Politia si rolul ei legitim in prevenirea infractionalitatii.

Acest post va aduce in discutie intrebarea daca rolul principal al politiei e sa lupte impotriva criminalitatii. Care e diferenta intre politie si control social? Controlul social implica ordine sociala? De asemena, in acest post va fi adus in discutie rolul legitim al politiei in prevenirea criminalitatii.  

Politia este un reprezentant al statului al carui rol este sa aplice legea, sa protejeze proprietatea pivata si sa garanteze linistea publica. Politia este legitimata sa foloseasca puterea de detentie si deasemenea forta in cazurile de dezordine publica sau incalcare a proprietatii. De asemenea, puterea politiei este definita de stat si se excercita numai pe teritoriul acelui stat. Politia e definita ca organizaţie de multe ori independenta de orice forţe militara, sau de alte organizaţii implicate în apărarea statului împotriva agresorilor străini, ca jandarmerieia şi unităţile militare. Statutul, puterea de drept comun data poliţie dar si indatoririle acestiea, limitele stabilite pentru utilizarea lor legitimă sunt bine definite de lege. In U.K. the Poliţie Evience Code 1984 (PACE).

Puterile intr-un stat democratic sunt impartite in legislativa, judecatoreasca si executive, iar politia reprezinta puterea executiva. Puterea politiei si atributiunile acesteia diferea de la tara la tara. Cand statul ofera prea multa putere coercitiva politiei, atunci aceasta putere poate fi folosita de catre politie in mod abuziv. Mai mult, cand puterea legislativa este subordonata puterii executive, atunci nu se mai poate vorbi de democratie, ci de stat autoritar, sau de dicatatura politineasca cum la fel de bine poate fi o dicatura militara. De aceea e foarte important ca puterea sa fie bine definita prin lege si echilibrata. 'In ultima perioada, se observa o crestere a puterii politinesti pe motive "anti-teroriste, vorbind chiar de un grad de militarizare.'(Daddington, 2003). 

Asadar, revenind la intrebarea de mai sus daca este rolul politiei acela de a lupta impotriva criminalitatii, atunci rolul de a defini criminalitatea ii revine puterii legislative, ci nu puterii executive. Rolul de prevenire si de combatere a crimnalitatii trebuie sa plece de la puterea legislativa, caci ea face legile si elaboreaza politici publice. Intradevar, se pot initia poriecte de lege in urma cercetarilor facute de criminologi, se pot elabora politici de prevenire a criminalitatii, dar rolul politiei trebuie sa ramana acela de a aplica legea caci numai asa politia ramane indepedenta, obiectiva si nediscriminatorie. 

In viziunea scolii clasice, principalul rol al politiei este acela de a pastra in parametrii normali criminalitatea si de a pedepsi excesul. Enrico Ferri (1968:37-38). Dar criminalitata este un proces foarte complex ce nu tine doar de simpla schema clasica: greseala vs pedeapsa. Criminalitatea este un fenomen social, psihologic, politic, iar politia prin simpla incriminare nu poate fi echivalenta cu controlul social. Metaforic vorbind, trebuie sa vezi cauzele bolii si sa o previ, iar mai apoi sa o tratezi.  Omul nu  comite crime doar din frica de a nu fi pedepsit. Hirschi(1969:16) vede patru elemente care face pe oameni sa se alinieze la reguli: ‘atasamentul, angajament, implicarea, si credintele. Ataşamentul persoanei sensibilitate de opiniile altora; angajamentul rezultat în urma unei investiţii de timp, de energie, şi reputaţia în conformitate; Implicarea  rezultat din activitatea.

Politia nu mai poate lupta de una singura impotriva criminalitatii datorita complexitatii sistemului social, diversificarii cailor de comunicare, dar si datorita complexitatii omului. Totusi, rolul politiei in prevenirea si lupta cu criminalitatea nu trebuie subestimat. Politia inca este principala agentie (fie privata sau de stat) care trebuie sa continue lupta impotriva criminalitatii. O data definite atributiunile si parametrii in care sa-si exercite puterea, politia trebuie sa intervina si sa previna orice posibila crima.

Conceptul de poliţie este strâns legat de cea a controlului social. Banton (1964) a constatat ca "punerea în aplicare a legii a fost rolul primar de poliţie de menţinere a păcii." Poliţia a fost presupus a fi o agenţie de stat cu un mandat larg de control al criminalităţii, de menţinere a ordinii publice. Insa puterea politiei depaseste simplul rol de menţinere a paceii observa Banton. In cazul în care a crescut mult atributiunile si puterea poliţiei din 1997 pana in ziua de azi. Puterea de a intercepta comunicaţiile noi, oprire şi de căutare şi arestare fara mandat doar pe baza de "suspiciuni", şi noi contravenţii publice au fost create, o data cu the Terorism Act din 2000, şi Justice Order  din 2001. 

Daca rolul politiei a crescut, cat si puterea oferita acesteia, atunci a crescut implicit si rolul ei in prevenirea criminalitatii. Observam insa ca de la Police Act 1997, criminalitatea nu a scazut, ba din contra a crescut usor. Home Office (2007). Mai multa putere pentru politie ar trebui sa inseame implicit rezultate mai bune, caci acesta este principalul pretextul a celor care vor ca politia sa aibe mai multa putere de decizie. Insa criminalitatea a ramas la acelasi nivel. Acelasi lucru s-a intamplat in momentul cand au fost introduse camerele publice de supravegheat. Sub pretextul ca se vrea prevenirea criminalitatii, au fost adaugate noi masuri in detrimentul libertatii de miscare a cetateanului, insa fara rezultate notabile (Statistics Home Office 2007). Asa cum observa Tim Newburn and Robert Riner (2007:927) ‘Au fost cu siguranţă o profundă transformare în organizarea formală de guvernare de poliţie în anii din 1994, cu o tendinţă clară de a consolida controlul social ."

In prevenirea criminalitatii, deseori rolul politiei si-a dovedit limitele. De la Strain Theory pana la left realism si teoriile marxiste, criminalitatea este definita ca un produs social. Cand mijloacele propuse de stat in atingerea obiectivelor nu corespund cu mijloacele celor mai multi, atunci exista o stare de conflict intre cei care incalca legea si stat. In aceasta privinta rolul politiei este aservit statului pentru a mentine pacea, dar nu si pentru a reduce criminalitatea. Astfel politia se transforma intr-un organ opresiv care mentine “ordinea veche” a unuiu stat care ori nu doreste schimbarea, ori schimbarile nu corespund cu viziunea clasei conducatoare. Unii spun ca rolul politiei e sa apare ‘pacea’ oligarhica ci nu  pacea democratica. Mai mult, exista diferite genuri de criminalitate care sunt trecute cu vederea cum ar fi “white collar of crime”. Aceste acte de coruptie la nivel inalt deseori nu sunt vazute ca acte ‘antisociale’, datorita faptuli ca ‘personal’ nu exista o victima, dar pe asamblu face mai multe victime. Asadar politia isi pierde legitimitatea de a lupta impotriva criminalitatii atunci cand aceasta legitimitate nu este acceptata de majoritatea. Astfel, rolul politiei nu mai este acela de a mentine ordinea, ci se transforma intr-un rol coercitiv. 

In Romania comunista politia colabora cu asa-zisa ‘securitate’. Securitatea putea sa abuzeze de puterea ei si putea  sa incalce proprietatea si sa perchezitioneze casele (un fel de stop and search echivalent cu cel de azi din Uk), sa aresteze si chiar sa persecute “oponentii regimului" fara un mandat de perchezitie. Pentru ca politia sa lupte impotriva criminalitatii, trebuie mai intai sa fie definit termenul de ‘criminalitate’ dar si puterea de actiune a politiei. De exemplu, secţiunea 1 PEACE Code a extins puterea de a opri şi de a căuta, dar aceasta trebuie să se bazeze pe o "suspiciune rezonabilă". Cu o înregistrare scrisă si un mic proces verbal, se rezolva imediat si aceasta dilema pur subiectiva. (Pur subiectiva deoarece sunt opriti mai multi straini si afroamericani decat caucazieni, vezi Home Office Statistics). În plus, PACE include secţiuni tinzând să mărească gradul de responsabilitate dat poliţie la modul general. Asadar in prevenirea criminalitatii, politia nu trebuie sa-si piarda legitimitatea simbolica in fata oamenilor, dar nici legitimitatea juridica. 

