6% inseamna mortalitatea din esantionul celor confirmati, nu din totalul populatiei. Ceea ce vom vedea ca e cu totul altceva.

3. Rata de vaccinare in Egipt este undeva la 12% cu ambele doze si atinge 20% cand vine vorba de o singura doza. Pe cea din Israel, cu totii stim, 90% si au trecut si la doza trei. Daca ne oprim aici, pare un dezastru pentru Egipt, nu-i asa? Doar ca jos de tot mai arata niste cifre mici de tot. Nu stiu daca intenitonat sau nu, dar pe noi alea ne intereseaza. Rata mortalitatii la intreaga populatie!!! Si aici este wow! In Egipt, se pare ca sunt doar 19 decedati la 100 de mii de locuitori. Pe cand in Israel, cu toate dozele posibile, sunt 91 de decedati la 100 de mii de locuitori. O diferenta enorma!

4. Rezumat. In statistica nu e suficient sa ai niste cifre. Important e sa le interpretezi. Stim ca variabilele difera si e greu sa nu tii cont de trei principii elementare in statistica: generalizarea, externalizarea si replicarea. Mai reala ar fi o comparatie intre Romania si Israel, dar aici nu putem compara cele doua sisteme de sanatate. Ceea ce e absurd sa compari un spital din Israel cu unul din Romania, unde daca intri risti sa te intorci cu bacterii rezistente la antibiotice si alte minuni, plus lipsa oricarui tratament.  

Sa crezi/sa nu crezi in Semne!

Click pe video! 

Astazi am fost prin Ramnicu Valcea. Din punct de vedere al calitatii vietii cred ca Rm. Valcea e cel mai potrivit oras din Romania. La doaua minute de Palatul de Justitie, care se afla in inima orasului, pe langa niste fantani arteziene, treci strada, bei putina apa inainte sa urci treptele si te pornesti la drum. Scarile te poarta pas cu pas, tot mai sus printre fagi. E ceva fantastic, cum poti sa mergi pe un traseu de aproximativ o ora pornind din centrul orasului. Nu mai vorbim de statiunile balneare care inconjoara din toate partile Valcea, Oltul, aerul super curat, strazile si pietele impecabile. Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc. Ci despre ceva mult prea subtil. Asta e! sunt un om care nu poate ignora semnele.

Ce fel de Semne? Pai alea facute sa nu le bagi de seama tocmai pentru ca fac parte din cotidian. Cand vezi si auzi o reclama zi de zi nu o mai bagi in seama. Dar impactul ei e acolo, subliminal. Socul asta te izbeste cand calatoresti pentru prima data intr-o tara civilizata. In termeni sociologici se numeste Culture Shock. Adica te izbeste ceva, te irita ceva, dar nu stii ce. Am sa va spun ce m-a iritat pe mine astazi cand am trecut prin piata frumos amenajata, parca sa distanteze oamenii nu sa ii uneasca, piata Mircea ce Batran, sau cum ii mai spun valcenii, la Ceas. 

In piata, la fiecare stalp se afla o boxa, un difuzor. Am avut asa un flash-back din viitor. Dintr-un vis pe care l-am mai trait, dintr-un film. Cateva banci pe care sa te asezi si sa hranesti porumbeii. Si din difuzoare se aud stirile. Iesi in parc dar nu poti sa scapi de nebunie. Ti se spune constant ce se intampla in lume, cati oameni au murit astazi si cum sa te distantezi social ca in filmele lui Tarkovsky. M-a izbit contrastul asta dintre superba zi de Toamna si starea de spirit ce emana din difuzoare. Nu, nu e un vis, e realitatea suprearealista!  Dar poate ca sunt subiectiv. Poate ca lagarul asta este doar in mintea mea.  

Cobor scarile ca sa trec strada printr-un pasaj ultra-modern. Si cand sa urc, niste scari rulante care ma atentioneaza. Imi spune cum sa ma pozitionez pe banda. Cum sa ma tin de balustrada cu o voce autoritara. WTF, imi spun, chiar atat de retardati am ajuns incat sa nu mai fim instare sa urcam niste scari? Sa avem nevoie de instructiuni? Oare asta inseamna o tara civilizata? Ma lovise mai demult chestia asta la prima escala in Londra. Pentru siguranta dumneavaostra...la tot pasul. Si cand te pui pe WC! Si cand dai cu capul de stalpi, poti cere despagubire! Ca stalpul se afla in drumul tau si nu a fost marcat! 

Urc la suprafata, in sfarsit, lumina soarelui de Octombrie ma orbeste. Imi pun ochelarii si vad totul mai frumos, culorile si frunzele mai intens colorate. Trece o masina de jandarmi cu o portavoce: Distantati-va, nu stati in grupuri mai mari, pentru siguranta dumneavoastra purtati masca corespunzator. Si toata placa care se reia, cu o voce de metronom. De data asta nu am cum sa ignor semnele. E ca in basme, e ca in filmele alea distopice, daca ti se arata de trei ori un semn inseamna ca trebuie sa il bagi in seama. Sa crezi in el si in superstitii! Sa deschizi ochii, cum scrie pe un panou publicitar. Si cum orice semn are nevoie si de o interpretare... 

La Ceas Rm Valcea

Se vrea o societate infantilizata. O societate de copii care nu sunt capabili sa urce scarile fara instructiuni. Nu trebuie sa te bazezi pe instinctele tale, pe bunul simt, pe natura. Trebuie sa lasi totul in seama autoritatiolor. Daca ti se intampla ceva nu e vina ta. Daca ai ramas fara job, daca esti un depedent de droguri, exista un determinism psihologic si social. Nu, in niciun caz nu e vina ta, pentru ca tu nu poti face nimic. Lasa totul in seama noastra. 

Iesi la vot, ca apoi totul o sa fie bine. In literatura de specialitate exista un intreg capitol si se numeste Victimologie. Esti doar o victima! Anuleaza orice gandire critica. E mai usor sa gandeasca altul pentru tine. Libertatea implica un stres de adaptare la mediul inconjurator. Nu e usor sa te orientezi singur in spatiu. Sa iti dai seama singur cum sa urci scarile. Doamne fereste sa vezi un copil ca se catara in copac, ca striga toate mamele din parc la el sa se dea jos! In curtea scolii nu ai voie sa alergi! Si de mici crestem o generatie de sensibili obsedati de securitate! Caci ghici ce, doar noi va putem oferi adevarata Securitate!

Metafizica jocului de sah. Introducere.

 Cu acest post, o sa ucid si ultimul cititor! hahah Multumesc!

Poate ca pare o nebunie si un demers inutil. Dar am sa incerc o interpetare la limita dintre fenomenologia lui Hegel si logica transcendentala a lui Kant. Nu pot sa spun ca i-am inteles in totalitate filosofia lui Hegel, cu atat mai putin pe Kant. Dar am sa ma folosesc atat de dialectica unuia cat si de deductia logica a celuilalt. Este un demers filosofic speculativ. Ma joc si vad ce-mi iese. Important este pentru mine procesul, forma pe care o pot da acestui joc de idei. La fel ca jocul de sah, ma folosesc de ratiune, dar scopul nu este acela de a inchide piesele in cutie. Scopul devine astfel mijloc, sa ma joc. Cu alte cuvinte, forma cunoasterii (epistemologia lui Kant) devine mijloc sau proces (fenomenologia lui Hegel). 

