Inegalitatea Sociala si Sistemul Sanitar. Neoliberalism.

Azi ca si ieri, m-am uitat toata ziua la dezbaterile din Camera Comunelor. Imi place cum isi sustin cei din camera argumentele urmand toate tiparele retoricii: Inventio, Dispositio, Elocutio, Memoria, Pronuntatio, cu un interes aparte pe al doilea canon Dispositio. Prin aranjarea discrusului in cele patru parti: Exordiu, Naratiune, Confirmare, Peroratia dar si prin dozarea in masuri corecte a etosului, patosului si logosului. Ca si in Romania, s-a dezbatut aprig reforma din sistemul sanitar. Vor sa privatizeze o parte din sistemul sanitar. Cel putin pentru micile probleme pentru a fi mult mai flexibil si lipsit de birocratie, UK fiind printre putinele tari unde sistemul sanitar este gratuit pentru oricine, indiferent daca contriubie sau nu la buget, indiferent daca e sau nu angajat, in scoala sau pur si simplu imigrant. Vor sa schimbe un lucru bun intr-un lucru profitabil si mai putin costisitor. 

Acolo unde diferenta intre saraci si bogati este mare, vezi figura 2:1, Uk fiind foarte aproape de Portugalia iar din alte statistici Romania urmeaza imediat Portugaliei si Bulgariei, poor health and violence are more common in more unequal societies. Wilkinson, R. and Pickett, K. (2009). Health and social problems are closely related to inequality among rich countries, vezi figura 2:2. Nu conteza cat de dezvoltata e o tara. Cu cat creste inegalitatea intre saraci si bogati, cu atat mai mult creste diferenta intre cei care au acces la sistemul santiar si cei care nu au acces. Acest lucru este corelat mai degraba cu raportul mare dintre bogati si saraci, decat cu salariul mediu pe economie. De exemplu, tari ca America, unde inegalitata este foarte mare, sistemul sanitar devine foarte scump chiar si pentru cei cu un salariu foarte bun.Cei bogati vor ridica pretul dar nu si standardul pentru toti cetatenii. Cu siguranta va creste standardul in servicii sanitare, lucru care va face sistemul sanitar aproape inaccesibil pentru cei mai multi. In tari precum Cuba, desi salariul minim pe economie nu se compara cu cel din America, sistemul sanitar este mult mai accesibil pentru majoritata cetatenilor si chiar foarte eficient. Vezi figura 2:3. 

In UK, privatizarea NHS-ului poate duce la o si mai mare inegalitate sociala. Majoritatea cetatenilor considera ca sistemul sanitar este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le are UK-ul. Pot confirma acest lucru din experienta. Dovezile arata ca reducand inegalitatea dintre bogati si saraci ar fi cel mai bun mod de a imbunatati calitatea veitii si accesul tuturora la sistemul sanitar. Iata de ce nu trebuie niciodata sa facem eroarea si sa comparam nivelul de trai cu salariul minim pe economie. Multi romani au parasit tara atrasi de acest miraj al salariului mare. Insa cheltuielile cu chiria, cu sanatata si cu asigurarile, i-au facut sa constate ca nu traiesc mult mai bine ca in Romania, chiar in tari ca America, Portugalia, Italia sau Spania. Nu cred ca intoarcerea la marxism-leninism e solutia. Dar o protectie sociala trebuie sa existe din partea statului cum exista in tarile din peninsula Scandinava. In orice privatizare ca Energie, Sanatatea, Transport Public, Statul trebuie sa isi asigure puterea de decizie printr-un pachet majoritar de actiuni sau prin legi protectioniste.

In October 2001, the richest 10% of households in the Buenos Aires Metropolitan Area accounted for the same portion of income than the poorest 60% of households in the same area. Their income level was almost 34 times higher than that of the poorest 10% of households, or almost 80% more than those of a decade earlier, and 25% more than in the hyperinflationary period of 1989. This increase in social inequality accelerated the growth of poverty among households, both with respect to the proportion of the population living in poverty and in terms of the intensity of poverty. (‘Neoliberal Meltdown and Social Protest’ Carlos, 2006)  

In ultima instanta, diferenta acceasta prea mare dintre saraci si bogati poate duce chiar la schimbarea regimului politic. Discutandu-se in Camera Comunelor despre privatizare sistemului sanitar in Uk, argumentul cel mai puternic in favoarea reformei ar fi eficienta. Se renunta la un sistem sanitar foarte scump, dar care aigura toti locuitorii Uk-ului, la unul pragmatic, eficient prin faptul ca se vor salva bani. Iata dar aici cum logosul nu tine cont de pathos. Omul nu-i doar pragmatic. El nu produce mai mult decat consuma dintr-un instinct pur pragmatic. Ci din contra, omul e risipitor. El face poezii si arta care nu-i profitabila. El e sentimentalist. Iar cand aduci in discutie o reforma sanitara, trebuie sa tii cont mai intai de nevoile omului aflata la baza piramidei lui Maslow, nevoi de securitate emotionala si sociala.

Pedeapsa cu inchisoarea? Pur si simplu, dezavantaj!

In acest post vom aduce in discutie eficacitatea pedepsei cu inchisoarea in prevenirea si combaterea criminalitatii. Aceasta discutie va insista pe dezavantajele unei astfel de politici. Vom vedea de asemenea ce critici se aduc celor care considera pedeapsa cu inchisoarea ca fiind o alternativa dezavantajoasa in combaterea infractionalitatii. Aceasta discutie nu poate fi completa fara sa definim ce este pedeapsa. Care este rolul pedepsei? Este oare inchisoarea singura forma de a pedepsi eficient pe cei care incalca regulile? Vom incepe printr-o discutie care sa priveasca pedeapsa din punct de vedere moral si uman. Deontologic vorbind, vom aduce in discutie proportionalitatea pedepsei si retributivitatea pedepsei. Nu in ultimul rand, vom discuta despre efectele incarcerarii si rezultatele unor politici care nu pun accent pe reintegrarea infractorilor, dar pun accent pe pedepsirea lor. Este aceasta politica de incarcerare avantajoasa din punct de vedere social, economic? In final vom vedea care sunt concluziile la care au ajuns o mare parte dintre criminologi. Aceste concluzii vor fi sustinute de statistici, date si cercetari empirice. 

In Metafizica Moralei, Immanuel Kant (1996) sustine ca un lucru e moral cand e facut conform cu datoria, ci nu din datorie. Pe scurt, trebuie sa faci acele lucruri pe care vrei ca altii sa ti le faca tie. Cand faci un lucru conform cu datoria nu mai exista o contradictie intre legea morala, (cea a constiintei) si datorie (care poate fi datoria de a-ti servi tara, datoria de a ucide in mod rational ca in cazul agentilor SS din Germania lui Hitler (Zimbardo, 2008). Asadar, este moral sa pedepsim un semen? Am accepta aceeasi pedeapsa in cazul in care noi am fi in locul lui? Pedepsim pe infractori din datorie, sau conform cu datoria? Iata doar cateva ipoteze de la care trebuie sa porneasca discutia noastra in definirea rolului pedepsei. Conform cu datoria, un om trebuie pedepsit pentru el insusi, ci nu pentru satisfacerea nevoii de razbunare. Astazi, pedepsim oamenii mai mult din datorie, pentru ca asa ni se pare ca este corect. Insa, corectitudinea unei pedepse trebuie sa tina cont intotdeauna de principiul proportionalitatii si retributivitatii. Sa I se aplice omului pedeapsa care o merita in functie de profilul sau social, psihologic, biologic. Daca legea se aplica tuturor in mod egal, atunci aceasta lege nu poate fi dreapta din moment ce nu toti oamenii sunt egali si nu au aceeasi egalitate de sanse.  

Aceasta retributivitate inegala a pedepsei o observam mai ales in cazurile in care un sarac fura o gaina si este inchis 7 ani, iar un parlamentar care a fost gasit cu o evaziune fiscala de mii de euro, este achitat cu o pedeapsa de 6 luni de inchisoare. In urma abuzurilor de la Abu Ghraib, Zimbardo observa cum justitia a fost influentata de "vointa de razbunare" a politicienilor. Pedeapsa primita de sergentul Frederick (Zimbardo, 2008:565) a fost foarte aproape de maximum, netinandu-se cont de fortele situationale. Cazuri mult mai grave de 'crime impotriva umanitatii' din Vietnam au fost trecute cu vederea sau au primit pedepse mult mai mici, pe cand sergentul Frederick, datorita mediatizarii dar si presiunii politice, a primit o pedeapsa 'exemplara' (Zimbardo, 2008:565). In acest caz, pedeapsa poate fi o reactie pasionala a societatii (Durkheim, 1972). Asadar, principiul proportionalitatii si retributivitatii a fot grav incalcat si nu s-a tinut seama de circumstantele atenuante. Este acelasi lucru ca si cum am fi executat un criminal in piata publica. Satisfactia si 'lectia' care i se da publicului este mai importanta decat integrarea si vindecarea infractorilor. Revenind la principiul lui Kant, totdeauna trebuie sa pedepsim omul conform cu datoria, ci nu din datorie. Este evident ca, asa cum se observa din raportul Punishment and Reform 'Ministers and other politicians can exert influence on Sentencing. Ministers frequently set out their views on this issue in speeches, media briefing and interviews. This matters because prison plays a key role in helping to ensure that we have a stable and safe country. It is, however, also essential that in a just society punishment must be balanced with humanity' (Corston 2011:49).

Mai sus a fost definit rolul pedepsei din punct de vedere moral. In cele ce urmeaza vom privi rolul pedepsei din punct de vedere pragmatic. Dupa Durkheim (1972), pedeapsa are un aspect de ritual si un aspect emotional. Aspectul ritual inseamna ca orice fapt atrage dupa sine consecinte. Din punct de vedere emotional, pedeapsa trebuie sa exprime oroarea fata de aceste fapte, furia, razbunarea, dezgustul, discriminarea, etichetarea, etc. Aceasta dimensiune emotionala transforma inchisoarea intr-o pedeapsa simbolica. Pentru ca fiecare fapta incriminata trebuie sa aibe o latura moralizatoarea. Justitia are o dimensiune simbolica, iar importanta pedepsei este legata de limbaj. Orice actiune, orice limbaj implica un cod (Fowler,1991). Inchisoarea, dupa cum vom vedea mai jos, nu este doar o alternativa practica in prevenirea criminalitatii, ci e mai mult o alternativa simbolica. Oamenii au nevoie sa stie ca faptele antisociale sunt pedepsite. Ca orice institutie publica, inchisoarea se foloseste de aceasta forta simbolica pentru a mentine ordinea in societate.

Nu doar inchisoarea este singura solutie simbolica in prevenirea criminalitatii. Exista mai multe moduri de a pedepsi pe cei care incalca legea: munca in folosul comunitatii, detentie pe timpul noptii, cursuri de calificare profesionala, inscrierea in programe de dezintoxicare pentru dependeti, sedinte psihoterpeutice, etc. Pe noi ne intereseaza rolul pedepsei cu inchisoarea, fiind cea mai severa forma de a pedesi infractionalitatea. Ne mai intereseaza rata de succes in prevenirea criminalitatii in randul celor inchisi. Primul argument care pledeaza pentru mentinerea pedepsei cu inchisoarea ar fi acela ca pe viitor, infractorul nu mai poate produce alte infractiuni. El este privat de libertate. Deasemena se asigura un confort psihologic celor din afara. Lumea trebuie sa se simta in singuranta in mediul inconjurator. Inchisoarea are rolul de a protejeaza inocentii si de a preveni alte infractiuni. Rolul inchisorii este acela de: descurajare, reabilitare, pedeapsă si protecţie publica. 