De multe ori insa, controlul social e legat de ordine sociala. Politia are un rol important in prevenirea criminalitatii asa cum se poate observa in teoriile cu privire la ‘routine activity’. Intensificarea patrulelor de noapte in anumite zone poate preveni substantial criminalitatea. Dupa cum am vazut mai jos, Scoala de la Chicago a elaborate o mapa a zonelor care prezinta un risc ridicat de criminalitate. Simpla prezenta a politiei poate intimida infractorul. Asadar, politia in prevenirea infractiunii trebuie sa-si exercite mai intai de toate forta simbolica, iar in ultima instanta sa uzeze de puterea coercitiva.

Intoarcerea la ‘vechile reguli’ in care rolul de a combate criminalitata revenea exclusive politiei a fost datorata si teoriei politc-economice a unui realism social dar si esecului de a raspunde concret impotriva cresterii infractionalitatii. Elaborarea de noi teorii sociale nu au adus un progres real. Criminologii si sociologii au preferat sa discute idei, sa conduca noi cercetari, fara insa a se decide asupra masurilor care trebuie luate. O caricatura dintr-un ziar infatiseza doi sociologi care privesc la doua benzi rivale de cartier cum isi sparg capetele cu niste bate din lemn. Cei doi specialisti imbracati in halate albe stau pe margine si privesc, iau notite constiincios in timp ce unul din ei constata: “se intampla exact asa cum am prevazut in studiul meu”. Asadar, Political Realism reevalueaza situatia din persepctiva intrebarii: ‘Ce functioneaza?' In termeni de politici aplicate imediat cu rezultate imediate. 

Am vazut asadar ca o putere prea mare data politiei poate afecta caile legitime de a actiona impotriva criminalitatii, avand un impact negative asupra imaginii institutiei si a democratiei. Pe de alta parte am vazut ca o putere prea mica poate sa intarzie deciziile care ar putea fi luate in prevenirea criminalitatii. Aceste decizii necesita un timp de reactie scurt, fara prea multa birocratie. De asemenea nu doar politia are rolul de a lupta cu criminalitatea. Criminalitatea este un fenomen complex din punct de vedere social, politic si psihologic. Principalul rol al politiei e sa mentina oridinea sociala si sa aplice legea. Pentru o buna functionare a institutiilor intr-un stat democratic, puterile in stat trebuie sa fie impartie. Altfel. rolul politiei se va transforma in acela de jandarm, de gardian opresiv. Orice actiune trebuie sa fie legitima. Consider ca politia trebuie sa mentina ordinea sociala, sa lupta impotriva criminalitatii, dar in acelasi timp sa-si cunoasca limitele si sa nu abuzeze de puterea pe care o are.

Delincventa juvenila si responsabilitatea in fata legii.

Un recent raport al Natiunilor Unite indica faptul ca varsta la care un copil devine responsabil pentru fapte criminale sub 12 ani este in mod international inaceptabil. Varsta la care un copil raspunde penal in U.K. este de departe cea mai scazuta, nu doar in Europa, dar in intreaga Lume. 

Pentru a raspunde la aceasta intrebare e necesar sa fie definit mai intai termenul de copil dar si ce inseamna “responsabilitate” in acest context. Din start, intrebarea pleaca de la premiza ca, spre deosebire de matur, un copil este altceva. Difera copilul din punct de vedre sociologic, biologic, psihologic, politic, fata de omul matur? Are el puterea de a lua decizii si poate sa discearna intre bine si rau? Fara a raspunde la aceaste intrebari, n-am face decat sa sa reiteram vechia disputa dintre scoala pozitivista si scoala clasica: Este omul raspunzator pentru faptele lui criminale din moment ce exista determinism? Iata cateva dileme la care vom incerca sa raspundem in acest post.

Conform Group of Specialist on Child-Friendly Justice (December 2009:12) ‘ copii sunt toti care nu au implinit inca varsta de 18 ani'. Aceasta varsta este aleasa arbitrar si nu poate fi confundata cu varsta la care un copil poate raspunde pentru faptele sale si nici cu stadiile de dezvoltare ale fiecarui copil. Trebuie sa stim de la inceput ca varsta la care un copil poate raspunde in istanta in Anglia si Tara Galilor incepe de la10 ani, (8 ani in Scotia) fixata de  Children and Young Persons Act 1963. Cand implineste 10 ani,' copilul este supus dispoziţiilor de drept penal  în acelaşi mod ca şi adulţi." Responsabilitatea criminala  se refera la varsta de la care un copil poate fi arestat, judecat, si daca e gasit vinovat poate primi o sentinta judecatoreasca." (Bandalli, S., cited in Goldson, B., 2008) 

Din punct de vedere biologic este evident ca exista o diferenta intre copil si matur. Copilul este lipsit de aparare si de forta. El are nevoie de protectie. Asa cum aceasta diferenta este atat de  evidenta intre barbat si femeie, atat de evidenta este si intre copil si matur. Aceasta diferenta de forta determina relatia victima-agresor. In statistici cu privire la victime observam ca femeile, batranii si copii (darorita lipsei fortei fizice) sunt cei mai predispusi abuzurilor, violentei si victimizarii. The 2008 Mori Youth Survey (Phillips, 2009:7), arata ca  ‘ 51% dintre tinerii (care au comis o infractiune) cu vaste cuprinse intre 11 si 16 ani au fost o victima a unei agresiuni in ultimile 12 luni’. Insa, copilaria este inteleasa ca o constructie sociala, 'diferita de imaturitatea biologica, si apare ca un component specific cultural in cele mai multe societati.  (Bandalli, cited in Goldson, 2008)

Din punct de vedere politic, este evident ca nu se poate vorbi de egalitate politica din moment ce copiii sunt lipsiti de ‘dreptul la vot’. Acest lucru se intampla si datorita faptului ca cei maturi ii privesc pe copiii ca fiind imaturi, inapti de a lua decizii importante. Acest fapt, dupa cum vom vedea mai jos, intra in contradictie cu principiul  ca un copil la 7 ani este matur din punct de vedre cognitiv, ca este o fiinta rationala, stie sa aleaga intre bine si rau (Piaget, 1964).

Din punct de vedere sociologic un copil devine matur atunci cand are puterea de a intelege complexitatea mediului in care traieste. Cu alte cuvinte, cand copilul este inzestrat cu rationalitate stiintifica, cand gandirea nu se mai bazeaza pe experienta, ci devine o gandire logica, a priori (in termeni Kantieni), atunci copilul este matur din punct de vedere sociologic.  Abia atunci el are puterea sa discearna intre bine si rau fara a mai experimenta raul. De exemplu, daca un copil se arde, atunci el invata din propria experienta ca nu e bine sa pui mana in foc. In termeni Kantieni, aceasta este o experienta sintetica a posteori, caci sporeste cunoasterea care provine direct din experienta. Dar daca mama ii va spune copilului nu pune mana ca te arzi, aceasta e o experienta sintetica,a priori. Ea sporeste cunoasterea, dar cunoasterea nu vine pe baza experientei (Kant, 1998:282). Abordarea sociologica este strans legata, dupa cum vom vedea mai jos, de teoria limbajului, mai precis de semiotica, dar si de teoria cognitiva.

Din punct de vedere psihologic, majoritatea copiilor, spre deosebire de adulţii, gândesc în imagini. Acest tip de gândire pare a fi specifică populaţiilor primitive (Werner, 1948). Cuvintele folosite de aceştia indică o preferinţă pentru imagini mai degrabă decât pentru categoriile generale. Rareori întâlnim termeni generali, iar majoritatea cuvintelor evocă imagini specifice. Copiii, în lipsa gândirii abstracte, care permite analiza a realităţii ca entitate exterioară, percep întreaga lume ca fiind însufleţită şi plină de emoţii. Această modalitate de a percepe realitatea se numeşte percepţie fizionomică, copiii experimentează lumea neînsufleţită în termenii forţelor şi emoţiilor pe care le resimt ei înşişi (Werner, H., 1948).