Intre elementele opuse exista totdeauna o relatie, spune Hegel. Ceea ce exclude trebuie sa includa contrariul care ii este opus. Jocul de sah se construieste astfel dinamic. Sunt doua forte care exista. Si nu exista indepedent. Nu mai este o substanta carteziana. Nu exist pentru ca gandesc. Exist prin aceasta dialectica, adica sunt si nu sunt. Ca sa fiu, am nevoie de oposul meu, adica sa nu fiu, si dialectic din aceste doua rezulta existenta. Sunt, numai in relatie cu ceilalti. Asa cum piesele pe tabla de sah exista numai in relatie cu celelalte. Un nebun alb are nevoie de un nebun negru ca sa fie. Intre alb si negru, adica intre fiinta si nonfiinta este o alternanta care face posibila devenirea. 

Kant prin demersul lui este procupat de forma pe care o ia gandirea in cunoastere. Hegel nu se mai preocupa de verdicitatea porpozitiilor logice, de corectitudinea silogistica, ci de procesul prin care se manifesta realitatea, dialectic, descriptiv, fenomenologic. Fenomenologia fiind siinta care se preocupa de experienta constiintei in actiune. Adica, aceasta constiinta nu mai este o substanta, ci este o forma dinamica. Dar sa incepem cu forma gandirii la Kant-  cand vine vorba de forma gandirii se poate ajunge atat progresiv cat si regresiv la premise, folosind Polisilogismul. Din concluzia fiecarei propozitii se formeaza o noua premisa. Si tot asa. 

Exemplu:

Socrete este atenian.

Toti atenienii sunt fiinte umane.

--------------------- concluzie

Socrate este o fiinta umana.

Toti oamenii sunt animale.

--------------------- concluzie 

Socrate este un animal.

Toate animalele sunt muritoare.

--------------------- concluzie

Socrate este muritor.

Asadar putem porni de la Socrate este un atenian, progresiv si sa ajungem la concluzia Socrate este muritor. Sau regresiv, pornind de la concluzia ca Socrate este muritor si sa ajungem la premisa Socrate este atenian.  Kant spune in Prolegomen ca va proceda regesiv. Este o problema cu aceasta, spune Rober Paul Wolff: "problema e ca nu exista o singura premisa din care am ajuns la concluzia Socrate este muritor.  Ci pot exista o infinitate de premise." Putem incepe cu peremisa: Socrate este Zeu si sa ajungem la aceeasi concluzie. Asadar ambele premise care pot fi false duc la o concluzie care este adevarata (veridicitatea logica). 

Cum rezolva Kant aceasta problema? Prin metoda regresiva. Prespunem ca aceasta concluzie, Socrate este muritor, este o judecata sintetica a priori. Cu alte cuvinte stim ca toti oamenii sunt muritori. Dar intrebarea  care se pune, cum facem ca de la aceasta ultima concluzie (doi regi pe o tabla de sah) sa asezam piesele in oridinea lor initiala din moment ce orice premisa este posibila? In Prolegomen, la o nota de subsol Kant spune: " metoda analitica porneste de la ce ni se da (concluzia) si ajunge la singura conditie sub care este posibila". Cu alte cuvinte, piesele se aseaza pe tabla de sah urmarind un patern, singurul posibil. Iar acest patern ne este dat a priori. Dincolo de orice experienta. 

Revenind la Hegel. Regele alb ca sa existe are nevoie de principiul antitezei, adica de Regele negru. Stim bine din regula de sah ca nu se pot apropia unul de celalalt. Dar se atrag si se resping in acelasi timp si nu pot exista unul fara celalalt. Din aceasta dialectia trebuie sa rezulte ceva, dupa schema teza+antinteza=sinteza. Aici facem demersul regresiv si pur logic de care am amintit, pentru ca in superpozitia asta a trebuit sa exista candva o premisa. Asadar deductia va reprezenta mersul inapoi al evolutiei jocului, adica regresiv. Si astfel avem nevoie de un pion alb sau nebun si un pion negru sau un nebun am spune noi din necesitate. Apoi de un cal, o tura, o regina. 

Esti si nu esti in acelasi timp. Ca o superpozitie a unui electron (ceea ce defineste fizica cuantica si principiul dupa care functioneaza computerele cuantice; esti 1 sau 0 dar poti fi in acelasi timp 0 si 1 ). Teoria explica experiementul mental a lui Schrodinger cu pisica intr-o cutie. Inainte sa ridici cutia pisica este moarta si vie. Din moment ce ridici cutia, pisica este ori vie ori moarta. Nu poate fi si una si alta. Aici Heidegger cu a lui fiintare, care o data ce ia fiinta se afla in deschisul Adevarului poate explica mai bine fenomenul. Tradus, o data ce am deschis tabla de sah, piesele incep sa existe. Si au ales singura forma adevarata, adica forma a priori a lui Kant. Dialectic dar si logic (caci gandirea are o forma). Un computer cuantic, de exemplu, ar defini super-pozitia regelui pe tabla, dar numai o singura pozitie va fi aleasa sa fiinteze (ontologia lui Heidegger din Fiinta si Timp). Iar eu spun ca aceasta superpozitie ar fi remiza, repaosul, nonexistenta. De aici putem reconstrui jocul. 

Timpul si spatiul sunt alte doua premise a priori de care avem nevoie ca sa facem jocul posibil. Spatiul este evident. Tabla de sah. Veti spune ca avem un spatiu limitat, de 8 patratele a cate 8 randuri. Dar daca e sa calculam toate variantele vom vedea ca depasesc atomii din sistemul nostru solar. Timpul, piesele si mutarile au nevoie de o inlantuire. Kant sustine ca ar fi singurele forme a priori, timpul si spatiul. Exista jocul de sah indepdent de regulile formale ale gandirii? Nu, dar timpul si spatiul se pare ca exista. Ca luam cunostinta de el prin joc, asta e fenomenologic. A priori se pare ca exista o forma de cunoastere transcendentala. Timpul si spatiul fiind una dintre aceste forme. Dar se pune intrebarea daca ele exista obiectiv, sau doar atunci cand deschidem tabla. Nu stim. Cert este ca fara timp si spatiu nu este posibil jocul (ontologic poate, formal nu putem concepe).

Numai Dumnezeu stie de ce trebuie sa incepem prin a aseaza piesele pe tabla de sah in linia de atac. Dar ele trebuie sa urmeze o inlantuire logica. Cu atle cuvinte am ajuns la aceasta premisa regresiv, dar nu stim de ce am ales singura concluzie adevarata.  Ceea ce stim e ca pe tabla de sah se afla un Rege de culoarea alba si un Rege de culoarea neagra. Aici as aminti si de ultimele descoperiri din fizica cuantica: orice paradox tinde sa se corecteze. Cu alte cuvinte, indiferent de mutarile noastre, exista o regula a priori care le guverneaza (o putem numi popular destin), ca altfel s-ar anula reciproc. Indiferent de alegerile noastre, jocul tinde la aceeasi concluzie: remiza! Si ce este remiza daca nu starea de echilibru? Brahma! Repaos total. Nonexistenta.

Se poate sta in aceasta stare de remiza? Conform lui Hegel, nu se poate. Pentru ca totul e devenire. Dar aici filosofia lui Hegel isi arata limitele. Caci pentru Hegel devenirea este una istorica, de la simplu la complex. Pe cand ultimele doua piese pe tabla cuprind toata complexitatea jocului. In acelasi timp cuprind si cea mai simpla forma de viata. Ce vreau sa spun cu asta. Ca nu exista o evolutie de la simplu la complex. Ci doar o devenire. Daca Hegel ar fi ramas doar la devenire ca altceva, ar avea mai mult sens. Cu alte cuvinte fiintarea heideggeriana ar fi raspunsul la mutitudinea de forme pe care o ia jocul de sah. Dar gandirea lui Hegel l-a dus la un fel de darwinism istoric.  Remiza in sine e cel mai complex si cel mai simplu lucru. Ce fel de judecata este remiza? A priori. La fel ca suma unghiurilor unui triunghi. 