Inchisoarea de cele mai multe ori este privita ca cea mai simpla alternativa. Inchisoarea functioneaza dupa principiul 'ochi pentru ochi si dinte pentru dinte'. Daca ai gresit, trebuie sa fii pedepsit. Aceasta gandire este specifica scolii clasice care priveste omul ca pe un animal rational cu vointa si putere de a lua decizii. Pentru Foucault (1991), pedeapsa nu trebuie sa mai functioneze dupa principiul ochi pentru ochi si dinte pentru dinte, ci 'Penal detention must have as its essential function the transformation of the individual’s behaviour (Foucault, 1991:12). Asadar nu satisfactia victimei, ci transformarea comportamentului trebuie urmarite prin privarea de libertate si detentie.

Dincolo de aceste idei filozofice si sociologice, in cele ce urmeaza vom arata prin statistici si date empiricie ca inchisoarea nu este o alternativa reala si pe termen lung in prevenirea si integrarea infractorilor. In inchisoare cei mai multi ajung sa isi perfectioneze metodele, sa invete noi moduri de a pacali sistemul (Warner, 2011). Fiind luati din societate si privati de anumite drepturi, cei mai multi infractori pierd contactul cu realitatea exterioara. Dupa ce perioada detentiei a expirat, acestia nu se pot reintegra in societate. Tehnologia, informatiile si chiar legislatia se schimba de la an la an. Nefiind pregatiti pentru noua realitate si fiind inadaptati, ei vor recidiva si se vor intoarece in inchisoare, acolo unde statutul le e recunoscut. Asa cum observa Corston (2011:48) 'Imprisonment without hope of improvement is inherently inhumane and will resul in increased disorder and suicide'. Numai o parte foarte mica dintre cei inchisi sunt reintegrati in societate si isi pot relua vechiul loc de munca. Cei mai multi dintre ei nu sunt calificati intr-o meserie, au probleme mentale sau sunt dependenti de substante narcotice. Only a quarter of prisoners have a job to go to on their release and this is a big cause of reoffending, argues Kevin McGrath(2011:71).

Timpul petrecut in inchisoare trebuie sa fie folosit in reintegrarea si calificarea celui retinut. Atunci cand este eliberat, el trebuie sa fie pregatit sa se descurce singur in societate. Neavand un job, detinutii eliberati nu vor putea inchiria o locuinta, nu vor putea deschide un cont bancar, nu vor avea asigurare de sanatate si alte drepturi elementare. Multi dintre detinuti au experimentat un comportament abuziv in inchisoare. Acest lucru ii face sa creada ca exista un razboi continuu intre ei si societate. 'This inevitably reinforces attitudes that make repeat crime more likely' (Corston 2011:49).

Daca din punct de vedere politic inchisoarea prezinta o alternativa, deoarece poate atrage simpatia publicului si implicit voturi, atunci din punct de vedere economic se dovedeste a fi foarte costisitor. Reabilitarea, pedepse alternative, munca in folosul comunitatii ar fi mult mai benefice si mai putin costisitoare. In UK, statul plateste pentru fiecare detinut in medie £40,000 Corston  (2011:47 argumenteaza  ca 'Imprisonment is the most severe punishment available to the courts; it is also the most expensive. In plus, rata de succes este mult mai mare daca se vor urmari programele de reabilitare. 'Community sentences are 7 per cent more effective at reducing reoffending rates than custodial sentences of under 12 months. The proven potential of restorative justice both to reduce reoffending and improve victimsatisfaction is significantly underexploited among the adult population (Warner, 2011:34) Se observa o crestere semnificativa  in retinerea si inchiderea celor care au primit o sentinta de pana la 12 luni. Over 36,000 sentences of up to three months were given by the courts in 2009. These short sentences result in prisoners having little prospect of being given effective programmes that might change their behaviour (Warner, 2011:35). Aceste sentinte au fost date in special for 'non-violent offences' . 

Inchisoarea are o rata scazuta in reducerea recidivarii. Aproape 50% dintre adulti recidiveaza dupa un an de cand au fost eliberati. Creste cu pana la 60% rata recidivarii pentru cei care au primit o sentinta pana la 12 luni de detentie si cu 80% pentru cei care au primit pana la 10 luni o sentinta cu inchisoarea (Corston 2011:49). De asemenea se observa o crestere semnificativa in sentintele date cu executare in inchisoare in randul populatiei, cu pana la 22% mai mult din 1997 pana in 2005, desi in aceeasi perioada rata criminalitatii a scazut cu 30% (Warner, 2011:35). Nu exista nici o dovada ca acest lucru se datoreaza cresterii eficiente a politiei in perioada 1997-2005. Poate ca acest lucru este datorat politicii de detentie pe care au acceptat-o majoritatea politicienilor. 

Rata de insucces in ceea ce priveste detentia este inca si mai mare in cazul minorilor. Fiind criminalizati de la o varsta frageda, rupti de societate si de familie, stigmatizati si etichetati, fara sa termine o scoala, minorii nu vor avea prea multe alternative cand vor fi eliberati. Singurul lucru pe care il pot face e sa revina in strada, la vechiul stil de viata. Multi dintre acesti copii sunt incriminati pentru fapte care nu necesita privarea de libertate intr-o inchisoare. Intr-adevar, in UK se observa o tendinta de a criminaliza orice. Probabil ca aceasta tendinta este exagerata de frica de crima (care are un nivel foarte ridicat, Home Office, 2009) si de mass-media. In 2008, din 6000 de copiii trimisi in judecata, 50% au fost inchisi pentru crime non-violente (Jacobson, Bhardwa, Gyateng et.al. 2009:1). Cei mai multi dintre acesti copii(70%) sunt descrisi ca 'persistent offenders' in accordance with the government’s ‘procedural definition’ of persistence (Jacobson, Bhardwa, Gyateng et.al. 2009:1). Acest lucru inseamna ca nu conteaza in ce fel de crime persisti. Din moment ce persisti, risti sa primesti o sentinta cu inchisoarea, indiferent de gravitatea faptei. Acest lucru nu respecta nici pe departe principiul proportionalitatii. Pentru ca cei mai multi dintre ei nu se pot lasa singuri de micile infractiuni, au nevoie de ajutor social si de coniliere psihologica. Asa cum ne invata si morala Biblica (Luca, cap.16 vers. 10) e mai greu sa fii credincios in lucrurile mici decat in lucrurile mari. Dupa cum se observa si in raportul 'A profile of children in custody', 30% dintre copii au primit sentinta pentru doua sau mai multe infractiuni. Only 6% of the sample had no previous convictions (Jacobson, Bhardwa, Gyateng et.al. 2009:1)

David Fraser (2007:1-5) neaga faptul ca in UK sunt trimisi mai multi oameni in inchisoare decat in orice alta tara din Europa. Fraser considera ca se face o eroare de judecata cand se compara numarul populatiei unei tari cu numarul celor din inchisori. Ar trebui sa se compare numarul crimelor inregistrte cu numarul sentintelor cu inchisoarea (vezi Fig 5.1 din anexe). Atunci, asa cum se vede in fig 5.2, UK ar trebui chiar sa creasca numarul celor retinuti si sa construiasca mai multe inchisori, deoarece trimite prea putini oameni in comparatie cu crimele care sunt inregistrate, cu mult mai putin decat tari ca Rusia, Polonia, Spania, etc. Pentru acesti oameni, spune Fraser, nu exista alta alternativa decat inchisoarea, deoarece acesti infractori prezinta un risc ridicat pentru societate si un pericol iminent. Societatea pierde mai mult daca ii lasa in libertate decat daca va cheltui 40 000 de lire pe an cu retinerea in inchisoare a unui singur infractor, indiferent de ce gen de crima a savarsit. 'Those remanded in custody have been judged to pose too great a risk to the public to be allowed their freedom'( Fraser, 2007:4).

Fraser are dreptate cand cere se se compare rata criminalitatii cu numarul populatiei din inchisori. In order to establish how lenient or severe it is in its use of prison, it is necessary, for each country, to compare that country’s prison population with its crime rate. On that basis the use of imprisonment in the UK is found to be much lower than many other countries as demonstrated in Figure 5.2 (Fraser, 2007:4). Eroare de care nu e constient Fraser, este aceea ca nu tine cont de variabilele interne. In fig 5.1 se observa ca doar 24% dintre crime sunt inregistrate din totalul crimelor savarsite. Problema revine dintr-o educatie si o cultura a criminalitatii specifice fiecarei tari. Ceea ce reprezinta o ofensa pentru cetateanul care traieste in UK, poate nu reprezinta si pentru cel din Rusia. Tendinta de a criminaliza orice este mult mai evidenta in tarile dezvoltate decat in cele in curs de dezvoltare. In plus, multe crime grave in tari ca Rusia, Romania, Polonia, Ucraina nu sunt inregistrate. De exemplu, in Romania  nu exista un institut de criminologie, si cu atat mai putin o institutie indepedenta de Politie cum ar fi in UK British Crime Survery care sa monitorizeze cifra neagra a criminalitatii.

Deseori cand comparam statistici, eroare vine din faptul ca variabilele difera de la o tara la alta. Fraser denunta o eroare logica, dar face o eroare metodologica grava dupa parerea mea, deoarece variabilele nu se pot externaliza si replica, in acest caz. In concluzie, consider ca ar trebui sa se insiste mai mult pe programe de reintegrare sociala, ci nu pe detentia cu inchisoarea. Mai mult, trebuie sa existe mereu principiul moral al proportionalitatii. Inchisoarea trebuie sa ajute societatea sa se vindece, ca un spital pentru cetatenii bolnavi, nu sa ascunda problemele in spatele zidurilor.

note:
*sensul cuvantului criminalitatea nu-i echivalent cu 'omucidere'.
**restorative justice se refera mai mult la sentintele de pana la 1-2 ani.
*** Cifra neagra a criminalitatii se refera la crimele reale nu doar la acele crime dovedite.

"Era multimilor".

Un om care traieste in afara Statului ori e fiara ori e zeu. 
post dedicat Surorii mele, Maria M

Imagini Mineriadele 

Mergand pe ideile lui Aristotel (2000), omul e zoon politikon. El nu poate trai in afara Statului. La evoluţia epocii actuale au stat ideile contractualiste ale lui J.J.Rousseau (1762), conform carora, puterea statului se bazeaza pe un contract social. Omul, inzestrat de la natura cu libertate, isi ofera de buna voie aceasta libertate statului in schimbul asigurarii pacii, bunastarii si securitatii personale.  Rousseau (1968) spune ca omul in conditiile naturale e homini lupus contra homini, adica pradatorul semenului sau.  Din aceasta cauza, omul are nevoie de o autoritate pe care o legitimeaza cu putere sa intervina, sa organizeze si sa regleze viata sociala. Astfel puterea nu se mai legitimeaza, ca in vechile culturi arhaice, pe divinitate. Imparatul nu mai este "unsul lui Dumnezeu", ci este alesul poporului. Schimbarile in gandirea popoarelor au fost precedate de mari schimbari in civilizatie. Astfel a aparut credinta moderna in puterea multimilor. Ea a transformat politica moderna a statelor conduse inainte de o clasa privilegiata, culminand cu aparitia votului.  Totusi, cunoasterea importantei multimilor nu e un lucru nou in istorie. In Principele, Machiavelli (1961) spune ca un principe trebuie sa fie iubit de multime dar si temut. Atunci cand nu mai are multimea de partea sa, principatul sau este vulnerabil atat din interior cat si din exterior.  Marii imparati ca Augustus (Frigioiu, 2010) cunosteau in mod intuitiv puterea pe care o au multimile. Zeificarea lui Augustusus nu se putea face  fara "Paine si circ."  Aceste energii oculte, ca si puterea, trebuiau canalizate spre un scop maret, care sa dea sens multimilor si sa le prinda tot timpul in contexte fie ele sociale, politice, religioase, artistice, etc. Mai tarziu, Gustave le Bon avea sa fie interesat de cum are loc ascensiunea claselor populare si cum se exercita puterea lor.