Din punct de vedere cognitiv, Piaget (1964:35) considera inteligenţa ca fiind o caracteristică generală a fiinţelor vii cu o capacitate de adaptare la mediu şi la modificările acestuia. Inteligenţa se dezvoltă în etape bine definite (stadiile dezvoltării intelectuale) care sunt identice la toţi indivizii. În fiecare stadiu, copilul învaţă noi forme de comportament şi îşi dezvoltă gândirea. Fiecare stadiu este caracterizat de capacităţi cognitive diferite ceea ce îi permite să înveţe şi noi forme de comportament. Deşi unii copii pot fi mai bine pregătiţi, trecând de la un stadiu la altul mai rapid decât alţii, stadiile de dezvoltare au aceeaşi succesiune.

Pe scurt, Piaget (1964:34) considera că există o legătură între nivelul raţionamentului cognitiv al unui copil şi percepţia sa asupra a ceea ce este corect sau greşit. Aceasta idee este sustinuta si de unele teorii criminologice. David Farrington (2007:608) in Childhood Risk Factors and Risk-Focused Prevention spune ca ‘ o inteligenta scazuta este un important indice in a prezice infractiunea, si poate fi masurata foate devreme in viata. O intelingenta scazuta masurata la varsta de 3 ani este un indice semnificant in a prezice criinalitatea la varsta de 30 de ani in statisticile oficiale' .Deseori infractorii au un iq mediu de 88 la varsta de 3 ani, in timp ce non-infractorii au un IQ de 101.

Un stidiul facut de catre ceei de la Cambridge, asupra legaturii dintre dezvoltarea limbajului si infractionalitate, arata ca (Farrington, 2007:608) ‘ un sfert din baietii care au o nota de 90 sau mai putin la testul non-verbal la varsta de 8-10 ani au fost acuzati de o instanta, de doua ori mai mult decat ceilalti. Daca exista o corelatie atat de stransa intre criminalitate si procesul cognitiv, se pune intrebarea: la ce varsta e sufficient de dozvoltat un copil din punct de vedere cognitiv pentru a raspunde pentru faptele sale in instanta?

Copilul va continua să utilizeze abilităţi senzorio-motorii pe tot parcursul vieţii, dar stadiul următor, cel al gândirii pre-operaţionale, este marcat de o schimbare majoră, gândirea avansează rapid către un nou plan, cel al simbolurilor (incluzând imagini şi cuvinte). În perioada pre-operaţională, gândirea copilului este nesistematică şi ilogică. În jurul vârstei de 7 ani, la începutul operaţiilor concrete, ea devine organizată şi logică (Piaget, 1964). Achiziţiile importante ale acestor perioade sunt: dezvoltarea activităţii simbolice, raţionamentul ştiinţific, etc.

Copiii încep să folosească simboluri atunci când utilizează un obiect sau o acţiune pentru a reprezenta ceva absent (Ginsburg,1988). Unii psihologi consideră că, pe măsura ce stăpânesc mai bine limbajul, copiii învaţă să gândească mai logic, limbajul stând la baza apariţiei categoriilor conceptuale (Brown, 1965). Conform lui Kehily, (2004:89) ‘Limba este vazuta ca un vehicul simblicLanguage is treated as a symbolic vehicle care transportă gândire şi ajută la dezvoltarea conceptelor şi a unui sistem semiotic, care transportă gândire şi ajută la dezvoltarea conceptelor şi a unui sistem semiotic.

In criminologie, teoria cognitiva este validata de statistici. Un numar semnificativ de minori care au ajuns sa incalce legea au probleme de comunicare, de adaptare. Iata raportul Department of Health din Londra (Soruce: Believe in children, www.barnardos.org.uk) : ‘60% dintre copiii delicventi aveau deficiente de vorbire, limba ori comuicare, 24% aveau dizabilitati in a invata, 18% sufereau o forma de depresie, 10% aveau probleme de anxietate, 5% aveau simtome psihopate.'60 per cent have signifi cant speech, language or communication diffi culties, 24 to 30 per cent have a learning disability, 18 per cent suff er from depression, 10 per cent have anxiety disorders, 5 per cent have psychotic-like symptoms.’

Exista o legatura stransa intre acesti copii cu probleme si mediile din care provin. In familiile cu un numar mare de copiii, familiile cu un venit minim, cu parintii despartiti, provenind din clasa de jos, exista un grad ridicat de criminalitate. Fiecare tip temperamental este caracterizat de nevoi sociale diferite şi se manifestă diferit în funcţie de mediul cultural. Acest mediu intervine şi modelează fiecare individualitate. Limbajele variază considerabil de la o cultură la alta, (Chomsky, N., 1972) iar limbajul pe care îl învaţă un copil depinde de cultura în care este crescut. Iata dar de ce acesti copii desi traiesc printre noi, ei de fapt se afla intr-o "alta lume" care este diferita de "realitatea" noastra, apartin unei subculturi.

Realitatea nu poate fi separata de mediu social.  Iata O suma de indici care sunt corelati cu delicventa: incredere personala scazuta, parinti criminali, atasament fata de 'familie', modele antisociale, impulsivitate,  timp liber, pedeapsa, autoinvinovatire, socializare, etc . Asadar exista un determinism psihologic, dupa cum am vazut mai sus, dar si unul social. Din moment ce exista determinism nu putem vorbi de libertate de alegere. Copilul nu creste intr-un mediu abstract, al ideilor si al dezbaterilor publice, copilul creste in familie, iar familia este raspunzatoare pentru cresterea lui. Daca din punct de vedere cognitiv este apt sa inteleaga binele si raul, atunci numai intr-un mediu sanatos aceste valori pot capata sensul dorit. Copii nu sunt pe deplini autonomi si sunt putine domenii de drept şi politici care să le permită să ia decizii pentru ei înşişi, în special sub vârsta de 14 ani. (Goldson, B., 2002:1-3)

Daca din punct de vedere  cognitiv-psihologic copilul este apt sa intealeaga complexitatea lumii abstracte, din punct de vedere biologic este imatur, politic nu are drepturi, si sociologic este determinat, atunci vom incerca sa privim problema din punct de vedere pragmatic. Este criminalizarea copiilor un lucru benefic pentru societate? Sunt ei reintregrati? Daca da, in ce procent? Ce spun statisticile? 

Principalul argumentul pragamatic în favoarea mentinerii varstei responsabilitatii penale este faptul ca pedeapsa are rolul de a multumi moral victima, recunoscând prejudiciul cauzat comunitatii cu scopul de a preveni un comportament criminal în continuare (Goldson, 2008). Asadar rolul pedepsii este: 1. Descurajare, 2. Reforma si 3. Pedeapsa. Conform cu Edwin Surtherland (1974:335), pedeapsa este probabil cea mai veche justificare conform careia un infractor trebuie sa primeasca ceea ce merita.’Acesta idee implica zicala "ochi pentru ochi si dintre pentru dinte' formulata 1875 de ani inaintea erei nostre in codul lui Hammurabi. Din punct de vedere practic criminalizarea are un efect invers, nedorit. Criminalizat copiii de 10 si 11 ani de crime mai putin serioase si pedepsindu-i, pe viitor va creste probabilitatea ca ei sa comita crime mai grave, sau se persiste in incalcarea legii. (Believe in children, www.barnardos.org.uk)

Un recent raport al natiunilor unite (United Nations Committee on the Rights of the Child 2007) indica faptul ca varsta la care un copil devine responsabil pentru fapte criminale sub 12 ani este in mod international inaceptabil. Varsta la care un copil raspunde penal in U.K. este de departe cea mai scazuta, nu doar in Europa, dar in intreaga Lume(Muncie and Goldson, 2006:7). Comitetul este profund ingrijorate in privinta riscului mare de recidivare in U.K.76% dintre copiii eliberati din Youth Offender Institution au recidivat in ultimul an, ceea ce inseamna ca rolul pedepsei (de descurajare si reforma) nu este justificat. Un alt argument impotriva criminalizarii copiiilor ar fi acela ca rata ridicata a celor care recidiveaza se datoreaza si autoinvinovatirii. Copilul incepe sa creada ca este un criminal, si isi asuma rolul ca atare.  Un copil care este criminalizat de la o varsta frageda, este mult mai dispus sa devina criminal in urmatoarea perioada a vietii. 