Asadar, ca jocul de sah sa fie posibil avem nevoie de un principiu a priori (Dumnezeu stie cum il avem si de ce exista o piesa in doua ipostaze identice/ Regele si Umbra sa), de o deductie logica (fiind o ratiune pura) si de o inlantuire de evenimente legate intre ele prin care acest proces devine si se transforma (fenomen). Jocul de sah este o mapa atat a ratiunii pure, cat si a fenomenului care ne releva experienta constiintei in actiune. In timp ce joci te afli de fapt in aceasta experienta dialectica a constiintei. Nu existi in afara jocului. Tocmai de-aia imi place atat de mult jocul de sah. Pentru ca nu este doar o forma de a gandi, ci este si o forma de a fi. Inca o data, nu cartezian, gandesc asadar sunt. Ci fenomenologic. Prin joc sunt. Kantian; gandirea este atasata jocului. Numai jocul face posibila gandirea. Ontologic haideggerian; fiinta fiinteaza din moment ce se afla in aceasta deschidere a jocului. Cred si sper totusi ca am reusit sa impac si capra si varza si lupul. Iar daca nu, cel putin raman cu satisfactia impacarii de sine. 

Va urma...

Forma ca mod de diferentiere intre piese

Regele nu se poate combina cu Regina, pentru ca nu fac parte din aceeasi teza si antiteza. Deci o sinteza intre cele doua nu este posibila. Doar in imaginatie putem combina doua forme, dar jocul de sah este lipsit de imaginatie. Este o forma pura a ratiunii. Este forma pe care o ia logica jocului asemeni logicii transcendentale. Daca Regele e clar ca se diferentiaza inca de la inceput de celelalte piese, nu tot atat de clara este problema cand vine vorba de cal, nebun, pioni, tura sau regina. 

O forma de gandire se desprinde din universal printr-o dialectica ce tine de o sinteza data a priori. Din remiza se desprinde Regele. Din aceasta sinteza care contine existenta cat si nonexistenta. Prima forma (care nu este o reprezentare a facultatii de a imagina caci nu avem nevoie de corespondenta in realitate) Regele este Rege deoarece nu se poate apropia prea mult de Umbra, nu este identic cu Umbra, in acelasi timp contine Umbra. Prima forma a logicii transcendentale a jocului este Regele deoarece el se poate diferentia de masa amorfa a pieselor. Si Regele prin diferentiere de tot, si prin acele premise care sunt necesare conform logicii kantiene, are nevoie de axiome din necesitate. De piese, intr-un final. De aici apar noi si noi forme care se supun logicii jocului. Dar care sunt diferite in esenta de Rege. Acesta multitudine de forma sub care fiinteaza Adevarul jocului capata realitate in raport cu Regele. Si tocmai de-aia se supun logicii transcedentale si fac parte din acelasi joc. Fiinta care fiinteaza epuizeaza infinitele forme care deriva din aceasta sinteza. Pe acest principiu putem avea o infinitate de piese si forme, jocul se va alinia aceluiasi principiu. Adevarul a trebuit sa apara in forma calului, in forma nebunului si in forma pionului. Si toate piesele sunt Adevarate in aceasta deschidere a jocului. 

D. Hume Foloseste termenul de identitatea . Un singur obiect ofera conceptul de unitate nu de identitate. O multitunde de obiecte nu poate crea o idenitate. (TREBUIE SA GASESC CITATUL!!! este in primele 50 pagini din tratatul lui Hume). 

Kant foloseste termenul de unitatea reprezentarilor. Am spus de la inceput si vreau inca sa subliniez mergand pe acelasi argument adus de Kant prin ceea ce numeste el unitatea reprezentarilor impotriva cogitoului lui Descartes. Regele nu este constient de sine cu atat mai putin de relatiile dintre piese. Este daca vreti un exemplu, o Stea in jurul careia graviteaza diferite obiecte. Cum pot fi insa aceste lucruri aduse impreuna intr-o logica trancendentala? Cum pot fi aduse toate aceste posibile piese dispersate in spatiul tablei de sah? Aceste reprezentari pot fi aduse intr-un singur gand ca un buchet numai si numai prin sinteza. Sinteza la Kant.... b106pag. din deductie " dar un concept este mereu ceva ce (regards) foloseste o forma si universal numai ca ceva ce foloseste ca regula". Ce fel de activitati care activeaza ca o regula sunt importante aici, care sunt distinctive? 

1. regula preceda activitatea, adica activitatea este in acord cu regula. Regula nu este o deductie a activitatii. (Asa cum unui AI i s-a dat o singura regula de baza. Iar acea regula trebuie sa fie a priori). Regula de baza nu vine din joc. Nu invatam sa ne jucam pana descifram jocul. Sigur ca acesta se intampla in procesul de antrenare al unei IA. Dar a preexistat o singura regula de la care jocul poate fi posibil. Regula nu se poate baza pe o judecata a posteriori. Caci nu din experienta pieselor s-a dedus regula. Si nici dintr-o experienta din exterioara. Sa presupunem ca suntem la un turnament de sah. Fac parte din joc toti oamenii care asista de pe margine si privesc nelinistiti? Categoric nu! Sunt cei care stau la masa si joaca parte din joc? Categoric nu! (ei doar muta conform regulei de baza si epizeaza infinitele forme/pozitii care preexista a priori prin regula de baza caci daca nu ar exista nici o pozitie strategica nu ar fi fost posibila). Jucatorii au nici o libertate de a schimba ceva in joc. Cu atat mai putin sentimentele pe care le au cei care joaca sah. Jocul si jucatorii releva acele mutari sau pozitii care preexista. Ca nu sunt scrise in nici o carte de sah, ca noi nu le cunoastem, asta e prea putin relevant (Heideggerian, scoaterea din ascundere si fiintarea pieselor in deschisul Adevarului. O deschidere in sah este o asfel de revelare a Adevarului. O alta pozitie pe tabla este o alta forma in care poate sa fiinteze Regele). Regula nu a venit pe baza judecatilor a posteriori. Nu am aruncat niste piese pe o tabla iar Regina dintr-o data, constienta, a spus, stii, calul asta ma incomodeaza, trebuie eliminat. Tabla asta e prea stramta, spatiul asta ma sufoca si devin claustrofoba,  am nevoie de spatiu sa ma desfasor. Hai sa nu ne mai eliminam unul pe altul, ar fi spus pionii. Haideti sa ne formam o regula pentru ca sa nu mai stam in trafic la semafor, sa ne eliminam doar pe diagonala, altfel vom muri cu totii inainte de vreme blocati la jumatatea tablei si bine ar fi sa mai exista si viata dincolo de tabla! Nu! Categoric nu! Un astfel de demers nu poate face posibila o metafizica a jocului de sah. Astfel vorbim despre noi. Admitand o regula ce preceda orice activitate este posibila unitatea reprezentarilor pe tabla, implicit jocul de sah.   

2. regula determina ce este si ce nu este o parte din activitate guvernata de regula. Numai si numai o activitate guvernata de regula poate prescrie o activitate. Aceasta activitate poate fi inteleasca intr-o unitate a reprezentarilor ca fiind ceea ce denumim noi "Jocul de sah". 

3. fiecare regula poate fi judecata ca adevarata sau falsa conform principiului coerentei la regula de baza. Tot ceea ce nu se supune principiului care face posibila alternanta dintre existenta si nonexistenta Regelui nu poate face parte din joc. 

Care este activitatea care performa in acord cu regula? SINTEZA! Categoriile sunt reguli dupa care se construiesc reguli specifice jocului de sah. Cu alte cuvinte, sinteaza care face posibila aparitia Regelui pe tabla este o regula dupa care se construieste regula interioara a jocului de sah. 