Pentru Gustave le Bon (1986), puterea multimilor nu poate sa exercite decat un rol distructiv. Prin puterea multimilor civilizatiile imbatranite dispar. Gustave le Bon(1986) atribuie multimii un rol inconstient si distructiv.  Multimile, spune Gustave le Bon nu au decat puterea distrugerii. Dominarea lor reprezintă totdeauna o fază de dezordine. In multime individul se pierde. El este absorbit de credintele colective, de energiile celorlalti. In multime, spune Gustave, omul se lasa prada instinctelor primare. Este captivat de energiile colective si devine o simpla masa uniforma, omogena, usor manipulabila.  O aglomerare de indivizi nu inseamna o multime. Caracteristicile multimii sunt date de pierderea personalitatii, disparitia vetii cerebrale, decadearea inteligentei si transformarea completa a sentimentelor. Sentimentele transformate pot fi mai bune sau mai rele decat acelea ale indivizilor din care este compusa multimea. De asemenea, multimile au un profil psihologic bine determinat. Multimile au viata lor psihologica aparte fata de individualitatile din care este compusa. Le Bon(1986) nu vede in multimi media indivizilor, ci o noua combinare cu caracteristici noi. El aduce exemplul reactiei chimice, din care doua substante total diferite, prin inlocuire formeaza o noua substanta. Pentru Le Bon, multimile sunt impulsive, credule, inclinate spre a exagera si spre intoleranta.

Pentru a manipula multimile, este suficient sa apelezi in discurs la phatos si prea putin la logos. Ethosul este deasemenea foarte important pentru ca legitimeaza discursul. Pentru multimi fiind mai important cine vorbeste decat ce se vorbeste. De asemenea, multimile sunt atrase de imagini, specifice erei primitive sau copilariei. Multimile nu lucreaza cu concepte, ci doar cu acele imagini care fac apel la sentimente, la trecut si la inconstientul colectiv.  ‘Mulţimile sînt şocate îndeosebi de latura miraculoasă a lucrurilor. Miraculosul şi legendarul sînt adevăratele suporturi ale civilizaţiilor. Imaginaţia populară a fost întotdeauna baza puterii oamenilor de stat.’ (Le Bon, 1986:25) De cele mai multe ori, moralitatea lor nu este pusa in discutie. Totusi, acest fapt nu duce la concluzia ca toate multimile sunt imorale. Cele mai multe multimi sunt conduse de sentimente nobile, observa Gustave Le Bon(1986). Datorita acestor factori imediati izbucnesc revolutiile si rascoalele. Le Bon mai reproseaza multimilor faptul ca sunt atrase de idei contradictorii. In cultura populara deseori se pot observa aceste idei contradictorii care coexista. Aceste idei sunt intretinute de imagini si simboluri.  Gustave le Bon da ca exemplu termeni, ca ‘democraţie, socialism, egalitate, libertate etc, al căror sens este atît de vag încît nici groase volume nu reuşesc să-l precizeze. Cu toate acestea, o putere magică se ataşează de scurtele lor silabe, ca şi cum ele ar conţine soluţia tuturor problemelor’ (Le Bon, 1986:45).

Multimile isi vor alege conucatorul care sa le dea glas fricilor interioare, nevoilor biologice. Majoritatea conducatorilor de multimi se recruteaza mai ales dintre nevrotici, dintre anxiosi, dintre seminalienatii ce se afla in pagul nebuniei. Nu nevoia de libertate, ci aceea de servitute domină întotdeauna sufletul mulţimilor, spune Gustave. Setea lor de supunere le face să asculte din instinct de acela care se declară stăpînitorul lor. Aceste frustrari sunt create de sistemul de invatamant. Pentru Gustave, educatia nu eliberaza omul, ci din contra, creaza frustrati. Deoarece statul nu poate sa asigure locuri de munca acelor oameni specializati cu invatamant superior. Acestia din urma nu se vor  intoarce sa lucreze ogoarele, sau sa faca o munca necalificaa. Invamantul astfel creaza nemultumiti pe banda rulanta. Mai mult, sistemul aceste e sortit sa creeze o rata a somajului foarte ridicat, si implicit nemultumir sociale. Educatia nu se pliaza pe cerere si oferta, ci devine o inflatie de specialisti nemultumiti. Toate aceste lucruri, duc in lant la erodarea vechilor simboluri si la lipsa increderii in guvernanti si institutii.

‘Numărul aleşilor fiind redus, acela al nemulţumiţilor este în mod necesar imens. Aceştia din urmă sînt gata pentru toate revoluţiile, oricare ar fi şefii şi scopul urmărit. Achiziţia de cunoştinţe inutilizabile este un mijloc sigur de a transforma omul în revoltat’. (Le Bon, 1986:55)

Cand viata e lipsita de sens, cand vechile imagini si simboluri se tocesc, atunci oamenii au nevoie de o reimprospatare, de un nou ideal in care sa creada. Omul tinde sa fie prins in aceste contexte sociale care ii redau echilibrul psihologic si spiritual. Instablitatea  emotionala se transfera in instabilitatea din planul social. Omaneii striga 'libertate' pentru ca tanjesc dupa adevarata libertate. Asa cum observa Gustave Le Bon, ei sunt animati de idealuri marete. Multimile datorita caracterului irrational, de cele mai multe ori sunt criminale: Noaptea sf. Bartolomeu, Revolutia franceza cu teroarea Iacobinilor. Putem continua cu exemple mai recente din Cambogia, Rwanda, etc.

Cand institutiile nu mai au forta simbolica sa genereze ordinea in societate, cand se apeleaza prea mult la anumiti termeni ca 'democratie', 'solidaritate sociala', 'libertate', acestia isi pot pierde sensul daca nu corespund cu realitatea. In timp, apar noi credinte, in care omul neaga legitimitatea institutiilor, contractul social este rupt, iar ordinea devine haos.  Acest lucru insa nu este vazut intr-o lumina favorabila de catre Le Bon, deoarece multimile nu nu sunt capabile sa-si aleaga singura institutiile cele mai potrivite. Astfel se intampla adesea ca dupa o revolutie, doar numele insitutiei sa se schimbe, vechile structuri fiind aceleasi.

Aceste imagini sunt linii de forta ce transforma in acte colective, indreptata spre un scop comun, reprezentand vointa celor multi. Aceste adevarate linii de forta il indeamna pe om sa-si lase nevasta iubitoare, patul cald si caminul si sa puna mana pe arme ca sa lupte intr-un razboi care nu-I al lui, ci al Imparatilor, al conducatorior si al guvernantilor.(In spiritul lui Exupery, 2006).

‘Cu siguranţă nu interesul personal a fost acela care a călăuzit mulţimile în atîtea războaie, cel mai adesea de neînţeles pentru inteligenţa lor şi unde ele s-au lăsat masacrate tot atît de uşor ca ciocîrliile hipnotizate de oglinda vînătorului (Le Bon, 1986:60).’

Rezumand, negocierea dintre putere si multimi este continua. Traind in era multimilor, puterea este constransa sa ia acele politici populiste, ci nu cele mai adecvate. Multimile vrand din ce in ce mai multe drepturi (Machiavelli, 1961) vor renunta cu greu la ele. In crizele economice, multimile nu vor renunta la statul lor dobandit mai inainte, si astfel se vor revolta. Institutiile statului nemaifacand fata presiunii, vor trebui reinventate. Pentru Gustave (1986), revolutiile nu aduc in societate o improspatare, ci din contra, ele duc la colaps, la barbarie si o stare de anarhie, un razboi civil iar vor sfarsi intr-un lung ev intunecat.

Critica ce I se aduce lui Gustave le Bon e aceea ca patologizeaza idealurile si credintele multimilor (Reicher, 1991) Mai mult, Le Bon spune ca transformarile pe care trebuie sa le sufere ideile superioare ca sa devina accesibile multimii au nevoie de un timp indelungat. Mai apoi facand distinctia intre ideile multimilor si rationamentul multimilor, el spune ca multimile nu pot fi influentate de rationnamente. Rationamentele multimilor fiind totdeauna de ordinul cel mai scazut, ideile pe care multimile le au despre evenimente fiind simple reprezentatii mentale. Aici se contrazice, deoarece numai reactia lor e lipsita de orice ratinoament. Iar aceasta reactie nu trebuie sa fie confundata cu cauzele. Ea are cauze mai adanci, iar ideile care au condus la schimbarile bruste "s-au format in timp", asa cum chiar el observa. O paradigma nu se schimba prin revolutii, ci ea se schimba in timp prin forta simbolica si aerul proaspat pe care il aduce (Bortun, 2008).  Revolutiile nu sunt decat punctual de cotitura a unei noi paradigme.

Habermas (1989) se referă   la "crize legitime", în care normele sunt aduse în discuţie şi atacate. Astfel exista un interactionism simbolic si o negociere permanenta intre stat si multimi. Spre deosbire de Gustave, Habermans(1989) sustine ca multimile sunt rationale si ca domeniile vietii sociale sunt acum deschise discutiilor, spre deosbire de trecut.  Cu toate acestea, admite faptul ca participarea publicului cu privire la deciziile politice este in scadere.  Emile Durkheim (1938) in ‘The Rules of Sociological Method sustine ca “society needs crime” deoarece numai asa se poate regla procesul dintre stat si cetateni, numai asa este posibl noul si inovatia. Pe aceeasi idee merge John Stuart Mill (1974) in ‘On Liberty’ …“social progress and individual Liberty is secured by tolerance of deviant or unconventional belief or practice…”

Cu toate astea, Ideile lui Gustave le Bon, conform carora omul in multime isi pierde identitatea si poate actiona in modurile cele mai surprinzatoare au fost sustinute de unele cercetari empirice. Experimentul realizat in subsolul universitatii Stanfor de catre Phlip Zimbardo (Zimbardo,1969, 2007; Reicher, 1991) arata faptul ca atunci cand omul este dezindividualizat el isi schimba comportamentul. Multimea dar si locul avand rolul de a dezumaniza individul, asigura anonimatul acestuia. In conditii de anonimat, implusivitatea si instinctele primeaza in defavoara ratiunii.  În condiţii de deindividuation, oamenii sunt susceptibile de a acţiona într-un mod violent, vandalizand şi distructrugand. Fortele situationale, (Zimbardo, 2007) iau stapanire asupra individului. Studenti care nu credeau ca sunt in stare sa atinga o celula dintr-un om s-au trezit ca abuzeaza si maltreateaza pe semenii lor.