Privind mai departe, majoritatea copiilor antisociali nu devin criminali. Privind inapoi, majoritatea copiilor criminali au fost antisociali (Smith, 2006:652). Orice proces de socializare si de integrare este acceptat abia dupa ce e pus negarii. Adolescentul intra in rand cu oamenii incepand mai intai prin a nega. In toate tarile adolescentii comit mici crime, dar nu sunt criminalizati pentru asta. Conform Ministry of Justice (2010) Criminal Statistics England And Wales 2008 (published 28 Jan 2010) au fost 5,671 copii cu varsta cuprinsa intre 10 si 11 ani care au primit o atentionare din partea Curtii. Dintre acestia doar trei au comis crime suficient de serioase pentru a fi inchisi.

Chiar daca din punct de vedere cognitive copilul are puterea de a intelege termini abstracti si poate chiar sa discearna intre bine si rau, nu are insa si experienta necesara de a judeca obiectiv. El poate fi influentat de familie, de mediu, de prejudecati, de ideologii, etc. Criminalizarea nu e o solutie pe termen lung. Asadar ar trebui sa ne focalizam atentia pe integrarea copilului in societate si pe intelegerea lui. Problema insa e mult mai adanca si priveste idealul nostru despre cum trebuie sa fie o societate. Faptul cum ne purtam cu copiii nostri, va reflecta imaginea noastra in societate.

Scoala de la Chicago.

Un interes special in teoriile cirminologice asupra mediului a o are  Scoala de la Chicago. (Heith &Waine, 2009:83) Prin teoria "dezorganizarii sociale' a fost stabilita o legatura directa intre factorii externi, intre mediu si criminalitate. (Chris, 2009:368). Ideea principala a Scolii de la Chicago este aceea ca in orasele industrializate exista cinci zone de tranzitie. Aceste zone sunt organizate concentric incepand din zona lupa din centrul administrativ si economic al orasului extinzandu-se pana la periferia lui (vezi Mapa No.1 si Mapa of Chicago, Show & McKay, 1969:69). Pe masura ce orasul se dezvolta, zonele se largesc.

Show and McKay (1969:54) sugereaza ca in anumite zone de tranzitie criminalitatea este mai mare decat in celelalte. Aceste zone de tranzitie sunt caracterizate de locuinte improvizate, care nu respecta stanardele calitative de siguranta publica si sanatate, sunt supra-agolomerate deoarece chiriile sunt mult mai ieftine. Aceste locuinte sunt preferate de cei care migreaza de la sate la orase, de strainii veniti de peste granite. Datorita acestui lucru chiriasii nu se stabilesc, multi dintre ei plecand in zone mai bune atunci cand au indeplinit conditiile conomice pentru a se muta. Tot din acelasi motiv, chiriasii nu investesc in renovarea si mentinerea proprietatilor la un standard normal al securitatii.

‘Zona de tranzitie' e un loc de schimbari constante, de aceea nu exista solidaritatea unei comunitati, chiriasii stabilind cu greu relatii interpersonale (Chris, 2009:368). Aceasta vecinatate a fost descrisa ca ‘social desintegration’ deoarece in aceste zone oamenii sunt mult mai dispusi sa comita crime. (Chris, 2009:368). Aceste cartiere au fost denumite ca "zone rau famate si periculoase". Bandele si oragnizatiile criminale isi desfasoara actiunile in aceaste zone. Generalizand aceste idei, vom vedea ca exista o legatura intre mediu si criminalitate, intre mediu si siguranta publica, intre mediu si sanatate, intre dezorganizarea sociala si criminalitate.

Efectele recesiunii economice aspura criminalitatii

Scurta introducere

Cercetarea de fata are ca obiectiv punerea in evident a legaturii dintre recesiunea economica si cresterea criminalitatii. Care sunt efectele recesiunii economice asupra fenomenului criminalitate? Care este legatura intre economie si criminalitate? Care clase sociale sunt afectate mai mult de recesiune? Exista o contingenta intre cresterea inegalitatii sociale si criminalitate (relative depreivation)? Asadar, ipoteza de la care porneste aceasta cercetare este aceea ca ar putea exista o legatura stransa intre economie si criminalitate. Aceasta teorie este specifica scolii Sociologice, interactionismul simbolic, 'strain theory', 'activity theory'.

Strategia pe care o vom aplica este preponderent calitativa, de interpretare a datelor si statisticilor, deoarece este o cerceteare care se bazeaza pe interpretare, pornind de la niste ipoteze, deci inductive, ca abia apoi sa vedem daca e posibil sa generalizam o teorie. Pe de alta parte, cercetarea noastra se bazeaza pe date si statistici, deci pe moteode cantitative, riguroase, care pot fi generalizate, masurate, replicate, care se gasesc in raport de cauzalitate. Deci, vom folosi si metoda cantitativa de cercetare atunci cand intelesul este evident, de suprafata si nu necesita interpretare. 

Metodele pe care le vom folosi in cerectarea de tip calitativ sunt de colectare si interpretare a datelor. Asadar vom folosi surse directe preluate din statistici, rapoarte, inregistrari oficiale, reviste de specialitate si ziare, etc. Esantionul va fi unul cat se poate de larg, focalizand cercetarea pe legatura dintre criminalitate si recesiunea economica in Regatul Unit. Fiind insa un fenomen global, daca vom dovedi validitate interna, atunci vom compara rezultatele cu statisticile provenite din UE, pentru validitatea externa. Nu in ultimul rand, vom apela si la literatura de specialitate pentru a vedea daca fenomenul este replicabil, intrucat scoala sociologica a studiat cu mult timp in urma legatura economica cu criminalitatea. 

 O privire generala asupra fenomenului.

Rata somajului si rata persoanelor inactive

Între Q2 2008 şi Q2 2009, rata ocupării forţei de muncă (persoane cu vârstă de muncă), în Marea Britanie a scăzut de la 75 la suta la 73 la sută în timp ce rata şomajului (persoane cu vârsta de peste 16 ani) a crescut de la 5,4 la suta la 7,8 la suta. Proporţia de gospodării cu vârstă de muncă în Marea Britanie în care nimeni nu a fost la lucru a crescut la 16,9 la sută (echivalentul de 3,3 milioane de gospodării), în cele 12 luni catre T2 2009. (Social Trends, 2010:43)

 PIB-ul a scăzut cu 0,6 la sută în trimestrul patru 2010. Acesta urmează patru trimestre consecutive de creştere economică între trimestrul trei 2009 şi trimestrul trei 2010. (Statistics Office, 29 martie 2011).

 Source: http://www.statistics.gov.uk/cci/nugget.asp?id=2294

Source: http://www.statistics.gov.uk/cci/nugget.asp?id=2294

Indicele inflatiei

Inflaţia anuală a IPC - măsura Guvernului ţintă - a fost de 4,4 la sută în luna februarie, până la 4,0 la sută în ianuarie 2011. Din noiembrie 2009 pana in feb 2011 a crescut cu 5.5 procente. (Inflation, 22 March 2011)

Source: http://www.statistics.gov.uk/cci/nugget.asp?id=19

Imbrăcăminte şi încălţăminte: preţurile, în general, a crescut cu 3,6 procente. Produse alimentare şi băuturi non-alcoolice: cel mai mare efect a venit de la pâine şi cereale în cazul în care preţurile au crescut cu 2.9 la sută, un record pentru o perioada ianuarie-februarie. Tansport: preţurile, în general, au crescut cu 0,8 la suta între lunile ianuarie şi februarie 2011. Băuturi alcoolice şi tutun: preţurile, în general, au scăzut cu 1,1 la sută, o scădere record lunar ca urmare a majorării lunare record de 4,6 la suta între decembrie 2010 şi ianuarie 2011. (Statistics Home Ofice, feb. 2011).