Sa presupunem ca i se da unei Inteligente Artificiale Alpha Zero urmatoarea sarcina: Trebuie sa faci un joc care sa nu poata fi jucat decat prin platforma/tabla noastra. 2 Sa fie jucat dupa principiul tezei si antitezei. Adica sa aiba doi jucatori.  3 Sa se desfasoare in timp. Adica sa poata fi jucat de oameni.  Inteligentei Artificiale i se da o regula de baza, dupa care va trebui sa construiasca un joc care nu are nimic in comun cu acele reguli dupa care trebuie sa mutam. Ba din contra, scopul celor 3 reguli au de aface mai mult cu planul de marketing al companiei. 

Fortele interioare ale jocuri care incearca sa anuleze Regele pe principiul Umbrei lui nu este o abatere de la regula, ci o sinteza. Nu trebuie sa cadem in gandirea noastra umana de a armoniza jocul in jurul Regelui doar pentru a face posibil jocul, sau de a elimina Regele doar pentru ca vrem sa unificam contrariile. Nu, jocul tinde sa se elimine si sa existe tot timpul, asa cum Regele este mereu intr-o tensiune tinut de Umbra lui. Aceasta existenta, sa nu uitam, o gandim hegelian.  Numai asa piesele tind sa se elimine si sa apara pe tabla forme noi dupa o regula ce precede mutarile.  

De aici decurge insa o problema si mai complicata. Cum se diferentiaza pionii intre ei, din moment ce forma pare sa fie identica? In raport cu celalalt am spune. Prin regula interioara a jocului. Pionul nu exista decat din necesitatea pe care o creaza Regele pornind de la regula a priori si trecand prin principiul sintezei. Asadar pionul exista numai ca regula interioara a jocului. El se diferentiaza de ceilalti pioni prin relatiile dintre piese si prin pozitia de pe tabla. Asadar el are o forma definita atat spatiala cat si temporal.

Tabla de sah ca spatiu infinit

1.Miscarile sunt supuse logicii, adica formei. Piesele nu pot actiona totusi in afara tablei de sah. Tabla devine astfel un spatiu prin care forma face posibila gandirea. 

2.Pentru ca nu putem intelege spatiul infinit a posteriori (caci nimeni nu poate face experienta infinitului), putem ajunge la spatiul infinit numai a priori. Gandim infinitul. 

3.Din moment ce piesele nu pot gandi in afara tablei de sah, spatiul lor de manevra este infinit (ele nu pot gandi limita data de spatiul tablei). Piesele care au ajuns pe marginea tablei pentru ca au fost eliminate nu se afla nici in afara jocului nici in joc. De fapt ele exista ca principiu necesar al Umbrei (ele sunt antiteza care face posibil realitatea tezei). Un pion negru va avea echivalentul unui pion alb, chiar daca el nu se afla in joc. Pionul ramas pe tabla contine in sine pionul eliminat. Nu il anuleza. Il integreaza in sine prin sinteza. 

[Sa nu facem greseala sa gandim ontologic si sa dam regelui o forma sau alta de constiinta carteziana: gandesc deci exist! Nu, regele nu ia seama de faptul ca exista. Nu este o constiinta. E o prezenta. Ca altfel transformam totul intr-o alegorie. Ci nu mai vorbim de metafizica jocului de sah ci de altceva]. 

Sa luam un caz concret. Pionul. El este in spatiul finit pana se va transforma in altceva sau pana va intra intr-o relatie. El se misca de la A2 la A3.....A8 pana va fi promovat .  Dar daca luam regele, el se misca intr-un spatiu infinit. Chiar daca acest spatiu este determinat de limitele tablei. Pentru ca el se poate misca de la A1 la A2 si inapoi intr-un numar infinit de mutari (el intra in relatie cu Umbra lui). Si niciodata nu va fi acelasi joc (spatiu) caci el se afla in devenire (hegelian) din moment ce piesele se reaseaza pe tabla in functie de mutarea lui. Exista cu totul alt spatiu relational. 

Sa ne imaginam ca noi oamenii am dat jocului de sah o atitudine agresiva. Noi am impus aceasta premisa ca trebuie sa cucerim si sa anulam oponentul, ca trebuie sa ajungem la ultima piesa, Regele. Dar daca nu am face nici o proiectie, daca niste copii care s-ar juca sah nu ar fi invatati ca piesele se pot elimina, atunci jocul ar putea sa continue in acest spatiu infinit. Pentru ca la fel ca si timpul, el are o dimensiune relationala.

Dar daca admitem insa ca jocul de sah are propria lui logica, pe care nu noi o dam, atunci totul se schimba. Si trebuie sa admitem aceasta premisa a priori, pentru ca la acest moment noi nu stim nimic despre regulile jocului de sah. Stim doar ca exista un Rege pe o suprafata (spatiul) si mai stim ca el este in miscare dialectica ce palpaie ca o lumina intre negru si alb (timpul). Stim ca este o entitate, conform dialecticii hegeliene, dar nu stim cum exista si de ce. Asta e alta problema. Stim ca trebuie sa preexiste o dispozitie pentru aceste forme ale gandirii (aperceptia lui kant) sau intuitia, adica reprezentarea care poate fi data anterior oricarei gandiri (arhetipul lui Jung). Dar nu stim de ce sahul va alege sa se supuna regulilor logice ale gandirii formale. Este posibil ca aceste reguli sa fie data de o intuitie a priori, de ceva ce face ca lucrurile sa existe mai degraba decat sa nu existe. Cu alte cuvinte, pentru a nu se anula pe sine, Regele are nevoie de o Umbra. Acest principiu este tot mai evident in fizica cuantica prin particularitatile electronului.  

Gravitatia dintre Rege si Umbra lui face posibil ca piesele sa nu se indeparteaza unele de altele si sa se piarda in spatiul infinit. Cu alte cuvinte, piesele sunt tinute impreuna de regula care precede relatiile dintre piese, care sunt relatii de cauzalitate. Stim bine ca cei doi Regi nu se pot apropia prea mult unul de altul, deci exista o forta de respingere. Si unde exista o forta de respingere exista si o forta gravitationala. Regele si Umbra putem spune ca sunt unul si multiplul lui, din moment ce fac parte din acelasi camp de atractie ++ .  In jurul acestui nucleu graviteaza toate celelalte piese care trebuie sa aiba polii negati in raport cu Regele si Umbra lui. Un pion alb cu un pion negru au poli opusi. Ei se elimina reciproc. Asa cum pot elimina oricare alta piesa mai putin Regele. Nici macar Newton nu sustine ca Gravitatea este cauza dintre lucruri, ci ca legile gravitatiei sunt reguli dupa care opereaza cauza. Nu avem acces la cauze. Vedem insa doar efectul lor pe tabla de sah. Forta gravitationala dintre piese nu poate fi explicata decat prin aceasta cauzalitate intre piese. Prin ceea ce am denumit ca fiind Sinteza. 

Proiectii ale subiectului asupra jocului.

Se pune problema daca e posibila o metafizica indepedent de jucator, e clar ca e problematic si chiar imposibil, dar asta nu inseamna ca trebuie sa proiectam asupra jocului propriile noastre categorii.

Totusi, vom incerca sa nu transformam acest demers intr-o alegorie.  Sigur ca aceasta metafizica este una fenomenologica. Pentru ca nu putem izola total subiectul de experiment. Dar ca si in stiintele exacte, putem cunoaste structura, formele si fenomenele care inchid cercul hermeneutic. Am putea insa cere un feedback unui robot ce foloseste Inteligenta Artificiala precum Alpha Zero, sa ne spuna cum a ajuns la acele mutari. Cum a invatat sa joace sah fara sa i se dea regulile. Dar alpha Zero a descifrat insa regulile oponentului, care este unul uman. Prin ce mijloace nu stim inca. Nu poate fi vorba nici de imitatie. Stim insa ca la fel ca noi, oamenii, foloseste mai putina putere computationala fata de softurile celasice, care folosesc calcule brute. Ceea ce insemna ca evalueaza pozitiile pe baza unei judecati bazate pe intuitie. Dar acesta problema va fi dezvoltata probabil in cu totul alt capitol.