Fortele situationale se observa cel mai bine in miscarile de strada care nu urmaresc un program, cum ar fi huliganismul si care deseori sfarsesc in vandalism. A government-funded study of the motivations of young people who took part in August's rioting has concluded that they were driven by a combination of excitement, opportunism and dissatisfaction with the police. The research, based on interviews with 50 young people involved in the disorder, looked at potential triggers for participation (The Guardian, 2011). The most comprehensive statistics published so far on people charged over the August riots in England reveal they were poorer, younger and of lower educational achievement than average.  Some 90% of those brought before the courts were male and about half were aged under 21.  Only 5% were over the age of 40. Some 35% of adults were claiming out-of-work benefits. (The Guardian, 2011). Privind la statistici, nu inseamna ca am raspuns la probleme. Datele cantitative au nevoie de o interpretarae calitativa, altfel nu vor face decat sa ne intareasca prejudecatile.  Exista o forta situationala, dar exista mai mult, un determinism social. De cele mai multe ori rebelii provin din familii dezorganizate, sunt someri, nu au acces la santate si educatie, etc.

Rolul tot mai accentuat al maselor a dus la o stare de depedenta intre multimi si stat. Multimile asteapta ca statul sa le rezolve problemele.  Ele asteapta ca solutia sa vina de sus, ca si schimbarile sociale (Owen, 1922). Daca ne gandim la aceasta depedenta, Gustave(1986:72) are draptate cand spune ca ‘multimile  creaza climatul necesar dictaturii’. Multimile au nevoie de un om care sa Ie conduca cu o mana de fier. Ele au nevoie de un Mesia, de un 'tatuc' protector care sa le ia fricile. De ce multi inca sunt nostalgici dupa zilele cominismului? Ei evoca faptul ca le era asigurat serviciul si locuinta. Pentru ei libertatea se rezuma la nevoile biologice. Intr-adevar, libertatea incepe cu nevoile biologice, caci ele sunt baza piramidei (Vezi piramida lui Maslow, 1933). Numai ca din natura, omul vrand din ce in ce mai mult, problema nu are rezolvare doar in planul economic. Diferenta mare dintre saraci si bogati contribuie la frustarile si nemultumiri, dar omul sarac (chiar daca traieste mai bine ca in trecut) se va compara mereu cu cel mai bogat. Astfel chiar si in cele mai bogate societati va exista o saracie relative (Merton, 1968). Aceasta frustrare este creata de diferenta prea mare intre saraci si bogati. Dupa cum se observa in raportul ‘Neoliberal Meltdown and Social Protest’(Carlos, 2006), cauzele care au dus la criza politica din Argentina 2001-2002 au fost: diferenta prea mare intre saraci si bogati, rata ridicata a somajului, lipsa de reactive a politicienilor au dus la miscari de strada si la schimbarea guvernului.

‘However, the lack of political articulation of the massive social protests created conditions for the crisis to be processed in the short run by the institutional actors of the established political system. In October 2001, the richest 10% of households in the Buenos Aires Metropolitan Area accounted for the same portion of income than the poorest 60% of households in the same area. Their income level was almost 34 times higher than that of the poorest 10% of households, or almost 80% more than those of a decade earlier, and 25% more than in the hyperinflationary period of 1989. This increase in social inequality accelerated the growth of poverty among households, both with respect to the proportion of the population living in poverty and in terms of the intensity of poverty. This was in turn the result of a significant growth of unemployment as well as the downgrading of salaries’.

Ideile lui Gustave le Bon pot raspude la un anumit comportament social pe care il intalnim la anumite situatii. Multimile insa diferea mult in functie de contextul social, de rasa, de cerinte si ideile pe care la au. Multimile pot crea atat schimbari in bine, cat si anarhie urmata de un 'ev inteuncat', pot rasturna dictaturi dupa cum am vazut in caderea blocului socialist, dar pot sa ridice asupritori sub mana de fier a carora vor sta atat timp cat o noua idee, o noua forta simbolica va aparea. In concluzie, asa cum spune Gustave le Bon, cred ca 'sufletul rasei domină în întregime sufletul mulţimii.' Numai atunci cand sufletul rasei este animat de idei marete si pozitive, schimbarile in societate se produc in mai bine. Adevaratele schimbari sunt cele ale mentalitatii. Cand mentalitatea unui popor se schimba cu siguranta ca va fi posibila si o schimbare reala, de fond, nu doar de forma, institutionala.

Politia si rolul ei legitim in prevenirea infractionalitatii.

Acest post va aduce in discutie intrebarea daca rolul principal al politiei e sa lupte impotriva criminalitatii. Care e diferenta intre politie si control social? Controlul social implica ordine sociala? De asemena, in acest post va fi adus in discutie rolul legitim al politiei in prevenirea criminalitatii.  

Politia este un reprezentant al statului al carui rol este sa aplice legea, sa protejeze proprietatea pivata si sa garanteze linistea publica. Politia este legitimata sa foloseasca puterea de detentie si deasemenea forta in cazurile de dezordine publica sau incalcare a proprietatii. De asemenea, puterea politiei este definita de stat si se excercita numai pe teritoriul acelui stat. Politia e definita ca organizaţie de multe ori independenta de orice forţe militara, sau de alte organizaţii implicate în apărarea statului împotriva agresorilor străini, ca jandarmerieia şi unităţile militare. Statutul, puterea de drept comun data poliţie dar si indatoririle acestiea, limitele stabilite pentru utilizarea lor legitimă sunt bine definite de lege. In U.K. the Poliţie Evience Code 1984 (PACE).

Puterile intr-un stat democratic sunt impartite in legislativa, judecatoreasca si executive, iar politia reprezinta puterea executiva. Puterea politiei si atributiunile acesteia diferea de la tara la tara. Cand statul ofera prea multa putere coercitiva politiei, atunci aceasta putere poate fi folosita de catre politie in mod abuziv. Mai mult, cand puterea legislativa este subordonata puterii executive, atunci nu se mai poate vorbi de democratie, ci de stat autoritar, sau de dicatatura politineasca cum la fel de bine poate fi o dicatura militara. De aceea e foarte important ca puterea sa fie bine definita prin lege si echilibrata. 'In ultima perioada, se observa o crestere a puterii politinesti pe motive "anti-teroriste, vorbind chiar de un grad de militarizare.'(Daddington, 2003). 

Asadar, revenind la intrebarea de mai sus daca este rolul politiei acela de a lupta impotriva criminalitatii, atunci rolul de a defini criminalitatea ii revine puterii legislative, ci nu puterii executive. Rolul de prevenire si de combatere a crimnalitatii trebuie sa plece de la puterea legislativa, caci ea face legile si elaboreaza politici publice. Intradevar, se pot initia poriecte de lege in urma cercetarilor facute de criminologi, se pot elabora politici de prevenire a criminalitatii, dar rolul politiei trebuie sa ramana acela de a aplica legea caci numai asa politia ramane indepedenta, obiectiva si nediscriminatorie. 

In viziunea scolii clasice, principalul rol al politiei este acela de a pastra in parametrii normali criminalitatea si de a pedepsi excesul. Enrico Ferri (1968:37-38). Dar criminalitata este un proces foarte complex ce nu tine doar de simpla schema clasica: greseala vs pedeapsa. Criminalitatea este un fenomen social, psihologic, politic, iar politia prin simpla incriminare nu poate fi echivalenta cu controlul social. Metaforic vorbind, trebuie sa vezi cauzele bolii si sa o previ, iar mai apoi sa o tratezi.  Omul nu  comite crime doar din frica de a nu fi pedepsit. Hirschi(1969:16) vede patru elemente care face pe oameni sa se alinieze la reguli: ‘atasamentul, angajament, implicarea, si credintele. Ataşamentul persoanei sensibilitate de opiniile altora; angajamentul rezultat în urma unei investiţii de timp, de energie, şi reputaţia în conformitate; Implicarea  rezultat din activitatea.

Politia nu mai poate lupta de una singura impotriva criminalitatii datorita complexitatii sistemului social, diversificarii cailor de comunicare, dar si datorita complexitatii omului. Totusi, rolul politiei in prevenirea si lupta cu criminalitatea nu trebuie subestimat. Politia inca este principala agentie (fie privata sau de stat) care trebuie sa continue lupta impotriva criminalitatii. O data definite atributiunile si parametrii in care sa-si exercite puterea, politia trebuie sa intervina si sa previna orice posibila crima.

Conceptul de poliţie este strâns legat de cea a controlului social. Banton (1964) a constatat ca "punerea în aplicare a legii a fost rolul primar de poliţie de menţinere a păcii." Poliţia a fost presupus a fi o agenţie de stat cu un mandat larg de control al criminalităţii, de menţinere a ordinii publice. Insa puterea politiei depaseste simplul rol de menţinere a paceii observa Banton. In cazul în care a crescut mult atributiunile si puterea poliţiei din 1997 pana in ziua de azi. Puterea de a intercepta comunicaţiile noi, oprire şi de căutare şi arestare fara mandat doar pe baza de "suspiciuni", şi noi contravenţii publice au fost create, o data cu the Terorism Act din 2000, şi Justice Order  din 2001. 

Daca rolul politiei a crescut, cat si puterea oferita acesteia, atunci a crescut implicit si rolul ei in prevenirea criminalitatii. Observam insa ca de la Police Act 1997, criminalitatea nu a scazut, ba din contra a crescut usor. Home Office (2007). Mai multa putere pentru politie ar trebui sa inseame implicit rezultate mai bune, caci acesta este principalul pretextul a celor care vor ca politia sa aibe mai multa putere de decizie. Insa criminalitatea a ramas la acelasi nivel. Acelasi lucru s-a intamplat in momentul cand au fost introduse camerele publice de supravegheat. Sub pretextul ca se vrea prevenirea criminalitatii, au fost adaugate noi masuri in detrimentul libertatii de miscare a cetateanului, insa fara rezultate notabile (Statistics Home Office 2007). Asa cum observa Tim Newburn and Robert Riner (2007:927) ‘Au fost cu siguranţă o profundă transformare în organizarea formală de guvernare de poliţie în anii din 1994, cu o tendinţă clară de a consolida controlul social ."

In prevenirea criminalitatii, deseori rolul politiei si-a dovedit limitele. De la Strain Theory pana la left realism si teoriile marxiste, criminalitatea este definita ca un produs social. Cand mijloacele propuse de stat in atingerea obiectivelor nu corespund cu mijloacele celor mai multi, atunci exista o stare de conflict intre cei care incalca legea si stat. In aceasta privinta rolul politiei este aservit statului pentru a mentine pacea, dar nu si pentru a reduce criminalitatea. Astfel politia se transforma intr-un organ opresiv care mentine “ordinea veche” a unuiu stat care ori nu doreste schimbarea, ori schimbarile nu corespund cu viziunea clasei conducatoare. Unii spun ca rolul politiei e sa apare ‘pacea’ oligarhica ci nu  pacea democratica. Mai mult, exista diferite genuri de criminalitate care sunt trecute cu vederea cum ar fi “white collar of crime”. Aceste acte de coruptie la nivel inalt deseori nu sunt vazute ca acte ‘antisociale’, datorita faptuli ca ‘personal’ nu exista o victima, dar pe asamblu face mai multe victime. Asadar politia isi pierde legitimitatea de a lupta impotriva criminalitatii atunci cand aceasta legitimitate nu este acceptata de majoritatea. Astfel, rolul politiei nu mai este acela de a mentine ordinea, ci se transforma intr-un rol coercitiv. 