Rata criminalitatii pe timpul recesiunii

British Crime Survey (BCS) a arătat că au existat 10.7 milioane de crime comise în gospodării private, în Anglia şi Ţara Galilor, în 2008/09, cu 8,7 milioane mai puţine infracţiuni decât în 1995, anul de varf. (Home Office, 2009)

Conform BCS în Anglia şi Ţara Galilor, în 2008/09, victime ale violenţei domestice au fost cel mai probabil să raporteze ca fiind o victimă in mod repetat, 38 la suta din victimele violenţei în familie confruntandu-se cu această crimă de mai multe ori în cele 12 luni înainte de interviu. (Home Office, 2009).

Interpretarea datelor. O scurta discutie etica asupra concluziilor.

 

Desi rata somajului a atins in anul de varf al crizei 2009 maximum, cu o crestere de 7.8 procente, iar venitul pe cap de locuitor a scazut cu 6.4 procente, rata criminalitati per asamblu nu a crescut in mod semnificativ. (Table 9.3). Singurul lucru care ne atrage atentia (Figure 9.8) este o crestere semnificativa de 14 procente in activitati frauduroase cu cardul de credit. De asemenea, o crestere cu 8 procente in ceea ce priveste plangerile impotriva seriviciilor oferite de politie, dar si o crestere in ceea ce priveste frica de crima.

Box (1987) sustine ca recesiunea economica si rata somajului pot duce la cresterea nivelului criminalitatii. Cand rata somajului creste, oamenii sunt mai putin implicati in activitati care sa ii tina departe de comiterea infractiunilor. (citat in Chris, 2009:367). In plus, scaderea nivelului de trai, inactivitatea si somajul ar putea inrautati relatiile familiale.

Pe de alta parte Box (1987:45) are dreptate cand spune ca rata somajului ‘poate arunca o umbra’ peste institutii. Incredera in politica a scazut cu 19 procente in 2009 conform National Statistic Office din capitolul, ‘International Comparation’. (2010:6). Acest lucru este dat si de inegalitatea dintre bogati si saraci, U.K fiind in top 8 la fel ca si Romania, atat la incredrea in guvernanti cat si la inegalitatea economica. (Figure 12&13). Pe termen lung, acesta inegalitate poate duce la cresterea ratei criminalitatii conform ‘strain theory’, deoarece oamenii isi pierd increderea in ‘mijloacele propuse de institutii in atingerea obiectivelor’ (Merton, 1938), dar si la implicarea in activitati extremiste, in partide de stanga, sau in ideologii si teorii conspirative. Aceasta concluzie o putem sustine si cu faptul ca in anul crizei 2009, a crescut nemultumirea cu 8 procente cu privire la serviciile oferite de politie. (Social Trends, 2010:125,137). Acest aspect este data si de frica de crima exagerata si nejustificata, tinand cont ca rata criminalitatii nu a crescut, dar frica de crima a crescut. Aceasta frica de crima poate fi pusa in legatura directa cu criza economica, frica data de insecuritate financiara, U.K. fiind in topul tarilor U.E. ( Table, 2)
. 

Inegalitatea dintre saraci si bogati s-a pastrat la 34 de procente. Poate ca inegalitatea nu se resimte imediat datorita cresterii ajutorului social cu 5 procente, U.K. fiind una din tarile care acorda cel mai mult din PIB/GDB ajutorului social. Pe de alta parte, dupa cum am vazut mai sus, rata inflatiei a atins apogeul de 5.5% abia in feb 2011, ceea ce inseamna ca inca nu s-a resimtit o scadere drastic a puterii de cumparare, implicit o scadere a nivelului de trai.

Relatia intre recesiunea economica, rata somajului si criminalitate este foarte greu de dovedit daca ne asteptam la cifre senzationale. Din contra, rata criminalitatii creste in perioadele in care economia creste deasemena (Table, 9.2). Oricum, efectul poate aparea abia dupa recesiune si nu este imediat. Poate ca peste 10 ani. La fel sustine si Radzinowicz (1939, 1971) ca schimbarile economice nu influenteaza criminalitatea imediat, dar in viitor. (Citat in Chris, 2009:365-370)

O variabila evidenta, in perioadele de criza economica, violenta domestica s-a dublat, ceea ce poate fi pusa pe social disorganization dar si pe cresterea somajului si a inactivitatii, membrii familiei fiind nevoiti sa petreaca mai mult timp impreuna. Aici ‘social control theory’ (Chris, 2009:369) are dreptate, poate ca exista o legatura imediata intre scaderea activitatii economice si criminalitate.

Am vazut clar depresiunea economica in graficele de mai sus, insa nu am vazut si o crestere semnificativa a criminalitatii.(vezi Tabelul 9:3 din Anexa) Probabil ca schimbarile sociale sunt mult mai lente si vin in intarzierea celor economice. Obiceiurile se formeaza in timp. Observand ca dupa criza economica din 1991 o crestere record a criminalitatii este observata abia in 1995. (Table 9.2). Probabil ca schimbarile la nivel macro-economic au impact pe termen lung asupra criminalitatii, iar rezultatul masurilor politico-sociale si economice se vad abia peste 5-10 ani. Asadar, pe termen lung, acolo unde somajul si inactivitatea economica este mare, de exemplu Londra si Liverpool, (Table, 4.20 & 4.17), atunci si rata criminalitatii este mai mare decat in celelalte zone. (vezi Mapa, 9.3). Acest fapt insa nu poate fi pus in legatura directa cu criza economica, dupa cum am spus mai sus.

Criza economica insa poate duce la miscari sociale, criminalitate impotriva simbolurilor guvernamentale, proteste, si in cel mai rau caz rasturnari de guverne...deoarece oamenii nu mai cred in mijloacele puse la dispozitie de guvernanti, iar institutiile pierzand din puterea simbolica.

Robert Merton. Strain Theory. Devianta in Societate.

Acest post urmareste sa descrie succint conceptul de ‘strain theory’a lui Robert Metron cu privire la devianta in societate. ‘Strain Theory’ face parte din abordarile sociologice ale criminalitatii si urmareste relatia dintre conditiile economice si devianta in societate. Care este raportul dintre criminalitate si numarul somerilor? Care este legatura dintre obiectivele si mijloacele de care dispun oamenii in societatile capitaliste? Se poate vorbi in acest context social de egalitate de sanse? Ce inseamna deprivare in atingerea scopurilor si ce inseama deprivare relativa? Iata dar cateva din intrebarile la care “strain theory’ incearca sa raspunda. La final vom vedea in ce masura strain theory raspunde intrebarilor de mai sus, dar si care sunt criticile si slabiciunile acestei teorii.

Intr-o societate stratificata, in care rolurile sociale erau bine definite prin nastere, etnie, rasa, statut, religie, unde imparatii si clericul bisericesc erau "ambasadorii lui Dumnezeu," nu se punea problema unei societati meritocratic. (Keith and Wayne, 2009:82). O data cu caderea Bastiliei, symbol al revolutiei franceze, lupta de clasa a capatat un caracter general pus in lumina de ideile iluministe ca liberté, fraternité, egalité. Organizarea societăţii franceze era divizată în trei stări: nobilimea, burghezia şi a treia stare, adica poporul. Burghezia care se ridica pe baze economice vroia si putere politica. (Doyle, 1989). Lupta de clasa va continua cu ideile lui Marx si Engles (1845) si vor avea impact pana in ziua de azi in ceea ce denumim ‘new criminology’ sau ‘left realist criminology’. (Michael, 2004:64).

Aristotel (1999) definea omul ca ‘animal social’ deoarece, credea el, statul este anterior individului. Mai tarziu J.J. Rousseau (1762) avea sa defineasca omul ca fiind anterior statului, pentru ca bunul lui cel mai de pret este libertatea cu care a fost inzestrat de la natura. Insa, omul isi da de buna voie libertatile sale natural statului si semneaza un contract in schimbul securitatii oferite de stat. Aceasta teorie contractualista sta la baza Statului modern si la baza revoluriei franceze. Dandu-si libertatile de buna voie, oamenii definesc in stat ceea ce e legal si ilegal prin raportare la imaginea comuna pe care membrii unei societati au cu privire la ceea ce trebuie sa fie comportament normal. Aceasta imagine in statele democratice este data de nr. majoritatii prin vot.