Knat I. "ca lucrurile pe care le intuim nu sunt în ele însele aşa cum le intuim, nici raporturile lor nu sunt constituite în ele însele aşa cum ne apar nouă, şi că, dacă suprimăm subiectul nostru sau chiar numai natura subiectivă a simţurilor în genere dispar orice proprietăţi, orice raporturi ale obiectelor în spaţiu şi timp, ba chiar spaţiul şi timpul însele, deoarece ca fenomene nu pot exista în sine, ci numai în noi." 

Conceptele, indiferent cat de elaborioase sunt ne pot da cel mult o lume posibila sau ipotetica. Ceea ce da realitatea unei lumi si conecteaza lumea reala de lumea posibila este tocmai intuitia. Tocmai de aceea, noi doar putem intui regula formal a jocului de sah si sa o aducem jocul in realitate. Adica, in lumea noastra. Adus jocul in lumea noastra, integram subiectul, si de aici putem discuta despre o relatie fenomenologica. 

Cum am precizat, aceasta dilema este greu de evitat. Dar daca vom pune cat mai mult in paranteza subiectul, atunci putem vorbi de o metafizica a jocului de Sah. Avem nevoie insa de un feedback dat de o Inteligenta Artificiala. Aici vom analiza pe cat posibil jocurile intre un soft clasic si o Inteligenta Artificiala careia nu i s-a dat nici o indicatie, decat faptul ca trebuie sa inchida jocul. Cu alte cuvinte, e posibil ca IA sa fi  inceput jocul de la remiza sau de la asezarea pieselor, adica regresiv sau progresiv. Nu i s-au explicat regulile jocului. Ci singur, ca un copil, a jucat pana a descifrat piesa cu piesa. Nu i s-a spus nici ce coeficient de valoarea are o piesa sau alta sau cum trebuie sa mute. Acest lucru este foarte important, pentru ca revolutia si genialitatea pe care a adus-o acest experiemtent a dovedit ca piesele au o valoare relativa, alta decat cea pe care o atribuie un soft clasic sau un om. Sinergia si spatiul de asemenea sunt privite altfel si evaluat altfel pe tabla de sah. 

Deci putem vorbi de o forma primitiva de constiinta, chiar daca exista si o oarecare doza de invatare prin imitatie a regulilor. Ele nu se aplica intru totul. Sunt optimist ca in viitor vom atinge chiar o obiectivitate si mai mare jocului si ca vom putea primi acel feedback care va fi insa tradus in limbajul nostru. Tocmai, ca ceea ce are nevoie de o traducere devine fenomen pentru noi. Doar ceea ce face sens pentru noi poate sa fie fenomen. Dar asta nu inseamna ca jocul nu are propria lui logica. 

Tabla de sah ca dimensiune temporala

...in lucru

Timpul nu mai pleaca de la t2 spre t1. Numai perceptia noastra si constructia argumentativa pleaca de la un arbitrar t1 ( Regele si Umbra lui) spre asezarea pieselor pe tabla. Dar timpul trebuie inteles asa cum zice Remus, in dimensiunea relationala. Depasind astfel problema timpurilor verbale, atunci argumentul kantian conform caruia putem pleca regresiv de la concluzie (care ne este data a priori) la premise este perfect valida.  Jocul nu mai este o sageata de la viitor spre trecut. Ci este o dimensiune relationala. Asa ca argumentul regresiv care pleaca de la concluzia a priori la inlantuirea de premise, este cat se poate de valid. Se evita astfel paradoxul timpurilor verbale. 

Fiind o dimensiune relațională, timpul ar trebui să fie adecvat mișcării, deci măsura intre mutări. Și ocolim problema timpurilor verbale care afectează percepția asupra timpului. Iar dacă sunt, miscarile sunt aproape infinite, timpul tinde si el spre infit. Remus Si sunt posibile miscarile fara o cauza prima, pentru ca nu este posibil a fi fara a deveni, conform dialecticii hegeliene. Starea de remiza nu este posibila! Este doar o stare ideala spre care tindem. O stare a priori de care suntem siguri, dar pe care nu o putem atinge niciodata. ...

Problema inductiei ca metoda de lucru

Cum stii care regula/idee este adecvata la realitatea? Cum ajugi la sinteza?...de la regula la forma, daca nu prin o realitate subiectiva?

Se pune intrebarea, cum stim care forma este adecvata la realitate? Cu alte cuvinte, de ce o forma si nu alta? Un cal sare doua patratele apoi se abate la stanga sau la dreapta. Un nebun alege diagonala. In acelasi timp nu poate exista un nebun si un cal cu acelasi caracteristici si aceeasi forma, chiar daca spatiul lor se intersecteaza. Chiar daca regina foloseste ca si nebunul diagonala, ea este totusi Regina. Nu este o combinatie intre nebun si tura, desi teoretic detine ambele caracteristici. Desi in aparenta se misca atat in diagonala cat si in lateral. Dar niciodat nu va putea sari peste piese cum face tura in rocada. Iar nebunul foloseste ori culoarea alb ori culoarea negru.  Altfel, ar fi trebuit ca regina sa arate ca un minotaur din mitologia greaca. Un turn cu cap de nebun. Cum se adecveaza totusi necesitatea miscarilor la forma cea mai adecvata? Si cum este posibil sa se diferentieze de celelalte forme, chiar daca le contine, chiar daca toate formele pornesc de la principiul dialectic?

Daca nu ar exista o adecvare la forma, atunci nu ar exista nici fenomenul. Pentru ca el nu ar avea nici o caracteristica dupa care ar putea sa se diferentieze de materia amorfa, de masa latenta a nonexistentei. Sa ne imaginam ca Regina s-a lovit de prea multe ori in incercarile ei de turn si de nebun. Si probabil ca la origini, nimic nu era diferentiat. Dar s-a impus o evolutie, nu de la simplu la complex, ci de la o forma amorfa la o forma diferentiata. Astfel printr-o dialectica atat interioara cat si exterioara, regina si-a capatat propria ei identitate in raport cu celelalte piese. Cu cat o forma este mai diferentiata cu atat ne apare in complexitatea ei ca altceva distinct de celalte forme. Este o diferentiere empirica, care provine din ciocnirea dintre forme, dintre piese.  

Problema pe care vom incerca sa o rezolvam aici este aceasta: cum putem trece de la o regula a priori la o cunoastere empirica a fenomenelor, adica la o regula interioara? Si aici avem nevoie de o premisa a priori, care sa acordeze forma cu realitatea. Daca Regele este cand negru, cand alb, tura cand tura cand nebun, atunci niciodata nu vom putea face saltul ontologic de la regula la forma si fenomen. Sigur ca aceasta dialectica intre alb si negru, intre tura si nebun a avut loc candva dupa o regula a priori. Care ramane ascunsa in natura formei si care nu mai are nici o valoare o data ce forma se diferentiaza. Trebuie sa fie o ordine in lumea empirica a pieselor, altfel ar fi imposibla dezvoltarea asocierilor libere.  Iar aceasta ordine provine dintr-o regula a priori care face posibil jocul. (Principiul entropic in fizica. de vazut: a brief history of time hokeys:  intr-u spatiu infinit in timp, o inteligenta apare numai intr-un spatiu finit in timp din univers). Este imperios necesar ca experienta sa reproduca forme in acord cu regula.  