In Romania comunista politia colabora cu asa-zisa ‘securitate’. Securitatea putea sa abuzeze de puterea ei si putea  sa incalce proprietatea si sa perchezitioneze casele (un fel de stop and search echivalent cu cel de azi din Uk), sa aresteze si chiar sa persecute “oponentii regimului" fara un mandat de perchezitie. Pentru ca politia sa lupte impotriva criminalitatii, trebuie mai intai sa fie definit termenul de ‘criminalitate’ dar si puterea de actiune a politiei. De exemplu, secţiunea 1 PEACE Code a extins puterea de a opri şi de a căuta, dar aceasta trebuie să se bazeze pe o "suspiciune rezonabilă". Cu o înregistrare scrisă si un mic proces verbal, se rezolva imediat si aceasta dilema pur subiectiva. (Pur subiectiva deoarece sunt opriti mai multi straini si afroamericani decat caucazieni, vezi Home Office Statistics). În plus, PACE include secţiuni tinzând să mărească gradul de responsabilitate dat poliţie la modul general. Asadar in prevenirea criminalitatii, politia nu trebuie sa-si piarda legitimitatea simbolica in fata oamenilor, dar nici legitimitatea juridica. 

De multe ori insa, controlul social e legat de ordine sociala. Politia are un rol important in prevenirea criminalitatii asa cum se poate observa in teoriile cu privire la ‘routine activity’. Intensificarea patrulelor de noapte in anumite zone poate preveni substantial criminalitatea. Dupa cum am vazut mai jos, Scoala de la Chicago a elaborate o mapa a zonelor care prezinta un risc ridicat de criminalitate. Simpla prezenta a politiei poate intimida infractorul. Asadar, politia in prevenirea infractiunii trebuie sa-si exercite mai intai de toate forta simbolica, iar in ultima instanta sa uzeze de puterea coercitiva.

Intoarcerea la ‘vechile reguli’ in care rolul de a combate criminalitata revenea exclusive politiei a fost datorata si teoriei politc-economice a unui realism social dar si esecului de a raspunde concret impotriva cresterii infractionalitatii. Elaborarea de noi teorii sociale nu au adus un progres real. Criminologii si sociologii au preferat sa discute idei, sa conduca noi cercetari, fara insa a se decide asupra masurilor care trebuie luate. O caricatura dintr-un ziar infatiseza doi sociologi care privesc la doua benzi rivale de cartier cum isi sparg capetele cu niste bate din lemn. Cei doi specialisti imbracati in halate albe stau pe margine si privesc, iau notite constiincios in timp ce unul din ei constata: “se intampla exact asa cum am prevazut in studiul meu”. Asadar, Political Realism reevalueaza situatia din persepctiva intrebarii: ‘Ce functioneaza?' In termeni de politici aplicate imediat cu rezultate imediate. 

Am vazut asadar ca o putere prea mare data politiei poate afecta caile legitime de a actiona impotriva criminalitatii, avand un impact negative asupra imaginii institutiei si a democratiei. Pe de alta parte am vazut ca o putere prea mica poate sa intarzie deciziile care ar putea fi luate in prevenirea criminalitatii. Aceste decizii necesita un timp de reactie scurt, fara prea multa birocratie. De asemenea nu doar politia are rolul de a lupta cu criminalitatea. Criminalitatea este un fenomen complex din punct de vedere social, politic si psihologic. Principalul rol al politiei e sa mentina oridinea sociala si sa aplice legea. Pentru o buna functionare a institutiilor intr-un stat democratic, puterile in stat trebuie sa fie impartie. Altfel. rolul politiei se va transforma in acela de jandarm, de gardian opresiv. Orice actiune trebuie sa fie legitima. Consider ca politia trebuie sa mentina ordinea sociala, sa lupta impotriva criminalitatii, dar in acelasi timp sa-si cunoasca limitele si sa nu abuzeze de puterea pe care o are.

Delincventa juvenila si responsabilitatea in fata legii.

Un recent raport al Natiunilor Unite indica faptul ca varsta la care un copil devine responsabil pentru fapte criminale sub 12 ani este in mod international inaceptabil. Varsta la care un copil raspunde penal in U.K. este de departe cea mai scazuta, nu doar in Europa, dar in intreaga Lume. 

Pentru a raspunde la aceasta intrebare e necesar sa fie definit mai intai termenul de copil dar si ce inseamna “responsabilitate” in acest context. Din start, intrebarea pleaca de la premiza ca, spre deosebire de matur, un copil este altceva. Difera copilul din punct de vedre sociologic, biologic, psihologic, politic, fata de omul matur? Are el puterea de a lua decizii si poate sa discearna intre bine si rau? Fara a raspunde la aceaste intrebari, n-am face decat sa sa reiteram vechia disputa dintre scoala pozitivista si scoala clasica: Este omul raspunzator pentru faptele lui criminale din moment ce exista determinism? Iata cateva dileme la care vom incerca sa raspundem in acest post.

Conform Group of Specialist on Child-Friendly Justice (December 2009:12) ‘ copii sunt toti care nu au implinit inca varsta de 18 ani'. Aceasta varsta este aleasa arbitrar si nu poate fi confundata cu varsta la care un copil poate raspunde pentru faptele sale si nici cu stadiile de dezvoltare ale fiecarui copil. Trebuie sa stim de la inceput ca varsta la care un copil poate raspunde in istanta in Anglia si Tara Galilor incepe de la10 ani, (8 ani in Scotia) fixata de  Children and Young Persons Act 1963. Cand implineste 10 ani,' copilul este supus dispoziţiilor de drept penal  în acelaşi mod ca şi adulţi." Responsabilitatea criminala  se refera la varsta de la care un copil poate fi arestat, judecat, si daca e gasit vinovat poate primi o sentinta judecatoreasca." (Bandalli, S., cited in Goldson, B., 2008) 

Din punct de vedere biologic este evident ca exista o diferenta intre copil si matur. Copilul este lipsit de aparare si de forta. El are nevoie de protectie. Asa cum aceasta diferenta este atat de  evidenta intre barbat si femeie, atat de evidenta este si intre copil si matur. Aceasta diferenta de forta determina relatia victima-agresor. In statistici cu privire la victime observam ca femeile, batranii si copii (darorita lipsei fortei fizice) sunt cei mai predispusi abuzurilor, violentei si victimizarii. The 2008 Mori Youth Survey (Phillips, 2009:7), arata ca  ‘ 51% dintre tinerii (care au comis o infractiune) cu vaste cuprinse intre 11 si 16 ani au fost o victima a unei agresiuni in ultimile 12 luni’. Insa, copilaria este inteleasa ca o constructie sociala, 'diferita de imaturitatea biologica, si apare ca un component specific cultural in cele mai multe societati.  (Bandalli, cited in Goldson, 2008)

Din punct de vedere politic, este evident ca nu se poate vorbi de egalitate politica din moment ce copiii sunt lipsiti de ‘dreptul la vot’. Acest lucru se intampla si datorita faptului ca cei maturi ii privesc pe copiii ca fiind imaturi, inapti de a lua decizii importante. Acest fapt, dupa cum vom vedea mai jos, intra in contradictie cu principiul  ca un copil la 7 ani este matur din punct de vedre cognitiv, ca este o fiinta rationala, stie sa aleaga intre bine si rau (Piaget, 1964).

Din punct de vedere sociologic un copil devine matur atunci cand are puterea de a intelege complexitatea mediului in care traieste. Cu alte cuvinte, cand copilul este inzestrat cu rationalitate stiintifica, cand gandirea nu se mai bazeaza pe experienta, ci devine o gandire logica, a priori (in termeni Kantieni), atunci copilul este matur din punct de vedere sociologic.  Abia atunci el are puterea sa discearna intre bine si rau fara a mai experimenta raul. De exemplu, daca un copil se arde, atunci el invata din propria experienta ca nu e bine sa pui mana in foc. In termeni Kantieni, aceasta este o experienta sintetica a posteori, caci sporeste cunoasterea care provine direct din experienta. Dar daca mama ii va spune copilului nu pune mana ca te arzi, aceasta e o experienta sintetica,a priori. Ea sporeste cunoasterea, dar cunoasterea nu vine pe baza experientei (Kant, 1998:282). Abordarea sociologica este strans legata, dupa cum vom vedea mai jos, de teoria limbajului, mai precis de semiotica, dar si de teoria cognitiva.

Din punct de vedere psihologic, majoritatea copiilor, spre deosebire de adulţii, gândesc în imagini. Acest tip de gândire pare a fi specifică populaţiilor primitive (Werner, 1948). Cuvintele folosite de aceştia indică o preferinţă pentru imagini mai degrabă decât pentru categoriile generale. Rareori întâlnim termeni generali, iar majoritatea cuvintelor evocă imagini specifice. Copiii, în lipsa gândirii abstracte, care permite analiza a realităţii ca entitate exterioară, percep întreaga lume ca fiind însufleţită şi plină de emoţii. Această modalitate de a percepe realitatea se numeşte percepţie fizionomică, copiii experimentează lumea neînsufleţită în termenii forţelor şi emoţiilor pe care le resimt ei înşişi (Werner, H., 1948).

Din punct de vedere cognitiv, Piaget (1964:35) considera inteligenţa ca fiind o caracteristică generală a fiinţelor vii cu o capacitate de adaptare la mediu şi la modificările acestuia. Inteligenţa se dezvoltă în etape bine definite (stadiile dezvoltării intelectuale) care sunt identice la toţi indivizii. În fiecare stadiu, copilul învaţă noi forme de comportament şi îşi dezvoltă gândirea. Fiecare stadiu este caracterizat de capacităţi cognitive diferite ceea ce îi permite să înveţe şi noi forme de comportament. Deşi unii copii pot fi mai bine pregătiţi, trecând de la un stadiu la altul mai rapid decât alţii, stadiile de dezvoltare au aceeaşi succesiune.

Pe scurt, Piaget (1964:34) considera că există o legătură între nivelul raţionamentului cognitiv al unui copil şi percepţia sa asupra a ceea ce este corect sau greşit. Aceasta idee este sustinuta si de unele teorii criminologice. David Farrington (2007:608) in Childhood Risk Factors and Risk-Focused Prevention spune ca ‘ o inteligenta scazuta este un important indice in a prezice infractiunea, si poate fi masurata foate devreme in viata. O intelingenta scazuta masurata la varsta de 3 ani este un indice semnificant in a prezice criinalitatea la varsta de 30 de ani in statisticile oficiale' .Deseori infractorii au un iq mediu de 88 la varsta de 3 ani, in timp ce non-infractorii au un IQ de 101.

Un stidiul facut de catre ceei de la Cambridge, asupra legaturii dintre dezvoltarea limbajului si infractionalitate, arata ca (Farrington, 2007:608) ‘ un sfert din baietii care au o nota de 90 sau mai putin la testul non-verbal la varsta de 8-10 ani au fost acuzati de o instanta, de doua ori mai mult decat ceilalti. Daca exista o corelatie atat de stransa intre criminalitate si procesul cognitiv, se pune intrebarea: la ce varsta e sufficient de dozvoltat un copil din punct de vedere cognitiv pentru a raspunde pentru faptele sale in instanta?