Pe aceste idei contractualiste, Emile Durkheim (1893) avea sa introduca termenul de anomie, adica de slabire a normelor impuse de societate atunci cand individul nu isi poate atinge scopurile ca bunastare economica sau statut social. (Chris, 2009:367). Cu alte cuvinte, el rupe contractul social, pentru ca institutiile statului nu mai ofera sansa oamenilor de a-si atinge idealurile. Trecand peste prescriptiile impuse de majoritate, individul devine delicvent. Robert Merton va fi adeptul acestei teorii si va prelua termenul de anomie al lui Durkheim pentru a se referi la faptul ca cultura dominanta stabileste scopurile spre care sa tinda un individ, dar nu ii ofera si mijloacele necesare. Slabind normele impuse de majoritate, mijloacele de care se va servi minoritatea vor fi declarate ilegale.

Iata dar, din moment ce statutul social dobandit prin nastere a fost contestat, oricine poate sa ajunga in varful piramidei sociale acolo unde succesul material si stima sunt privite ca valori intrinseci, dobandite prin munca, educatie, inzestrari naturale, etc. (Chris, 2009:367). Statutul social poate fi dobandit prin institutiile statului care acrediteaza prin legi, politici guvernamentale, justitie, educatie, sistem sanitar, mijloacele prin care pot fi atinse obiectivele. (Michael 2005:78). Cand aceste obiective nu pot fi atinse pe cale legala, se va ajunge la contestarea normelor prescrise de institutii si implicit la incalcarea legilor, deci la criminalitate. Merton vrea sa descopere cum anumite structuri sociale exercita presiune asupra anumitor persoane pentru atingerea acestor obiective. (Michael, 2005:78).

Avand acest context vom intelege teoria lui Merton (1968) cu privire la strain theory, care priveste criminalitatea ca un efect produs de cultura dominanta ce pune accent pe valorile materiale si pe dobandirea lor cu orice scop. ‘Visul American poate fi al oricui’. (Michael, 2004:78). Din acest punct de vedere, scopul scuza mijloacele. Asadar este in natura umana sa caute fericirea si bunastare indifferent de mijloace. Asa cum observa Chris Hale (2009:367):

‘strain theory este o teorie structurala ce se pozitioneaza disjunctiv intre scopurile prescrise de cultura dominanta si mijloacele legale de a le dobandi. La modul general, teoria ar sugera faptul ca in clasele de jos criminialitatea este mult mai mare din moment ce au aceleasi obiective ca cei din clasa de mijloc si clasa de sus, dar sunt lipsiti de mijloacele acestora in atingerea obiectivelor.’

Cu alte cuvinte, toti vrem sa avem asigurare de sanatate, o casa cu piscina, eventual o masina pentru fiecare membru din familie si in plus sa ne mai permitem doua vacante pe an in statiuni exotice. Aceste dorinte nu sunt deloc absurde daca privim in ziare, in mass-media, la ceea ce defineste succesul si fericirea in societatea noastra. Cei mai multi nu ajung sa aibe acces la resurse, nu au conditia economica necesara, nu au competentele necesare sau inzestrarile ereditare pentru a ajunge in varful piramidei. Nu au acces la informatii sau nu au bani sa urmeze o Universitate. Provin dintr-un mediu defavorizat si stimagtizat. Pe cei mai multi oameni din medii defavorizate aceste privatiuni nu ii determina sa se resemneze. Ei vor gasi cai alternative de a-si atinge scopurile, de cele mai multe ori ilegale. Asadar, se intra intr-un conflict intre normele prescrise de institutii si mijloacele folosite de oameni in atingerea obiectivelor.

Acest conflict, in viziunea lui Robert Merton (1968) este reprezentat de cinci modele rezultate din presiunea lipsei de integrare intre ‘obiectiele culturale si mijloacele institutionale’. (Cited in Michael, 2005:80). Primul model este cel de conformitate. Teoretic, in acest nivel nu exista un conflict intre obiectivele culturale si mijloacele institutionale. Societatea este stabila si sanatoasa, evolueaza organic, nu exista riscul unui conflict social. Al doilea model este Inovatia. Oamenii interiorizeaza obiectivele si le accepta, dar nu sunt de-acord cu normele prescrise de institutii pentru atingerea lor. Acest lucru poate crea frustrari care pot duce pe termen lung la inlocuirea normelor prescrise de institutii.

Al treila model este Ritualismul, atunci cand individul abandoneza telurile, obiectivele propuse de cultura dominanta, dar continua sa se supuna normelor institutionale. Acesti oameni tind sa se supuna chiar daca nu sunt de-accord, ori din firca, ori din conformism, ceea ce creaza anxietate si insecuritate emotional pe termen lung. Este tipul conformist care "inghite" si da "cezarului ce e al cezarului". (Michael, 2005:81). Al petrulea model este cel de Retratare, in care sunt respinse ambele, atat obiectivele cat si mijloacele propuse de institutii. Acesti oameni au ratat sansa de a avea acces la mijloacele propuse de institutii si au devienit asociali (nu insa si antisociali). Robert Merton (1968:207) da exemplu pe alcolici, vagabonzi, depedentii de droguri, ratatii. In sfarsit, ultima categorie este reprezentata de Rebeli, cei care abandoneaza atat obiectivele cat si mijloacele puse la dispozitie de institutii. Aceasta rebeliune impotriva a ceea ce inseamna obiective culturale si mijloacele institutionale am observat-o prea bine in revolutiile impotriva blocului socialist din Europa de Est.

Model de adaptare	Obiective culturale	Mijloace institutionale
	Acceptare/respingere
Conformist	+	+
Inovativ	+	-
Ritualism	-	+
Retratare	-	-
Rebeliune	+/-	-/+
Cele 5 modele	de adaptare	ale lui R. Merton

Dupa cum sustine Box, exista o stransa legatura intre conditiile sociale si criminalitate. Cand somajul este in crestere, atunci si criminalitatea este in creste. (Box, 1987). Asta inseamna ca nivelul criminalitatii este influentat direct proportional de conditiile economico-sociale. Se pune insa intrebarea, de ce in societatiile puternic indiustrializate rata criminalitatii este atat de mare? Robert Merton (1968) face distinctia intre dorintele induse din afara de catre societatea de consum si dorintele personale ce vizeaza strictul necesar. Cu alte cuvinte, institutiile nu trebuie sa promita obiective care nu pot fi atinse de majoritatea cetatenilor. (Merton, 1938:182). Acest lucru ii face pe oameni sa se simta neindreptatii si privati de anumite bunuri care, cred ei, li se cuvin. Pentru a intelege mai bine acest concept, Robert Merton (1938:182) foloseste termenul de "deprivare relativa". Chris Hale (2009:366) defineste astfel derpivarea relativa:

‘Asa cum numele sugereaza, deprivarea relativa se refara, spre deosebire de saracia absoluta, la modul in care se distribuie venitul in societate. Venitul poate creste pentru toti cetatenii, dar deprivarea relativa va creste deasemenea daca diferenta dintre saraci si bogati se accentueaza.’