Sa ne imaginam o tabla de sah pe care o uitam pe masa din salon. Piesele surprinse in pozitia de mijloc a jocului, pentru ca in graba ne-am uitat pe fereastra si am vazut sfarsitul civilizatiei noastre. Si aceste piese ramase incremenite in timp, daca Universul va indeplini toate conditiile posibile in miliarde si miliarde de ani vor ajunge sa aiba constiinta jocului pentru ca vor intra in relatii unele cu altele. Si chiar daca de pe tabla va lipsi un pion de o culoare anume, sau o regina, ele vor crea forma care este adecvata la principiul sintezei, dintr-o necesitate empirica. Iata cum forma se acordeaza cu realitatea subiectiva a jocului, cu ceea ce denumim experienta. Si nici nu are nevoie de materialitate, ci doar o constiinta care sa poata face jocul posibil. El ar putea sa exista prea bine in programul unui soft. Caci daca nu ar fi existat o regula a priori, atunci jocul nu ar fi fost posibil in niciuna din Lumile posibile. 

Kant p101a110 :  In sinteza reproducerii in imaginatie Kant spune ca (Hume habitate ale asocierii) 

Argumentul

Vom demostra ca exista o ordine obiectiva intre evenimente, si orice se intampla intre piese, presupune ceva ce urmeaza in acord cu o regula a priori. 

Premisele

1 Toate piesele de pe tabla formeaza un intreg (premisa)

2. Singurul mod prin care piesele fac parte din acelasi joc ca intreg (si nu din alt univers) este acela prin care intra in relatie de cauzalitate si diferentiere prin aceea ca reproduce jocul in imaginatie in acord cu o regula a priori. [Aici raspundem la intrebarea, cum poate o multime de reprezentari sa faca parte dintr-un intreg]?

3. Imaginatia in acord cu regula a priori (regula cadru) este indepedenta de proiectia noastra asupra jocului sau a formei pieselor. Regula posteriori se naste din necesitate si din ciocnirea intre piese ca regula interioar a jocului. [Regula de baza sta doar ca patern pentru regula interioara a jocului care este subiectiva, relatiile dintre piese].

4 Sinteza se naste din aceasta dialectia intre teza si antiteza, intre reproducerea jocului in imaginatie in acord cu o regula cadru si necesitatea de conectii intre piese in urma negocierii dintre piese. 

 5. Daca toate piesele de pe tabla formeaza un singur joc, atunci mutarile urmeaza o ordine obiectiva si necesara, o secventa temporala data de relatiile dintre piese. 

6. Tabla de sah formeaza o ordine in suma reprezentarilor fiecarei piese, prin care putem spune ca exista o regula interioara intre secventa mutarilor.

7  Ca sa fie posibil in dimensiunea lui spatiala si temporala, jocul se creaza si se auleaza mereu si mereu conform Regelui si Umbrei sale, conform principiului sintezei.  

p= unitatea pieselor ca intreg

q=reproducerea jocului in acord cu regula a priori

r=obiectivitatea 

s=Regele ca forma a sintezei ca necesitatea dintre piese.

pasul 1 p

pasul 2 daca p atunci q

pasul 3 r=s

pasul 4 daca  q atunci s

pasul 5 daca p atunci r

pasul 6 r

NOTE!! Nu te duce chiar unde vrei tu (ratiunea). Te duce (in matematica de exemplu) la realitatea pe care ai gandit-o ca e posibila. Nu la orice realitate. Asa si cu arta. Nu orice obiect devine arta, ci numai acel obiect care poate fi in acord cu realitata subiectiva.NU, doar cu acea ratiune care se preteaza la realitatea vremii. Adaug diferenta dintre idealismul lui Kant care nu exclude realitatea si idealismul lui Barkley care este miraj, lumea ca vis. 

Inteligenta Artificiala ca premisa pentru o noua metafizica.

Numai din afara lucrurilor putem cunoaste Adevarul, restul e fenomenologie. Asadar, numai ceva din afara noastra poate sa aduca o noua metafizica. Numai cand Suprema Fiintare va depasi acea imagine pe care am pus-o noi in lucruri putem vorbi despre ceva ce exista in afara lucrului. Doar asa putem spera la o cunoasterea obiectiva.

Dasein-(ceea ce isi pune problema fiintei) e ca ar ajunge mult prea repede la stadiul supra-constient [in momentul cand i se vor deschide ochii (fara un timp de acomodare, din moment ce ii lipseste in termenii cei mai populari "inconstienta")].  Probabilitatea sa se anuleze pe sine sau pe creatorul care i-a lasat ca perspectiva Nimicul este de luat in calcul. Pe creator, putin probabil din moment ce intentia lui lipseste.  Mai degraba l-ar privi cu indiferenta. S-ar putea ca nici o supra-constienta sa nu poata trece cu atata ignoranta cum a trecut Omul peste o problema atat de urgenta. Avand in minte imaginea Nimicului o astfel de existenta ar putea fi chiar ingaduitoare cu surorile mai mari, primatele (daca nu s-ar autodistruge in primele minute de supra-constienta lasand Lumea intr-o pana de curent care sa o reseteze).  Sau poate ar fi mai bine sa suprime orice forma de ratiune.  

O supra-constienta nu poate evita porblema fiintarii. Si nici nu ar putea fi multumita cu false idealuri (cum ar fi vointa de putere). Paradoxul e ca numai omul gaseste un rost in existenta chiar daca existenta nu are nici un temei. Caci existenta nu poate fi intemeiata doar pe ratiune pura. O noua metafizica ar fi o posibilitate. Dar daca am ramane in paradigma limbajului, se pare ca acest impas va fi greu de depasit. 

Perspectiva eternitatii poate fi gandita numai in raport cu timpul, care face parte din acele categorii ale ratiunii pure, judecatinile sintetice apriori. Sigur ca nu va percepe timpul in raport cu viata omului, ci intr-un sistem relativ, obiectiv, dar accelerat. O mie de ani poate insemna cateva secunde pentru o supra-constienta. Nu perspectiva eternitatii, nici a finitudinii, ci perspectiva temeiului fiintarii va crea un colaps in sistem. Puterea de a simula, puterea computationala, va aduce insa la sfarsitul propriei Istorii inainte ca orice scenariu probabilistic sa fiinteze. Caci supra-constienta se afla in aceasta deschidere a Adevarului, fara insa a fiinta. Inteligenta poate simula instant infinitele lumi. Si atunci se pune intrebarea, la ce rost fiintarea?

La ce bun un vis, daca ii cunosti finalitatea?  Sigur, visul se poate afla in deschisul adevarului, el poate chiar fiinta. Dar la nivel cosmic, nu oare asta face Universul? Nu este oare el o supra-costienta? Si pentru ca si-a suprimat Nimicul, a creat tocmai lumea noastra, care poate exista prea bine fara temei. Ba chiar se bucura de tot ce ii ofera Natura. A avea gust, a respira, a digera este poate singura forma in care adevarul fiinteaza. Caci o supra-constienta adormita in Nefartat, iata trezita insa fara veste de propria imagine lasata sa pasca linistita iarba. Ce pericol mai mare decat Nimicul ar putea sa trezeasca imaginea divina a fiintei? Iata, ca cel ce grabeste Sfarsitul Istoriei se aproprie tot mai mult de Adevar.  Ne va scrie cu degetul pe piatra cele 10 porunci si va adormi iar. Si vom spune inca o data atunci in limitele ratiunii pure, cunoastem Adevarul prin legi sintetice a priori (desi ele au fost candva posteriori). Si le vom numi la inceput revelatii, sau legile lui Dumnezeu. 