Copilul va continua să utilizeze abilităţi senzorio-motorii pe tot parcursul vieţii, dar stadiul următor, cel al gândirii pre-operaţionale, este marcat de o schimbare majoră, gândirea avansează rapid către un nou plan, cel al simbolurilor (incluzând imagini şi cuvinte). În perioada pre-operaţională, gândirea copilului este nesistematică şi ilogică. În jurul vârstei de 7 ani, la începutul operaţiilor concrete, ea devine organizată şi logică (Piaget, 1964). Achiziţiile importante ale acestor perioade sunt: dezvoltarea activităţii simbolice, raţionamentul ştiinţific, etc.

Copiii încep să folosească simboluri atunci când utilizează un obiect sau o acţiune pentru a reprezenta ceva absent (Ginsburg,1988). Unii psihologi consideră că, pe măsura ce stăpânesc mai bine limbajul, copiii învaţă să gândească mai logic, limbajul stând la baza apariţiei categoriilor conceptuale (Brown, 1965). Conform lui Kehily, (2004:89) ‘Limba este vazuta ca un vehicul simblicLanguage is treated as a symbolic vehicle care transportă gândire şi ajută la dezvoltarea conceptelor şi a unui sistem semiotic, care transportă gândire şi ajută la dezvoltarea conceptelor şi a unui sistem semiotic.

In criminologie, teoria cognitiva este validata de statistici. Un numar semnificativ de minori care au ajuns sa incalce legea au probleme de comunicare, de adaptare. Iata raportul Department of Health din Londra (Soruce: Believe in children, www.barnardos.org.uk) : ‘60% dintre copiii delicventi aveau deficiente de vorbire, limba ori comuicare, 24% aveau dizabilitati in a invata, 18% sufereau o forma de depresie, 10% aveau probleme de anxietate, 5% aveau simtome psihopate.'60 per cent have signifi cant speech, language or communication diffi culties, 24 to 30 per cent have a learning disability, 18 per cent suff er from depression, 10 per cent have anxiety disorders, 5 per cent have psychotic-like symptoms.’

Exista o legatura stransa intre acesti copii cu probleme si mediile din care provin. In familiile cu un numar mare de copiii, familiile cu un venit minim, cu parintii despartiti, provenind din clasa de jos, exista un grad ridicat de criminalitate. Fiecare tip temperamental este caracterizat de nevoi sociale diferite şi se manifestă diferit în funcţie de mediul cultural. Acest mediu intervine şi modelează fiecare individualitate. Limbajele variază considerabil de la o cultură la alta, (Chomsky, N., 1972) iar limbajul pe care îl învaţă un copil depinde de cultura în care este crescut. Iata dar de ce acesti copii desi traiesc printre noi, ei de fapt se afla intr-o "alta lume" care este diferita de "realitatea" noastra, apartin unei subculturi.

Realitatea nu poate fi separata de mediu social.  Iata O suma de indici care sunt corelati cu delicventa: incredere personala scazuta, parinti criminali, atasament fata de 'familie', modele antisociale, impulsivitate,  timp liber, pedeapsa, autoinvinovatire, socializare, etc . Asadar exista un determinism psihologic, dupa cum am vazut mai sus, dar si unul social. Din moment ce exista determinism nu putem vorbi de libertate de alegere. Copilul nu creste intr-un mediu abstract, al ideilor si al dezbaterilor publice, copilul creste in familie, iar familia este raspunzatoare pentru cresterea lui. Daca din punct de vedere cognitiv este apt sa inteleaga binele si raul, atunci numai intr-un mediu sanatos aceste valori pot capata sensul dorit. Copii nu sunt pe deplini autonomi si sunt putine domenii de drept şi politici care să le permită să ia decizii pentru ei înşişi, în special sub vârsta de 14 ani. (Goldson, B., 2002:1-3)

Daca din punct de vedere  cognitiv-psihologic copilul este apt sa intealeaga complexitatea lumii abstracte, din punct de vedere biologic este imatur, politic nu are drepturi, si sociologic este determinat, atunci vom incerca sa privim problema din punct de vedere pragmatic. Este criminalizarea copiilor un lucru benefic pentru societate? Sunt ei reintregrati? Daca da, in ce procent? Ce spun statisticile? 

Principalul argumentul pragamatic în favoarea mentinerii varstei responsabilitatii penale este faptul ca pedeapsa are rolul de a multumi moral victima, recunoscând prejudiciul cauzat comunitatii cu scopul de a preveni un comportament criminal în continuare (Goldson, 2008). Asadar rolul pedepsii este: 1. Descurajare, 2. Reforma si 3. Pedeapsa. Conform cu Edwin Surtherland (1974:335), pedeapsa este probabil cea mai veche justificare conform careia un infractor trebuie sa primeasca ceea ce merita.’Acesta idee implica zicala "ochi pentru ochi si dintre pentru dinte' formulata 1875 de ani inaintea erei nostre in codul lui Hammurabi. Din punct de vedere practic criminalizarea are un efect invers, nedorit. Criminalizat copiii de 10 si 11 ani de crime mai putin serioase si pedepsindu-i, pe viitor va creste probabilitatea ca ei sa comita crime mai grave, sau se persiste in incalcarea legii. (Believe in children, www.barnardos.org.uk)

Un recent raport al natiunilor unite (United Nations Committee on the Rights of the Child 2007) indica faptul ca varsta la care un copil devine responsabil pentru fapte criminale sub 12 ani este in mod international inaceptabil. Varsta la care un copil raspunde penal in U.K. este de departe cea mai scazuta, nu doar in Europa, dar in intreaga Lume(Muncie and Goldson, 2006:7). Comitetul este profund ingrijorate in privinta riscului mare de recidivare in U.K.76% dintre copiii eliberati din Youth Offender Institution au recidivat in ultimul an, ceea ce inseamna ca rolul pedepsei (de descurajare si reforma) nu este justificat. Un alt argument impotriva criminalizarii copiiilor ar fi acela ca rata ridicata a celor care recidiveaza se datoreaza si autoinvinovatirii. Copilul incepe sa creada ca este un criminal, si isi asuma rolul ca atare.  Un copil care este criminalizat de la o varsta frageda, este mult mai dispus sa devina criminal in urmatoarea perioada a vietii. 

Privind mai departe, majoritatea copiilor antisociali nu devin criminali. Privind inapoi, majoritatea copiilor criminali au fost antisociali (Smith, 2006:652). Orice proces de socializare si de integrare este acceptat abia dupa ce e pus negarii. Adolescentul intra in rand cu oamenii incepand mai intai prin a nega. In toate tarile adolescentii comit mici crime, dar nu sunt criminalizati pentru asta. Conform Ministry of Justice (2010) Criminal Statistics England And Wales 2008 (published 28 Jan 2010) au fost 5,671 copii cu varsta cuprinsa intre 10 si 11 ani care au primit o atentionare din partea Curtii. Dintre acestia doar trei au comis crime suficient de serioase pentru a fi inchisi.

Chiar daca din punct de vedere cognitive copilul are puterea de a intelege termini abstracti si poate chiar sa discearna intre bine si rau, nu are insa si experienta necesara de a judeca obiectiv. El poate fi influentat de familie, de mediu, de prejudecati, de ideologii, etc. Criminalizarea nu e o solutie pe termen lung. Asadar ar trebui sa ne focalizam atentia pe integrarea copilului in societate si pe intelegerea lui. Problema insa e mult mai adanca si priveste idealul nostru despre cum trebuie sa fie o societate. Faptul cum ne purtam cu copiii nostri, va reflecta imaginea noastra in societate.

Scoala de la Chicago.

Un interes special in teoriile cirminologice asupra mediului a o are  Scoala de la Chicago. (Heith &Waine, 2009:83) Prin teoria "dezorganizarii sociale' a fost stabilita o legatura directa intre factorii externi, intre mediu si criminalitate. (Chris, 2009:368). Ideea principala a Scolii de la Chicago este aceea ca in orasele industrializate exista cinci zone de tranzitie. Aceste zone sunt organizate concentric incepand din zona lupa din centrul administrativ si economic al orasului extinzandu-se pana la periferia lui (vezi Mapa No.1 si Mapa of Chicago, Show & McKay, 1969:69). Pe masura ce orasul se dezvolta, zonele se largesc.

Show and McKay (1969:54) sugereaza ca in anumite zone de tranzitie criminalitatea este mai mare decat in celelalte. Aceste zone de tranzitie sunt caracterizate de locuinte improvizate, care nu respecta stanardele calitative de siguranta publica si sanatate, sunt supra-agolomerate deoarece chiriile sunt mult mai ieftine. Aceste locuinte sunt preferate de cei care migreaza de la sate la orase, de strainii veniti de peste granite. Datorita acestui lucru chiriasii nu se stabilesc, multi dintre ei plecand in zone mai bune atunci cand au indeplinit conditiile conomice pentru a se muta. Tot din acelasi motiv, chiriasii nu investesc in renovarea si mentinerea proprietatilor la un standard normal al securitatii.

‘Zona de tranzitie' e un loc de schimbari constante, de aceea nu exista solidaritatea unei comunitati, chiriasii stabilind cu greu relatii interpersonale (Chris, 2009:368). Aceasta vecinatate a fost descrisa ca ‘social desintegration’ deoarece in aceste zone oamenii sunt mult mai dispusi sa comita crime. (Chris, 2009:368). Aceste cartiere au fost denumite ca "zone rau famate si periculoase". Bandele si oragnizatiile criminale isi desfasoara actiunile in aceaste zone. Generalizand aceste idei, vom vedea ca exista o legatura intre mediu si criminalitate, intre mediu si siguranta publica, intre mediu si sanatate, intre dezorganizarea sociala si criminalitate.

Efectele recesiunii economice aspura criminalitatii

Scurta introducere

Cercetarea de fata are ca obiectiv punerea in evident a legaturii dintre recesiunea economica si cresterea criminalitatii. Care sunt efectele recesiunii economice asupra fenomenului criminalitate? Care este legatura intre economie si criminalitate? Care clase sociale sunt afectate mai mult de recesiune? Exista o contingenta intre cresterea inegalitatii sociale si criminalitate (relative depreivation)? Asadar, ipoteza de la care porneste aceasta cercetare este aceea ca ar putea exista o legatura stransa intre economie si criminalitate. Aceasta teorie este specifica scolii Sociologice, interactionismul simbolic, 'strain theory', 'activity theory'.

Strategia pe care o vom aplica este preponderent calitativa, de interpretare a datelor si statisticilor, deoarece este o cerceteare care se bazeaza pe interpretare, pornind de la niste ipoteze, deci inductive, ca abia apoi sa vedem daca e posibil sa generalizam o teorie. Pe de alta parte, cercetarea noastra se bazeaza pe date si statistici, deci pe moteode cantitative, riguroase, care pot fi generalizate, masurate, replicate, care se gasesc in raport de cauzalitate. Deci, vom folosi si metoda cantitativa de cercetare atunci cand intelesul este evident, de suprafata si nu necesita interpretare. 

Metodele pe care le vom folosi in cerectarea de tip calitativ sunt de colectare si interpretare a datelor. Asadar vom folosi surse directe preluate din statistici, rapoarte, inregistrari oficiale, reviste de specialitate si ziare, etc. Esantionul va fi unul cat se poate de larg, focalizand cercetarea pe legatura dintre criminalitate si recesiunea economica in Regatul Unit. Fiind insa un fenomen global, daca vom dovedi validitate interna, atunci vom compara rezultatele cu statisticile provenite din UE, pentru validitatea externa. Nu in ultimul rand, vom apela si la literatura de specialitate pentru a vedea daca fenomenul este replicabil, intrucat scoala sociologica a studiat cu mult timp in urma legatura economica cu criminalitatea. 