Cu alte cuvinte, chiar daca media nivelului de trai a crescut in ultimii ani, multi dintre oameni se vor simti in continuare saraci datorita faptului ca se vor compara cu cei bogati. Cu cat distanta dintre saraci si bogati se largeste, cu atat deprivarea relativa va fi mai mare. De exemplu, poti sa faci parte din clasa de mijloc, dar daca mereu te vei compara cu Bill Gates, atunci vei fi cel mai sarac om, chiar daca nu te afli in pragul saraciei. Aici intervine rolul mass-mediei care bombardeaza zinlic oamenii cu imagini a ceea ce inseamna ‘viata buna, ideea de succes, fericirea’. (Chris, 2009:366)

Asa cum am vazut, exista o stransa legatura intre conditiile economice, structura sociala, mijloacele propuse de institutii in atingerea obiectivelor si criminalitate. Insa critica care i se aduce lui Merton este aceea ca pune prea mult accent pe criminalitatea claselor sociale de jos. (Michael, 2005:82). Strain theory nu tine cont de white-collar of crime, reprezentata de cei din clasele de mijloc sau chiar clasele din varf, ci doar de blue-collar of crime reprezentata de clasele de jos. (Croall, 1922:45). White collar of crime e in contrast cu strain theory, asa cum observa David and Elin (2001:23):

"Doar 9 procente din esantionul celor care nu avea un loc de munca la momentul respectiv au comis delicvente. Acest lucru e in contrast cu criminalitatea din strada, specifica celor care n-au un loc de munca sau care nu sunt angajati intr-o activitate legala. Marea majoritatea a celor care lucreau si au comis delivente, adica 90% din ei, aveau "white-collar jobs"(adica erau calificati pt. o meserie), si mai mult de un sfert din esantion erau patroni sau lucrau in domeniul afacerilor."

Asadar, "strain theory", ca si criminalitatea ce ne ingrijoreza nu tine seama decat de acele crime care se vad, violuri, impuscaturi, furturi, dar nu analizeaza fenomenul coruptiei, evaziunea fiscala la nivel inalt, parlamentar, bancar, etc. Pe de alta parte teoria nu explica criminalitatea din pasiune, non-utilitarista si nu are raspunsuri pentru criminalii in serie. (Michael, 2005:82). Intra-devar, o teorie sociologica nu ia in calcul si celalte teorii psihologice sau determinismul biologic. Merton (1938) incearca sa formuleze prin "strain theory" o teorie generala, dar pierde din vedere individul. Cohen (1955) observa ca Merton da impresia ca alegerea indivizilor de a se adapta la mijloacele propuse de instiutii este facuta in conditii de haos social. De aemenea, nu tine cont de influentea subcuturilor sau alte influente sociale. Asa cum am vazut mai sus, Merton sustine ca devianta se produce cu precadere in clasele de jos. Insa nu vede si cealalta parte a monedei unde majoritatea membrilor aceleiasi clase se conformeaza normelor. Nu isi pune intrebarea "de ce nu toti oamenii din medii defavorizate comit crime"? (Michael, 2005:83).

"Strain theory" a lui Merton sustine ca ‘toate clasele sociale din America au imbratisat ideea de success financiar’. (Lemert, 1964:83). Mai mult, Merton nu tine cont de faptul ca diferite clase sociale au alte valori culturale in care ‘Visul American nu intra in discutie’. (Lemert, 1964:83). Pe de alta parte, teoria nu are validitate externa. Asa cum observa Michael Doherty (2005:82) ‘strain theory’ este o explicatie a deviatiei in societatea Americana. Nu ia insa in considerare si celelale tari care nu au o filozofie capitalista. (In momentul cand Merton (1968), a scris ‘Social theory and social structure’ in Europa de Est se formase blocul socialist). E adevarat, intr-un stat socialist poate ca dispare lupa de clasa, dar apar alte crime cum ar fi cele politic-ideologice. Asa cum am vazut, sunt multe lucruri care i-au scapat lui Merton in elaborarea srain theory. Insa multe din punctele lui raman valabile si au fost tesate de un numar de sudii empirice, dar si imbunatatie de precursori ca Agnew (1992).

In concluzie, Strain Theory explica mule lucruri prin legatura stransa intre mediul social si devianta. Asa cum o sa vedem in urmatorul post, ar putea exista o legatura intre criminalitate si numarul celor neangajati, intre criminalitate si integrarea sociala. Pe de alta parte am evientiat influenta si rolul institutiilor in conturarea si atingerea obiectivelor, in educarea societatii, dar si nevoia de politici nationale cu privire la combaterea saraciei. Consider ca strain theory raspunde nevoii societatilor liberale de a implementa politici sociale, chiar daca acestea nu au efect imediat. Insa o abordare mai individuala sau multi-teoretica ar putea imbunatati mult the strain theory si intelegerea fenomenului criminalitate. "Strain Theory" a fost la moda in anii 70 datorita bandelor, gastilor, muzii hip-hop, skinhead, Punk, Rock, Hippie, care in mod explicit erau impotriva normelor/obiectivelor impuse de cultura dominanta ce isi bazeaza filozofia pe consum si profit. Insa de la devianta la criminalitate sunt pasi care lipsesc.

Scoala clasica si scoala pozitivista in criminologie.

Nu intamplator am ales acest subiect pentru a inaugura blogul. Dupa cum stim, in istoria omenirii mereu au existat doua scoli, doi poli, doua sexe, minus-plus, etc. In filozofie disputa s-a reiterat de-alungul timpului intre nominalism si realism, mai apoi intre pozitivism si idealism, intre subiectivism si obiectivism, intre lumea ideilor a lui Platon si naturalismul lui Aristotel. Acesta dialectica va atinge apogetul in sistemul lui Hegel intre teza  si antiteaza. Immanuel Kant avea sa defineasca in "Critica ratiunii pure" ceea ce intelectul poate cunoaste si ceea ce nu poate cunoaste prin mijloacele ratiunii. Asadar, si criminologia se impare in doua mari scoli de gandire, cea pozitivista si cea clasica. Una merge pe filiala "obiectivitatii", omului ii este dat sa aleaga, si are vointa libera, a doua merge pe cea pragmatica spunand ca omul este determinat de factori biologici, sociali, psihologici, genetici. In fond, scolile nu se contrazic, ci doar reprezinta forme diferite de cunoastere, cu alte cuvinte se alfa pe orbite paralele.

Inainte de a descrie cele doua scoli de gandire, ar trebui sa definim ce e criminologia. Vom observa insa ca nu exista o singura definite. Unii definesc criminologia ca ‘un corp de cunostinte ce priveste crima ca un fenomen social. Este inclus aici scopul si mijloacele de a face legi (leguitor), de a lua masuri cu cei care incalca legea (justitiar) si a preveni incalcarea legii pe viitor (coercitiv).’ (Miller, M. 2008:3). Altii definesc criminologia ca ‘un studiu stiintific ce priveste incalcarea legilor, a celor care le incalca, a victimelor, dar si reactia de raspuns a societatii cu privire la acasta.’ (Lilly, R. 2007:17). Asadar, vom pune si noi problema, ‘ce este stiintific?’ Se pot aplica metodele stiintifice in cercetarea naturii umane? Este criminologia o stiinta? Tocmai din acest punct punct se vor diferentia cele doua scoli de gandire. Vom vedea in cele ce urmeaza ca este atat o diferenta metodologica, dar si o diferenta data de filozofiile latente specifice fiecarui grup. Aceste diferente se impart in doua mari scoli de gandire:

1. Scoala clasica reprezentata de: Ceasar Beccaria si Jeremy Bentham.

2. Scoala pozitivista reprezentata de: Cesare Lombroso, Raffaelo Garafalo si Enrico Ferri.

Pentru a intelege mai bine diferentele dintre cele doua scoli, trebuie sa vedem contextul istoric in care s-au dezvoltat. Asadar, Ceasar Beccaria (1764), a fost influentat de ideile iluministe a le lui J.J. Rousseau (1762), si ale lui Montesque. Acestia nu mai vedeau Statul ca Aristotel (2000), ca un intreg ce precede individul, ci individul este anterior Statului. Individul isi da de buna voie libertatile sale naturale Statului, semanand un contract. Omul este liber de la natura, dar ca sa-si apere acceasta libertaate, el decide de buna voie sa traiasca intr-un mediu legiuitor. Supunerea lui este un act de vointa libera. Omul este o fiinta inzestrata de la natura cu ratiune si discernamant. El alege sa traiasca in Stat, pentru ca Statul in schimbul contractului ii ofera securitate si il apara de cei care i-ar putea face rau, pentru ca in natura omul este 'homo homini lupus'.(Thomas Hobbes). Jeremy Bentham a fost influent de teoriile utilitariste ale lui Johan Stoart Mill (Seth, R. 2006), conform caruia omul cauta maximizarea placerii. Iata dar, a cauta placerea cu minimul de efort este un principiu rational. Omul nu comite crime pentru ca asta ii creaza neplaceri. Comite crime atunci cand i se pare ca merita sa faca asta.