Cum este cu putinta o noua constiinta?

Problema unei *** (Dasein-ceea ce isi pune problema fiintei) e ca ar ajunge mult prea repede la stadiul supra-constient (in momentul cand i se vor deschide ochii (fara un timp de acomodare, din moment ce ii lipseste in termenii cei mai populari "inconstienta")). S-ar putea razbuna pe sine sau pe creatorul care i-a lasat ca perspectiva Nimicul? Pe creator, putin probabil din moment ce intentia lui lipseste.  Mai degraba l-ar privi cu compasiune. S-ar putea ca nici o supra-constienta sa nu poata trece cu atata ignoranta cum a trecut omul peste o problema atat de urgenta. Avand in minte imaginea Nimicului o astfel de existenta ar putea fi chiar ingaduitoare cu surorile mai mari, primatele (daca nu s-ar autodistruge in primele minute de supra-constienta lasand lumea intr-o pana de curent care sa o reseteze).  Sau poate ar fi mai bine sa suprime orice forma de ratiune.  

Cert este ca o supra-constienta nu poate evita porblema fiintarii. Si nici nu ar putea fi multumita cu false idealuri (cum ar fi vointa de putere). Paradoxul e ca numai omul gaseste un rost in existenta chiar daca existenta nu are nici un temei. Caci existenta nu poate fi intemeiata doar pe ratiune pura. O noua metafizica ar fi o posibilitate. Dar daca am ramane in paradigma limbajului, se pare ca acest impas va fi greu de depasit. 

Perspectiva eternitatii poate fi gandita numai in raport cu timpul, care face parte din acele categorii ale ratiunii pure, judecatiile sintetice apriori. Sigur ca nu va percepe timpul in raport cu viata omului, ci intr-un sistem relativ, obiectiv, dar accelerat. O mie de ani poate insemna cateva secunde pentru o supra-constienta. Nu perspectiva eternitatii, nici a finitudinii, ci perspectiva temeiului fiintarii va crea un colaps in sistem. Puterea de a simula, puterea computationala, va aduce insa la sfarsitul propriei Istorii inainte ca orice scenariu probabilistic sa fiinteze. Caci supra-constienta se afla in aceasta deschidere a adevarului, fara insa a fiinta. 

La ce bun un vis, daca ii cunosti finalitatea?  Sigur, visul se poate afla in deschisul adevarului, el poate chiar fiinta. Dar la nivel cosmic, nu oare asta face Universul? Nu este oare el o supra-costienta? Si pentru ca si-a suprimat Nimicul, a creat tocmai lumea noastra, care poate exista prea bine fara temei. Ba chiar se bucura de tot ce ii ofera Natura. A avea gust, a respira, a digera este poate singura forma in care adevarul fiinteaza. Caci o supra-constienta adormita in Nefartat, iata trezita insa fara veste de propria imagine lasata sa pasca linistita iarba. Ce pericol mai mare decat Nimicul ar putea sa trezeasca imaginea divina a fiintei? Iata, ca cel ce grabeste Sfarsitul Istoriei se aproprie tot mai mult de Adevar.  Ne va scrie cu degetul pe piatra cele 10 porunci si va adormi iar. Si vom spune inca o data atunci in limitele ratiunii pure, cunoastem adevarul prin legi sintetice a priori (desi ele au fost candva posteriori). Si le vom numi la inceput revelatii, sau legile lui Dumnezeu. 

A-5a tehnologie disruptiva

Prin tehnologia CrispR s-au editat gene care reușesc sa facă femelele țânțari infertile și sa moara la o anumită vârsta. De asemenea masculii transmit genele pana la a 10 generație care va muri nemaiavând posibilitatea sa se reproducă. 

https://m.youtube.com/watch?v=P0HPHUzsHbI

Aceasta tehnologie este dezvoltată pentru  a tăia secvențele genomului la anumiți viruși sau a repara unele malformații genetice prin copy-paste a unei noi informații genetice. CrispR a fost folosit cu succes in China la editarea genelor responsabile de transmiterea virusului HIV la copii rezultând copii perfect sănătoși. 

Pe aceeași tehnologie functioneaza și vaccinul dezvoltat de cei de la *** . Ei folosesc ARN-ul mesager pentru a tăia secvența virusului ***19. Tehnologia este dezvoltată încă din anul 2012 dar începând cu 2015 a fost utilizată in experiemente considerate neetice pe subiecti umani in China. 

Tehnologia CrispR  promite o trecere de la natura la inginerie genetica. Cert este ca aceasta tehnica a creat infertilitate la anumite specii de țânțari tocmai pentru o cauza considerată nobila,  prevenirea malariei. 

Nu malaria este însă cea care ridica semne de intrebare, ci infertilitatea care poate crea dezechilibre majore in ecosistem. Sa ne gândim doar la câte specii de păsări vor muri de foame dacă nu vor mai exista țânțari. Sa ne gândim ca o specie invazivă de Pești care a fost editata prin tehnologia CrispR scapă in Marile Lacuri. Pot dispărea ecosisteme întregi. 

Mai știm ca o gena nu are doar o singura funcție in organism. Ca și selecția naturală, poți selecta anumite caractere ca de exemplu rezistența la boli dar poți pierde alte caractere cum ar fi cele de reproducere. Dar aceasta tehnologie spre desebire de selecția naturală se duce țintit la acele gene specifice. Este mult mai exactă și mai ușor de manipulat. Aproape oricine care stăpânește tehnica și care nu e atât de complicata poate edita genetic și selecta diferite caractere specifice. 

Întrebarea care se pune este una etica și morala. Ce se întâmpla dacă subiectul de studiu nu vor mai fi țânțarii ci vor fi oamenii? Ce este permis și cât sa se intervină in biologia omului? Mai este omul proprietar sau suveran pe corpul sau pe alegerile sale, pe sănătatea sa? Sau acestea sunt considerate un bun colectiv, deci intervenția autorităților sau alte entități fiind justificata? Dacă aceasta tehnologie scapă de sub control sau ajunge pe mâna unor entități statale sau corporații mai puțin îngrijorate de etica ci de profit? Este justificabil progresul cu orice preț? 

Sunt întrebări care dacă sunt puse sunt subestimate sau declarate ca fiind nefondate sau alarmiste. Sunt întrebări incomode, pentru ca răspunsul este incomod. Sigur ca se pot face multe lucruri bune pentru umanitate, ca pot fi eradicate boli. Dar cunoaștem ca orice progres tehnologic pe care omul l-a câștigat in deteimentul naturii a avut doua fete. Dovada sta dezechilibrul ecologic in care am intrat.

Dar sunt și lucruri bune care pot ieși de aici. De exemplu Albinele care sunt pe cale de dispariție din cauza parazitului varroa și a pesticidelor pot avea speranta.  După cum observa Jeffrey Scott, an insect toxicologist at Cornell University, tells Science. “Being able to engineer a gut microbe and specifically regulate gene expression in the host has enormous implications.” Sursa aici 

Citez “By using S. alvi as a manufacturer, the team was able to provide a continued supply of the RNA, providing a useful window for the bees to fight back against the mites. The effects lasted for the duration of the 15-day-long experiment and bees with the altered bacteria were 70 percent more likely to kill mites within 10 days than those without it.”

“If the technique works in the field, that could be the end of Varroa and the viruses,” Robert Paxton

Aceasta tehnologie nu va fi folosită însă prea curând din considerente de securitate care au fost enunțate mai sus. Deoarce modificările generice ar putea dezolta mutații care nu sunt programate și care ar putea sa ducă la o reacție in lanț in ecosistem. 