 O privire generala asupra fenomenului.

Rata somajului si rata persoanelor inactive

Între Q2 2008 şi Q2 2009, rata ocupării forţei de muncă (persoane cu vârstă de muncă), în Marea Britanie a scăzut de la 75 la suta la 73 la sută în timp ce rata şomajului (persoane cu vârsta de peste 16 ani) a crescut de la 5,4 la suta la 7,8 la suta. Proporţia de gospodării cu vârstă de muncă în Marea Britanie în care nimeni nu a fost la lucru a crescut la 16,9 la sută (echivalentul de 3,3 milioane de gospodării), în cele 12 luni catre T2 2009. (Social Trends, 2010:43)

 PIB-ul a scăzut cu 0,6 la sută în trimestrul patru 2010. Acesta urmează patru trimestre consecutive de creştere economică între trimestrul trei 2009 şi trimestrul trei 2010. (Statistics Office, 29 martie 2011).

 Source: http://www.statistics.gov.uk/cci/nugget.asp?id=2294

Source: http://www.statistics.gov.uk/cci/nugget.asp?id=2294

Indicele inflatiei

Inflaţia anuală a IPC - măsura Guvernului ţintă - a fost de 4,4 la sută în luna februarie, până la 4,0 la sută în ianuarie 2011. Din noiembrie 2009 pana in feb 2011 a crescut cu 5.5 procente. (Inflation, 22 March 2011)

Source: http://www.statistics.gov.uk/cci/nugget.asp?id=19

Imbrăcăminte şi încălţăminte: preţurile, în general, a crescut cu 3,6 procente. Produse alimentare şi băuturi non-alcoolice: cel mai mare efect a venit de la pâine şi cereale în cazul în care preţurile au crescut cu 2.9 la sută, un record pentru o perioada ianuarie-februarie. Tansport: preţurile, în general, au crescut cu 0,8 la suta între lunile ianuarie şi februarie 2011. Băuturi alcoolice şi tutun: preţurile, în general, au scăzut cu 1,1 la sută, o scădere record lunar ca urmare a majorării lunare record de 4,6 la suta între decembrie 2010 şi ianuarie 2011. (Statistics Home Ofice, feb. 2011).

Rata criminalitatii pe timpul recesiunii

British Crime Survey (BCS) a arătat că au existat 10.7 milioane de crime comise în gospodării private, în Anglia şi Ţara Galilor, în 2008/09, cu 8,7 milioane mai puţine infracţiuni decât în 1995, anul de varf. (Home Office, 2009)

Conform BCS în Anglia şi Ţara Galilor, în 2008/09, victime ale violenţei domestice au fost cel mai probabil să raporteze ca fiind o victimă in mod repetat, 38 la suta din victimele violenţei în familie confruntandu-se cu această crimă de mai multe ori în cele 12 luni înainte de interviu. (Home Office, 2009).

Interpretarea datelor. O scurta discutie etica asupra concluziilor.

 

Desi rata somajului a atins in anul de varf al crizei 2009 maximum, cu o crestere de 7.8 procente, iar venitul pe cap de locuitor a scazut cu 6.4 procente, rata criminalitati per asamblu nu a crescut in mod semnificativ. (Table 9.3). Singurul lucru care ne atrage atentia (Figure 9.8) este o crestere semnificativa de 14 procente in activitati frauduroase cu cardul de credit. De asemenea, o crestere cu 8 procente in ceea ce priveste plangerile impotriva seriviciilor oferite de politie, dar si o crestere in ceea ce priveste frica de crima.

Box (1987) sustine ca recesiunea economica si rata somajului pot duce la cresterea nivelului criminalitatii. Cand rata somajului creste, oamenii sunt mai putin implicati in activitati care sa ii tina departe de comiterea infractiunilor. (citat in Chris, 2009:367). In plus, scaderea nivelului de trai, inactivitatea si somajul ar putea inrautati relatiile familiale.

Pe de alta parte Box (1987:45) are dreptate cand spune ca rata somajului ‘poate arunca o umbra’ peste institutii. Incredera in politica a scazut cu 19 procente in 2009 conform National Statistic Office din capitolul, ‘International Comparation’. (2010:6). Acest lucru este dat si de inegalitatea dintre bogati si saraci, U.K fiind in top 8 la fel ca si Romania, atat la incredrea in guvernanti cat si la inegalitatea economica. (Figure 12&13). Pe termen lung, acesta inegalitate poate duce la cresterea ratei criminalitatii conform ‘strain theory’, deoarece oamenii isi pierd increderea in ‘mijloacele propuse de institutii in atingerea obiectivelor’ (Merton, 1938), dar si la implicarea in activitati extremiste, in partide de stanga, sau in ideologii si teorii conspirative. Aceasta concluzie o putem sustine si cu faptul ca in anul crizei 2009, a crescut nemultumirea cu 8 procente cu privire la serviciile oferite de politie. (Social Trends, 2010:125,137). Acest aspect este data si de frica de crima exagerata si nejustificata, tinand cont ca rata criminalitatii nu a crescut, dar frica de crima a crescut. Aceasta frica de crima poate fi pusa in legatura directa cu criza economica, frica data de insecuritate financiara, U.K. fiind in topul tarilor U.E. ( Table, 2)
. 

Inegalitatea dintre saraci si bogati s-a pastrat la 34 de procente. Poate ca inegalitatea nu se resimte imediat datorita cresterii ajutorului social cu 5 procente, U.K. fiind una din tarile care acorda cel mai mult din PIB/GDB ajutorului social. Pe de alta parte, dupa cum am vazut mai sus, rata inflatiei a atins apogeul de 5.5% abia in feb 2011, ceea ce inseamna ca inca nu s-a resimtit o scadere drastic a puterii de cumparare, implicit o scadere a nivelului de trai.

Relatia intre recesiunea economica, rata somajului si criminalitate este foarte greu de dovedit daca ne asteptam la cifre senzationale. Din contra, rata criminalitatii creste in perioadele in care economia creste deasemena (Table, 9.2). Oricum, efectul poate aparea abia dupa recesiune si nu este imediat. Poate ca peste 10 ani. La fel sustine si Radzinowicz (1939, 1971) ca schimbarile economice nu influenteaza criminalitatea imediat, dar in viitor. (Citat in Chris, 2009:365-370)

O variabila evidenta, in perioadele de criza economica, violenta domestica s-a dublat, ceea ce poate fi pusa pe social disorganization dar si pe cresterea somajului si a inactivitatii, membrii familiei fiind nevoiti sa petreaca mai mult timp impreuna. Aici ‘social control theory’ (Chris, 2009:369) are dreptate, poate ca exista o legatura imediata intre scaderea activitatii economice si criminalitate.

Am vazut clar depresiunea economica in graficele de mai sus, insa nu am vazut si o crestere semnificativa a criminalitatii.(vezi Tabelul 9:3 din Anexa) Probabil ca schimbarile sociale sunt mult mai lente si vin in intarzierea celor economice. Obiceiurile se formeaza in timp. Observand ca dupa criza economica din 1991 o crestere record a criminalitatii este observata abia in 1995. (Table 9.2). Probabil ca schimbarile la nivel macro-economic au impact pe termen lung asupra criminalitatii, iar rezultatul masurilor politico-sociale si economice se vad abia peste 5-10 ani. Asadar, pe termen lung, acolo unde somajul si inactivitatea economica este mare, de exemplu Londra si Liverpool, (Table, 4.20 & 4.17), atunci si rata criminalitatii este mai mare decat in celelalte zone. (vezi Mapa, 9.3). Acest fapt insa nu poate fi pus in legatura directa cu criza economica, dupa cum am spus mai sus.

Criza economica insa poate duce la miscari sociale, criminalitate impotriva simbolurilor guvernamentale, proteste, si in cel mai rau caz rasturnari de guverne...deoarece oamenii nu mai cred in mijloacele puse la dispozitie de guvernanti, iar institutiile pierzand din puterea simbolica.

Robert Merton. Strain Theory. Devianta in Societate.

Acest post urmareste sa descrie succint conceptul de ‘strain theory’a lui Robert Metron cu privire la devianta in societate. ‘Strain Theory’ face parte din abordarile sociologice ale criminalitatii si urmareste relatia dintre conditiile economice si devianta in societate. Care este raportul dintre criminalitate si numarul somerilor? Care este legatura dintre obiectivele si mijloacele de care dispun oamenii in societatile capitaliste? Se poate vorbi in acest context social de egalitate de sanse? Ce inseamna deprivare in atingerea scopurilor si ce inseama deprivare relativa? Iata dar cateva din intrebarile la care “strain theory’ incearca sa raspunda. La final vom vedea in ce masura strain theory raspunde intrebarilor de mai sus, dar si care sunt criticile si slabiciunile acestei teorii.

Intr-o societate stratificata, in care rolurile sociale erau bine definite prin nastere, etnie, rasa, statut, religie, unde imparatii si clericul bisericesc erau "ambasadorii lui Dumnezeu," nu se punea problema unei societati meritocratic. (Keith and Wayne, 2009:82). O data cu caderea Bastiliei, symbol al revolutiei franceze, lupta de clasa a capatat un caracter general pus in lumina de ideile iluministe ca liberté, fraternité, egalité. Organizarea societăţii franceze era divizată în trei stări: nobilimea, burghezia şi a treia stare, adica poporul. Burghezia care se ridica pe baze economice vroia si putere politica. (Doyle, 1989). Lupta de clasa va continua cu ideile lui Marx si Engles (1845) si vor avea impact pana in ziua de azi in ceea ce denumim ‘new criminology’ sau ‘left realist criminology’. (Michael, 2004:64).

Aristotel (1999) definea omul ca ‘animal social’ deoarece, credea el, statul este anterior individului. Mai tarziu J.J. Rousseau (1762) avea sa defineasca omul ca fiind anterior statului, pentru ca bunul lui cel mai de pret este libertatea cu care a fost inzestrat de la natura. Insa, omul isi da de buna voie libertatile sale natural statului si semneaza un contract in schimbul securitatii oferite de stat. Aceasta teorie contractualista sta la baza Statului modern si la baza revoluriei franceze. Dandu-si libertatile de buna voie, oamenii definesc in stat ceea ce e legal si ilegal prin raportare la imaginea comuna pe care membrii unei societati au cu privire la ceea ce trebuie sa fie comportament normal. Aceasta imagine in statele democratice este data de nr. majoritatii prin vot.

Pe aceste idei contractualiste, Emile Durkheim (1893) avea sa introduca termenul de anomie, adica de slabire a normelor impuse de societate atunci cand individul nu isi poate atinge scopurile ca bunastare economica sau statut social. (Chris, 2009:367). Cu alte cuvinte, el rupe contractul social, pentru ca institutiile statului nu mai ofera sansa oamenilor de a-si atinge idealurile. Trecand peste prescriptiile impuse de majoritate, individul devine delicvent. Robert Merton va fi adeptul acestei teorii si va prelua termenul de anomie al lui Durkheim pentru a se referi la faptul ca cultura dominanta stabileste scopurile spre care sa tinda un individ, dar nu ii ofera si mijloacele necesare. Slabind normele impuse de majoritate, mijloacele de care se va servi minoritatea vor fi declarate ilegale.