O data cu revolutia industriala din sec al xviii-lea, cu succesul stiintei in toate domeniile, s-a impus si in stiintele umaniste idealul de cunoastere empiric. Astfel a aparut scoala pozitivista care a inserat o noua metodologie de cercetare. Asa cum o vede Ferri (1973:28).’ metoda de cercetarea experimentala este cheia cunoasterii'. Iar metodele prin care se poate ajunge la o cunoastere obiectiva in stiintele sociale sunt date de ceea ce numim masurare, multiplicare, generalizare si diferentiere.(Vezi tehnici si metode de cercetare in stiintele sociale). Pozitivistii ca Lombroso influentati de teoriile evolutioniste ale lui Darwin au incercat sa gaseasca un determinism biologic. Conform lui Lombroso (1911:14-55), oamenii se alfa in stadii diferite de evolutie. Astfel, criminalii sunt niste fiinite mai putin evaluate. Determinismul specific scolii de gandire pozitiviste a continuat si in domeniul psihologic bazate pe descoperirile lui Sigmund Freud, dar si indomeniul sociologic Conform lui F. Engels si K. Marx, actul de violenta comis de clasa muncitoare impotriva burgheziei este datorat ineglitatii dintre acestea, deoarece burghezia exploateaza clasa muncitoare creand o nedreptate sociala. (Engels, 1845:242).

Avand acesta introducere teoretica, vom urmari diferente dintre cele doua scoli asa cum observa Enrico Ferri (1968:37-38):

1. Scoala clasica vede criminalul ca pe oricare om ce are sentimente, pe cand scoala pozitivista sustine ca delicventul nu este un om normal ci este o variatie de la rasa umana dovedita de antropologie si de factorii biologici, ereditari sau psihici.

2. Scoala clasica sustine ca principalul rol al pedepsei este acela de a pastra in parametrii normali criminalitatea si de a pedepsi excesul. Scoala pozitivista dovedeste ca, cresterea sau descresterea, dispariatia crimei nu depinde de pedeapsa pe care o primesc criminalii, ci de alti factori care nu au de-aface cu domeniul coercitiv, justitiar.

3. Pentru faptul ca omul este dotat cu vointa libera, el este responsabil de faptele sale si in consecinta, poate fi tras la raspundere. Pozitivistii sustin ca a demonstra faptul ca omul este rational in situatii limita este o pura fictiune si nu reprezinta o cunoastere obiectiva a realitatii sociale. Rezultatul acestei ipoteze?: nu exista o baza a moralitatii, nu putem condamna oamenii care nu sunt raspunzatori de actiunile lor si nu ii putem pedepsi. Unii oameni se nasc criminali, nu este vina lor.

Evaluand aceste doua moduri de gandire, vom observa ca ele propun solutii diferite si politici diferite in prevenirea si combaterea criminalitatii. Astfel, scoala pozitivista pune accentul mai mult pe "criminal", pe cand scoala clasica se focalizeaza pe "criminalitate". Una trateaza individul, alta propune politici sociale. Impactul pe care il au in societate ideile unei anumite scoli de gandire va fi analizat in cele ce urmeaza. 

Asadar, pentru clasici, statul este punctul central de la care trebuie sa plece masurile luate impotriva criminalitatii. Ei sunt interesati de fenomenul in asamblu, de teoriile politice, de masurile care se pot lua la nivel administrativ.‘ (Michael R. Gottfredson & Travis Hirschi 1990:13) Scoala pozitivista e mult mai pragmatica si propune solutii individuale ca ‘reabilitarea si programe pentru prisonieri, tratarea celor bolnavi psihic’.Spre deosebire de scoala clasica, scoala pozitivista e incapabila sa dezvolte politici nationale care sa previna criminalitatea, din moment ce omul e determinat bilogic, nu are vointa de alegere.  Daca exista criminal inascut, atunci un poate fi pedepsit. 

Chiar daca unele ipotezele ale scolii pozitiviste au fost infirmate de cercetarea empirica, sa admitem ca exista determinism biologic. Atunci se pune problema moralitatii. Suntem indreptatiti sa-i privim pe ceilalti ca fiind mai putin evoluati? Nu a dus aceasta teorie a ‘rasei ariene’ la crime impotriva umanitatii? Scoala clasica implica o anumita responsabilitate a cetateanului si nu “dezumanizeaza” omul, dar nu face diferenta intre tipurile de criminalitate si nici nu diferentiaza pedepselor in functie de profilul fiecarui om.‘ Poate ca omul era constrans sa fure, murea de foame sau pur si simplu era sub influenta drogurilor. Nu se paote vorbi de alegere libera cand nu stii ce faci. Aceasta ‘indiscriminare’ a scolii clasice, este uneori nedreapta, pentru ca nu toti oamenii sunt inzestrati de la natura cu aceleasi calitati,

Putem spune ca acesta critica asupra scolii clasice este indreptatita daca tinem seama de trecutul istoric. Cand vrei sa faci dreptate cu orice pret, cand te bazezi prea mult pe ratiune si pe dreptatea ta, transformi statul intr-un jandarm. Ratiunea de cele mai multe ori e paguboasa atunci cand nu aplici lega si in "spiritul ei". Stim ca legea este aceeasi pentru toti, dar nu toti oamenii sunt la fel. Pe unii o pedeapsa ii poate ucide din punct de vedere social, pentru altii nu are nici un efect.  Sa ne gandim numai la vointa  Iacobinilor din timpul Revolutiei Franceze si e suficient. Nu era oare o exagerare a ratiunii? Cate capete nu a decapitat Robespiere in numele dreptatii sociale? Asadar, trebuie sa existe un echilibru intre puterea statului si drepturile omului. 

Asa cum observam, exista puncte slabe si puncte tari in modul de gandire al ambelor scoli. Neintelegera provine atat din metodologie, cat si din faptul ca cele doua scoli se afla in paradigme diferite. Conform lui Thomas Kuhn (1970:175), o paradigma este o constalatie de valori, tehnici de problematizare, credinte, mituri (chiar si mituri stiintifice), opinii, specifica unui grup de cercetatori. Filozofia latenta a ficarui cercetator se poate ghici din scoala in care face parte. Mai este si o problema de moda, de spiritul vremii.  Moda scolii pozitiviste a inceput o data cu incredrea nelimitata in puterea stiintei de a explica orice fenomen ( vezi Russell, Carnap, Hintikka, Chomsky, Saussure) si se caracterizează prin ataşamentul faţă de paradigmele ştiinţei, fiind inspirată de stilul matematicii, logicii sau lingvisticii teoretice. Trăsătura definitorie a acestei abordări este, după opinia lui Adrian-Paul Iliescu, optimismul nelimitat în privinţa perfecţionării şi regularizării metodologiei. (citat in Dumitru, B., 2008:80).

Consider ca opoziţia dintre cele două abordări nu se originează nici la nivelul obiectului de cunoaştere, nici la nivelul metodei, ci la un nivel mult mai adânc: ea exprimă o diferenţă de idealuri de cunoaştere. Ambele orientări şi-au propus clarificarea problemei criminalitatii, dar ele decurg din conceptii diferite cu privire la ce inseamnă a clarifica, a explica si, in ultima instanta, a cunoaste. Abordarea pozitivista si-a descris explicit idealul cognitiv, pentru care a explica inseamna a inlocui un concept prestiintific, inexact, cu unul exact, riguros. Scoala pozitivista a adus un plus de vitalitate criminologiei prin metodologia pe care a propus-o, iar scoala clasica a incercat sa dezvolte o "teorie generala a criminologiei" care sa raspunda nevoii de implementare a politicilor sociale. Aceste doua scoli de gandire vor fi integrate de teoria multi-functionala care priveste fenomenul criminalitatii mult mai complex.