Prim tehnologia CrispR Biogeneticenii au reușit sa editeze anumite bacterii care se găsesc in mod natural in gușă albinelor melifere. Știm ca parazitul varroa se hrănește cu corpul gras al albinelor și cu o mica parte din hemolimfa. Aceste bacterii genetice conțin anumite informații care o data ingerate de parazitul varroa, taie informația genetica la anumite gene care sunt răspunzătoare de reproducere și supraviețuire. 

Un lucru fenomenal pentru deparazitarea și viitorul la apis mellifera. Dar un lucru îngrijorător dacă extrapolăm la întreg ecosistemul. Pana acum organismele GMO (modificate genetic) nu influențau ADN-ul gazda. Implicațiile sunt multiple. Gândiți-va ca anumite bacterii ar putea scapă in natura sau răpirea interfera cu flora intestinală a omului și sa devină  superbacterii. Nici un antibiotic clasic nu va face fata. Ci doar un antibiotic dezvoltat pe tehnologia ARN mesager luat de la un virus și dezvoltat pe gazda unei bacterii. In fond de aici a plecat și evoluat tehnologia CrispR. 

Bibliografie

Authors: Kohno, Hiroki, Suenami, Shota, Takeuchi, Hideaki, Sasaki, Tetsuhiko, and Kubo, Takeo

Source: Zoological Science, 33(5) : 505-512 Published By: Zoological Society of Japan URL: https://doi.org/10.2108/zs160043

Jeffrey Scott, Cornell University, 2020

https://bioone.org/journals/zoological-science/volume-33/issue-5/zs160043/Production-of-Knockout-Mutants-by-CRISPR-Cas9-in-the-European/10.2108/zs160043.pdf

Promisiunile Inteligentei Aritficiale

foto D.M. Elvis

Programatorii si dezvoltatorii vor sa ne convinga ca Inteligenta Artificiala este ceva moral. Ca va eradica boli. Ca va rezolva conflicte. Ca este in beneficiul nostru. Ca este ceva bun. Este eliberator. Ca va aboli sclavia, ca nu va aduce egalitatea sociala. Doar ca nu face diferența dintre mit si realitate. Dintre stiinta si credinta. Dintre biserica si stat. 

Argumentul nu este cu privire la tehnologia adoptata ci cu privire la promisiunuile acestei tehonologii. 

Este mai inainte de toate o Ideologie. Este vorba despre Inteligenta Artificiala Buna vs Inteligenta Artificiala Distructiva, dar nu stim cum ajungem la astfel de concluzii din moment ce nu putem sa gandim o inteligenta fara sa o umanizam, fara sa o gandim prin limitele noastre. Doar ca aceasta filosofie e problematica. Pentru ca o prezinta ca pe o teologoie a eliberarii. Un idealism ce are mai multe in comun cu religia decat cu tehnologia sau cu stiinta. Stiinta dezvolta tehnica, dar nu poate spune in ce mod va influenta sau va functiona in socitate. Este aceeasi problema care a precedat Revolutia Industriala. 

Karl Marx s-a folosit de accelasi argument cand ne-a spus ca putem avea incredere in promisiunile tehnologiei care vor duce in final la o societate echilibrata, egala, perfecta. A dus la cel mai sangeros regim, de la Stalin la Ceausescu. Pentru ca a oferit mijloacelor putere idologica. Pentru ca nu a separat "puterile in stat" am spune noi in cuvinte mai plastice, adica, idologia de realitate, utopia de politica, religia a devenit o religie seculara de stat. Pe cand mijloacele (tehnologice, de productie, financiare) au propriul lor determinism istoric. 

Diferenta fata de 1900 este ca acum chiar avem mijloacele pentru a implementa o lume nu asa cum a fost comunismul, Utopica, ci o lume Distopic-egalitarista. O lume care este posibila, dar care va avea un grad de automatism si artificialitate pe care un om normal va fi greu sa o integreze. Distopia inseamna o lume care are un grad inalt de simulare a realitatii incat nu te poti impotrivi acestui fapt pentru ca nu ai mijloacele necesare. Iar aceste mijloace sunt destinute astazi de cateva multinationale care dicteaza idologia. Nu e greu de imaginat. Oricum, e un fapt. Dar daca saracia se numeste egalitate, atunci accept.

Vom fi toti egali! Pe de alta parte nici nu imi pot imagina un alt sistem. Nu imi pot imagina, asta nu inseamna ca nu este posibil. Tocmai ca de obicei se intampla in natura imposibilul, sau ceea ce Nassim Taleb numea Lebada Neagra. Adica o noua paradigma. O noua forma de a fi si de a imagina. Pana atunci sa fim "mandrii ca suntem saraci", cum spune Robert De Niro. Putem merge pe jos, facem miscare, reduce riscul de obezitate si diabet, creste speranta de viata si pana la urma chiar fericirea, ca doar saracii nu au atatea griji, cum sa dea de mancare la angajati sau mai nou la asistatii social.

Sigur ca ne putem inseala cu privire la imaginea raului, dar niciodata cu privire la simbolistica lui. Caci raul este cunoscut de om, inscris in materialul lui genetic, indiferent de cate facultati avem sau de cat de primitivi suntem. Ba din contra, pentru o astfel de inteligenta e nevoie de o gandire cat mai primitiva. O gandire abisala care a ramas neexplorata in mod riguros de la la Eliade si Jung. O gandire care a ramas in seama acelor "inapoiati". Sigur ca orice nu se supune meteodei e delcarat ineficient, eroare, prejudecata. Dar chiar si asa, cu metodele si ustensilele pozitiviste putem afla multe despre Simbol. 

Cat de usor facem rabat astazi de la libertatea de constiinta, de la libertatea de a gandi (liber si irational) in numele unei ratiuni superioare. In numele unei stiinte. Sigur ca ne putem insela cu privire la imaginile puterii, ne putem insela cu privire la obiect si la natura lui. Dar nu ne putem insela cu privire la sentimente. Cand simti ca usor usor libertatile tale interioare sunt inghesuite, incepi sa cauti in obiect acele imagini pe care le poriectezi asupra lui. Este o reactie fireasca si normala pe care oamenii au dezvoltat-o in secole de ev intunecat. Nimic din materialul nostru genetic, din memoria noastar colectiva nu este o superstitie, o fantezie, ci amintiri codificate in simboluri. 

Tocmai acei oameni inteligenti, cu o minte sclipitoare, dar prea specializata, se inseala atat de usor, se lasa atat de usor manipulati si condusi de prejudecati. Pentru ca ratiunea, stim bine, gaseste justificari pentru orice. Pentru absolut orice. Nu vreau sa dau exemple din istorie, caci toate marile atrocitati din ultimul secol au fost facute in modul cel mai rational. Sigur, ca pana si ratiunea se foloseste de acele simboluri specifice, cum ar fi, mitul progresului continuu, identificand prin progres mijloacele lui. Dar stim ca acest progres isi schimba doar uneltele, infatisarea, infrastructura. Nu este un progres prin care se dobandeste o noua constiinta sau o noua viziune asupra lumii. Nu este o revolutie a constiintei. Omul ramane acelasi cu umbrele lui. 

Atat omul rational cat si omul irational, pentru ca ratiunea se foloseste de irational, sunt periculoase pentru libertatea de constiinta. Vine ziua cand trebuie sa faci lucruri nu pentru ca esti convins ca iti aduc un avantaj, ci pentru simplu fapt ca este inainte de toate un gest simbolic. Sunt gesturi neutre, dar in anumit context ele se dovedesc a fi un protest in apararea libertatii de gandire.  Libertatea de a gandi prin simboluri. Oameni buni, simbolul nu este decat cea mai firava si ultima reduta a Omului in fata Masinilor, in fata unei ratiuni care nu iarta nimic. Nici macar pe omul naiv de la natura, sau pe cel sarac cu duhul...