Iata dar, din moment ce statutul social dobandit prin nastere a fost contestat, oricine poate sa ajunga in varful piramidei sociale acolo unde succesul material si stima sunt privite ca valori intrinseci, dobandite prin munca, educatie, inzestrari naturale, etc. (Chris, 2009:367). Statutul social poate fi dobandit prin institutiile statului care acrediteaza prin legi, politici guvernamentale, justitie, educatie, sistem sanitar, mijloacele prin care pot fi atinse obiectivele. (Michael 2005:78). Cand aceste obiective nu pot fi atinse pe cale legala, se va ajunge la contestarea normelor prescrise de institutii si implicit la incalcarea legilor, deci la criminalitate. Merton vrea sa descopere cum anumite structuri sociale exercita presiune asupra anumitor persoane pentru atingerea acestor obiective. (Michael, 2005:78).

Avand acest context vom intelege teoria lui Merton (1968) cu privire la strain theory, care priveste criminalitatea ca un efect produs de cultura dominanta ce pune accent pe valorile materiale si pe dobandirea lor cu orice scop. ‘Visul American poate fi al oricui’. (Michael, 2004:78). Din acest punct de vedere, scopul scuza mijloacele. Asadar este in natura umana sa caute fericirea si bunastare indifferent de mijloace. Asa cum observa Chris Hale (2009:367):

‘strain theory este o teorie structurala ce se pozitioneaza disjunctiv intre scopurile prescrise de cultura dominanta si mijloacele legale de a le dobandi. La modul general, teoria ar sugera faptul ca in clasele de jos criminialitatea este mult mai mare din moment ce au aceleasi obiective ca cei din clasa de mijloc si clasa de sus, dar sunt lipsiti de mijloacele acestora in atingerea obiectivelor.’

Cu alte cuvinte, toti vrem sa avem asigurare de sanatate, o casa cu piscina, eventual o masina pentru fiecare membru din familie si in plus sa ne mai permitem doua vacante pe an in statiuni exotice. Aceste dorinte nu sunt deloc absurde daca privim in ziare, in mass-media, la ceea ce defineste succesul si fericirea in societatea noastra. Cei mai multi nu ajung sa aibe acces la resurse, nu au conditia economica necesara, nu au competentele necesare sau inzestrarile ereditare pentru a ajunge in varful piramidei. Nu au acces la informatii sau nu au bani sa urmeze o Universitate. Provin dintr-un mediu defavorizat si stimagtizat. Pe cei mai multi oameni din medii defavorizate aceste privatiuni nu ii determina sa se resemneze. Ei vor gasi cai alternative de a-si atinge scopurile, de cele mai multe ori ilegale. Asadar, se intra intr-un conflict intre normele prescrise de institutii si mijloacele folosite de oameni in atingerea obiectivelor.

Acest conflict, in viziunea lui Robert Merton (1968) este reprezentat de cinci modele rezultate din presiunea lipsei de integrare intre ‘obiectiele culturale si mijloacele institutionale’. (Cited in Michael, 2005:80). Primul model este cel de conformitate. Teoretic, in acest nivel nu exista un conflict intre obiectivele culturale si mijloacele institutionale. Societatea este stabila si sanatoasa, evolueaza organic, nu exista riscul unui conflict social. Al doilea model este Inovatia. Oamenii interiorizeaza obiectivele si le accepta, dar nu sunt de-acord cu normele prescrise de institutii pentru atingerea lor. Acest lucru poate crea frustrari care pot duce pe termen lung la inlocuirea normelor prescrise de institutii.

Al treila model este Ritualismul, atunci cand individul abandoneza telurile, obiectivele propuse de cultura dominanta, dar continua sa se supuna normelor institutionale. Acesti oameni tind sa se supuna chiar daca nu sunt de-accord, ori din firca, ori din conformism, ceea ce creaza anxietate si insecuritate emotional pe termen lung. Este tipul conformist care "inghite" si da "cezarului ce e al cezarului". (Michael, 2005:81). Al petrulea model este cel de Retratare, in care sunt respinse ambele, atat obiectivele cat si mijloacele propuse de institutii. Acesti oameni au ratat sansa de a avea acces la mijloacele propuse de institutii si au devienit asociali (nu insa si antisociali). Robert Merton (1968:207) da exemplu pe alcolici, vagabonzi, depedentii de droguri, ratatii. In sfarsit, ultima categorie este reprezentata de Rebeli, cei care abandoneaza atat obiectivele cat si mijloacele puse la dispozitie de institutii. Aceasta rebeliune impotriva a ceea ce inseamna obiective culturale si mijloacele institutionale am observat-o prea bine in revolutiile impotriva blocului socialist din Europa de Est.

Model de adaptare	Obiective culturale	Mijloace institutionale
	Acceptare/respingere
Conformist	+	+
Inovativ	+	-
Ritualism	-	+
Retratare	-	-
Rebeliune	+/-	-/+
Cele 5 modele	de adaptare	ale lui R. Merton

Dupa cum sustine Box, exista o stransa legatura intre conditiile sociale si criminalitate. Cand somajul este in crestere, atunci si criminalitatea este in creste. (Box, 1987). Asta inseamna ca nivelul criminalitatii este influentat direct proportional de conditiile economico-sociale. Se pune insa intrebarea, de ce in societatiile puternic indiustrializate rata criminalitatii este atat de mare? Robert Merton (1968) face distinctia intre dorintele induse din afara de catre societatea de consum si dorintele personale ce vizeaza strictul necesar. Cu alte cuvinte, institutiile nu trebuie sa promita obiective care nu pot fi atinse de majoritatea cetatenilor. (Merton, 1938:182). Acest lucru ii face pe oameni sa se simta neindreptatii si privati de anumite bunuri care, cred ei, li se cuvin. Pentru a intelege mai bine acest concept, Robert Merton (1938:182) foloseste termenul de "deprivare relativa". Chris Hale (2009:366) defineste astfel derpivarea relativa:

‘Asa cum numele sugereaza, deprivarea relativa se refara, spre deosebire de saracia absoluta, la modul in care se distribuie venitul in societate. Venitul poate creste pentru toti cetatenii, dar deprivarea relativa va creste deasemenea daca diferenta dintre saraci si bogati se accentueaza.’

Cu alte cuvinte, chiar daca media nivelului de trai a crescut in ultimii ani, multi dintre oameni se vor simti in continuare saraci datorita faptului ca se vor compara cu cei bogati. Cu cat distanta dintre saraci si bogati se largeste, cu atat deprivarea relativa va fi mai mare. De exemplu, poti sa faci parte din clasa de mijloc, dar daca mereu te vei compara cu Bill Gates, atunci vei fi cel mai sarac om, chiar daca nu te afli in pragul saraciei. Aici intervine rolul mass-mediei care bombardeaza zinlic oamenii cu imagini a ceea ce inseamna ‘viata buna, ideea de succes, fericirea’. (Chris, 2009:366)

Asa cum am vazut, exista o stransa legatura intre conditiile economice, structura sociala, mijloacele propuse de institutii in atingerea obiectivelor si criminalitate. Insa critica care i se aduce lui Merton este aceea ca pune prea mult accent pe criminalitatea claselor sociale de jos. (Michael, 2005:82). Strain theory nu tine cont de white-collar of crime, reprezentata de cei din clasele de mijloc sau chiar clasele din varf, ci doar de blue-collar of crime reprezentata de clasele de jos. (Croall, 1922:45). White collar of crime e in contrast cu strain theory, asa cum observa David and Elin (2001:23):

"Doar 9 procente din esantionul celor care nu avea un loc de munca la momentul respectiv au comis delicvente. Acest lucru e in contrast cu criminalitatea din strada, specifica celor care n-au un loc de munca sau care nu sunt angajati intr-o activitate legala. Marea majoritatea a celor care lucreau si au comis delivente, adica 90% din ei, aveau "white-collar jobs"(adica erau calificati pt. o meserie), si mai mult de un sfert din esantion erau patroni sau lucrau in domeniul afacerilor."

Asadar, "strain theory", ca si criminalitatea ce ne ingrijoreza nu tine seama decat de acele crime care se vad, violuri, impuscaturi, furturi, dar nu analizeaza fenomenul coruptiei, evaziunea fiscala la nivel inalt, parlamentar, bancar, etc. Pe de alta parte teoria nu explica criminalitatea din pasiune, non-utilitarista si nu are raspunsuri pentru criminalii in serie. (Michael, 2005:82). Intra-devar, o teorie sociologica nu ia in calcul si celalte teorii psihologice sau determinismul biologic. Merton (1938) incearca sa formuleze prin "strain theory" o teorie generala, dar pierde din vedere individul. Cohen (1955) observa ca Merton da impresia ca alegerea indivizilor de a se adapta la mijloacele propuse de instiutii este facuta in conditii de haos social. De aemenea, nu tine cont de influentea subcuturilor sau alte influente sociale. Asa cum am vazut mai sus, Merton sustine ca devianta se produce cu precadere in clasele de jos. Insa nu vede si cealalta parte a monedei unde majoritatea membrilor aceleiasi clase se conformeaza normelor. Nu isi pune intrebarea "de ce nu toti oamenii din medii defavorizate comit crime"? (Michael, 2005:83).

"Strain theory" a lui Merton sustine ca ‘toate clasele sociale din America au imbratisat ideea de success financiar’. (Lemert, 1964:83). Mai mult, Merton nu tine cont de faptul ca diferite clase sociale au alte valori culturale in care ‘Visul American nu intra in discutie’. (Lemert, 1964:83). Pe de alta parte, teoria nu are validitate externa. Asa cum observa Michael Doherty (2005:82) ‘strain theory’ este o explicatie a deviatiei in societatea Americana. Nu ia insa in considerare si celelale tari care nu au o filozofie capitalista. (In momentul cand Merton (1968), a scris ‘Social theory and social structure’ in Europa de Est se formase blocul socialist). E adevarat, intr-un stat socialist poate ca dispare lupa de clasa, dar apar alte crime cum ar fi cele politic-ideologice. Asa cum am vazut, sunt multe lucruri care i-au scapat lui Merton in elaborarea srain theory. Insa multe din punctele lui raman valabile si au fost tesate de un numar de sudii empirice, dar si imbunatatie de precursori ca Agnew (1992).

In concluzie, Strain Theory explica mule lucruri prin legatura stransa intre mediul social si devianta. Asa cum o sa vedem in urmatorul post, ar putea exista o legatura intre criminalitate si numarul celor neangajati, intre criminalitate si integrarea sociala. Pe de alta parte am evientiat influenta si rolul institutiilor in conturarea si atingerea obiectivelor, in educarea societatii, dar si nevoia de politici nationale cu privire la combaterea saraciei. Consider ca strain theory raspunde nevoii societatilor liberale de a implementa politici sociale, chiar daca acestea nu au efect imediat. Insa o abordare mai individuala sau multi-teoretica ar putea imbunatati mult the strain theory si intelegerea fenomenului criminalitate. "Strain Theory" a fost la moda in anii 70 datorita bandelor, gastilor, muzii hip-hop, skinhead, Punk, Rock, Hippie, care in mod explicit erau impotriva normelor/obiectivelor impuse de cultura dominanta ce isi bazeaza filozofia pe consum si profit. Insa de la devianta la criminalitate sunt pasi care lipsesc.